Ioan SCĂRARU: “se predă pe sine de bună voie simplităţii şi nerăutăţii”

Şezînd noi odată la masă, acel mare povăţuitor, plecîndu-şi sfînta sa gură la urechea mea, zise : «Voieşti să-ţi arăt cugetare dumnezeiască într-o adîncă cărunteţe ?» Iar eu rugîndu-l să o facă, dreptul acesta strigă de la o a doua masă, pe un oarecare cu numele Laurentie, ce avea în mănăstire vreo patruzeci şi opt de ani şi era al doilea preot slujitor la altar. Acela venind şi îngenunchind în faţa egumenului, acesta îl binecuvîntă. Dar sculîndu-se acela, nu-i spuse nimic, ci-l lăsă să stea în faţa mesei, fără să mănînce (şi era la începutul mesei). Acela rămase aşa un ceas sau chiar două, încît pînă la urmă mă şi ruşinai să privesc la faţa lui; căci era cu părul alb de tot, avînd optzeci de ani. Rămînînd fără răspuns pînă la sfîrşitul mesei, fu trimis de cuviosul să spună mai înainte pomenitului Isidor începutul psalmului 39.

Dar eu n-am trecut cu vederea, ca un prea viclean, să ispitesc pe bătrîn. De aceea l-am întrebat ce gîndea cînd stătea înaintea mesei ? Iar el a zis : «Înfăţişîndu-mi în preajma păstorului chipul lui Hristos, am socotit că nu el îmi porunceşte, ci Dumnezeu. Pentru aceea, părinte Ioane, stăteam rugîndu-mă, nu ca înaintea mesei unor oameni, ci ca înaintea altarului lui Hristos, neprimind nici un gînd rău faţă de păstor, datorită credinţei şi iubirii mele faţă de el. Căci s-a zis : «Iubirea nu socoteşte răul» (I Cor. 13, 5). Dar cunoaşte şi aceasta, părinte, că dacă cineva se predă pe sine de bună voie simplităţii şi nerăutăţii, nu mai dă celui rău nici loc, nici vreme împotriva sa».

***

Note

– din Filocalia lui Ioan Scăraru;

-egumen: persoană care conduce o mănăstire;

-îngenuncherea în fața altei persoane  înseamnă idolatrie (mai ales urmată de binecuvântarea celui la care i se închină);

-închinarea i se cuvine numai lui Dumnezeu (sfintei Treimi Dumnezeiești)

-atitudinea meditativă de acest fel este contemplație, contemplativă, și se abate de la o stare normală de închinare în duh și adevăr, o meditație desăvârșită, în libertatea duhului și sufletului, neîngrădită de obiceiuri și tradiții omenești;

-“şi era la începutul meseii… rămase aşa un ceas sau chiar două, încît pînă la urmă mă şi ruşinai să privesc la faţa lui; căci era cu părul alb de tot, avînd optzeci de ani…” – neverosimil de lung timpul de masă, ținând în picioare ca material didactic un bătrân evlavios de 80 de ani;

-atitudinea acelui egumen nu era una asemănătoare Căpeteniei şi Desăvârşirii credinţei noastre, adică a lui Isus, Cel care învăța pe oameni ca Unul care avea putere, un Duh dătător de viață.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.