Victor Manole: Recenzie la “Ursula, o mamǎ judecatǎ de copii”

În aceste timpuri zbuciumate pe care le trăim cu toții scriitoarea Mara Popescu -Vasilca, ne alină prin romanele sale, fiindcă  pus acolo unde trebuie cuvântul, merge la inimă, minte și suflet și va da energia necesară împlinirii prezente și viitoare.Prin scris împărtășim întâmplări, oameni și adevăr căci întotdeauna cuvântul ziditor va crea punți durabile între oameni, între timpuri și între generații, va umple golul lăuntric iar dacă are un liant bun va fi durabil în timp.

Cititi si Tu cu cine ții: cu Biden sau cu Putin?

Lecturând  integral toate romanele  colecției ”Dragostea arză-o-ar  focul”,  se remarcă  la  scriitoarea Mara Popescu- Vasilca  o caracteristică specială profesionalism însoțit de dăruire venită din comunicare. Fiecare amprentă scriitoricească lăsată de scriitoarea Mara Popescu-Vasilca  e o admirabilă realizare  o pată de lumină a culturii românești  într-o forma  de interacțiune umană  iar cititorul este  beneficiarul  acestei strădanii   și va acumula o imagine de substanță, de trăire și emoție intimă.

Ca și în celelalte romane ale colecției  ”Dragostea arză-o -ar focul”   și în romanul  ”Ursula, o mamǎ judecatǎ de copii”  găsim  un personaj principal  feminin, care  luptă  cu viața  și cu problemele până la  izbânda finală,  aceasta fiind una dintre caracteristicile colecției de  șase romane.

Încă din titlul romanului ”Ursula, o mamǎ judecatǎ de copii”scriitoarea ne stârnește interesul și se  impune întrebarea De ce o mamă este judecată de copii? iar în toate cele 14 capitole, romanul se dovedește a fi unul deosebit, atent clădit și foarte interesant   deoarece în el se regăsesc  întrebări de viață, de existență, de relativitate, unele chiar  fără răspunsuri. Niciodată nu vom găsi răspuns la toate întrebările  și nu vom rezolva toate  necazurile vieții de aceea trebuie  să păstrăm  sacră iubirea  și dragostea  și să-i dăm onoare păcii  și  armoniei ,ca să nu fim nevoiți  vreodată să cerem  clemență  pentru nelegiuiri și greșeli.

Scriitoarea Mara Popescu-Vasilca  își înmoaie sufletul, inima  și mintea  în candela măiastră  a iubirii  și prin romanul  său ”Ursula, o mamǎ judecatǎ de copii”  va rămâne-n veșnicie prin  strălucirea dată sufletului asemenea  unui Luceafăr ce luminează  cu iubire  sinceră și infinită.

Acțiunea romanului ”Ursula, o mamǎ judecatǎ de copii” se petrece  toamna când  întreaga atmosfera este îmbrăcată în culorile de   galben-auriu și roșiatic-ruginiu păstrând încă puțin  din  verdele  speranței.

Autoarea Mara Popescu-Vasilca  ne plimbă în acest roman prin viața Ursulei, care este personajul principal  pe urma pașilor destinului  ei, un traseu foarte întortocheat, umbrit și chinuitor , certat cu morala dar într-o luptă  psihologică pentru a se recupera starea normală, umană și creștină.

Romanul este  o lucrare  admirabilă, care va rămâne peste timp mărturie a capacității creatoare  a autoarei care pune la dispoziția  cititorului  un bagaj uriaș  de date  stilistice,  cu o exprimare desăvârșită  ce unește , încheagă și  dă viață  și valoare  romanului,   un balsam pentru orice cititor  și pentru sufletele inspirate de frumos.

Romanul ”Ursula, o mamǎ judecatǎ de copii” este  o poveste tristă  a unei femei cu un destin incredibil  care din dragoste pentru copilașii  ei a dat totul perseverând  în lupta  pentru un ideal  într-o ironie a sorții. Destinul  însă a plătit-o pe Ursula care a reușit  să-și schimbe viața,  în timp ce unii au râs, iar alții au ajutat-o, izbutind  să iasă  de pe drumurile sale încâlcite.

Citind  și înotând  printre  valuri de cuvinte  și capitole  ale  romanului  căutând hrana  existențială care să înăbușe  incendiile  ce izbucnesc în interiorul nostru, ne hrănim cu ideea că suntem vii , că trăim, că suntem  ceea ce suntem, sufletul acestui cosmos  în care ne situăm și noi .

Abandonată  de soț și rămasă  singură fără niciun ajutor,  foarte tânără disperată, neștiind să facă nimic, Ursula pleacă la oraș unde  alege calea prostituției ca să poată să-și crească copiii. Scriitoarea descrie cu mare grijă  pentru a nu leza  personalitatea personajului principal, cum viața Ursulei se împărțea pe de-o parte  între  întâlniri cu diverși bărbați și pe de altă parte  între  întâlnirile cu copiii ei care erau ținuți cu mare atenție departe de viața decadentă  pentru a nu le modifica  creșterea, dezvoltarea  și comportamentul.

Scriitoarea urmărește prin acest roman să dezvăluie  cititorului  realități ale lumii în care trăim, reușind să descrie cu mult tact și răbdare toate aspectele: familial, social, moral, psihologic și de comportament,   pe măsura  creșterii personajelor în timp, observând  caracterele, temperamentele, modul diferit al personajelor  de a înțelege viața cu   eșecurile și  consecințele ei,precum  și felul cum se manifestă: manifestările de exercițiu și manifestările  funcționale, asemenea unei lecții de predare-învățare, demonstrativă, practică sau scrisă.

Autoarea merită felicitări  pentru felul  în care a știut  să facă profilul psihologic personajelor din roman dând posibilitatea cititorului să  pătrundă printre rânduri  cu intenția de a afla adevărul. Romanul  în sine ne trimite  mereu  dincolo de conținutul și forma  pe care o are iar cititorul nu poate trece brusc  fără ca să insiste  să rămână un timp  pe capitolul respectiv lecturat  într-o himeră a minții  ca să poată trăi o clipă mirifică.

În cele 14 capitole ale romanului  scriitoarea se folosește de figuri de stil și  de construcție a personajelor  cât  și de redare a trăirilor  prin pasaje de esența  ce dau valoare romanului, sporesc  atenția publicului și creează cititorului momentul înalt al gândirii  determinându-l  și antrenându-l  să analizeze tema și  personajele cu frământările  lor negative și pozitive.

Când necazurile te inundă și  din cauza disperării  o iei pe un drum greșit cineva trebuie sa fie scânteia generatoare care să aprindă făclia dreptății luminându-ți cărarea  iar cel  dojenit  va ține capul plecat va medita apoi  se va  ridica  și  va merge mai departe cu critica primită.

Ursula și-a crescut copiii și a reușit  să ducă la bun sfârșit  visul său de a-i vedea oameni învățați și la casele lor. Când au crescut copiii Ursulei și au aflat ce a făcut mama lor ca să îi crească au fugit în Franța de rușine.

 Cel  mai important  este aspectul familial, dintre copii și familie  când  se confruntă  cu adevărul  deși  pare a fi un conflict greu de soluționat   legăturile strânse  dintre copii  și mama lor  sunt relevante.  

Scriitoarea Mara Popescu-Vasilca  prin subiectul romanului ”Ursula, o mamǎ judecatǎ de copii”   îi face pe cititori să  conștientizeze, să compare și să mediteze la satisfacția personală și familială  și să-și dea seama cât sunt ei de  norocoși apreciind astfel propria viață.

Ursula consideră că Dumnezeu a pus-o la încercare  să-i testeze bunul simț  inima și sufletul pentru copii. A mers la preot ca să ceară iertare iar preotul a oftat  lung din străfundul lui de om bătrân. Aceasta a mers la el  și i-a sărutat mâna lăsând  pe ea lacrimi fierbinți care le mai avea  și în genunchi  simte mâna lui  pe creștetul ei  cum o mângâie  iar ea se simte că se cutremură  se dezmembrează  și cum se sfarmă  în cioburi  în fața recunoștinței iertării. Aceasta denotă că  ea a pierdut în tinerețe demnitatea pentru copiii ei  dar când copiii s-au făcut mari au  îmbrățișat-o și  a primit iertarea. Este o mare plăcere când e bucurie și când totul se termină cu bine . Romanul este o muzică a sentimentelor  autoarei puse  în cuvinte și  în fraze  ca o tânguire  doinită  a vieții universale  primordiale  trecute sau actuale.

Din întregul labirint  de întâmplări, din filele  bogate ale romanului  scriitoarea Mara Popescu-Vasilca  transformă inevitabilul sfârșit al poveștii  în fapte bune  și caută să deschidă tineretului de azi și de mâine  o poartă către o nouă lume  cu totul și cu totul incontestabilă și inegalabilă  încât să trăiască într-o frumusețe delicată a dăruirii, generozității și  iubirii.  

Cultura și literatura română prin acest roman ”Ursula, o mamǎ judecatǎ de copii”  înregistrează un aport de substanță deosebită cu timbru scriitoricesc  parfumat  cu  frumusețe, adevăr  și diverse formule  și stiluri  prin care dezvăluie  cititorului sensul  lumii prin  anvergura ideilor  a imaginilor  și prin profunzime  și farmecul limbajului.

Personajele  din carte  sunt  deschise  și iubitoare de adevăr și  vor să spună  mereu ceva  care să atenționeze. Nu-i ușor  să analizezi romanul decât dacă înțelegi iubirea,  căci nu poți să fii  iubit și nici să iubești decât atunci  când respecți regula iubirii căci trebuie să  oferi ca să primești. Fiecare ne exprimăm sperăm și credem la vremuri posibile și facem să vibreze sufletul  și inima căci iubirea există, ea  este cu noi  și în noi , e gratis,  e adevărată  și toți simțim nevoia și o căutăm , ca  să fie în viața noastră  și în sufletul și inima noastră.

Cuvintele rămân pe masa tăcerii  și așteaptă cititorii  cu comentariile lor  cât timp va dăinui acest roman ”Ursula, o mamǎ judecatǎ de copii”  pe pământ trebuie  să scoatem  la lumină ce a pus  Creatorul în noi  ca să putem afla  rostul și sensul vieții .

Dragi cititori vă invit  să țineți romanul în palme, să-l răsfoiți cu privirea voastră  caldă, simțind cu sufletul și cu inima, rostul și sensul lecturii.Veți  simți o lumină care vă ghidează,  se deschid uși  pe care veți intra și să  mergeți mai departe până la finalul  cărții pentru că viața  este în general o luptă  și cititorul trăiește pe viu, cu emoție fiecare pagină adăugată  crescând precum   bulgărele de zăpadă  de la fiecare fulg.

Prin sârguința sa în arta  scrisului, reușind  să creeze un adevărat tezaur,  în care cuvintele sunt selectate  și armonizate , autoarea este o stea ce va străluci  pe altarul artei literare, ale cărei  raze vor încălzi inimile cititorilor pentru că  știe croi  poteci către ele.  

 Făcând recenzii la cărțile  din colecția ”Dragostea arză-o-ar focul”  am  cunoscut  universul  literar și  stilul  scriitoricesc al autoarei  și mi-am exprimat  bucuria  că  am pătruns  cu sufletul și  cu inima mea în romanele dumneaei  și recomand  tuturor cititorilor să citească  romanele autoarei Mara Popescu Vasilca  pentru că nici nu știu ce pierd  iar eu o felicit cu mult respect și prețuire.

Prof.  Victor Manole

Membru al Ligii Scriitorilor Români

Membru al World Poets Association -România

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.