China începe testarea unui vaccin anti-COVID administrat prin inhalare

by Vlad Pârău

România a pus lacătul în anul 2000 pe institutul care producea vaccinuri antigripale inhalabile, cum creaseră academicienii Ștefan Nicolau și Nicolae Cajal acum peste 50 de ani.

După ce a fost acuzată că se află la originea pandemiei, China a anunțat că un nou vaccin anti-coronavirus va fi dat în testare începând de săptămâna viitoare. Directorul executiv al companiei CanSino Biologics, Xuefeng Yu, a declarat luni pentru CNBC că autoritățile de la Beijing ar trebui să ia în considerare combinarea unor vaccinuri diferite pentru a crește eficacitatea vaccinurilor dezvoltate în prezent în China, informează EVZ.ro. Nu se cunoaște exact eficiența acestor vaccinuri așa cum nu se cunoaște exact nici în cazul celor ARNm.

Ce deosebește vaccinul prin inhalare de vaccinul anti-Covid-19 cu ARN mesager

Oficialul a precizat că vaccinul administrat prin inhalare ar putea fi mai eficient decât cele injectabile. A adus ca argument în acest sens faptul că virusul SARS-CoV-2 pătrunde în corpul uman pe căile aeriene. Astfel, vaccinul inhalabil poate oferi o protecție superioară prin activarea la nivelul căilor aeriene a anticorpilor sau a celulelor T, acele celule albe din sânge vitale pentru sistemul imunitar. Dacă acest strat protector eșuează și totuși coronavirusul ajunge în interiorul organismului, alte părți ale sistemului imunitar pot lupta cu virusul, a adăugat Yu.
De asemenea, directorul companiei farmaceutice din China a specificat că tehnologia acestui vaccin recurge la același concept de inhalare folosit și în tratamentul TBC. După prima doză se recomandă și o doză de accelerare (booster), la 6 săptămâni, care crește amploarea răspunsului imunitar.

Compania CanSino dezvoltă vaccinul său prin inhalare în parteneriat cu Institutul de Biotehnologie din Beijing. Un vaccin anti-Covid administrat prin injecție dezvoltat de CanSino, Ad5-nCoV, a fost deja aprobat pentru administrare în China și alte câteva țări. România și-a desființat propriul institut care producea vaccinuri antigripale inhalabile
Mai puțin cunoscut este faptul că un vaccin anti-gripal administrat pe cale nazală a fost produs în România timp de aproape 40 de ani, punându-i-se cruce în 2000 din cauza condițiilor exagerate impuse de Ministerul Sănătății, în contrast cu sărăcirea resurselor o dată cu marea devalorizare a monedei naționale. Neputându-se conforma noilor cerințe, Institutul Nicolau a fost condamnat la dispariție

„Prima șarjă de vaccin administrat populației – 20.000 de doze – a fost realizată în anul 1957, cu tulpina APR8 (nu exista, la acea dată, caracterizarea H/N). La început, vaccinul era ambalat în flaconașe și era administrat cu un pulverizator de parfumerie, care, la o presiune de pompă arunca 0,25 ml, iar două pompări (câte una în fiecare nară) însumau exact 0,5 ml, fără să se însoțească de reacții secundare. Prima dată, vaccinul s-a aplicat pe un lot limitat, la o școală de ucenici, iar rezultatele au fost foarte bune. Mai mult, profesorul Nicolau a dus vaccinul la Academia Română, unde au fost vaccinați academicienii.

  Odată pusă la punct metodologia de producere a vaccinului antigripal, producția propriu-zisă a fost preluată de Institutul Pasteur din București (care aparținea de Facultatea de Medicină Veterinară), în vreme ce laboratorul de la Institutul de Inframicrobiologie și-a păstrat rolul de laborator de referință pentru gripă. Activitatea s-a desfășurat în perioada 1957–1959, după care colaborarea cu Institutul Pasteur s-a încheiat, iar producerea vaccinului antigripal s-a făcut la Institutul Cantacuzino, după o metodologie complet diferită, acolo producându-se vaccinul injectabil.

  La doi ani după moartea acad. Ștefan S. Nicolau, succesorul acestuia, profesorul Nicolae Cajal, decide reluarea producției de vaccin antigripal, în contextul pandemiei din 1968–1969, și pentru că producția Institutului Cantacuzino nu acoperea necesitățile. „Vaccinul nostru era cel puțin la fel de bun ca cel injectabil, dacă nu chiar mai bun”, spune dr. Alexandru Petrescu, explicând că acesta prezenta avantajul administrării pe cale nazală și, lipsind înțepătura de seringă, erau evitate și reacțiile locale. Cel mai important, însă, vaccinul produs de Institutul care acum se numea „Ștefan S. Nicolau” crea imunitate la locul administrării, același cu locul de pătrundere pe calea naturală a virusului. Pe cale nazală/orală, virusul stimulează cel mai bogat sistem imunitar – cel intestinal. Ajuns în intestin, virusul inactivat declanșează producția de anticorpi locali, tisulari, dar și serici. De altfel, grupul de la Institutul de Virusologie a publicat numeroase studii cu rezultate foarte bune obținute cu Nivgrip, cum se numea vaccinul antigripal produs acolo. 

 Vreme de 30 de ani (până în anul 2000), Institutul Nicolau a preparat acest vaccin. S-a început cu o producție de două-trei mii de doze (în anul 1970), iar după o infuzie de capital (singura!), pe care Ministerul Sănătății a făcut-o în 1976 (nu doar la Institutul Nicolau, ci și la Cantacuzino, când s-a anunțat o nouă pandemie), ce a permis achiziționarea de aparatură performantă la acel moment, producția de vaccin a Institutului Nicolau a crescut la 10.000–20.000 de doze pe an.

  După 1980, s-au preparat cantități din ce în ce mai mari de vaccin, iar după 1989, acesta a fost și comercializat. Activitatea era una profitabilă. Cele mai mari cantități erau cumpărate de diverse instituții, Ministerul de Interne fiind de departe cel mai interesat, apoi unele policlinici, farmacii etc.

  „Am continuat să producem vaccinul până în anul 2000”, ajunge doctorul Petrescu la finalul istoriei scrise cu Nivgrip. „Profesorul Cernescu era director, dar Comisia de seruri și vaccinuri a MS ne-a impus niște condiții pe care nu le-am putut îndeplini. La vremea aceea eram sărăntoci de tot, fără bani, fără nimic. (…) Erau acolo de făcut ziduri, de făcut camere. Ar fi costat miliarde la vremea aceea, că era cu devalorizarea”, își amintea în 2013 dr. Alexandru Petrescu, angajat al Institutului Nicolau timp de aproape o jumătate de secol.

Povestea completă a acestui vaccin românesc o puteți citi pe pagina web Viața-Medicală.ro

Sursa: https://www.activenews.ro/stiri/China-incepe-testarea-unui-vaccin-anti-COVID-administrat-prin-inhalare-dupa-cum-creasera-academicienii-Stefan-Nicolau-si-Nicolae-Cajal-acum-peste-50-de-ani.-Romania-a-pus-lacatul-in-anul-2000-pe-institutul-care-producea-vaccinuri-antigripale-inhalabile-166408

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.