Devenim prizonierii statului providențial?

Discutăm, din când în când, contururile care deja încep să se configureze privind epoca post-Covid-19.

Că virusul COVID-19 deja a împărțit zilele noastre într-o eră pre-COVID-19 și una post COVID-19 nu se mai pune la îndoială. Întrebarea cea mai fierbinte, însă, este cum va arăta lumea post-COVID-19 din punct de vedere economic, politic, social, geopolitic etc. Astăzi discutam un subiect care neliniștește: relația din stat și cetățean, intrebind: vom deveni noi prizonierii statului providențial? Există precedent și tentație în acest sens. Istoria ne adeverește că în vremea faraonilor, pe vremea lui Iosif, milioane de egipteni s-au făcut robi lui faraon și statului pentru a-și salva viața. Pentru ei, faraon era încarnarea autorității providențiale.

Evenimentele acelea s-au petrecut cu aproape 3500 de ani în urmă, dar natura omului, tentațiile și proclivitățile ființei umane în vremuri de cataclisme și pandemii au rămas aceleași: pentru a ne proteja, suntem gata să acordăm statului un rol exagerat de important și dominant în societate.

Tentația aceasta e și mai mare și serioasă în zilele noastre deoarece statul secular deja ne-a ademenit și programat să fim dependenți de el pentru bunăstarea individuală. În anii 80 ai Secolului XIX, Cancelarul Germaniei, Bismark, a lansat primele politici socialiste din Europa pentru a preveni clasa muncitoare germană să fie infectată de virusul marxismului și comunismului. Imediat după aceea, britanicii au făcut la fel, iar apoi au urmat francezii, scandinavii și alte țări europene până când cetățeanul a devenit extrem de dependent de stat pentru bunăstarea personală. În timp, politologii și sociologii au numit statele socialiste democrate “nanny states” (de la cuvântul „nanny” care înseamnă bonă sau doică”) ori „welfare states / state asistențiale”. Noi le numim „state providențiale”. Și România a devenit un fel de „nanny state”, dar, din lipsă de bani, nu în aceeași măsură ca statele mai afluente occidentale.

În aceste zile de pandemie statul a dovedit că vrea și are capacitatea să se ocupe de noi. Peste tot se dau ajutoare de șomaj, milioane de muncitori sunt în șomaj tehnic, statul dă măști populației pe gratis, concediile sunt prelungite, salariile unor persoane cresc semnificativ, firmele (mici ori mari) sunt sprijinite cu sume mari de bani de către stat pentru a nu da faliment. Lista acestor ajutoare devine tot mai lungă de la zi la zi, sumele alocate cresc exponențial, și așa devenim tot mai dependenți de stat și de abilitatea lui de a ne ține protejați.

Devenim prizonierii statului providențial?

Pandemia, insa, constrânge statul providențial să intre în datorii. Cine, însă, va plăti aceste sume enorme, la cifrele de mii de miliarde de euro și dolari? Ce facem când trezoreria statului se va goli? Dacă împrumutăm bani, cine va plăti datoriile?

Articole din presa mondială sugerează ca va lua 10 ani de activitate economică susținută pentru a ne reveni din declinul economic cauzat de COVID-19 și pentru a plăti datoriile în care am intrat pentru a supraviețui pandemiei. Ne vor crește impozitele?

Tentația de a transforma statul secular în „stat providențial” e reală. Majoritatea dintre noi acceptăm această relație între noi și stat. Cu toate acestea, îngrijorarea unui număr în creștere de cetățeni este că în timp ce statul providențial își întărește autoritatea asupra noastră, în numele protecției și al siguranței, drepturile noastre civile suferă. Ne preocupă termoscanarele, vaccinările obligatorii, tracking-ul, invadarea vieții private și restricțiile de toate felurile.

Un exemplu nefericit în acest sens este starea de alertă din România. Am fost obligați / constrânși să purtăm măști în spațiul public; nu ni s-a permis să circulăm între localități decât cu acordul autorităților și în urma declarațiilor pe propria răspundere; nu am putet ieși în spațiul public în grupuri mai mari de trei persoane; nu am putut avea întruniri; inca nu ni se permite sa ne intilnim in incinta bisericilor pentru inchinare; etc.

În plus, alegerile democratice au suferit. Suntem atenționați că nu ne vom exercita dreptul de a fi aleși și de a alege atât timp cât pandemia bântuie. Cine, însă, e arbitrul imparțial care va decide când se va istovi pandemia?

O întrebare legitimă e de unde și cine acorda statului autoritatea să impună aceste restricții pe noi? Avem motive să fim îngrijorați că aceste măsuri nu vor fi tranzitorii, ci, cel puțin într-o oarecare măsură, ele vor deveni restricții permanente? Avem motive să fim îngrijorați că statul providențial se va transforma în stat autoritar?

Aceste gânduri sunt legitime și îngrijorează pe milioane de cetățeni ai României. Iar ceea ce îi îngrijorează pe cei din România îi îngrijorează și pe cei din afara României. Iar, dacă în România reacția românilor a fost mai timidă, în alte țări occidentale reacția cetățenilor a fost mai agresivă la adresa statului.

Să privim la Statele Unite pentru un moment. Ce observăm acolo ni se pare ireal. Americani înarmați până în dinți ies în spațiul public, ocupă legislaturile unor state (Michigan, de exemplu), își deschid firmele pentru a nu da faliment chiar dacă contravin regulilor impuse de autorități, ies la plajă, demonstrează în spațiul public și în unison atenționează autoritățile că și în vreme de pandemie ei sunt șefi la ei în țară, nu poliția, nici autoritățile și nici politicienii. Aici remarcam și includem și acțiunea curajoasă a bisericilor neoprotestante române din Chicago pentru a deschide bisericile.

O situație similară se întâlnește și în Germania, unde oameni de bună credință ies în stradă exprimându-și teama că autoritățile folosesc pandemia pentru a impune restricții și un sistem autoritar. Presa și „progresiștii” (a se citi “secularistii fanatici”) îi atacă pe cei care gândesc ca noi și pe cei care ies în stradă în America ori Germania. Sunt numiți extremiști, aplicându-le eticheta favorită de „populiști”.

Ascensiunea statului providențial

În aceste zile de pandemie, ascensiunea statului providențial se accentuează. Statul asistențial / nanny state, se transformă în stat providențial, statul care ne poartă de grijă și ne dă totul, asemenea unei bone ori „dumnezeu”.

Cu cât statul providențial crește, cu atât noi ne micșorăm. Cu cât transformăm mai mult, și ne obișnuim mai mult, cu transformarea statului providențial într-un „dumnezeu”, cu atât mai rău pentru noi, muritorii. Ne pierdem drepturile și libertățile pentru care părinții noști au luptat vreme de secole. Imaginați-vă: statul providențial a impus restricții pe durata pandemiei pentru „protecția” noastră. Dar, ironic, sub supravegherea poliției și a armatei. Ne-a considerat incapabili de conduită responsabilă. Asta întărește forțele de ordine și intimidează cetățenii de rând. Se produce o inversiune a ce ar fi normal într-o democrație și stat de drept: statul să se teamă de cetățeni și nu invers.

Nu putem ieși din casă, în stilul francez a lui Macron, fără declarații, fără posibilitatea reală de a fi opriți pe drum de forțele represive care ne pot amenda ori chiar pune în închisoare.

Ne-am obișnuit cu această inversiune a ordinii naturale între stăpânitor și stăpânit. Autoritățile ne ademenesc cu noțiunea că „eu (statul) știu mai bine. Îmi bazez deciziile pe știință, medicină și tehnologie”. Expertiza și știința, însă, nu sunt imune la aviditatea după putere. Medicina nu e apolitică. Din nefericire, asta este o atitudine a autorităților care domină gândirea și politica occidentală. E o fantezie să crezi că statul își poate vreodată cunoaște lungul nasului. Statul e doar la un pas de a se transforma, mai ales în aceste zile de pandemie, într-o Inchiziție la scară națională.

Ne-am obișnuit și am fost programați de statul secular să ne abandonăm drepturile, în mod treptat. Gândirea predominantă în Europa a fost, de câteva decenii încoace, că libertatea cuvântului nu mai e importantă. Presupusa incitare la ură, presupusele intoleranțe de tot felul, cenzurarea celor care gândesc în termeni diferiți de ai statului, ofensarea, și alte atitudini bizare ca acestea, au dominat de mult timp gândirea elitei intelectuale, iar spontaneitatea discursului liber a dispărut.

Fără ca noi să ducem lipsa, cel puțin în aparență, drepturilor deja confiscate ori pe cale de a fi furate de la noi. Sănătatea și viața sunt mai importante pentru noi ca orice. Ceea ce e de înțeles. Statul știe asta și nu ezită să se folosească de împrejurări pentru a exploata fragilitatea sănătății, vieții ori a îngrijorărilor noastre pentru a-și extinde autoritatea asupra noastră în detrimentul drepturilor noastre.

În acest fel, în aceste zile de pandemie, ne-am predat statului. În întregime. Ne-am predat statului providențial și sufletul. Am îngăduit statului să ne interzică adunările în biserici, chiar dacă modalități reale de prevenire a infecțiilor în biserici există. Statul providențial nu asculta de cetățeni. Cetățenii ascultă de statul providențial. Declarațiile pe care le completam pentru a putea ieși din casă denotă că statul secular are în vedere bunăstarea trupului mai mult decât bunăstarea sufletului.

Cum putem, deci, să ne opunem statului acum când tot noi suntem aceia care cerșim de la statul secular protecție pentru viețile și sănătatea noastră? Am transformat, în aceste zile de pandemie, statul secular în stat providențial. Dacă părinților noștri le-au luat sute de ani să ne câștigăm libertățile fundamentale, va lua, anticipam, mult timp să demolăm statul providențial. Dar dacă vor veni alte pandemii – și vor veni – riscăm ca statul providențial să devină o realitate permanentă. La fel ca și încătușarea noastră.

ARTICOLUL 16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI

Articolul 16 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului afirma: “Cu incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. … Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului“. Familia romana isi cere drepturile. Aceste drepturi le pledam, le-am pledat din 2006 incoace, si vom continua sa le pledam. Sunt cele mai pretioase dintre drepturi dar si cele mai abuzate azi. Pretuiti-le!

JOIN US ON FACEBOOK / URMARITI-NE SI PE FACEBOOK!

Publicam comentariile noastre de joi si pe Facebook. Va rugam sa ne urmariti si sa deveniti prietenii nostri pe Facebook: https://ro-ro.facebook.com/Alianta.Familiilor/

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.  

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro

One thought on “Devenim prizonierii statului providențial?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.