Adrian Botez: SCUIPAȚI,  VĂ ROG !

SCUIPAȚI,  VĂ  ROG ! 

(proză scurtă cinică, alinată de Poezie…)

PROLOG

1-SCUIPAȚI,  VĂ  ROG !

PANDEMIE și  RĂZBOI

pe PLANETA CATAROI !

SUFOCAȚI – SUB-ȘENILAȚI

numa-n SÂNGE îmbrăcați…

SCUIPAȚI – VĂ ROG – pe ȘTREANGUR’LE DIVINE

GÂTLEJ să frângă – REPEDE  și  BINE !

să-nmoaie FRÂNGHIA pe GÂT :

în IAD – degrab’ – să ne-arătăm ca…RÂT !

…SCUIPAȚI  pe  HOITURILE  ȘTRENGUITE :

mai simtă UMEZEALA din ISPITE !

…da – merităm să fim SCUIPAȚI – MEREU :

când a fost BINE și FRUMOS – spus-am că-i RĂU !

…PLANETĂ-aflată-n PLINE  PANDALII !

și nici nu poți – de ea – măcar să scrii !

SĂRMAN-BOLNAVĂ ! –  … o PLANETĂ VAGĂ :

în ea încap – exact : …UN BOU ȘI-O VACĂ !

interesantă e doar FOAMEA (nu că-i olog BARNEA!)

SALARIUL !  – …la cât costă –  ASTĂZI – CARNEA !

…în rest – SĂ CADĂ-N BORȘ  ȘI  LUNA :

SĂ SIMT EU TOATE ?! – …CEL MULT – UNA !”

…IMBECILII-s ca BACILII :

se-nmulțesc ȘI-N TIMPUL ZILEI !

PLANURI  FAC TOȚI – …și încă DOI :

”SĂ FIE PANDEMIE – ȘI RĂZBOI !”

…scuipați – întâi – pe PARAZIȚI

pe TRĂDĂTORII  – CRIMINALI  URZIȚI !

SCUIPAȚI – VĂ ROG ! – LA MODUL LOGIC ȘI LOGISTIC :

CRIST – doar  așa – -i  – MÂNTUITOR… : ”SOTERIOLOGISTIC”… !

…SCUIPAȚI – VĂ ROG – PE-NTREAGA OMENIRE

CE-A ÎNCEPUT SĂ PUTĂ –   -N NESIMȚIRE !

SCUIPAȚI  OCEANE DE-ARMONIE  –  PESTE   EA :  ALBITĂ

FI-VA – MĂCAR – CURATĂ  – DE  NU  ȘI  MÂNTUITĂ !

***

2-COMOARA

-De ce studiezi ALCHIMIA…în plină modernitate ?

-Pentru că trimite la SIMBOLURILE ESENȚIALE.

-Și ce sunt SIMBOLURILE ESENȚIALE?

-Sunt  CHEIA !

-Către ce… – …CHEIA ?

-Către  COMOARĂ. COMOARA SUPREMĂ.

-Și care-i…COMOARA ? – …în ce constă această… COMOARĂ…”SUPREMĂ” ?

-COMOARA SUPREMĂ este LINIȘTEA SUFLETULUI (prin CUNOAȘTEREA SINELUI ȘI SINEI / SUPRASINELUI COSMIC !) – în ORICARE VARIANTĂ DE LUME !

***

PARTEA I :

SCUIPAȚI, VĂ ROG !

1-DILEMATICĂ

O ACTRIȚĂ, BĂTRÂNĂ CÂT UNIVERSUL (….cățărată PE TREPTELE TEATRULUI LOCAL…stând DREPT, ÎN PICIOARELE-I HIDOS-VARICOASE… – …și TREMURÂNDU-ȘI, DE ENTUZIASM, DINȚII FALȘI, DIN GURĂ !), se adresează către ”FANII” ei (…o ADUNĂTURĂ MISTERIOASĂ, de fel de fel de bătrâni ! – care se zghihuiau de frig, precum o gloată de draci, depășiți de vremuri…! – …și  adunați, naiba știe prin ce canale electronice de ”comunicare-socializare”…,   ÎN FAȚA CLĂDIRII TEATRULUI…. –      …și, mai cu seamă, SALIVÂND, ARHI-ABUNDENT, pe la colțurile gurii… – …PESTE POALELE TREPTELOR TEATRALE:

-Îmi voi face revenirea, TRIUMFAL, în TEATRU… ! – …pe SCENA ILUMINATĂ DE TOATE STELELE BECURILOR DE MII DE WAȚI ! Voi avea parte de o revenire minunată, SUPERBĂ…UNICĂ !

Un ”FAN”, ceva mai lucid, deci MAI PUȚIN ALTZHEIMER-ist :

-Nu-nu-nu…Vei avea parte, cel mult, de o ÎNMORMÂNTARE MINUNATĂ…adică, nu dintr-aia de doi lei bucata, la GROAPA COMUNĂ… – …lumina…lumina aia nu va avea wați, căci nu va proveni de la BECURI ! (…ce naiba ! – SĂ FACEM ”ECONOMIE DE ENERGIE”!) : LUMINA va veni, misterioasă, fascinantă…  …DOAR DE LA STELELE CERULUI ȘI DE LA CELE CÂTEVA LUMÂNĂRI BOȘOROGITE !… – …SCLIPIND-ȘCHIOPĂTÂND, DIN LOC ÎN LOC…! …Iar, PENTRU AMORUL TĂU PROPRIUAMURGITO-TURBAT, adaug… – …de fapt, îți zic, acum, de față cu toți zărghiții ăștia, de s-au adunat aici (…ca și mine, de altfel…), FĂRĂ SĂ ȘTIE DE CE : VA FI O ÎNMORMÂNTARE…”SUPERBĂ”… : adică, FĂRĂ AMENZI DE PARCARE ! –  …pentru că, toți câți suntem aicea, avem CARNETELE DE CONDUCERE – SUSPENDATE !

…Completez eu : DIN PREA MULT…<<ENTUZIASM SENIL>>” !

…Câți politicieni, ex-guvernanți etc. nu ne tot amenință cu ”REVENIREA TRIUMFALĂ”…!!! – …și se trezesc, TERIBIL DE CURÂND:CETĂȚENI SUBTERANI…  –  …CETĂȚENI CU BULETIN  DE… <<SFÂNTA VINERI>>” …

***

2-SCUIPAȚI, VĂ ROG !

Suntem în cabinetul unui STOMATOLOG

Medicului STOMATOLOG tocmai i se stricase (găurise, de atâta rugină…) SCUIPĂTOAREA, cea atașată, egal, la SCAUNUL DENTAR, cât și  la PLATOUL CU INSTRUMENTAR STOMATOLOGIC, cu LAMPA URIAȘĂ, atârnând, zvârlind (amenințător și nesățios !) O LUMINĂ APOCALIPTICĂ, peste Gura și Fața prezumtivului Pacient, imobilizat (sărmanul…!) în SCAUNUL DENTAR

Pentru că vecinul de vis-a-vis era UN BUN PRIETEN al STOMATOLOGULUI, dar și UN MEȘTER tare priceput și conștiincios, MEDICUL îi dăduse la reparat, în acea zi, SCUIPĂTOAREA…și aștepta seara, să și-o ia înapoi…

Prizonier, însă, al MUNCII și BANULUI – din instinct, nu-i anunță pe Pacienții care așteptau, în anticameră, ”că, în acea zi, nu poate lucra, din pricini <<tehnice>>”…ci, ieșind din cabinet, strigă (soția lui, care-i era și asistentă, rămăsese acasă, spre a prepara un bulion strașnic…) :

-Să intre primul Pacient  !

Primul Pacient, un bătrân, înveșmântat cu cele mai ponosite haine imaginabile – intră, bălăbănindu-și mâinile (în care-și ținea căciula…).

-Zâua bună, dom’ Doctor… – îngână, cu totul stângaci, Bătrânul Pacient.

-Bună ziua…hai aici, să te fixez pe scaun… – răspunse automatic, ca-n vis, STOMATOLOGUL.

Bătrânul Pacient se uită, chiorâș, la înaltul SCAUN DENTAR :

-Da’…dom’ Doctor…eu cum mă sui, pe scaunul ista…?

STOMATOLOGUL pedală pe ceva de dedesubtul scaunului…și bătrânul își află, până la urmă, locul și oleacă de liniște…Dar tot privea chiorâș…toate cele…

-Deschide gura…larg…mai la-a-aarg…așaaaa ! A, te doare MĂSEAUA ASTA, cariată și cam găurită…să vedem ce-i facem…

Bătrânul Pacient, cu gura căscată cât șura, nu-i putu răspunde cele de cuviință….adică : ”Taman aceea, dom’ Doctor”…și numai gâlgâi, din fundul gâtlejului, ca un gânsac uriaș…

Dom Doctor”, însă, nici nu se așteptase la vreun răspuns…ci, înșfăcând, cu mânie și-nvrăjbire, parcă, ZBÂRNÂINDA-I FREZĂ (…cea flămândă, într-una, de tortùri inchizitoriale !), se apucă să sfredelească, MINEREȘTE, măseaua cea vătămată a OMULUI DE PE SCAUN.

Omul gâjâia, numai așa, din fundul gâtului, de durere și amar…(…CĂCI  ANESTEZIA  NU  PRINSESE !).

FREZA își încetă mursecarea. Și, printre lacrimi și chinuri, Bătrânul Pacient auzi COMANDA MEDICULUI  ! – COMANDA  MILITĂROASĂ, ce era dată, ca de obicei, automatic :

-SCUIPAȚI, VĂ ROG !

Căci, în mod sigur, uitase că, deși își torturase Pacientul, nu avea, la îndemână, toate facilitățile post-tortură… -…recte : CUVA PENTRU SCUIPAT…”SCUIPĂTOAREA”… – …cea care era, tocmai în acele ”CEASURI DE CUMPĂNĂ” – ÎN REPARAȚII ! !

Bătrânul Pacient își întredeschise ochii (pe care durerea i-i închisese, strâns-strâns…)…privi, năuc, în jurul lui…dar nu văzu niciun loc, ANUME, bun de scuipat, prin apropiere… : însă, pe de altă parte, gura-i era ”plină-ochi” – DE SALIVĂ, DE SÂNGE, DE SFĂRÂMĂTURILE MĂSELEI, ciopârțite de FREZA …de FIARA TIGREASCĂ…de BESTIA  CEA VEȘNIC FLĂMÂNDĂ…!

Durerile strașnice și umilitoare, gura plină de ”măruntaie” apoase, comanda severă a lui ”dom’ Doctor”…toate contribuiră la năucirea, completă, a Bătrânului Pacient…: mușchii feței și cei ai gurii îi intrară în convulsii, din ce în ce mai cumplite, ca un Vulcan, care cutremură tot Pământul, ÎNAINTE DE A-ȘI  ELIBERA  LAVA…SPRE  CERURI !

Așa că, fără să-și dea seama ce face, își îndreptă fața și privirile către STOMATOLOG…cu chip să-i zică despre NEVOINȚA LUI CEA DE URGENȚĂ EXTREMĂ…adică : ”Da’ unde vă e SCUIPĂTOAREA, dom’ Doctor ?… – …CĂ EU NU MĂ MAI POT ȚINE…!!!” …însă convulsiile musculare faciale făcură să rezulte o adevărată EXPLOZIE de ”schije”…proiectate din ”obuzierul” Gurii lui, pline la refuz, DE SCUIPAT, DE SÂNGE, DE BUCĂȚI DE MĂSEA…

”EXPLOZIA”, firește, își ”localiză schijele”, drept în obrazul STOMATOLOGULUI celui uituc și aiurit ! 

…Iar acesta, parcă trezindu-se dintr-un coșmar adânc și întunecat, avea ochii larg holbați…și-și ștergea (NU MAI PRIDIDEA SĂ-ȘI ȘTEARGĂ !) , cu amândouă mâinile, de pe ochi și de pe obraz –  ”PRECIPITAȚIILE ARHI-ABUNDENTE”…cu totul neașteptate !

…Dar, deși părea trezit din coșmarul uitării, îi mai rămăseseră ceva sechele hipnotice…căci, fără a conștientiza ”situația meteorologică”, de pe restul chipului său… – …GURA STOMATOLOGULUI  grăi, absolut independent de ”REALITATEA ATMOSFERICĂ”…mă rog, am putea zice, fără să greșim, că…”VORBI GURA FĂRĂ EL” :

”-SCUIPAȚI, VĂ ROG !”

*

…O, nu știu cât de mult merita LACOMA UITUCENIE ”STOMATOLOGEASCĂ aceste …”PRECIPITAȚII ORALE”…dar mă gândesc să vă îndemn pe TOȚI ”AMĂRĂȘTENII” (ȚĂRII ȘI LUMII !) – și să vă direcționez,   TUTUROR ”AMĂRĂȘTENILOR” (ȚĂRII ȘI LUMII !) – ”CONȚINUTUL ORAL HIPER-ABUNDENT” (…STRÂNS DE ATÂTA AMAR DE VREME !) !  –  …CĂTRE OBRAZUL TUTUROR TICĂLOȘILOR CONDUCĂTORI ASASINI (AI ȚĂRII ȘI LUMII… – …care mai LA VEDERE, care mai SUBTERANI-SUBACVATICI…! ) – folosind automatismul verbal al MEDICULUI : ”-SCUIPAȚI, VĂ ROG !” 

…SCUIPAȚI, deci, spre cu totul alte ”ȚINTE” : OBRAZUL ”REIFICATORILOR ȘI ASASINILOR LUMII CREȘTINE”, AL PLUTOCRAȚILOR-”REGILOR OMENIRII”… – …OBRAZURILE PARLAMENTARILOR ȘI MINIȘTRILOR (VÂNZĂTORI ȘI VÂNDUȚI…!) –   …OBRAZUL ZECILOR  DE  MII  DE  MAFIOȚI-PLUTOCRAȚI  și ale SLUGOILOR  PLUTOCRAȚILOR ASASINI  (….”locali” și străini, deopotrivă !), care ne spurcă și asasinează, ZILNIC ! –  …SUFLETUL, PATRIA și POPORUL…!!!

…Adică, spre obrazurile TUTUROR NESIMȚIȚILOR  ȘI BANDITO-CRIMINALILOR ȚĂRII ȘI LUMII DE AZI !

ASTA ar avea nu doar o PRICINĂ (și SCOP !) strict FIZIOLOGIC / Ă, ci, mai cu seamă, una/unul SOTERIOLOGIC / Ă !

…Voi face toate diligențele, spre a-l afla pe BĂTRÂNUL PACIENT (…care zace, obidit, îndurerat, umilit, ÎN FIECARE DINTRE NOI, AMĂRĂȘTENII” VEACULUI XXI !), pentru a obține amănuntele necesare despre ”OBUZIERUL” său oral…dar și despre ”MUNIȚIA LUI ARHI-ABUNDENTĂ”, cât și despre…”ARTA ȚINTITULUI”…. : ARTA ȚINT(U)ITULUI (ȘI LICHID-ATULUI !) BANDIȚILOR ȘI CRIMINALILOR (din țară și din lume !) – …și țintuirea STÂRVURILOR lor, LA STÂLPUL (COSMIC)    AL   INFAMIEI : ”CINE FACE CA MINE – CA MINE SĂ PĂȚEASCĂ” !

***

3-FETE  RELE  CU  ZĂBRELE

…Tot ce vă povestesc aici, acum…a fost odată, demult… : ATUNCI – VĂZUT și ȘTIUT de TOȚI. Astăzi…doar ici și colo…prin INTUIȚIE, BUN-SIMȚ și ÎN CIUDA MERCENARELOR TELEVIZIUNI

…A fost odată, demult, un ORAȘ, mare și măreț (parcă fără de capăt…nici în MĂRIME, care părea ”CÂT LUMEA” ! – și nici în MĂREȚIE, care părea a fi mai mult decât ÎMPĂRĂTEASCĂ !), UN ORAȘ BIZAR DE ÎNTINS, PE MERIDIANE ȘI PARALELE FĂRĂ DE NUMĂR ! – …UN ORAȘ  plin de PĂRINȚI și de COPII

În centrul ORAȘULUI BABILONIC, până și părinții vedeau PALATUL : o construcție URIAȘĂ, EMISFERIC-ALBASTRĂ – având, în fața PORȚII CELEI GIGANTICE, de la INTRARE-IEȘIREo GRĂDINĂ MLĂȘTINOASĂ, DE SPINI, POSOMORÂTĂ și SINISTRĂ… – …o GRĂDINĂ cu o TERASĂ  ENORMĂ,  PLINĂ  DE NORI  BURDUȘIȚI  DE  FULGERE !

…În fiecare dimineață, copiii ORAȘULUI (și numai ei ! – …părinții lor nu vedeau ! – cu excepția câtorva ”INTUITIVI” din născare…) zăreau ieșind, pe MAREA POARTĂ, un grup de PATRU femei :

-cea mai în vârstă (probabil – MAMA !) se numea (cum ÎNSĂȘI se recomanda, chiar de la IEȘIRE !) : MUMA MOLIMELOR ;

-celelalte TREI FEMEI-FETE erau, de fapt, doar…TREI FETE, purtând, în dreptul OCHILOR –   ZĂBRELE DESE…DESE, CÂT COPACII UNEI PĂDURI VRĂJITOREȘTI ! În rest, îmbrăcămintea lor era alcătuită din BROCARTURI IMPERIALE, străfulgerănd de AUR și ARGINT  – printre care BROCARTURI luceau și semi-fâlfâiau (…ca undele unor mini-lacuri, răvășite, dulce și blând, de BOAREA VÂNTURILOR…)  – fâșii lungi, de ATLAZURI AZURII: prima dintre ele se anunța, la IEȘIRE, ca fiind : 

CIUMA !

…a doua, se proclama ca fiind :

LEPRA ! – iar cea de-a TREIA și ULTIMA, șuiera, cu un soi de…”sfioșenie crudă” :

-Eu sunt…DIAREEA ! – și, zicându-și numele – concomitent, ÎȘI SCUTURA FESELE, NĂPRASNIC ! –  …imitând un JOC, ori un DANS EROTICCEVA

…MUMA MOLIMELOR le striga, din urmă :

-Fetele mamii, dragile mamii, să fiți harnice și de tot neîndurate, ȘI PE ZIUA DE AZI !

Ele răspundeau, în cor :

Da, mămucă, ai încredere în noi și-n AMANȚII noștri, cei de NOI, și numai de NOI, CHITIȚI, PREGĂTIȚI și AMĂGIȚI ! Vom face TREABĂ BUNĂ, nu te îndoi ! – AȘA CUM FACEM NOI, ÎN FIEȘTECARE ZI !

Ritualul IEȘIRII fiind epuizat – CIUMA-CU-MASCĂ-DE-ZĂBRELE o lua, pe DRUMUL DESCHIS DE OAMENI – LA DREAPTA !

LEPRA-CU-PRIVIRI-SUB-ZĂBRELE – LA STÂNGA !

…Iar ultima, ”SFIOASA” DIAREE, o lua DREPT ÎNAINTE…!

…Seara, târziu, când se-ntorceau, TOATE DEODATĂ (exact la același ceas și-n același moment…ÎNSPĂIMÂNTĂTOR !)  – o luau în singura DIRECȚIE RĂMASĂ : ÎNAPOI

Și urmà (cum era și normal !) RITUALUL RE-INTRĂRII.

MUMA MOLIMELOR le întâmpina, pe cele TREI-FETE-CU-ZĂBRELE-LA-OCHI – ca pe niște EROINE DE EPOPEE :

-Da, am văzut, prin OCHEANUL MEU FERMECAT : ați făcut treabă bună, ȘI AZI ! LAUDĂ ȘI UIMIRE, MĂREAȚĂ CÂNTARE DE SURLE ȘI CHIMVALE, VOUĂ ! – …CINSTIRE VEȘNICĂ, VOUĂ, SFINTE MORMINTE AMBULANTE !

…Căci, într-adevăr, pe unde umblau ale, prin ORAȘ, CELE TREI-FETE-RELE-CU-ZĂBRELELA-OCHI – în urma mersului lor rămâneau, MORȚI ȚEPENI ! – MII DE OAMENI, MICI ȘI MARI, DEOPOTRIVĂ : unii CU SÂNGELE IEȘIT PRIN PIELE, alții PUTREZIND DE-A-MPICIOARELEA, LIVIZI și HIPNOTIZAȚI DE PREVĂZUTA MOARTE…iar alții SE STINGEAU ÎN SCHELĂLĂITURI APOASE, ÎN FUIOARE GALBENE, SE TOPEAU PE EI,  CA NIȘTE LUMÂNĂRI ÎMPUȚITE… – …TOT DE-A-MPICIOARELE !

CIUMA îi strângea mâna MUMEI MOLIMELOR…și mâna MUMEI rămânea roșie…și se umfla de BUBOAIE  – UNELE NEGRE, ALTELE – LIVIDE…dar, după ce MUMA O SCUIPA, pe CIUMĂ, ”SĂ NU SE DEOACHE” – imediat, MÂNA I SE DEZUMFLA ȘI SE LIMPEZEA !

LEPRA îi strângea mâna MUMEI MOLIMELOR… – …și, pe degetele  MÂINII DREPTE a MUMEI, rămâneau, atârnând de câteva șuvițe puturoase, DOUĂ-TREI DEGETE, de la MÂNA DREAPTĂ A LEPREI…Și, iar : după ce MUMA își SCUIPA, ”cu nădejde și mult drag”, FATA-CU-ZĂBRELE, ”SĂ NU SE DEOACHE” – imediat, degetele și șuvițele de piele greu-mirositoare se desprindeau de mâna MUMEI – și se re-lipeau de MÂNA-CEA-DREAPTĂ a SINISTREI  EI  FIICE…

…Când celei de-a TREIA FIICE îi venea rândul, la ritualul ”STRÂNSULUI MÂINILOR” – MUMA MOLIMELOR deschidea PALMA DREAPTĂ : A TREIA FIICĂ ZĂBRELITĂ LA OCHI își scotea ”la vedere”, degrabă, TÂRTIȚA – și-n PALMA MUMEI se revărsa, CA O CASCADĂ IMUNDĂ, FETIDĂ… – …o PLOAIE GALBENĂ și PUTUROASĂ…și, parcă, FĂRĂ DE RĂGAZ ORI DE SFÂRȘIT…

Din nou, MUMA SCUIPA (și în propria-i palmă împuțită, dar și spre OBRAZUL ZĂBRELIT al FIICEI…) – …și, toate, începeau să se îndrepte, la loc : VĂZDUHUL miroasea a PARFUM de TRANDAFIRI și de MOSC…TERASA se lumina…și PLOAIA-FUIOR-DIAREIC  – …înceta !

…Copiii ORAȘULUI urmăreau, cu ochii holbați, în întregime, RITUALURILE CELE ÎNTREITE, și de la PLECAREA, și de la ÎNTOARCEREA FETELOR-CU-ZĂBRELE… – …dar pe părinți (tot mai puțini ”cetățeni vii”…!) părea că nu-i interesa NIMIC, din ce se întâmpla, acolo, sus, LA PALAT

…Atâta că, întorși acasă, mii de copii constatau că, ÎN CURSUL SCURS, AL ACELEI ZILE, RĂMĂSESERĂ ORFANI !… – …și mii de ALȚI PĂRINȚI constatau că, AI LOR COPII zăceau… – …prin CASE, prin OGRĂZI, pe STRĂZI…ba, chiar în fața UNICULUI și CIUDATULUI PALAT, din ORAȘUL LOR…: zăceau țepeni…înțepeniți de o moarte care, parcă,   VENEA  DIN TOATE PĂRȚILE : DE LA DREAPTA, DE LA STÂNGA, DINAINTE…dar numai ÎNAPOI nu se mai întorceau…nici MII DE PĂRINȚI, nici MII DE COPII…

…Văzduhurile ORAȘULUI se-nvăpăiau, se-nvâlvorau – de hidoasele BOCETE – ale Femeilor Supraviețuitoare, ce-și plângeau Bărbații și Copiii…  :MORȚI TRIDIRECȚIONALI

*

Doar atâta îi deosebea, pe PĂRINȚI, de COPII : COPIII ȘTIAU CĂ VOR MURI, mulți dintre ei, în fiecare  zi (ȘTIAU ! : ERA UN PLAN, IMUABIL! –  …la PALATUL MUMEI MOLIMELOR – TICLUIT ACEST PLAN ! -…și ”PLANUL SE-MPLINEȘTE, IAR NU SE GÂNDEȘTE”…!)…pe când PĂRINȚII, MATURII, erau luați pe nepregătite, parcă, de NENOROCIRILE PLĂNUITE LA PALAT (…pentru nesimțirea lor, devenit PALAT DEVENIT INVIZIBIL !) – …dar NENOROCIRI-PLĂNUIRI DELOC ASCULTATE ! – …de URECHILE DE MĂGAR, ALE ORĂȘENILOR MATURI…”TOȚI, SPECIALIȘTI, CELEBRI   –   ÎN AUTO-HIPNOZĂ SINUCIGAȘĂ” !!!

*

…Și azi se întâmplă cam tot la fel, cu ”PALATUL CEL UNIC (ȘI ALBASTRU !)”, cu ”PLANUL UNIC-NIMICITOR”, cu…”SPECIALIȘTII CELEBRI ÎN AUTO-HIPNOZĂ-CRIMĂ-SINUCIDERE MONDIAL-MONDIALISTĂ”…-….și, firește : CU MORȚII…NU SE MAI ÎNTÂMPLĂ NIMIC !!!

*** 

4-PROIECTILUL 

Undeva, în lume, era RĂZBOI.

Undeva, în lume, se săpaseră Tranșee, adânci și largi – și de-o parte combatantă (…să-i zicem, după DESPĂRȚIREA FĂCUTĂ DE ÎNSĂȘI DIVINITATE, încă de la Facerea Lumii : CEA ALBĂ…) – …și de către cealaltă (…s-o numim, din exact aceleași rațiuni, sau prejudecăți moștenite : CEA NEAGRĂ…).

Iar aceste Tranșee fierbeau de AȘTEPTAREA BOMBARDAMENTULUI (…început dintr-o parte, sau alta…) –  fierbeau și fojgăiau de mișcarea browniană a soldaților și ofițerilor, înghesuiți la maximum…care, de atâta ticseală omenească, parcă treceau unii prin alții, când se deplasau…

…De ce se băteau ? De când se băteau ? Cât aveau să se mai bată ?

Nimeni nu știa.

…Deodată, prin Mușuroaiele Umane (care, de atâta înghesuială, păreau că dau pe dinafară !), din tranșeele ARMATEI ALBE – cineva, dacă ar fi privit lumea DE SUS, ar fi văzut cum se strecura MĂIESTRU, fără să se atingă de niciun Trup Uman, ca un Izvor Susurând, printre milioanele de pietricele – un Soldat cu Ochelari, care, din loc în loc, întreba… – …în stânga, în dreapta… :

-Unde-i Căpitanul ?

Nimeni nu-l lua în seamă, fiecare fiind ”prins” de truda sisifică, DE A PUTEA OCUPA UN LOC ÎN SPAȚIU, cât de cât stabil…Doar pe la jumătatea Tranșeei, dintr-un loc ce părea mai rarefiat, izbucni o înjurătură groasă :

Cine p… mă-tii ești tu…ce soi de soldat ești tu…de îndrăznești să spui, despre mine, față de soldații mei…”CĂPITANUL” ? ! Așa, pur și simplu, de parcă ai întreba, într-o BUCĂTĂRIE –  despre un POLONIC ?! Mie mi se adresează, oricare imbecil de soldat, cu Ochelari sau fără, cu : ”DOMNUL CĂPITAN”…și SALUTĂ! CU GROAZA-N OCHI – SALUTĂ !

Soldatul cu Ochelari nu se tulbură de fel. Nu considera problema ca fiind demnă de a fi luată în seamă… – …așa că Soldatul cu Ochelari se apropie de locul de unde veniseră înjurăturile cele grosolane, și-l zări, în sfârșit, pe Mustăciosul și Uriașul Căpitan :

-A !…Da : cu dumneata vreau să vorbesc, și cu ARTILERISTUL ȘEF…dar…ceva mai la o parte…

Era o pretenție cu totul absurdă, ”să vorbești, cu cineva, ceva – MAI LA O PARTE”, când oamenii din tranșee aproape că se cățărau unul pe altul, pentru…A FACE PARTE, ÎNCĂ, DIN TRANȘEEA ARMATEI ALBE !

Dar ceva…ceva…parcă din altă lume…zbârnâia din glasul ”piticotului” de Soldat cu Ochelari (de abia dacă trecea de 1,5 m, înălțime…) – …încât, deși Căpitanul se gândea să-l înjure și mai abitir, ba, chiar, să-i administreze vreo câțiva pumni în ochi…se trezi rostind, fără a fi conștient de ce anume spune :

-Să vină ARTILERISTUL ȘEF ! Acum ! Aici ! ARTILERISTUL ȘEF – la mine !

Și, pe nesimțite, se produse, în masa (mai mult decât compactă) de trupuri umane, O UNDUIRE STRANIE, care-i aduse, față în față, pe Căpitan, pe Artileristul Șef și pe Soldatul cu Ochelari : în jurul lor, MÂLUL UMAN se dădu, greoi, în lături…și, deodată, se auzi vocea Soldatului cu Ochelari :

-Știți, sau, mai degrabă, NU ȘTIȚI, că eu am inventat un PROIECTIL…cu totul aparte…

Zicând și făcând : se scotoci în Buzunarul Stâng…fără nicio măsură de prevedere, ca după vreun Pachet de Țigări…și, din afundul buzunarului, scoase un CILINDRU…un CILINDRU care lumina….un CILINDRU FOSFORESCENT, părea…  – …și Soldatul cu Ochelari îl puse în Palma, deschisă automaticește, a ARTILERISTULUI ȘEF :

-Ăsta-i…ăsta-i proiectilul de care vă ziceam…

În sfârșit, gura Căpitanului se descleștă, în mod voluntar :

-Ce-mi vii cu tâmpenia asta, BOULE ? Aici e RĂZBOI, auzi, STÂRPITURĂ ?  E   RĂĂĂ-ĂĂZ-BOI ! Pricepi, IMBECILULE ?  VACĂ TURCEASCĂ ! Ce mare scofală…un CILINDRU JEGOS ? La ce l-ai chemat pe ARTILERISTUL ȘEF?

Căpitanul spumega.

Tot calm, Soldatul cu Ochelari :

-Acest PROIECTIL e UNIC ÎN UNIVERS (și nu așteptă noua serie de injurii ale Căpitanului, ci, repede, pronunțând cuvintele în mod MAGIC, ca pe o MUZICĂ HIPNOTICĂ) : distruge tot ce-i în fața lui, face să explodeze orișice substanță, lasă VIDUL să stăpânească, pe unde trece, ÎN ZBOR, ca un METEOR : nimeni nu are măcar timp să-l vadă, dintre cei în care se trage…

Căpitanul se surprinse că avea GURA LARG CĂSCATĂ. Și-o închise cu mâinile, rezultând un soi de CLĂMPĂNITURĂ GROTESCĂ. Apoi…apoi, parcă VENINDU-I  MINȚILE-N  GURĂ :

-Și…pentru noi…ăștia, ăștia, de aici…din TRANȘEEA ASTA…nu-i primejdios ?

Soldatul cu Ochelari își plecă, pentru prima oară, Privirile, parcă Omul din fața lui, Căpitanul, îi descoperise o boală rușinoasă…dar tot nu se lăsă, și, cu aceeași tonalitate doctorală a Vocii lui Hipnotice :

-Acest PROIECTIL, în DRUMUL LUI DE DISTRUGERE TOTALĂ, PRIN FLĂCĂRI ȘI ABSORBȚIE… – …în DRUMUL LUI DE VIDARE TOTALĂ A SPAȚIULUI ÎNFLĂCĂRAT ȘI, APOI, VIDAT…poate depăși LIMITELE PLANETEI…și se înscrie, apoi, pe o ORBITĂ CIRCUMTERESTRĂ, de pe care ORBITĂ…

Tăcu, o clipă…apoi reluă, ”înnodând”, perfect, SUNETELE HIPNOTICe, de parcă n-ar fi tăcut…clipa aceea :

-…Observă, vreau să spun : PROIECTILUL… –  …observă ce anume a mai rămas NE-DISTRUS, NE-ARS, NON-VIDAT…ȘI O IA DE LA CAPĂTUL OPUS, CU DISTRUGEREA…

Gâfâind, Artileristul Șef întrebă, în șoaptă :

-Până când ?

-Până nu mai rămâne NIMIC !…NE-DISTRUS, NE-ARS, NON-VIDAT ! – exclamă, cu o bucurie stranie, dementă, Soldatul cu Ochelari.

Și, prins, și el, în propriu-i Vârtej Hipnotic, al SUNETELOR VOCII PROPRII :

-Ia, încercați-l, ACUM, cât DUȘMANUL PARE SĂ DOARMĂ !

Căpitanul nu mai putea ține ochii deschiși…așa că, Artileristul Șef, FĂRĂ COMANDĂ, cu gesturi de OM ADORMIT-ȘI-ACTIV, în același timp…, cu gesturi DE SOMNAMBUL, introduse  CILINDRUL în ȘANȚUL DE TRAGERE al TUNULUI, ca pe o RACHETĂ OBIȘNUITĂ…și-i porni dispozitivul de tragere…!

…PROIECTILUL, pesemmne, pornise…pentru că, în fața Tranșeei ARMATEI ALBE, dintr-odată, izbucni o LUMINĂ ORBITOARE, care aprinse TOATE ZĂRILE…! – …apoi, se auzi un bâzâit cumplit, ca acela provenit de la un dinam stricat…: în fața ARMATEI ALBE, totul era…GOL !    VID ABSOLUT !

Dar soldații și ofițerii ALBI, care ascultaseră, de pe lateralele MORMANULUI DE OAMENI, DIN TRANȘEE (…parcă, și ei, HIPNOTIZAȚI !), nu apucară să strige, măcar :

”-URA !”

…pentru că, așa cum prorocise Soldatul cu Ochelari : ”PROIECTILUL  depăși LIMITELE PLANETEI…și se înscrise, apoi, pe o ORBITĂ CIRCUMTERESTRĂ, de pe care ORBITĂ…a observat că, în urma acțiunii lui de distrugere a ARMATEI NEGRE, a mai rămas NE-DISTRUSĂ, NE-ARSĂ, NON-VIDATĂ…ARMATA ALBĂ !

…ȘI, DECI,  O LUĂ DE LA CAPĂTUL OPUS, CU DISTRUGEREA…” !

…ARMATA ALBĂ dispăru, DISTRUSĂ-ARSĂ-VIDATĂ…ȘI EA !

PLANETA PĂMÂNT NU MAI EXISTA !

…PROIECTILUL O LUĂ SPRE ALTE PLANETE ȘI STELE ALE GALAXIEI…SĂ LE DISTRUGĂ-ARDĂ-VIDEZE ȘI PE ELE…

*

…Dar, atunci, EU CUM AM MAI SCRIS POVESTIREA ASTA ? N-am fost, și eu, prins, ”la hurtă”, în CURGEREA CONTINUĂ CĂTRE VID : UMBRA COSMICĂ,  A DISPARIȚIEI-ARDERII-VIDĂRII…?!

Lucru ciudat : din cele două uriașe Tranșee, Armate, Jumătăți ale Planetei Terra…nu rămăsese ABSOLUT NIMIC…decât PERECHEA DE OCHELARI, AI  ”Soldatului cu Ochelari”…!

Nu pot ști din ce materie-antimaterie erau ei făcuți…OCHELARII ĂIA… – …dar, iată, eu, EU ! – EU sunt URMAȘUL PERECHII DE OCHELARI AI INVENTATORULUI-SOLDAT…și, cu ”hulubele” OCHELARILOR, am scrijelit TOT CE-AȚI CITIT – pe RETINA OCHILOR MEI (..ca pe-un papyrus…), OCHI PROTEJAȚI DE LENTILELE OCHELARILOR…”Soldatului cu Ochelari”…

Doar acești OCHI (acoperiți de LENTILELE MAGICE ALE OCHELARILOR !) au rămas, să se învârtă, prin VIDUL COSMIC…VID din care, însă, se va învolbura ”NIMICUL”, pe undeva…și, cine știe, va apărea…”CEVA” !

Iar din acest ”CEVA”…din acest ”CEVA”…eu știu ? Poate se va croi O NOUĂLUME DE ÎNGHESUIȚI”, în care, cineva (NU SPUN CINE !) va citi relatarea mea, RĂSCOLIND ȘI-NSÂNGERÂND, PENTRU CITIRE, O RETINĂ…O RETINĂ SOLITARĂ ȘI VAGANTĂ… – …iar apoi…apoi…

APOI, TOTUL O VA LUA DE LA CAPĂT, de parcă nimeni n-ar fi scris…n-ar fi dat, cuiva, UNIVERSULUI ÎNTREG… – …UN CUMPLIT AVERTISMENT !!!

…Din nou, ARMATA ALBĂ și ARMATA NEAGRĂ…din nou, TRANȘEE…MÂL UMAN…UN CĂPITAN ASCUNS…UN ARTILERIST ȘEF, ASCULTÂND, HIPNOTIC, DE ”ORDINUL” UNUI ”SOLDAT CU OCHELARI”…

…”NIHIL SUB SOLE NOVUM. NIL ADMIRARI… – …nu-i de mirare nici măcar că, CEL PUȚIN APARENT ȘI DEOCAMDATĂ, NU EXISTĂ, NICĂIERI, NICIUN …SOARE !

DOAR O BEZNĂ ETERNĂ. 

…Sau…EA, doar, se crede…”ETERNĂ”?!

***

5-”ARĂTARE

A fost odată ca niciodată…a fost, și poate, oareunde, va mai fi fiind și azi…ba chiar mai abitir ca ieri !

…Într-un sat de munte, se prăsise, ori se pripășise – un soi de…”Arătare”, că ”Om” nu-i puteai spune…nu, CU DESĂVÂRȘIRE – NU !  – …nici Bărbat numai, și nici Femeie – numai : puteai să-i zici ”Vânt”, ”Viscol” ori ”Furtună”, puteai să-i zici ”Potop”,  ori ”Izvor de Muritorie”, ”Balaur”, ”Vrăjitor” sau ”Munte Blestemat”…”Boală”, ”Vătămare” sau ”Răscoală” (ori, în cel mai rău caz : ”Revoluție” !) – …”Viteaz Călău” ori ”Măcelar de Nori”…puteai să-i spui oricum (dar NUMAI DE RĂU !), că tot nu greșeai, căci el (sau ea ?) nu arăta a nimic Statornic, a nimic ”de Temelie”, ori ”de Durare-Îndurare”…a nimic la care să te-aștepți, și să-ți ”cadă bine”…a nimic ce să-ți amintescă de ceva, ANUME… pentru Omenire – ÎNĂLȚAT : îl vedeai, te îngrozeai cumplit, te prăbușeai, râdeai, urlai cumplit, ca-ntr-un coșmar…și-l uitai… ! – …dar El  nu  te  uita, NICIODATĂ !

Firește, Casă n-avea. Adică, n-avea un Sălaș, într-un Loc, ANUME ! Avea, în schimb, o Ogradă, plină cu Greieri. De câte ori cântau Greierii, din Ograda ”Arătării” – se stârneau, în lume, Războaie, în sat năvăleau Puhoaie…apoi, în urma Puhoaielor, creșteau niște Flori Galbene…Galbane-Galbene, de te-apuca Ficatul…rău-rău, și mai rău…și mult mai rău…până dădeai ochii peste cap !

…Când ”Arătarea” se scula, de dimineață, și-ajungea, cu Zvonul și Furtuna, tocmai în Vârf de Munte…deodată se prefăcea în Vultur, deschizând Aripile, la-a-arg…de se-ntuneca lumea. De-acolo, de sus, părea că privea pământul, ca pe-un flecușteț ta-a-aare, caraghios…grozav de amuzant…. 

Și-odată-l și vedeai că-și smulge unul dintre ochi, și și-l azvârle, peste zări…și zicea așa :

-Ieri mi-am aruncat Ochiul Stâng…și-au murit Bătrâni…azi, îmi arunc, peste zări, Ochiul Drept…și vor muri Copii…

Și-așa și făcea, de stăteau, fiecare pe unde-l apucase Fulgerarea Ochiului, Mormane…Mormane-Mormane de morți…într-o zi se făceau stane de piatră – Bătrânii…în ziua următoare, se chirceau, a ”Plecare”, în Piatră – Copiii…

Iar când Arătarea Vulturului se plictisea…odată vedeai că zice, ca un viscol, de-acolo, de sus, din Văzduhuri :

-Eeehhh…acuma nu mi-a mai rămas alta – DECÂT SĂ SCUIP PESTE LUME ! – …și, cum zicea asta, începeau să curgă, peste câmpii, sate, peste cetăți – Nori Negri de Funingine Lichidă : și numai vedeai (ori numai se ducea Vestea !) că mai-marii Țărilor și Popoarelor, Preaputernicii Lumii, Bărbați în toată firea, înlemneau, înmărmureau, cu Sceptrele-Aurite în mână, cu Fundul adâncit în Tronuri…apoi se-aprindeau și ardeau…de rămânea, pe urma lor, numai câte o Grămăjoară de Cenușă, ori de Zgură Leșinată…

…Când îl (o) apucau Spasmurile Defecației, îi ieșeau, dintre Bucile Dosului, numai Zmei…Turme, mari și lungi Turme, de Jăratici Zmei…Și Zmeii Căcăciosului (Căcăcioasei) zburau, ca Pajurile (ori Corbii !), peste Nevoile și peste Plănuirile Oamenilor…de le ferfenițeau, pe loc…de se făceau un fel de Beteală, de la Pomul de Crăciun…Căcații, toți, într-un Singur Glas, de pe unde erau, cântau, în Cor, Cântece Bisericești…cântau Suflete și cântau Unghere de Crime…de ieșeau, din Fundul Pământului, tot atâtea Zăne, câte Cântări se limpezeau din Zmeii Văzduhului. Și Zânele erau cu Fețe Zguruite, 

cu Bale de Foc scurgându-se pe la Colțurile Gurilor Închise-Încleștate… – …și, iată, Sabatul Vrăjitoarelor era gata ! – …de la Cuiul (lui Pepelea…) Cetății de Scaun – și până la ultima Stână, din Pustiile Pădurilor…!

Iar când îl (o) apucau Flatulațiile, Pădurile începeau să bubuie, acolo, înăuntru, în Lemnul lor de Vioară-a-Relei-Meniri (ăsta era, pesemne, semnul că ”tot ce se făcea, Bine-Rău se făcea, și spre folosul NUMAI câte Unuia…: Mai Urât decât Toți Urâții Pământului !”) – și, apoi, continuau să fie cuprinse de niște Nori, ca niște Fumegări ale Vulcanilor de Noroi..și numai vedeai cum se limpezește Piatra Muntelui, fâșie cu fâșie, de Mândrele Păduri de Brad…și Pădurile, totdeauna, o luau la Vale, spre Meleagurile Străinului…și se-necau Copacii, cu milioanele, în Fântâna de Glod a Străinătății…

…Oamenii se temeau, groaznic, de Strănutul ”Arătării”…că, de cum strănuta, Orfani rămâneau, în urmă, cu miile, și Văduve, Ciume și Mare-Ntristare…ca pe vreme de Război și de Ploaie-de-Pucioasă…

…După ce, Tușind, sfărâma și Munții, nădușea și făcea să se vaporizeze cele mai Scumpe Minereuri, din Tărâmurile noastre…după ce oprea și Apele Curgătoare, seca Fântânile-cu-Apa-Vieții-și-Morții, ca și Mările și Oceanele…oprind Curentul Electric și Inimile Rămășițelor de Oameni…nu-i mai rămânea ”Arătării” decât… SĂ ”ARATE” CUM E CÂRTIȚA…după ”ARĂTURA GRINDINII !

Se strecura, ca un Șarpe Imens, sub Pământ, unde, pesemne, avea un Locaș al lui, cu totul Neomenesc : acolo era, pentru ”Arătare” (și, tare și prea curând, și  pentru noi !) – TĂRÂMUL OGLINZILOR…

Țesuseră Toți Păianjenii Lumii niște Pânze Lùcii, precum Luciul de Oglindă…mii și mii de Pânze-Oglinzi ! În fața lor, ”Arătarea” își arăta O FAȚĂ DE MULT-ÎNȚELEPT… – …și, în desăvârșită Liniște, în DE MOARTE (ori Iscodire a Morții !) TĂCERE – scotea, prin Luciul Pânzelor-Oglinzi – UMBRE DE OAMENI GIGANȚI ! 

Le scotea ca pe niște Suluri Imense de Fum, pe care le suia, gâfâind bucuros, rând pe rând, către Luminișul de Sus al Pământului : ieșeau, din Luciul Pânzelor-Oglinzi, dar cu Tărie de la Glia Morților – un Neam de  Titani, cu totu-nvrăjbiți în contra oamenilor : fiecare Sul-de-Fum Urieșesc aducea, cu sine, din Greul Pământului, spre Lumina Pământului – Moartea Zeilor, Stingerea Luminilor, Credințelor…Boli peste Boli și Ciori după Ciori…de mureai numai când te-njunghiau cu Cârâitul lor, menind a Pustie…

…După ce scotea, din adâncul Luciului Pânzelor-Oglinzi, atâtea UMBRE, câte feluri de moarte există și se știu, și NU se știu ! – …câte feluri de Molime există, se știu și NU se știu !… – …atâtea Miasme și Plăgi, câte există și se știu și NU se știu… – …deci, DUPĂ CE PRĂPĂDEA, CU MARE (…și LARG JÂMBATĂ !) VESELIE –  CERUL ȘI PĂMÂNTUL ! – …amestecând, savant, Minciuna și cu Adevărul, Viața și cu Moartea, Boala-Molima, cu Sănătoșia…după ce nu mai strigau a Moarte – nici Zeii, nici Sticleții, nici Oamenii… –

…”Arătarea” pleca într-un ”SCURT CONCEDIU”, care ținea câteva ERE

Căci știa că, în urma lui, chiar de făcuse Toate să DISPARĂ ! – ele, ”Dispărutele”, se vor întoarce, la loc, se vor ”TOCMI-ÎNTOCMI” taman cum apucaseră să mai fie, cândva…undeva…cine știe de câte ori…și în câte și câte feluri…

…Și, când se întorcea din Scurtul Concediu, pornea, Totul, din PANOPLIA PRĂPĂDULUI – DE LA CAPĂT !

*

…Mă-ntreabă Copiii, bieții :

-Nene, dar mai e ”Arătarea” aia…sau, cumva…”ăla”? – …și azi ?

Iar eu le zic, scurt :

-Mai ales – AZI !

…Și, în jurul meu, înțepenesc Copiii, cu Ochi de Gheață și cu Gurițele Strâmbate, Caraghios, a Moarte Năprasnică… – …și Munții se-aprind de Vulcani, tremură și se prăvălesc…Pădurile o iau la Vale, fumegând a Fum de Străinătate…până și Aurul, Argintul și alte Scumpătățuri ale Gliei Refăcute (a câta oară !), se topesc și se scurg, în Largi și Groase Fluvii, către TĂRÂMUL STRĂINULUI : ĂSTA e un tărâm care-i locuit-năpădit NUMAI cu ”Arătări”…alcătuit NUMAI spre Pustiirea Oricărei Lumi, Oricărui Cântec, Oricărei Rugăciuni…

…E bine să nu mai întrebați de ”Arătare” – …că ”Arătarea” e-n Sufletul vostru, ”de fapt și de drept”… – …Sufletul vostru cel Negru și plin de Hainătățuri și de Porniri spre Prăpădire, Dispariție (…Dispariție – deodată! – ca printr-o Vèselă Vrajă de Copii Cretini, care-s puși să bage, TOTUL, SUB PĂMÂNT, în BEZNELE CELE OARBE, ATOTVĂICĂRITOARE ȘI VEȘNICE !), Trădare de Sine, Crimă-cu-Putoare-de-Sinucidere !

…Vorbiți, mai bine, mai cu tărie și mai cu curaj, grăiți, voi-în-de-voi, cât mai cald și frățește, despre Frumoasa și Blânda Moarte…”Mireasa Îndeobște Știută, Cunoscută, Soră de Cucută” …

…Uite, puteți vorbi, fără prea mare îngrozire ori păgubire, despre…despre, să zicem noi, așaaaa… : …despre ”MOARTEA-PURICELUI

***

6-CRIMĂ (povestire polițistă)

…-Ce s-a întâmplat ? – gâfâi Comisarul, intrat în Holul Hotelului de Cinci Stele, și făcându-și, anevoie, loc, printre curioșii strânși, în jurul FORMEI DE CRETĂ, CE ÎNCONJURA UN CADAVRU.… – …cu toate că un polițist mai că-și scuipase plămânii, de cât strigase : ”N-aveți voie să v-apropiați de locul crimei, n-auziți ? Ce naiba?! E locul crimei, nu vedeți ? Circulați, circulați…depărtați-vă…cât vă rog, cu frumosul…!

-O crimă – rosti, scurt, Detectivul Cel Straniu, care sosise cu o jumătate de oră, înaintea Comisarului de Poliție.

Cum ?  O crimă, aici, în Hotelul acesta,  de  Cinci  Stele ?!

-Da. Chiar așa. E cea mai SCUMPĂ  CRIMĂ.

-Și cine este Criminalul – știți ? – îl luă în seamă, doar parțial, Comisarul de Poliție.

-Sigur că știu.

-Atunci, ce mai așteptați ?! Spuneți, indicați… – …rosti, cu ochii măriți, exasperat de beznele neînțelegerii, Comisarul.

El este… – și Detectivul cel Straniu arătă cu degetul, fără vreun dram de șovăială, indicând, astfel, în mulțimea de gură-cască, împopoțonați și îngâmfați – Căruciorul cu rotile, în care stătea un individ sfrijit, dar foarte elegant îmbrăcat…(nu se putea ști-deduce, dacă degetul indica individul din Cărucior, sau, chiar Căruciorul !). – …un individ cu amândouă Picioarele paralizate, lățite, scălâmb, pe câte o pedală – fiecare pedală, fiind plasată foarte aproape de rotilă. Din una dintre pedale (cea din stânga…) picura sânge…iar de mânerul manetei de comandă, a Căruciorului, pe aceeași parte stângă ! – era legat, cu o CURELUȘĂ ROȘIE, din piele – UN CUȚIT, CU VÂRFUL ÎN JOS… – …și el, Cuțitul : ÎNSÂNGERAT. Încă.  Nimeni nu observase Cuțitul :ROȘU PE ROȘU”…hmmm…

-Și bănuiți de ce…ce anume a produs crima…? Tocmai el…un Paralitic ? – se năpusti Comisarul, cu nedumeririle-i, ce fojgăiau, pe Hol – ..ca Șobolanii, într-o Pivniță…

NUMAI el ! Țineți minte asta! NUMAI el…– rosti, pe ton de poruncă imperială, Detectivul Cel Straniu. Așa…S-o luăm încet, încet…ca să pricepeți totul… ”din prima”:

Nu avea motive să mănânce – dar a mâncat. Nu avea motive să fie supărat – dar era supărat. Nu avea motive să gândească în culori negre – dar a gândit în culori negre. Nu avea motive să fugă (nici n-ar fi putut !) – dar a creat impresia că a fugit. În fine : nu avea motive să ucidă – …și, de aceea, a ucis.

Și Detectivul, dând aceste indicații, cu totul enigmatice, tăcu.

De ce a ucis…tocmai el, Paraliticul ? – nu se lăsă Comisarul de Poliție.

Doar ți-am spus – se îmbufnă Detectivul Straniu – și continuă, aproape silabisind, ca pentru retardați : PENTRU CĂ NU AVEA MOTIVE ! TREBUIA să ucidă, pentru a crea impresia că a avut, sau și-a creat, UN MOTIV ! TREBUIA SĂ UCIDĂ, pentru că el știa că NU este imbecil…dar cei din jur (…așa SIMȚEA EL !) tocmai așa-l priveau : ca pe-un imbecil : ”Săracul IMBECIL…trebuia ca Dumnezeu să-i ia și Picioarele…!” Nu mai putea suporta această legătură tâmpită, făcută, absolut cretin, între PICIOARELE LUI, ÎN MOD REAL, LIPSITE DE PUTERE…PARALIZATE, de-o viață…  – …și…IQ-ul lui, DINTRE CELE MAI RIDICATE DIN LUME ! Deci, TREBUIA ca el, PARALITICUL REAL și IMBECILUL INVENTAT de către IMBECILII SADEA… – …adică el, Paraliticul imobilizat la pat, și, când și când, LĂSAT să se plimbe cu Căruciorul, pe locul ”șes”, al Holului de jos, al Hotelului… – …TREBUIA, zic, să creeze impresia că NICI MĂCAR PARALITIC NU ESTE ! – …cine știe cum și-a târât, tăbârcit în spinare, hâit… – …Căruciorul, pe cele Cinci Trepte, care duc de la Parterul Hotelului – la Holul de Jos al Hotelului…TREBUIA SĂ UCIDĂ! – …adică, TREBUIA să arate că, paralitic-paralitic (”imbecil-imbecil”…ha-ha-ha !), a făcut, totuși, ceva, cu…și în…VIAȚA lui, sufocant de amară…plicticoasă, monotonă, banală, fără vreun SENS APARENT…Nu avea niciun motiv să-l omoare pe…”ăsta” (și arătă spre cadavrul cel înconjurt cu cretă, pe pardoseala Holului Hotelului…), sunt sigur că nici nu-l cunoștea, ba, chiar, nu cred că l-a văzut, vreodată…dar…TOCMAI DE ACEEA, PENTRU CĂ NU-L CUNOȘTEA ! – …L-A UCIS ! NUMAI MOARTEA DĂ SENS VIEȚII ! –  …domnule Comisar !

Tăcu o clipă, apoi se întoarse spre Comisarul de Poliție, care-și lăsase umerii în jos, parcă strivit de neînțelegere, parcă obosit de explicație, de situație…de multe, multe altele :

-Acum, ai înțeles ?

-Nu. Nimic ! – rosti, franc, Comisarul – cu ochii săi albaștri, limpezi precum apa pâraielor de munte.

Detectivul începu să dea din mână (a lehamite, pesemne…) – …dar, apoi, recules –  surâse, enigmatic…mai enigmatic decât CRIMA ÎNSĂȘI :

-…Deci, nu ai motive să înțelegi – dar, cu timpul, vei înțelege…mai ales dacă vei lua un Topor și-ți vei tăia, CU MÂNA TA ! – … AMBELE PICIOARE !

Și se întoarse, aproape vesel, spre Paraliticul din Cărucior, care-i sorbise, ca pe-o Apă Vie, fiece cuvânt, al discursului…paradoxal, cu nuanțe maieutice :

-Am dreptate ?

Paraliticul, înviorat și aproape la fel de vesel, precum Detectivul Cel Straniu, care-l înțelesese… :

-Perfect, domnule Detectiv !

***

7-ETERNUL PUȘCĂRIAȘ

Stătea, în Celula Închisorii, de multe Ere. Stătea pe Priciul îngust – și nu privea nicăieri, anume. Nici măcar la Ferestruica îngustă, cocoțată, hăt, sus, lângă Tavanul pierdut în întuneric…

La ce-ar fi privit ? Afară ?! ”Să evadeze”?! Ce-i aia ? 

Ha ! ”AFARĂ” nu era decât expresia, ceva mai largă, a Celulei lui. ”ÎNĂUNTRU”

Și, în definitiv, nici nu mai avea cu ce, anume, să ”privească” – dacă ”a privi” presupune, cu necesitate, Ochi (de altfel, el, Pușcăriașul Veșnic, vedea, CU TOATĂ PIELEA TRUPULUI…vedea fosforescența, inutilă, a puținelor lucruri ce-l înconjurau : Priciul, Căldarea,  Mica Masă de Lemn și Scăuieșul cel Pitic și Vrăjit, să te ducă-n lumi…UNDE VREI !).

…Pe când fusese (hă-hăăă !) în Celula Cea Mare (”AFARĂ”), simțea nevoia să joace zaruri (și alte jocuri de noroc, dar, în primul rând,învârtea Zarurile Sorții !). De când (…cândva, demult, tare demult…) fusese trimis în Celula Cea Mică (…uitase, și nici nu merita MEMORIA ! – …de ce și pentru ce…), își scosese Ochii, din Găvane, și ”dădea” cu ei…de-i ieșea, mereu : 1-1…

Un ”UNU” Albastru – și alt ”UNU” – Negru…

…De cât stătuse pe prici, cu Picioarele sprijinite de pământul de pe jos – Picioarele îi intraseră în pământ…iar vârfurile lor, peste o vreme, ieșiră pe partea opusă a Celulei. Și, cât fuseseră scufundate sub pământ, Picioarele lui culeseseră Toată Vlaga Pământului…încât, acum, pe ele, creșteau Vrejuri de Legume, Corzi de Vie, Lăstari de Pomi… – …și Pomi Mari și-Adevărați, cum DE AUR ÎMPĂRAȚI ! – …ba, își scoteau spinările și Tuberculi de Cartofi…așa că, cei care, se presupunea, administrau Închisoarea, văzură că Pușcăriașul Veșnic are de Mâncare, are de toate…ba-i și întrece ! – …așa că uitaseră, definitiv, de el…

Barba-i crescuse, ca-n poveste, lui Barabas…de se putea înveli, rostogolindu-se în ea, ca pe Blănuri Scumpe…fără să mai aibă, deci, nevoie, de Așternut…Plapumă, Pături…Pernă…

…-Eu le pot da lor, DE TOATE…ei, mie – NIMIC ! – rostea, într-o șoaptă plină de emfază, uneori, Marele Pușcăriaș. Dar vorbele sunau a doagă, inutile și seci…așa că prefera să tacă…și să scormonească, adânc-adânc, cu Gândul – Galaxiile…Nemărginirea…

Era atât de MĂREȚ DE SINGUR, încât își uitase de orișice divinitate…

VIII nu aveau dreptul să…”vie” spre el…MORȚII, însă, toată vremea trepădau și fojgăiau prin Celulă, și mârâiau, și se plângeau, și se smiorcăiau…încât, de câteva mii de ori, îi mătrășise (…Morții, se-nțelege ! – veniseră, la loc, ceva mai târziu…la fel de supărători și de …”fără obraz”…!) :

-Hai, Valea ! Fiecare, cu lumea lui ! Cărați-vă de-aici, și dați-mi pace !

Dar Morții nu se lăsau :

-Dar de ce nu vrei să mori…și, astfel, să vii TU, în lumile noastre…mai vorbim…mai jucăm vreun joc, ceva, cu ciolanele noastre…tu, cu ochii tăi…?!

-Ce să fac în…hmmm…”lumile voastre” ? Parcă alte lumi ar fi altfel, decât sărăcia asta de lume…de Celulă….Dați-mi pace, și, dacă vă plac atâta de mult lumile voastre, stați acolo, în ele, sănătoși…până…până v-oi chema eu  !

Și-și scotea, nervos, din Vârful Capului, SCĂFÂRLIA (lăsându-și, astfel, Creierul dezgolit…) – …scuipa în ea, cu aprinsă mânie, pentru Sărăcia de Imaginație a….a cui naiba croise Pustiul Lumilor ăstora !…și se adâncea în Miile de Oglinzi Fulgerătoare, ale Creierului său (acum, dezgolit, dar, tocmai de aceea, Înviorat, Născând, peste Fumul Albăstrui ce plutea peste Gândurile lui, infinite variante de lumi ciudate, niciuna semănând cu ”sora” ei…).

…Și era atât de absorbit să-și croiască, măcar în Oglinzi, ”Lumile Sale”, încât, pe Străvechiul Ocnaș nu-l mai interesau decât FÂNTÂNILE FĂRĂ DE FUND, ALE DEMIURGIEI SALE IMAGINARE… – …din care lipseau, CU DESĂVÂRȘIRE, Politica, Politicienii (și Oamenii, în general !), Cetățile, Electricitatea, Ploile și Grindina, Foametea, Setea și Frica, ori alte Blestemate și Răsfirate Caracatiform – TERORI ! – …dar creșteau, în schimb, Miraculoși Munți Gigantici, precum niște Ciclopi, veșnic preocupați să nu apară, cumva, pe undeva, vreo făptură, ori făptuire, SPURCAT-UMANĂ…! – …și cântau Izvoare, în Toate Culorile (nu doar ale Curcubeului, ci a mii și mii de VARIANTE ALE CURCUBEULUI…!), și dansau, zănatic și nevinovat, ZEIȚE BĂLANE ! – …BÂRSANE, ÎNȚELEPTE…DE ORICE PROSTIE – ORFANE !

…De mult, Timpul nu mai însemna, pentru Eternul Pușcăriaș, CU ADEVĂRAT LIBER ! – …nici măcar atâta cât Slovele Cuvântului, ce, cândva, îl numea…”TIMP”. SATURN-CHRONOS…

…El, Eternul Pușcăriaș, cufundat în Oglinzile Cele Fără de Fund, ale Duhului său – era Făt-Frumos, era Făt-Urât, era Agheazmă și era Smoală…era Viță-de-Vie (Luminată și Domoală !) – …și era Copac și Izvor Tainic al Pădurii…ERA ORICE MAI VOIA SĂ FIE… – …DACĂ mai voia…!

…După ce ostenea SĂ TOT FIE – AICI… – …își punea Scăfârlia, la locul ei hotărât…și se lungea pe Prici…visând alte Vise, din Alte Stele, care cântau cu totul Alte Cântece…Binecuvântate, ori Vrăjite-Rele.

*

ACEASTA se cheamă MAGIA DUHULUI UMAN… – …și numai cu ea ești LIBER, în ORICARE RIDICARE DE VAL-LUME, din ORICARE OCEAN-COSMOS…!

…Vă rog, nu-l treziți pe…”Le Dormeur du Val”…căci, 

dacă se trezește, cine știe ce se mai gândește, și cum mai întoarce și mai socotește…cu Dosul ori cu Fața…lumea asta…”RAȚA” …și pe Noi, cei câțiva-Asini și  Boi!

Lăsați-l, dați-i pace, să-și locuiască NELOCUL  :

C’est un trou de verdure où chante une rivière,/Accrochant follement aux herbes des haillons/D’argent ; où le soleil, de la montagne fière,/Luit : c’est un petit val qui mousse de rayons (…)/Les parfums ne font pas frissonner sa narine ;/Il dort dans le soleil, la main sur sa poitrine,/ Tranquille…. (…)”Il a deux trous rouges au côté droit”.

Și nu va avea, NU! – NU VA EXISTA ! – niciodată, în Coasta Lui Dreaptă, decât O SINGURĂ RANĂ : RANA ORGOLIULUI LUCIFERIC, precum că HRISTOS-DUMNEZEU i-a luat-o înainte, cu ”Iordanul” MÂNTUIRII…

***

8-”BIETUL JEAN”   ȘI   STAFÌA

Era seară târzie, după Sfânta Liturghie.

În clarobscurul unei Catedrale Romano-Catolice, așezat la capătul dinspre culoar, al unei bănci lungi, stătea un bătrân. Era complet singur.

Dacă, totuși, cineva l-ar fi văzut – ar fi zis că se roagă. Nu : el se certa, ”furcă” de mânios – cu Dumnezeu :

Ce fel de Dumnezeu ”Atoateiertător, Atotîndurător, Atoateiubitor, Atotînțelegtor”…ești Tu, SADICULE ? Ne-ai dat câteva clipe de Viață, pe care ni le-nvelești, cu perversitate, în Mantia Morții ! Fie…dar DE CE NE BATJOCOREȘTI, și, la finalul scurtului răgaz de Viață, ne împovărezi, Rușinos și fără urmă de Milă – cu          LU-U-NGUL-PRELUNGUL ȘIR DE BELELE, CUMPLIT DE UMILITOARE, ALE BĂTRÂNEȚII ? Moartea o accept – BATJOCORIREA – NICIODATĂ ! N-am venit, aici, în așa-zisa ”Casă a Lui Dumnezeu”, să Te rog ceva !  NU ! – nu te mai rog, de azi încolo, NICICUM și DE NIMIC! – …ci am venit, doar, să te anunț că Bietul Jean Te refuză, întru Toate Dăruirile Tale, Cele Otrăvite ! – …și-și va decide, singur, fără niciun Amestec Divin  – Clipa Morții ! Da, MĂ VOI SINUCIDE…așa, numai de-al dracului…să mori de ciudă că nu ne ai Robi, pe toți fraierii ”DE JOS” ! S-ar fi cuvenit, în urma ”Campaniilor Tale Electorale”, să ne ai ca…PRIETENI și FRAȚI…eu chiar am crezut în ”SLOGANURILE” Tale…!

…O boare cețoasă, întunecată și rece, mângâie, deodată, Fața Celui Răzvrătit, Încercatului de atâtea Ne-Sfinte Umiliri și Umilințe…”Bietul Jean” își întoarse chipul, în direcția acelor întunecate și reci  ”MÂNGÂIERI AERIENE: ERA O STAFÌE ! 

Înaltă,  Zdravănă…și ținându-și Capul    –SUBSUOARĂ !  –   …mai pășea, mai plutea, pe culoarul dintre băncile din Catedrală.

”Bietul Jean” se zborși, la Stafìa decapitată  – și oprită în dreptul său:

-De ce nu lași oamenii în pace, să se roage, liniștiți…?

Stafìa hârâi, ruginită de atâtea veacuri, câte își purtase ”Povara Capitală”SUBSUOARĂ. Și Capul cel de SUBSUOARĂ grăi așa (Vocea se auzea puțin înăbușită, ca strecurată prin vată…) :

-De ce nu te las în pace…? Pentru că minți !

Cum, adică, MINT ? – se miră, se fâstâci, se chirci…”Bietul Jean”.

-Da, și-acum vrei să mă minți : tu n-ai venit, aici, să te rogi, ci ai venit să te cerți și să-ți înfrunți Creatorul, chiar în Casa Lui !

Bietul Jean” se calmă, dintr-odată, și deveni rece și ațos, scoțând, din piept, o Voce Scrâșnită :

-Da, fie…și ce te privește pe tine ASTA ? FAC CE VREAU ȘI SPUN CE GÂNDESC !

Stafìa ”hâcâi”, cavernos…a râs amarnic…și Capul ”SUBSUORESC” îl ironiză, amar și cam fonfăit, pe ”Bietul Jean:

-Pe dracul îl faci ghem ! Și eu am murit, tot din boala asta, a ta : am crezut că ”pot să fac ce vreau”, și-am UCIS…din plictiseală…și-am crezut că ”pot spune ce gândesc”…și era, cât pe ce, SĂ FIU ARS DE VIU…de nu eram ȘI gentilom !

Bietul Jean”, dezorientat :

-Păi…da, văd că ești Stafìe…dar, de când și de unde…din ce veac, ori…eră…păcatele mele ? Ce…gentilomi…ce…”arderi de viu”…?!

Stafìa (prin Capul ”SUBSUORESC”!) răspunse, ostenită, probabil, de întrebări similare, ale altor…mulți, mult prea mulți…”VIZITAȚI” (…SAU, POATE, RUȘINATĂ ȘI UMILITĂ  DE POZIȚIA CAPULUI SĂU VORBITOR…?!) :

-Era anul 1572…imediat după ”Noaptea Sfântului Bartolomeu” : eram și gândeam precum hughenoții…n-am fost masacrat, în acea noapte, de 23 spre 24 August…dar, chiar scăpat, atunci, ca prin minune, au fost puse iscoade regale, pe urmele mele…”pentru ce-am gândit”…poate și ”pentru ce-am făcut”…Așa că, adunându-mi-se, împotrivă-mi, MULTE ! – …FALSE, dar și ADEVĂRATE dovezi, ale ereziei hughenote și ale ”VRĂJITORIILOR”, pe care, chipurile, le-aș fi făcut în Palatul meu…am fost judecat de un tribunal ecleziastic, întâi…și condamnat la ARDERE PE RUG ! Numai că, în timp ce Călăii aprideau snopii de vreascuri, la rugul meu…în mijloc, ca un Rege, sau ca un Sfânt, stăteam eu !…se stârni un ”VISCOL ÎN PLINĂ VARĂ”…apoi, peste toată lumea, din Place de Grève, se revărsară PUHOAIE, adevărate POTOPURI DE APE…și nu doar că RUGUL SE STINSE, dar toți judecătorii și călăii mei, toate miile de gură-cască huiduitori, până atunci…se risipiră, care-ncotro, pe trei sferturi înecați…Și se mai repetă ”figura”, de vreo trei ori…că popii noștri-s căpoși, nu se lasă…dar există și limite ! Deci, când se văzu, mai cu seamă, de către preoți, că ”Dumnezeu nu lasă ca eu să fiu ars de viu”…(tot ei își puneau, în relief, MERITUL ”OBSERVAȚIEI, AL INTUIȚIEI DIVINE” !) – …MĂ PREDARĂ AUTORITĂȚILOR LAICE, REGALE, care erau tot așa de pornite împotrivă-mi… – …ȘI CÂT DE CRÂNCENE ! Așa că…precum îți spusei…am fost ”doar” decapitat, ca gentilom hughenot ce eram, în Place de Grève…cu toți calicii ”la cot”…

-Și…ce-mi zici mie, toate poveștile astea ? – se zburli ”Bietul Jean”…destul de impresionat, însă, în sinea sa… – …dincolo de toate pornirile lui, împotriva ”tiraniei”, ”anti-democrației” divine.

Capul Cel ”SUBSUORESC” al Stafìei nu zăbovi să răspundă :

-Păi, ca să te lămuresc, cumva, că, totul, se face și se desface, nu cum vrea cineva, ci conform unor Planuri Celeste, pe care, un ”pârlit” de Om, n-are cum să le știe…

-Da, și…? – se încăpățână ”Bietul Jean”.

-Ei, asta-i…Nu te împaci cu Bătrânețea, că-i ”Batjocură” : eu aș fi vrut să ating vremea ”belelelor Bătrâneții”…dar, când m-au decapitat, AVEAM DOAR 21 DE ANI…Acuma, că-s Stafìe cu VECHIME, îți voi spune mai multe : vrei să te sinucizi, ca ”Formă de Protest”, față de ”Batjocura Divină”, da ?

-DA ! – urlă, încrâncenat, ”Bietul Jean”.

-Și…nu ți-ai pus problema că EL, dacă TU vrei să te otrăvești, va face să ”confunzi” FIOLA CU OTRAVĂ, cu…FIOLA DE APĂ DISTILATĂ ?…în loc de PASTILA DE CIANURĂ, poți să-ți simți, în gură, ASPIRINA…  –   …DE PE POLIȚA DIN BUCĂTĂRIE ?…și că, dacă vrei să te spânzuri, poate să ți se rupă CRACA…mai mare RUȘINEA ȘI MÂNIA !….iar de vei vrea să te-NJUNGHII ÎN INIMĂ, te-i trezi că ții, în pumn, STILOUL…care te va-mproșca, vezi bine… – …dar cu CERNEALĂ ?

-Eiii…mă crezi așa prost ? – rânji, strâmb, ”Bietul Jean”…care cam vedea că, în definitiv, Stafìa chiar nu intrase în Sfânta Catedrală, așa, de florile mărului…

-…Sau, vei zice că-ți tragi un GLONTE-n Gură ?! Dar dacă ți se strâmbă, cumva (nu știu cum !), mâna, o clipă…ȘI-ȚI UCIZI CEL MAI DRAG CÂINE ? – surâse, DIN COATE (acum…), Stafìa Cea Pisăloagă…

-Mai du-te dracului de COBE ! – pufni, cu capu-n jos, ”Bietul Jean”.

-Păi…acolo mă și duceam…dar, mai mult și mai EVIDENT, i-ai înfrunta, pe Dumnezeu, ori pe Satana – TRĂIND…arătându-le că ai în tine puterea să dobori orice Ispitire ori …”TIRANIE”…să ții FRUNTEA SUS, când ”BOSSUL” își va începe…dacă-și va începe, vreodată…”JUDECATA” ! 

Bietul Jean” tăcu, adâncit în gânduri cețoase și pline de nelămuriri…

-…Dacă vrei să știi opinia mea, în materie de ”Judecată Divină”…EA NU VA FI, NU SE VA ȚINE –  NICIODATĂ ȘI NICIUNDE ! Mecanismul ”CAZNEI și OSÂNDEI”, al ”PLĂȚII ȘI RĂSPLĂȚII”… –  e-n NOI, de la-Nceputul Începuturilor…: ”Ce faci – face-ți-se-va!” – zice char El…HRISTOS-DUMNEZEU…iar o altă variantă este…că te vei re-întrupa, în alte lumi…nu complet diferite de asta…conform GRADULUI PERSONAL DE VIBRAȚIE/REZONANȚĂ SPIRITUALĂ…față de o MORALĂ…”ad hoc”…a fiecărei lumi în parte…și pe care Dumnezeu n-o respectă…pentru că nici n-o știe, ba, nici n-o bănuiește, cumva ! – …dar nu din SADISM, ci din INDIFERENȚĂ și din  ”AGLOMERARE DE VORBE ȘI FAPTE RUGĂTOARE”…din partea Omenirii. Așa-zisa ”MORALĂ” ne-o impun, în general, POPII, spre folosul NE-SFINTEI BISERICI DE ZID ! Dar să nu uităm de BUNUL-SIMȚ …și de CARACTERUL FIECĂRUIA…de AMPUTAREA sau, dimpotrivă, de AUGMENTAREA SENTIMENTELOR CONSTRUCTIVE…spre exemplu, RECUNOȘTINȚA și CURAJUL…pe care tu nu le ai, nici ”DE-UN BAN PERECHEA”…pentru că, altfel, dacă le-ai fi avut – mi-ai fi zis, de multă vreme : ”AI DREPTATE, STAFIE MULTICENTENARĂ” ! Tu…îți vezi doar de ”leziunile” propriului ORGOLIU…și de INTERESELE TALE MĂRUNTE…MESCHINE…

*

…Și Stafìa o pașli, pe ici în colo, pierzându-se în BEZNELE, DE DINCOLO DE BISERICĂ… – …dar având grijă să nu-și scape, Doamne ferește, PE DRUM, CĂPĂȚÂNA DE SUB BRAȚ…Una, că nu-și mai putea ”predica” IDEILE și OPINIILE ! – …alta, că ar fi ieșit Scandal Mare, la Scaraoțchi, acolo, JOS – când s-ar fi apucat, Bietul EX-ARHANGHEL, de făcut PROXIMUL BILANȚ… – sau PROXIMA INVENTARIERE DE ”BUNURI”…”MOBILIARE ȘI IMOBILIARE…”ÎN ORICE LOC ȘI POZIȚIE SITUATE”…ale ”SUPUȘILOR SĂI”  !!!…Umilitor este (și ESTE !) să fii umplut, PÂNĂ LA REFUZ, prin ”DECIZIE DIVINĂ”, de toate ”BELELELE BĂTRÂNEȚII” – dar nu-i mai puțin UMILITOR ca niște CĂCĂNARI DE OAMENI (ca mine, ori ca tine, ori ca EL !) să-ți HOTĂRASCĂ LOCUL CAPULUI  ȘI-AL VOCII TALE…CU TOT CU OPINII !

***

9-ȚĂRANUL,  DOCTORUL ȘI  HRISTOS

Afară era iarnă  grea…zăpadă…nămeți mari. Trecuse Crăciunul, de patru Zile…venea  altă TAINĂ DE LUMINĂ ASCUNSĂ : TAINA ANULUI NOU

În anticamera Cabinetului Stomatologic (întunecată, precum Grota Beetlehemului…) – …anticameră (până la deschiderea ușii, de către un neașteptat… ”Vizitator”) goală și rece (…ca Noaptea din Ajunul Crăciunului, până la Nașterea Cea Sfântă și Tainică…) – …intră un Țăran înalt și vânjos, între două vârste (să tot fi avut 40-45 de ani…), ca un Hristos, Îndurerat și Întristat…Îmbătrânit de Dureri… – …și-și scoase căciula din cap, chiar în momentul când trecea pragul încăperii. Străbătuse, cu Mari Dureri și Sângerări, Cale Lungă, din satul lui cel prizărit, prin toi de Nămeți…în prag de Anul Nou…CU TOATE DURERILE, pe care, parcă, le strânsese, GRĂMADĂ, în Căciula, pe care o tot învârtea, între Mâini Sângerate…de o Cârpă, la rândul ei, Scorțoasă de Sânge Vărsat… :

-Zâua bună…și : Sărbători fericite, să vă dea Hristos-Dumnezău…

Asistenta, cam țigănoasă (…era soția Medicului Stomatolog, nu teribil de tânără, dar foc de obraznică…fostă femeie de serviciu !), care-l recunoscuse, pe Țăran, a fi fost Pacientul de Ieri (…și Ieri, tot cu nămeții luptase Țăranul, de acasă, din satul lui amărât, la Marea Cetate…și înapoi, de la Marea Cetate, înapoi, spre satul lui, cel prizărit…) –  îl întâmpină ”cu ghimpi”, făcându-se că nu aude urările Inimosului și Cuviinciosului Țăran :

-Ce mai vrei, Bade ? Lasă-ne în pace…vine, și la noi, Anul Nou…!

Țăranul, cuviincios și măsurat, la vorbă și-n gesturi – apăsându-și Falca Dreaptă, cu Mâna Stângă, în care ținea un Pansament totuna de Sânge…Cârpa Cea Sângerată… :

-Am fost, Ieri, Aici, la Domniile voastre…

-Știu, și tocmai de-aia te-ntreb : ce mai vrei ? Că avem treabă…vine Anul Nou…

Netulburat, Țăranul, căruia, printre degetele Mâinii Stângi, îi curgea Sângele, Șiroi… rosti :

-Să dea Dumnezeu să vină…! La mulți ani…! Dar am fost Ieri, pe aici, la CHINURI și la CALVAR…și domn’ Doctor mi-a rupt o bucată de Măsea, și mi-a sângerat, toată noaptea, Gingia și Locul Lucrării și Durerii… Operației…

-Și-acu’, ce vrei să-ți facem ”noi” (?!) ? Doar nu suntem Dumnezeu : rabdă, și mata, că ce-i mare lucru…o Măsea, acolo ?! Nimica toată  ! Așa e, când te duci la Dentist…mai curge și Sânge…nici Bacșiș nu știi să dai… – …se oțărî, teribil, la om, Asistenta cea țigănoasă și obraznică.

Țăranul continuă ”povestea” :

-…Și domn’ Doctor era, asară oleacă afumat, deh…de mi-a scăpat, păcatele mele, și Freza-n Cerul Gurii…și sângerează, tare mult, și de-acolo…

Asistenta, văzând că omu-și știe DREPTUL și DUREREA, îi întoarse spatele, și intră în Cabinet, lăsând Ușa întredeschisă, în urma ei. Se apropie de Medicul Stomatolog, și-i șopti, la ureche, toată tărășenia, cu Țăranul cel Însângerat…

Medicul o întrebă, sotto voce… – …cu limba, încă, încleiată...:

-Și sângerează rău ?

Asistenta-Soață îi răspunse :

-Nu l-am văzut…poate-ar fi cazul să te uiți tu…dar e dintr-un sat…un Țăran…Țăranii ăștia știu să rabde…s-au învățat să rabde…să rabde, mai dă-l în mă-sa de Târlan…

Medicul (cam mahmur…) șovăi…dar, până la urmă, îi dădu un Pansament Nou :

-Du-te și pune-i-l tu, așa, de-a-mpicioarelea…o să se oprească Sângele, dracu’ să-l ia de Țăran Imbecil…

Asistenta luă Pansamentul, care, parcă, era o Pată de Lumină, un Crăciun în Miniatură…în Dezordinea și Murdăria Infernală (”cea de obște”) din Cabinet :

-Mda…și dacă crapă…dracu’ să-l ia…cine ține seama de un Țăran Tâmpit, dacă-i pe crăpatelea ? L-a lovit o Vită…s-a îmbătat și-a căzut sub Căruță…cine ține socoteala Țăranilor ăstora…?

…Atunci, se petrecu o…MINUNE

În pragul Cabinetului se ivi ”ȚĂRANUL TÂMPIT”… – …deschisese, larg, Ușa…dar nu mai era, parcă, același Țăran : în jurul Capului, avea un CERC DE LUMINĂ MARE…și Sângele se mutase, de pe Pansamentul Murdar – în PALME…în TĂLPILE OPINCILOR, cu care străbătuse atâta amar de drum, prin Nămeți, pentru Calvarul Sângerării…și, PE COJOC, ÎN DREPTUL INIMII – tot o Pată, Mare și tot mai Mare, lățindu-se cu grăbire…de Sânge…

Țăranul vorbi, cu Chipul Lui de Hristos Întristat…și Vocea lui avea o Vibrație de Tunet… :

-Și dacă-s Țăran…nu-s tot Suflet de Om ? Nu-s Frate Lui Hristos, întru Durere și Sânge ? Dar, Țăran s-a fost întrupat și Hristos, la Beetlehem…și, tot ca Țăran, a fost Răstignit și pe Cruce…ce dacă-s Țăran ? Am, și eu, ca și Orice Om, ca și Fratele Hristos – și Dreptul la Calvar, dar și la Mântuire !

Cei Doi Demoni, Asistenta și Doctorul, se chirciră…sub Vibrațiile, de Cutremur Galactic, ale Vocii Țăranului – …și Două Mormane de Cenușă, Uscată și puțind a Pustie – se făcură…Și, deodată, un Vânt începu să bată…întâi, mai Lălâu, apoi, precum Crivățul de-Afară…și cele două Mormane de Cenușă, treptat, se spulberară, ca Două Fuioare de Fum Sur… – …ȘI DISPĂRURĂ, DE PARCĂ NICI  N-AR  FI  FOST, VREODATĂ

Pereții Cabinetului se preschimbară în PĂDURE, vânzolită de Vânturi, de Omături..și de Dureri Inimaginabile…Strânse din Multe Lumi…

…În urma tuturor, rămase, la fel de Trist și de Însângerat – ȚĂRANUL, cu CERCUL LUI DE LUMINĂ MARE, ÎN JURUL CAPULUI…

*

…Și ziceți, cu convingere mare, că astfel de Minuni, sunt ”Povești de adormit copiii” ? 

Sunteți Slabi la Minte și Mici la Suflet : astfel de Minuni, și încă Multe Altele – se petrec în Fiecare Clipă a Vieții noastre…numai că noi suntem TERIBIL DE GRĂBIȚI (…înspre FLEACURI !), ca să le mai băgăm în seamă…

Eu am rămas în viață, spre a vă spune ”Povestea asta pentru copii” (pe care tocmai ați ascultat-o !), tot printr-o …MINUNE ÎNSÂNGERATĂ. 

Deci, TREBUIA SĂ V-O SPUN…ERA MISIUNEA MEA SĂ V-O SPUN… – …că o credeți au ba, de acuma, e NUMAI treaba voastră…a fiecăruia dintre voi… 

… Dumnezeu-HRISTOS să ne apere și călăuzească, spre LUMINĂ – PE TOȚI !

La mulți ani ! – și :

Sărbători Fericite !

***

10-BĂIEȚAȘUL DIN CĂCIULĂ

Un Băiețaș, pe Imaș, alerga, de-i sfârâiau Călcâiele, în Picioarele Goale. Avea pe Cap o CĂCIULĂ Mare… Ta-su, COJOCARUL SATULUI –  i-o făcuse prea mare, pentru Capul lui…

Și, la un moment dat, Băiețașul se opri…își scoase CĂCIULA de pe Cap…și azvârli cu ea…su-u-uus, în Nori. 

CĂCIULA parcă explodă : se înălță în aer, CA TRASĂ DIN PUȘCĂ…și prinse să se învârtească…să se rotească…și prinse să se mărească…să se tot mărească…de zeci de ori să se mărească, față de cât i-o făcuse Ta-su.

Băiețașul căscă, întâi, Gura cât Șura…apoi, chiui a Bucurie și Uimire…și-i făcu Semn, CĂCIULII, cu Degetul, să se întoarcă !

…Și CĂCIULA se întoarse, și se așeză, cu grijă mare, pe Imaș…de parcă era o Navă Extraterestră !

Băiețașul, fără frică, se sui în CĂCIULă, așa cum era, cu Picioarele goale și numai în Nădragi…Și chiui către CĂCIULĂ, să se înalțe…

…Și CĂCIULA se înălță…se înălță…dincolo de nori, hăt, colo, spre Sori…

…Și așa zburară, pe sus, CĂCIULA și Băiețașul din CĂCIULĂ, până se limpezi vremea, că se făcuse, de acuma, Amiază…

CĂCIULA se coborî, un picuș…

Și, atunci, câte nu văzu Băiețașul, uitându-se în jos…: văzu Satul întreg, dintr-o privire…și, în Sat, Casa lui Ta-su…și Hambarul cel Mare…și Livada…văzu, colo-n Fundul Ogrăzii, PRIVATA…pe care, în fiecare Iarnă, o ia la blestemat…cât de departe-i, față de Casă !… – …și văzu Casele Megieșilor, și Ogrăzile lor, și cum, deși era Amiază, Consătenii forfoteau pe Câmpurile Arate…

…Dar Băiețașul nu se mulțumi cu atâta :

-CĂCIULĂ, numai atâta poți să te ridici ? Mai sus, mai sus…mai departe, mai departe…muult mai departe ! Hai, că poți…știu eu că poți tu, multe !

…Și CĂCIULA chiar putu. Se ridică, iar, dincolo de nori…și, după vreun Sfert de Ceas, zburau deasupra Munților Măreți, întrecându-se cu Vulturii…și Băiețașul văzu Păduri Întunecate, de Brad, care se suiau, parcă năvălind…spre Crestele Munților…și văzu turme, de oi, și cirezi de vite, pe Muchii de Deal…le auzi (de-acolo, de foarte sus !) Tălăngile, sunând înfundat, ca din Fundul Pământului…și văzu Câmpuri Negre, Arate, și văzu Câmpuri Verzi și Luminate de Flori…

…Și CĂCIULA nu se lăsă : se azvârli, ca Nebună, în Văzduhuri…de ajunse la Lună…la Soare…pe alte și alte Planete…în alte Lumi…

Și Băiețașul se înțelese de minune, cu locuitorii de pe-acolo…care-l îmbrățișară și-l dăruiră cu atâtea-a-aaa…DE MARE DRAG CE LE ERA DE EL ! – …așa, PE LOC, FĂRĂ ÎNTREBĂRI…că nici nu s-ar fi înțeles, din Vorbe, cu unii ca ei…și nici ei n-ar fi priceput Ciripeala lui, de Copil… !

…Îi porunci CĂCIULII să-l ducă și pe la SFINȚI…dar CĂCIULA îi zise, verde-n față, cu Glasul ei Lânos :

-N-am voie să-ți arăt decât Lumile, cu oameni, asemeni ție…nu și Cele Sfinte…

Și Băiețașul își plecă, în jos, Capul, și înțelese, că nu era el așa de cuminte, încât să și merite să vadă chiar…SFINȚII

…Și, abia după vreo săptămână, se întoarse Băiețașul, înapoi, pe Imașul pe care alergase, la început…

Îi șopti CĂCIULII să se facă mai mică, tocmai cât s-o pună pe Cap…și să se țină, cât de cât,  acolo, pe Creștetul Bălai al Capului…

Și, pâș-pâș, se duse spre acasă…nu știa ce Minciună să croiască, spre a-și ascunde MINUNATELE-I CĂLĂTORII

Ajunse la Poarta Casei…Ta-su era (cum altfel ?), drept în Mijlocul Porții, cu o Vargă…mamă-mamă !… – …cât toate Galaxiile la un loc !

-Pe unde-mi umblași, Haimana ? – se și năpusti pe Băiețaș.

Băiețașul, cu inima obidită, și printre suspine (mai mult jucate, decât adevărate…), rosti, cu greu, de atâta năvală de Lacrimi :

– Taică…Taicule…crede-mă, mi-i prea largă CĂCIULA asta…haaaaa…

Și-i făcu, degrabă, cu Ochiul – CĂCIULII, să nu-l dea de gol.

Taică-su se mai înmuie oleacă…ce să mai zicem ?…de Puhoaiele de Lacrimi ale Băiețașului :

-Și, care-i baiul ? Ai umblat după Meșteri, ca să-ți facă una mai mică…din DITAI CĂCIULA ? Hei ?

Băiețașul își lăsă Nasul în Piept…continuând să se smiorcăiască…să verse Lacrimi, cât Pumnul…numai să-și păstreze Taina Minunatei Călătorii…

-Și ce Marafeturi îți atârnași de Gât ? – și Ta-su puse mâna, cu dispreț și ciudă, pe Darurile Lunarilor, și Solarilor, și… – …pe care Băiețașul și le atârnase de gât…parte… – …parte și le pitise în Nădragi…dar, cea mai mare parte, apucase să le ascundă prin tufărișurile, de pe Imaș, când se scoborâse, cu CĂCIULA, din Ceruri…

Băiețașul tăcu mâlc…și răbdă ca Ta-su să-i zvârle Darurile, cele prinse de gât, risipindu-le prin Ogradă…las’, că trece, ea, și ”VÂJÂIALA” asta…și le caută el, mai târziu, de le pitește în Pod…!

-Ce stai, acu’, ca un Sfânt pe Pământ ? Treci, cât te văd, la Masă ! – … că-i trecut de Amiază…hăt-hăt…

Băiețașul își luă CĂCIULA în mâini, și dădu să intre în Casă. Ta-su îl apucă de umăr :

-Stai așa : dă CĂCIULA încoace, să văd cum pot să ți-o strâmtez…

Speriat, Băiețașul își strânse CĂCIULA, cu mare drag, la piept …- și iar se smiorcăi :

-Nu, Tatule, nu-u-uuu….că, acum, de cât am umblat cu ea, s-a mai strâmtat…m-am obișnuit cu ea…

Ta-su dădu din umeri :

-Treaba ta, da’ să știi și tu, și să le spui și copiilor tăi, și ai altora…că, PURTATĂ, EA SE LĂRGEȘTE ȘI MAI MULT…NICIODATĂ NU SE STRÂMTEAZĂ…Dar…facă-ți-se voia…numai să nu vii să te mai smiorcăi, că ți-e prea largă, că-că-că… : o porți, așa cum e…auzitu-m-ai ?

Băiețașul dădu din Cap, precum că ”da, sigur că da”…și nu mai putea de Bucurie, că Mâine…da, chiar Mâine…cu toată Varga Cea Galactică a lui Ta-su, el tot va pleca, suindu-se în CĂCIULĂ…spre mereu ALTE…și ALTE…și TOT ALTE LUMI, cu altfel de Oameni…nu ca ăștia…Posomorâții, Asprii și Gubavii ăștia…, din Satul lui…

***

11-CĂPCĂUNUL

Căpcăunul era SATURN-CHRONOS. Se născuse în Beznele, din Fundul Peșterii-Lume,  dintr-o MAMĂ Blândă – GEEA – și dintr-un TATĂ-ncruntat, ori senin, după cum i se prefirau Gândurile, în Sufletul lui Larg, cât Cerurile…: URANOS.

De MIC, SATURN-CHRONOS era TARE MARE și GROAZNIC DE URÂT : avea Ochii  Holbați, ca un BROSCOI URIAȘ – Gura îi era veșnic Rânjită, Largă, până la Urechi…Când a mai crescut, i-a crescut și Părul, Hirsut, al Bărbii și Mustăților – Țepos și Zbârlit, în toate părțile.

De Mare ce era, mai mult sărea, taman ca un BROSCOI…decât să meargă, pas cu pas…

Era grozav de Lacom. AVEA O FOAME CUMPLITĂ, FĂRĂ DE RĂGAZ…!  Înghițea Furnicile-Oameni, din Fundul Peșterii-Lume, câte 100-200 deodată. A ajuns să nu se mai sature – NICICUM ! Taică-su i-a zis, într-o zi, când l-a văzut că-i sclipesc Ochii Cei Holbați, ca la Lup…ațintindu-l pe Taică-su… :

-Fiule, să știi că, afară din Peștera asta, ce-i zicem noi ”LUME” – mai sunt și alte Peșteri-Lumi, nenumărate…noi le zicem ”DINCOLO”…unde ai avea de mâncat și alte, multe, tare multe Furnici-Oameni…și N-AR TREBUI, N-AR FI NEVOIE să te gândești, acuma, să mă mănânci și pe mine…cum văd că-ți ațintești Ochii ăia Holbați, Flămânzi…Aprinși…

Ba, trebui și chiar fu Nevoie. Multă, tare multă Nevoie.

Căpcăunul îl mâncă pe Taică-su…mai exact, îi ”hali” Esența :BĂRBĂȚIA”. Dar…tot nu-și potoli FOAMEANICI MĂCAR DUPĂ CE-ȘI MÂNCĂ CHIAR ȘI PROPRIII COPII…

…Uitase să-l întrebe, pe Taică-su (înainte de a-l mânca…), ce-nseamnă  aceea : ”CERURI”…că-n jurul lui nu erau decât Bezne, ca niște Pânze de Păianjen : Dese-Îndesate, Gigantice…SUFOCANTE !

Așa că, tremurând de Furie și scheunând de Foame, cât sări, cât se târî și se trase, Căpcăunul Gigantic, de voie-de nevoie, către Gura Peșterii…gemea sărind, căci Pântecele-i, CRECUT FĂRĂ MĂSURĂ, i se tot lovea, de Pământul-Mamă…  –   …dar n-avea încotro : voia să vadă ce Hrană mai poate găsi, în acel ”DINCOLO”, pe care i-l semnalase, cândva (înainte de a se lăsa mâncat !) – Taică-su.

Deci, se apropie de Gura Peșterii-Lume, în care locuise, până atunci…văzu că, cu cât se apropie de Gura Peșterii, cu atât Beznele-i Familiare se subțiază și se sting…și apărea, treptat, o Pânză Albă…: era LUMINA lui ”AFARĂ”…a  lui ”DINCOLO”…

Ajunse și trecu de Gura Peșterii…și trebui să închidă Pleoapele Ochilor lui Cei Holbați, de BROSCOI…căci Pânza Cea Albă devenise, acum, un soi de FOC ATOTCUPRINZĂTOR…ORBITOR

…După o vreme, deschise pleoapele…dar tot nu vedea nimic…

Așa că, BROSCOIUL-CĂPCĂUN stătu, la Gura Peșterii, orbit, multă vreme…săptămâni…ani, poate…

Când, în sfârșit, Ochii lui Holbați se obișnuiră cu Noutatea cea Dureroasă, LUMINA...zări, jur-împrejur, Peșterile-Lumi, fără de număr, de care-i vorbise Taică-su (înainte de a fi ”halit” de fiu-su…).

Își îndreptă Ochii Holbați în sus…Barba-i Păduroasă  i se-ncreți de Durere : da, de-acolo, DE SUS, venea IZVORUL LUMINII, NĂVALNIC și ORBITOR…care-i seca, îi topea PUTERILE LUI DE URIAȘ ÎNSPĂIMÂNTĂTOR…

…Așa că-și cârmi privirile în lături…unde zări, pe un COLNIC RĂSĂRIT – cocoțat vitejește, un BĂIETAN BĂLAN…În spatele BĂIETANULUI BĂLAN era…stătea și veghea și îndruma Lumea… O SILUETĂ DE LUMINĂ BLÂNDĂ…NE-ORBITOARE…

O Siluetă Înaltă, Măreață, Tăcută… : DUMNEZEIASCĂ…

BĂIETANUL CEL BĂLAN era numai în Picioarele Goale… cu Picioarele Goale vârâte-n Ițari – …și cu o ”CĂMEȘĂ” albă, trasă pe Piele… – …dar deasupra ”CĂMEȘII” își pusese, DE FUDULIE, PESEMNE (?!) o BUNDIȚĂ FRUMOASĂ, cusută, toată, numai cu fir de AUR și cu MĂRGELE, în toate culorile Curcubeului…

În Mâna Dreaptă, BĂIETANUL BĂLAN ținea ceva…(…un ”FLUIER”, așa a aflat CĂPCĂUNUL,  după  câteva  clipe,  că  se chema !) – …și, la Picioare, stătea, aruncată și cam rablagită…o…o…o…ceva cu Strune multe… :

-Căpcăunule, nu te mai holba așa, la Picioarele mele : ceea ce-i jos e ceva ce se numește ”HARFĂ” ! S-a stricat…i s-au rupt câteva Strune, de-atâtea Vântoase, câte-au trecut, printre Corzile ei…pe când le cântam tuturor…cum, de altfel, le cânt tuturor…mai mereu…Uite, chiar și din Flecuștețul ăsta…uite, ăsta ce-l țin, acum, în mână, de-i zice ”FLUIER”…am să-ți cânt, anume ție, o ”DOINĂ”…un Cântec de Jale, de DOR și de Alean, ca să-ți amintești de cum l-ai ucis și mâncat pe Tatăl tău…pe Copiii tăi… – …și să-ți pară rău…așa fel, să nu cumva să faci și cu Muma ta cea Blândă…Muma GEEA…CĂ NU VEI MAI AVEA PE CE STA ! –  …așa-i că n-ai să mai faci rele de astea, CUMPLITE ?!

Umbra cea Înaltă, dinapoia Băietanului Bălan, murmură, oarecum mustrător :

-REGE ORFEU, lasă-l în pace, să-și vadă de-ale lui…că numai de Cântec nu-i arde GĂMANULUI ĂSTUIA DE CĂPCĂUN…  

Așa și era…dar, de cum începu să picure AUR și LACRIMI, din Subțiraticul ”Flecușteț”…”FLUIERUL” lui ORFEUREGELE-COPIL… – …CĂPCĂUNUL-SATURN-CHRONOS se opri, cum nu mai făcuse toată viața lui, CEA VEȘNIC MIȘUNÂNDĂ, DUPĂ MÂNCARE…și mâncare, și NUMAI mâncare…în Toiul Beznelor…precum ȘOBOLANII CEI SCÂRBOȘI !

Acum, CĂPCĂUNUL stătea încremenit, tot HOLBAT ! – …dar încremenit, cum vă spusei – de niște VIZIUNI, pe care nu le mai avusese niciodată…NICIODATĂ !

Și, cu Ocazia asta, își dădu seama (pentru prima oară, în viața lui de SĂLBATIC și de UCIGAȘ !) că, în Giganticul său HOIT, mai avea, ADORMITE, și ALTE PUTERI…- …și  altceva decât BURTĂ și STOMAC : simți că-l doare în Mijlocul Pieptului…ERA INIMA!…simți DURERI ÎNȚEPĂTOARE, mai să plângă…sub Țeasta Căpățânii lui, FLOCOASĂ LA CULME…și MARE CÂT BANIȚA!…: era MINTEA (…atâta câtă era…) !

…Și, cu ochii lui, văzu o MARE MINUNE…TARE FRUMOASĂ, MINUNEA ASTA…ȘI DE MARE MIRARE ȘI-NTREBARE : cu cât cânta BĂIETANUL CEL BĂLAN, cu atâta se strângeau mai multe Animale, la Picioarele lui Desculțe… – …iar Panterele, Tigrii, Leii… – …stăteau și priveau, cu duioșie și aproape UMANĂ ÎNȚELEGERE, cum, lângă ele și în preajma lor, se așezau și se culcușeau, fără nicio FRICĂ, ci cu MARE BUCURIE ! – …Căprioare și Cerbi Rămuroși, Gazele, Antilope…și Panterele, Tigrii, Leii – nici cu Gândul nu gândeau să se năpustească asupra Blândelor Făpturi din Iarbă…și să însângereze Locul !

…Minune…MARE MINUNE ȘI CÂNTECUL ĂSTA ! Și BĂIETANUL BĂLAN cântă, până ce lumea toată, din jur, SE ROTUNJI ȘI SE PLECĂ, SUPUSĂ DE FRUMUSEȚE ȘI DE ARMONIA CEA SFÂNTĂ : MUNȚII SUSPINAU, IZVOARELE PLÂNGEAU…PĂDURILE-ȘI AMINTEAU ALTE MINUNI, TRECUTE, ȘI, ACUM, IARĂȘI, VĂZUTE…!

…Când REGELE ORFEU, BĂIETANUL CEL BĂLAN ȘI DESCULȚ, se opri din Cântecul DOINEI…toate și tot, din jur și până, hăt, departe, în ZĂRILE DESFERECATE, era înmuiat și duios…schimbat în ARMONIA DUMNEZEIASCĂ…: ARMONIA asta venea chiar dinapoia BĂIETANULUI BĂLAN…căci HARUL CÂNTĂRII FLUIERULUI, de a face LUMEA să se re-întoarcă, măcar pe timpul unui CÂNTEC – în PARADIS… – …de  la UMBRA DE LUMINĂ SE SCURGEA ! –  …și BĂIETANUL BĂLAN numai ce orânduia și cârmea, printre NELINIȘTILE ȘI DURERILE ÎNĂBUȘITE ALE  LUMII… – …și, PE LOC, le și ostoia, și le alina…și le legăna…

…CĂPCĂUNUL-SATURN-CHRONOS se hotărî, și el, să se întoarcă în Peștera sa de Baștină…și să nu mai mânânce mai mult de DOUĂ…hai, cel mult TREI…Furnici-Oameni…pe zi…

Ori pe Ceas ?

…Mai vedem noi…cum stăm cu …TIMPUL…

***

12-TABLOUL

Am văzut, zilele astea, într-o casă de CIOCOI CONTEMPORAN (…în care casă intrasem absolut întâmplător, însoțindu-mi un fost amic…) – UN TABLOU CIUDAT.

Îl reprezenta pe MIHAI EMINESCU, întins pe o podea murdară (…EMINESCU era poziționat, oarecum, cu fața la privitor…), într-o baltă de sânge și cu un revolver, plasat lângă mâna lui DREAPTĂ.

Corpul POETULUI, ca și mobila, sărăcăcioasă, a camerei, unde zăcea, în balta de sânge… – …era vopsit într-un ALBASTRU MURDAR.

Nu i-aș fi recunoscut Chipul de ARHANGHEL, ghemuit sub brațul DREPT, dacă, sub tablou, ”pictorul” n-ar fi avut excesiva grijă și ”lăudabila meticulozitate”, să lipească o etichetă…”lămuritoare :

PORTRETUL LUI MIHAI EMINESCU, DUPĂ SINUCIDERE”.

…Numai balta de sânge era vopsită negru-roșu…

…Ce să înțeleagă privitorul tabloului și al etichetei (concomitent !) ? Că EMINESCU s-a sinucis… – …deci, logic, n-avea cum să fie ȘI asasinat…așa cum BINE se știe, AZI ! – …de către cei ce știu (ȘI VOR !) a căuta Adevărul…!

Am rămas cu ochii pe corpul așa-zisului ”Eminescu”, din tablou : desculț, îmbrăcat cu o cămașă murdară (…poate că așa ieșise, din…”culoare” !), pantaloni negri, DESCHIȘI ÎN FAȚĂ…”ceva” atârnând afară…

Deci, a murit, ”S-A SINUCIS”, pentru că l-a părăsit iubita (care o fi fost aia ?), ÎN TOIUL ACTULUI SEXUAL, ÎNAINTE DE …”A SE TERMINA/CONSUMA”…(…revolverul din mâna DREAPTĂ certifică faptul că nu e vorba de…”starea post-urinare”…NIMENI NU URINEAZĂ (…așa știu eu, cel puțin…) CU REVOLVERUL ÎN MÂNĂ !      (… cum adică ? – …de frică, pesemne...”să nu i-o fure”… – …da…??? – …așa merge treaba, în zilele noastre ???… – …până și-n acest ”DOMENIU”…”PENISOLOGIC”…???!!!)

…Cât poate fi de MIZERABIL ȘI PLIN DE FUNINGINE, un suflet de ”pictor”, pentru a sugera astfel de MIZERII și JOSNICII BLASFEMATORII, despre HRISTOSUL NEAMULUI ROMÂNESC, DIN VECIE PENTRU VECIE ?!

M-am apropiat mai mult de tablou și l-am întors pe partea cealaltă. Acolo, după numele (ABSOLUT NECUNOSCUT !) al ”pictorului” – urma data, inscripționată ”cu floricele :

”29 Octombrie 2021”…

EMINESCU a murit de COVID-19 !” – …MI-A ȘI FULGERAT TÂMPENIA, PRIN MINTEA MEA OSTENITĂ…

Era vorba, clar, de o înscenare a morții unui Spirit Național (…câte  sute și mii de înscenări, macabre și sordide, au fost realizate, de atunci – 1889…-…și până azi…2022) – …o ”manipulare prin imagine” (la fel ca și așa-zisa ”revoluție”, de la …1989…: a se observa diferența de…”FIX 100 DE ANI : 1889-1989”…).

…Dacă le arăți elevilor, din generală ori liceu, sau studenților – acest tablou  (DACĂ mai știe, vreunul, cine-i EMINESCU !!!), le trece… ”DORUL DE DOMNUL EMINESCU”, cât ai zice ”pește” !

…Ce să fie, ce să fie ?! Păi, așa, ca o primă supoziție :

când va fi scos, DEFINITIV, din manualele de școală – să nu i se GHICEASCĂ, măcar, LIPSA…!

Apoi, va fi scos și din ISTORIA LITERARĂ, din CRITICĂ (…deja, pe trei sferturi, l-au scos, ca ”antisemit”, ”xenofob”, ”sifilitic dement” etc.  – …a fost scos chiar cu ajutorul, neprecupețit, al ”Colegilor săi de Breaslă”…”RESPECTABILI IMBECILO-TRĂDĂTORI”, intelectuali ”de rasă”, chiar ”prezidenți” ai U.S.R….).

…Deci, numai ASTA mai lipsea. TABLOUL ĂSTA ABJECT…mai exact, ”pictorul” ăsta, JOSNIC ȘI VÂNDUT !

-…O a doua supoziție, născută, în minte, de către data de pe spatele tabloului (”29 Octombrie 2021”) sugerează și interesul politic, al liberalilor de la putere, să-l lichideze, ”într-o moarte civilă PERPETUĂ(…TABLOUL era o…”COMANDĂ POLITICĂ SPECIALĂ!), pe DUȘMANUL LOR ”NUMBER 1”…CEL CE LE DĂDUSE JOS MASCA LOR DE VULPI FĂȚARNICE și de ”LUPI, PUȘI CIOBANI LA OI :

”(…) Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer? /N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer?/Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii?/Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,/N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi/În aplauzele grele a canaliei de uliţi,/Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,/Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?/Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,/De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?/Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,/Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele./Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,/Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,/Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,/La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;/Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,/Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă (…)”.

N-o să-l ierte LIBERALII, ÎN VECII VECILOR, pe cel care le-a pus, în Muzeul de Istorie Naturală al ROMÂNIEI, eticheta cea mai potrivit-laconică-sintetică și mai lipsită de…”zorzonèle” : TOŢI PE BUZE-AVÂND VIRTUTE, IAR ÎN EI MONEDĂ CALPĂ,/CHINTESENŢĂ DE MIZERII DE LA CREŞTET PÂNĂ-N TALPĂ”…”!

Dar EMINESCU n-are nevoie de Iertarea nimănui : căci Bunul și Dreptul Dumnezeu-HRISTOS îl ține printre SFINȚII și ARHANGHELII CERULUI  !

…Chiar credeți, PIGMEILOR, că-L puteți batjocori pe Dumnezeu-HRISTOS, că vă puteți juca, nestingheriți și ”vecinic” fericiți – cu FOCUL URANIC ?! – …cum o faceți, din păcate, cu ”massele”, imbecilizate, fie de FOAME și NĂCAZ…fie de INTERESE MESCHINE și VISE LUCIFERICE…?!

*

…HRISTOS A ÎNVIAT ! HRISTOS-EMINESCU E VIU ! – și va continua, ÎN VECI DE VECI, să călăuzească – și să fie un MODEL ARHEIC, al EXISTENȚEI, al LIMBII SFINTE, al MORALITĂȚII DACO-ROMÂNEȘTI…DACO-VALAHE !

…DAR VA CONTINUA ȘI SĂ RIDICE BICIUL-FULGER, ADÂNC PEDEPSITOR, ÎMPOTRIVA ”ZARAFILOR” și A TRĂDĂTORILOR, ASASINILOR DE DUH…A CELOR CE, MEREU,  REFUZĂ ORICE LEAC-LECUIRE SPIRITUAL/Ă !

AMIN !

*

P.S.: SCUIPAȚI, VĂ ROG ! – peste astfel de DERBEDEI  ABJECȚI, aflați în slujbă mercenară, la IUDEO-MASONI… –  …sub nume de ”pictori”… -…”ARTIȘTI”, în genere…(eu nu i-aș socoti vrednici nici să-mi vidanjeze subsolul blocului…!).

SCUIPAȚI, VĂ ROG,  peste TOȚI TRĂDĂTORII, CRIMINALII, RĂSTIGNITORII  și CLEVETITORII HRISTOSULUI NEAMULUI ROMÂNESC / DACO-VALAH – MIHAI EMINESCU ! 

E SINGURA ”BAIE DE FOC”, care-i mai poate SPĂLA DE PĂCATELE LOR (…cât toate ale CERULUI  și  PĂMÂNTULUI,    LA  UN     LOC !         –      de MARI ȘI MULTE !)… – …PĂCATE CONTRA SFÂNTULUI DUH  EMINESCIAN !

***

 PARTEA A II-A :

COLINDĂ DE TRUVERI

 1-COLINDĂ DE TRUVERI

Osteniți și Bătrâni

călcând – Noaptea – pe Spini

vin Truverii din Veac

nu la Regi – ci la Omul Sărac…

ei nu cântă-Epopei

Brâul  lor e Curmei 

și nu roagă An Treaz

ci Năcazul să-și ia și Răgaz…

la Casa de Om Sărac

aciuatu-s-a un Drac :

Truverii bat Dibla-n Dungă

Rău – la Colibă – n-ajungă…

Umilit și Făr’ Noroc

Omu-i crede Magi de Foc :

dar ei nu-s decât Truveri

ce-au îmbălsămat Ierni – Veri…

sunt și Magi – ADEVĂRAȚI :

prin Lăută : Toți sunt FRAȚI !

ARMONIA li-e-n COLINDĂ :

Omu-i primește în Tindă !

…ninge Luna de pe Grindă

Coliba-i Palat de Ghindă :

toți se schimbă-n Regi Armați

spre Văzduhuri Înălțați !

tot ce-auzi – la Sfinți Truveri

Rugăciune-i pentru Meri :

CÂNTECUL  E  PARADIS !

…pentru Sărac – nu e VIS !

***

2-RĂZVRĂTIREA TRUVERILOR

Truveri – din Vechi – Regale Harfe-Eoliene

silim  – în van – a umple Note-Aeriene

c-un Cântec despre Doamne și Domnițe

cu Toalete-ajunse – TOATE ! – FERFENIȚE…

…nu suntem Sclavi – deci noi schimbăm Tranșeea :

din Veac – spre noi – se scurge EPOPEEA !

da ! – vrem să ne-amintim că au fost ERE

ȘI cu EROI – nu numai cu PANTERE !

ca și Matrozi – Truverii-s LIBERI OAMENI :

deci – FLORI DE CRIN ies din LĂUTĂ ! – …de CRIN sameni !

la fel – Truverii sunt STĂPÂNI de VOLBURI

REGII VULCANILOR : Soarta-ne n-are Noduri !

…și vom cânta – în Pandemii – Războaie

despre  IUBIRE – ARMONIE – CATAROAIE :

vom dezveli – pe Dracul – din Gunoaie

și-l da-vom – spre Ospăț – la GHIONOAIE !

***

3-POGORÂREA TRUVERILOR

pogoară – pe Drum de Lună

hai – Lăută – sună

vin Truveri – toți – Cavaleri

hai – Lăută – sună

ei au Aripi de Seraf

hai – Lăută – sună

Strai dintru Stelarul Praf

hai – Lăută – sună

Ceata Regilor Cântării

hai – Lăută – sună

resfințește-Osânda Zării

hai – Lăută – sună

Magi și Îngeri sunt Truverii

hai – Lăută – sună

ARMONIA PRIMĂVERII

hai – Lăută – sună

stoluri – stoluri – Cavalerii

hai – Lăută – sună

Miresme ne-aduc – cu Merii

hai – Lăută – sună

și Lumină-n Strună Lină

hai – Lăută – sună

și Havuzuri de Sulfină

hai – Lăută – sună

unde-Izvoarele suspină

hai – Lăută – sună

Graalul se preschimbă-n Strună

hai – Lăută – sună

Aripile lor de Fluturi

hai – Lăută – sună

ne dezbracă – Sfânt – de Luturi

hai – Lăută – sună

vin Truverii – Cavalerii

hai – Lăută – sună

Nunta Munților și Verii

hai – Lăută – sună

Cântec-Crin  ne-aduc în geamuri

hai – Lăută – sună

Crist vine-napoi în Neamuri

hai – Lăută – sună

Crist ni-e Sfeșnic – sus – la Stână

hai – Lăută – sună

mă-nveșmântă-n a Sa Rimă

hai – Lăută – sună !

***

4-ÎN MIJLOC DE CRISTAL

în Mijloc de Cristal născutu-s-au TRUVERII

LUMINA cea Mlădie – să izbucnească Serii !

în Mijloc de Cristal – LĂUTA a-nflorit

și Cântecele NING – din AMETIST RĂNIT…

LICORNUL îi veghează pe Vrednicii TRUVERI

LICORNUL  – Călăuză – spre Raze și spre Veri :

LICORNUL – Paj al Zânei – în Scalda din Izvoare

când cad – spre Râs și Danțuri – și ULTIME ZĂVOARE !

Frăția de TRUVERI a împânzit toți Munții

pătrunde în Cetate – să dea LUMINĂ FRUNȚII !

…călăuzită-n LUNARELE POIENE

Frăția de TRUVERI  trezește  COSÂNZENE !

…hai – pogorâți din Ceruri – să-ntineriți în VLAGĂ

o –  ZEI ce amurgirăți – golind – mereu – doar…DOAGĂ !

***

5-PASTEL HIBRID

Ochiul s-a oprit în Cer – nu mai iscodește

Floarea se deschide larg : acum – EA pândește…

nu mai zădărî Nevoi – Zările se-alină :

vine – dinspre Nord – un Frig – ca un Dor-de-Vină…

cad Stamine – din Lăute – fecundând Văzduhul

poate se găsește-un Meșter – să ne dreagă Duhul :

de cu Noapte ne uimim – cum ajungem Îngeri

făr’ să facem – la Birou – nesfârșite Plângeri…

Făt-Frumos s-a cățărat pe Corola Florii

i-a răpit – pe nevăzute – Roua Sfânt-Sudorii…

Zâna pe care-o căuta – în Caliciul Cristic

nu mai este ce era : e-acum Șarpe Mistic !

…vin – ca la Altar – Truverii – să-și depună Harfa

în Tărâmul Florii Vaste  : Fùrii-și cântă  Marfa…

***

6-DESPRE  PROSTIE  ȘI  RĂZBOAIE

Războaie facem zilnic – cu Bețe de Chibrituri

cu Simfonii de Jafuri – Maree de-Audìturi !

suntem dramatici HAMLEȚI – în Mahala Divină

din care curge Ciuma – și strepezește Crima !!

Războaie facem zilnic – luăm Prânzuri de Zăbrele

toți înghițirăm Flăcări – pe Ritmuri de Manèle !

Demenți Măreți ai Lumii ne fac Creieru-Alună

și – singuri  – ne destindem  :  ca Regi de Mătrăgună !

e minunat ornată-a noastră Lume Boantă

căci Sfincșii de Fecale mai fac câte o ”poantă” :

BALET-RACHETA-ajunge  pe ”Piața Militară”!

…se-aude că e Grevă – CLAUNI TRĂDĂTORI DE ȚARĂ !

…e GREVĂ DE CREDINȚĂ  –  și-n ZIUA DE AFARĂ !

mobilizăm MII TANCURI – pe ”PRĂJITURA-AMARĂ”…

*

degeaba ne ajută TRUVERI și MAGI DIN LUNĂ :

dezintegrăm COLINDA – și ținem BOMBA-n Gură !

e Vina Tuturora : TRUVERII-S ÎNȚELEPȚI

dar nu poți face Lume – c-un PISC DE PROȘTI : TOȚI – DREPȚI !

 …OSÂNDA nu-i Umană : e cam… ”EXTRATERESTRĂ” !

suporte-o CEI BULÌMICI – și TÂRFA CEA PEDESTRĂ !

ardeți de vii toți SFINȚII – EROII – MOAȘTE-ZEBRE !

n-avem STRĂBUNI : ne-iscarăm din…FLATULĂRI CELEBRE !

*

…noi n-am iubit Pământul – ci PIERSICILE COAPTE

ce ne-aromară DINȚII   –   când sfâșiem – în  NOAPTE  !

…sunt RUDE CU STRĂMOȘII ? –  …atuncea –  LE SCUIPĂM !

SUNTEM FĂTAȚI DE N.AT..O. ! : cu alți  –   NU DISCUTĂM !

…OCEANE – BLÂNDE-OCEANE – ce clipociți la MAL !

umflați toți IDIOȚII : faceți – din ei – un VAL

și izbiți – VALUL ĂLA ! –  de-ORBITELE STELARE !

…să curățăm Pământul – de… ”ARME TUTELARE” !

***

7-SCUIPAȚI – PÂNĂ VĂ CRAP’ ”PULMONII”

scuipați – până vă crap’ ”PULMONII”

pe Lumea asta… UMBLĂTOARE !

să fiți aici – când vin  – din Mări – SOMÒNII :

măcar să învățați de…”MOARTEA-NTORCĂTOARE” !

…ucenicind – rând după rând – TRUVERII

în Piept și-au DĂLTUIT :NU  SUPORTAȚI  MIZERII !

NU  VĂ  SCHIMBAȚI  ÎN  OAMENI –  CI  ÎN   STELE !

…căci MUZICILE-ASTRALE  – sunt ARMONII – prin Ele !

…scuipați – peste MORMANELE DE CRIMĂ :

căci MULTE-ISTORII  au  ”râmat”  –  la RIMĂ :

NU ! –  LUMEA OMENEASCĂ NU-NVAȚĂ DIN NIMIC :

îi place să distrugă TOTUL  – PARȘIV –  și  ”PIC CU PIC” !

…tot ce VIFORUL LUMINOS  – MĂREȚ – ne-a fost SCULPTAT 

Omul nimic lăsat-a NESPURCAT – din MUNCA ZEULUI  CURAT !

…îndurători fiți FIARELOR :  căci DEMIURG e-un LEU 

iar nu OMUL-ȘACAL  –  TERMITĂ : OM (DIN FIRE !) RĂU !

***

😯  LUMINĂ

o Lumină ! – o  Lumină ! – printre Beznele Pădurii

au tăcut și Spiridușii  –  nu molfăie Căpcăunii…

vor veni și Zâne – oare ? –  …sau e doar o Licărire 

trecătoare  –  fără Oază – cum Pustia dă-Amăgire…?

nu : Lumina-i Temelia oricăror Făpturi de Raze

Lumina este Hârtia : pe Ea – Crist ne scrie – FRAZE !

…apoi – Cântece Truvere ne înalță  – Vii în Duh :

Îngeri suntem – nu Pădure : vine-Agheazmă din Văzduh

și Miresmele se-aprind –  schimbând Bocetu – -n COLIND !

nu visați : TRĂIȚI  CREDINȚĂ ! – …Zările nu mai cuprind…

…Seara-i Capul Sărbătorii :  CRIST ne vine – Sus – la Stână

stă la vorbă cu Păstorii – vorovesc și dau din Mână…

…Piscuri capătă Aripe :  Cerul le-a primit pe toate !

nu vă tot pripiți – spre Vale : nu-i nevoie de Cetate

ca să vezi Uimirea Lumii : peste tot – Flori de Dreptate !

***

9-LUMEA ACTUALĂ

nu înnebuniți

de frig vă feriți !

sunteți toți – înțepeniți :

probabil – sunteți RĂCIȚI

…ce ziceați că împliniți…?!

…lumea-a luat-o razna – rău :

a mușcat-o un dulău…

obișnuiți cu FRIGIDERUL

DESFIINȚAȚI  DEBARCADERUL !

…numai de dosul meu mă doare :

TOT mi-e străin ! – chiar dacă moare…

…vuiesc de Viață-n Vârf de Par !

Copii ? – nu : eu sunt …OVIPAR !

…suntem o TURMĂ liniștită

suntem o TURMĂ fericită !

nu eu – nu tu : TURMA dă zor

SĂ NU-NTÂRZÌE LA-ABATOR !

***

10-SATURN,  ELIZEU ȘI…O-NTREBARE

Ochi Fioroși SATURN holbează

din Miezul Nopții – pân’ la-Amiază !

apoi – Sălbaticul Ceasornic

”la papuc o tot ia” – STATORNIC !

…dar LEBĂDA  nu se-nspăimântă

de Căpcăunul BARBĂ CRUNTĂ :

își arcuiește – a IUBIRE

grațios – GÂTUL CRUCII-FIRE !

…nu vă-nhăitați cu Căpcăunul

nu-l întovărășiți tot DRUMUL !

căci – fără de SATANA – VISE

sunt ELIZEELE promise…

…mă-ntreb : când MOARTEA m-a fura

curaj – SATURN – oar’ va avea

s-o certe pe…MIREASA MEA ?

***

11-CÂNTUL DIN URMĂ-AL FRĂȚIEI TRUVERILOR

STOLURI DE CÂNTECE – în Paradis

TRUVERII adus-au – precum au promis :

CETATEA TRUVERILOR e-n EMPIREU !

…stau Zeii și-ascultă : râd rar – căci – și Lor – li-este greu…

le-este greu să privească spre Lumea de Dânșii Durată

li-este greu a vedea Omenirea-Nglodată

grohăindu-și  – făr’ de Rușine – Trădarea și Crima

mărturisind – cu Sfruntare : UITATU-ȘI-AU RIMA !

…o – Lumea – pângărită în Inimă – PATĂ CU PATĂ

COCINĂ-ajuns-a – prin – ”Sublimă” – ”Umana” lor Gloată…

…ce Bazilici ? – ce-Altare ? – ce Statui Marmorate ?

cu Chipul – pierdutu-și-au Eternitate…

…ici-colo – -Izlazuri Pustii – Iazuri Găinățate…

*

Zei și Truveri au trudit – dimpreună :

Munții  plutească – Lăuta când sună

Izvoare – Cristale – Lumini Vegetale

s-aducă  –  -n Păduri – Lampioane de Zâne

să cânte-n Cetăți numai Arbori – iar Grâne

să ardă  –  ca Stele – în Pâinea de Mâine…!

…s-au ales doar cu Bezne de Crime și-Orgolii

Mari Pizme  – Mari Demoni cutremură SÒLII…

n-ai un’ te duce și nici cum să pleci

căci peste Lume-atârnă…RÂNJITORI LILIECI !

*

Truveri ! – ce să facem cu-o RUINĂ SPURCATĂ ?”

Zeii întreabă – Inima plânge – Însângerată…

să cânte FRĂȚIA TUVERILOR VERII

dărâmând – cu-orice Notă – DIN TURN –  CAVALERII !

să cânte FRĂȚIA TRUVERILOR TOAMNEI

spulberând MII CETĂȚI   –  Culcușuri Panterelor DOAMNEI !

să cânte FRĂȚIA TRUVERILOR IERNII

îngropând SPURCĂCIUNEA – înecând PACHIDERMII !

PRIMĂVERII FRĂȚIA TRUVERILOR SORI

vin’ cu MIRESME – de TEI și TĂMÂIE

clădească ALTARE – NOI TOATE ! – în veci SĂ RĂMÂIE !

da  –  să  se facă NOI LUMI – de CURATE-EPOPEI și LUMINĂ !

…fără de OAMENI ! : CICORI și SULFINĂ !

…vină-ALBE PĂSĂRI – rimând cu IZVOARE

să dea NOII LUMI – un NUME DE SOARE !

…MUNȚII – VECHI PREOȚI – vor CUVÂNTA

și CUVÂNTUL s-a scrie în CÂNTEC DE NEA !

…de-acum  –  lumina-va doar VREMEA CEA BUNĂ : O  VEȘNICĂ STEA !

BLÂNDELE STOLURI : ARMONII de-AMETIST

în CASA CEA NOUĂ  – primi-L-vor pe CRIST !”

*

…atunci – în Genunchi – FRĂȚIILE TOATE

MII SFINȚI și TRUVERI – lepădați – toți – de Gloate

struni-vor LĂUTELE – ca să slăvească :

pe Domnul Luminii  –  FRĂȚÌI  SĂ-L  IUBEASCĂ !

…ne-om strânge cu toții – în Deal – Sus – la STÂNĂ

și-om cânta o CÂNTARE CU RAZE DE LUNĂ

și-om râde – și-om plânge de BUCURIE :

HRISTOS E CU NOI : CUVÂNT-ARMONIE!

***

12-NU E ZI ȘI NU E NOAPTE

nu e Zi și nu e Noapte

e doar Lebădă de Șoapte !

e-o Cărare spre Izvoare

plină cu Flori de Cicoare !

Cântă Cântecul de Lună

pentru Coana Mătrăgună !

Cântă Cântecul de Soare 

pentru Viu  – ce nu mai moare !

a murit – Încoronat

cu Trandafiri :  ȘI-A-NVIAT !

către El ne duc Truverii

strunind din Lăuta Serii !

…Pelerine – Muced Strai

vino la noi – unde-i Rai !

fiecare – pentru sine

cântă Cânt – și-o face bine !

Pelerin – udat de Vin

strânge Soare din Ciorchin

și-or cădea Zăvoarele

la toate Izvoarele !

Pelerine-Nsângerat

Ning toți Vecii – peste Sat

și Locu-i Înmiresmat !

…de pe Cuptor – jos s-a dat

MOȘUL nostru – ÎMPĂRAT

(Împărat de AURORĂ !) :

și se prinde – JUNE ! – -n Horă :

că i-a crescut altă FLOARE :

FLOARE DE PRIVIGHETOARE !

***

 EPILOG / POSTFAȚĂ

DESPRE LUME / LUMI, OMENIRE ȘI…CĂRȚI

-Dumnezeu a decis că această Lume NU TREBUIE să aibă EPILOG.

-Da, așa-i : NU-L MERITĂ !

-După toate semnele, VOM PIERI TOȚI – ”DEODATĂ, NEȘTIUȚI-NECUNOSCUȚI ! – bogați și săraci, curajoși și lași, cinstiți și hoți, idioți și isteți (GENIILE nu încap în discuție – ele sunt, în modul cel mai strict, hobby-urile lui Dumnezeu !), criminali și indivizi pașnici, miloși-îndurători, iubitori sau… ”crâcen urâtori”…

-Și, atunci, la ce naiba să mai scrii CĂRȚI ? Pentru CINE ? ! Căci nu le mai citește nici dracul…mai ales, ACUM ! Mă refer la cărțile BUNE, nu la cele PROASTE (…”ESCORTELE DE VOIAJ”… – …astea, da, au MUȘUROAIE DE CITITORI, TARE-URÂT-MIROSITORI…!). 

-Hm…În concluzie, această  CARTE nu trebuia scrisă, nu ? Dar această carte este o CARTE BUNĂ – adică, o CARTE care, prin citire, ar limpezi conștiințele multor indivizi, aparținători ”SPECIEI UMANE”….sărmana ! Și, dacă ”SPECIA UMANĂ” n-ar fi paralizată cerebral (cum, din păcate – ESTE !), ar determina ADEVĂRATE REVOLUȚII, în materie de BUN-SIMȚ, măcar… – …dacă nu chiar de DUH ASTRAL !

-Mda. În definitiv, CARTEA BUNĂ nu este doar ”UN VRAF de HÂRTII” – care poate fi aruncat, în primul COȘ DE GUNOI, din… ”STAȚIA URMĂTOARE” !

*

-Autorul acestei cărți NU este un DEMENT, ci un CAMPION AL LUCIDITĂȚII. De aceea, el nu-și pune vreo nădejde, precum că OPERA sa îi va fi citită ACUM…cel puțin, NU ÎN TIMPUL VIEȚII SALE (…în definitiv : nici nu merită, prin NIMIC,  el, Autorul  –  O AȘA OFENSĂ MAJORĂ…!!!). Poate, peste sute…mii…milioane de ani…

-Cum adică ? – sunt întrebat, de EUL meu INTERIOR

Uite, ”așa bine !  Orice IDEE n-are sorginte terestră : AICI (pe Terra !) e GLODUL ! – …ȘI-ATÂT !

Orice IDEE există, rezistă și se menține, în suspensie (…PÂNĂ CÂND SE ÎMPLINEȘTE O ANUMITĂ CONDIȚIE…”SINE QUA NON”…!) – …în CARTEA NEVĂZUTĂ A UNIVERSULUI : ”CRONICA AKASHA” !

-Care să fie ”CONDIȚIA” ? – …hm…e curios, oarecum, EUL meu…!

-Simplu : CĂRȚILE nu sunt scrise, ”TOATE PENTRU TOȚI ! Fiecare CARTE, prin CONȚINUTUL EI IDEATIC și SENSIBIL – emite o anume VIBRAȚIE SPIRITUALĂ (…sau ANTI-SPIRITUALĂ ! – …dar  NUMAI UNA, de un ANUME soi !).

DECI : CARTEA de față va fi citită (dacă nu cumva, deja, ESTE citită !) într-un ANUME REGIM/”REGISTRU” DE VIBRAȚII SPIRITUALE. 

DECI : acei humanoizi, care se află, PREMEDITAT SAU ÎNTÂMPLĂTOR – prin EMISIA LOR VIBRATOR-SPIRITUALĂ (”La-nceput a fost CUVÂNTUL [=VIBRAȚIA DEMIURGICO-PARASHABDICĂ !], și CUVÂNTUL era la Dumnezeu, și Dumnezeu era CUVÂNTUL” – IOAN 1:1-14), pe ”LUNGIMEA DE UNDĂ VIBRATORIE” a CĂRȚILOR Autorului (inclusiv cea de față !), adică, sunt, ÎN MOD REAL (și DEFINITIV !), compatibili cu IDEAȚIA Autorului – se vor lăsa atrași, sau vor fi atrași, sau vor avea ambiția să intre pe ”lungimea de undă spirituală” etc. a Autorului… – și CARTEA/OPERA Autorului SE VA DĂRUI RECEPTORULUI  CELUI COMPATIBIL CU (…”AFIN” CU…)  IDEAȚIA CĂRȚII/OPEREI

-…Cititori ”de peste gard”, de ACUM ? – cârti EUL meu.

-Nu-nu-nu, am și spus-o, deja : pot fi și cititori de peste un VEAC, de peste un MILENIU… – …sau, poate, de peste… ERE !

*

-Această CARTE, având în vedere că IDEAȚIA ei NU se păstrează doar cât trăiește Autorul ei, ci, prin ”IMPREGNAREA/IMPRIMAREA”-”SCRIJELIREA” Slovelor/Ideilor sale, pePAGINILE COSMICE”, ale CRONICII  AKASHA” – NU VA AVEA SOARTA OMENIRII ACTUALE…adică, DISPARIȚIAÎN NEANT”. 

DECI :  CARTEA ASTA (…ca și toate celelalte…)    MERITĂ/MERITA  (…ce ”MERITA” ? – când ”el”/ ”domnia sa”, DEJA ESTE SCRIS ?!… – …ce s-o mai dăm ”pe după chersâc”… ?) un  EPILOG…!

DECI : ea, CARTEA ASTA, va fi (… vor, ori că  nu vor DUȘMANII MEI DE MOARTE…abia EI, sunt MORȚI DE MULT…și HABAR N-AU… !) – ETERNĂ !!!

-…De fapt, și ”NEANTUL” este RELATIV…pentru că DUMNEZEU ESTE ! – …ESTE, în TOATE ! Iar așa-zisul ”NEANT” nu e decât TOT o Creație Divină…”CAMUFLATĂ”…Sau :CAM  UMFLATĂ”? ! – mă confirmă, dar, oarecum, interogativ… – …EUL meu.

Da. DECI : oameni contemporani (imbecili sau deștepți, derbedei sau cinstiți, trădători sau credincioși/fideli, iubăreți ori ciufuți, de bună-credință sau de rea…) – e posibil ca, împotriva relei-lor-voințe, de azi… – …MÂINE SĂ EXISTE (…ȘI SĂ ȘI TRĂIASCĂ…CUMVA !)  ÎN CU TOTUL ALT REGISTRU DE VIBRAȚIE SPIRITUALĂ…iar în locul  ”TERREI”, să fie, AICI…o cu totul ”ALTĂ STARE DE PLANETĂ SPIRITUALĂ”…să zicem, ”de-o pildă” : VULCAN…

…Și mai este ceva, prin care CARTEA de față nu poate (NU POATE !) să aibă, vreo tangență cu NEANTUL…fie el și…”RELATIV” :

-această CARTE, ca și TOATE CELELALTE, pe care le-a scris Autorul (și nu-și reneagă, din ele, NICIUN CUVÂNT !) – sunt CĂRȚI SCRISE ”SUB DICTARE DIVINĂ” ! 

Nici una dintre CĂRȚILE Autorului n-a fost și nu este (ȘI AȘA VA RĂMÂNE, ÎN VECI !) o ”NĂSCOCEALĂ”, ”suptă din deget”.

Un DUH EXTRAMUNDAN, în fiecare CEAS CE BĂTEA, ACOLO, ÎN CERURI – SEMNALUL DEMIURGIEI/TEANDRIEI…în fiece dimineață (dar și NOAPTEA…la orișice ORĂ !) îl scotea, parțial, pe ”SCRIITORUL” / SCRIB ! –  din starea de SEMI-TREZIE…nu mult, doar atât cât să devină conștient că : ARE MISIUNEA SĂ SCRIE   – CÂT MAI FIDEL ! – CEEA CE I SE DICTEAZĂ, ”DE SUS”..!

Singura GRIJĂ MAJORĂ a SCRIBULUI  era/este/va rămâne să nu  DEFORMEZE, să nu SĂRĂCEASCĂ DE TÂLCURI…dar și de FOCUL SEVELOR LIMBII-PARASHABDĂ ! – …MESAJUL venit din TRANSCENDENȚĂ !

…De fapt, dacă n-ar fi PĂCATUL LUCIFERIC al ORGOLIULUI, fiecare SCRIB-”SCRIITOR” AUTENTIC-VALABILO-VALORIC/AXIOLOGIC – fiece ”ARTIST-MAESTRU” – ar recunoaște, smerit și cu MÂNA PE INIMĂ ! – că el nu-i decât un mai FIDEL/CONȘTIINCIOS …sau un mai PUȚIN FIDEL/CONȘTIINCIOS/DESĂVÂRȘIT ÎN-CREDINȚAT SLUJITOR/SACERDOT AL TRANSCENDENȚEI… … – ASCULTĂTOR/”TRANSCRIETOR”…ale VOINȚEI-COMENZII TRANSCENDENȚEI… ASCULTĂTOR/”TRANSCRIETOR” de GLASURI ALE TRANSCENDENȚEI… : de…”MUZICĂ A SFERELOR”, care poate fi transpusă, cu EGALĂ FORȚĂ DE PENETRARE SPIRITUALĂ/”CONVINGERE”, atât pe PAGINA-CUVÂNT-PARASHABDĂ…cât și în SUNETUL PUR AL ”LĂUTEI ORFICE”-MUZICA…dar și în RITMURILE DIVINE ale FORMELOR ȘI CULORILOR…cât și în RITMURILE DIVINE ALE DANSULUI-CORPORALITATE-SPRE/ÎN-ZBOR…în RITMURILE SACRE (…care, din păcate, azi au pălit, s-au STINS, au DEGENERAT, aproape DEFINITIV!) – …ale DEMIURGIEI PE VERTICALA VĂZDUHULUI-”ARHITECTURA”….!

*

S-a înțeles ceva, din discursul meu ?! (…nu pot suferi DISCURSURILE, mai ales în filme, când, în loc ca actorul ”POZITIV” […ca la ”COVIDOȘI”!] să-i tragă un glonte-n cap inamicului său…ăluia…”NEGATIVULUI”… – …actorul ”POZITIV”, lua-l-ar Ielele, îi ține pistolul la tâmplă ”NEGATIVULUI”… – dar, concomitent, ÎI ȚINE ȘI UN DISCURS !…care ”ȚINE-E-EEE”… cam…”CÂT O ZI DE POST”…să zicem noi AȘA,TEHNIC:cam cât trebuie, până s-a cronometrat că se termină pelicula, de pe…<<mosor>>”…!…Și ”NEGATIVUL” se scoală de jos, plictisit DE CÂTUMAI DISCURSUL… – …și… PLEACĂ LA PLIMBARE !     –   …păi, să nu crăpi de ciudă ?!). Întreb, iar : S-A ÎNȚELES CEVA, DIN…?

-Hmmm…

-Dacă NU… – …păi, dați cu CARTEA de Pereți ! –  …sau, dacă, între timp, ați deschis Fereastra, că mirosea, deja, a…”creier ars”…zvârliți-o, PUR ȘI… MURDAR ! –  pe FEREASTRĂ ! Indiferent  în capul cui cade CARTEA : MĂ ANGAJEZ, PE CUVÂNT DE PIONIER, SĂ-I SUPORT EU SPITALIZAREA ”LOVITULUI ÎN CAP, DE CĂTRE… ARTĂ” ! – …SPITALIZAREA celui atins de ”INFECȚIA” …”DATORATĂ ACESTOR IMUNDE PAGINI”…pline de…COVID-666551110…!

                      Autorul și…EUL său Interior

P. S. : CARTEA de față poate fi utilizată și în cadrul Cabinetelor neuro-psihiatrice, pentru stabilirea IQ-ului PACIENȚILOR (…bineînțeles, și pe cel al MEDICILOR DE SPECIALITATE !).

***                                                                                   Adrian Botez

One thought on “Adrian Botez: SCUIPAȚI,  VĂ ROG !

  1. Pingback: UTOPIE UMANA de Ben Todica, versuri ADRIAN BOTEZ – Revista ARMONIA – Saltmin Media

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.