Poveste aproape ratată

Aș fi început cu “a fost odată…”, dar cine știe dacă nu-i valabil și astăzi? Cum aproape am ratat 1 Iunie, ar trebui să n-o mai lălăi cu introducerea și să spun povestea.

Băbuța, ajunsă star în poveștile românești, se tot gândi ce bine-ar fi să aibă un mândru și voinic ficior, dar moșul… moș. Mai des mergea la vânătoare. Știu la cine vă gândiți, nu sunt ei. Zilele treceau, speranțe tot mai mici, când într-o zi baba își aminti o poveste. Fuguța plecă în parc de unde se întoarse cu o bucată de lemn. De tei, de salcâm… Cine mai știe de ce era(?), că nu văzuse pe nimeni primprejur să-ntrebe.

Privi lemnul, ca pentru a-i lua măsurile, căută în cufărul made in China niște haine, le mai scurtă, le mai strâmtă, până se potriviră lemnului. Gata aranjat, privi în jur unde să-l pună și tare…