PIPEREA: „Johannis tocmai ce a trimis legea repatrierii aurului la re-examinare, în Parlament, deși CCR a declarat legea conformă cu Constituiția – “respectul” deosebit al lui Johannis pentru Constituție”?!

Avocatul Gheorghe Piperea prezice un „coktail contra poporului român” prin alianța „de dreapta” Isărescu-Iohannis-Orban: Corporațiile vor fi protejate, iar băncile salvate, căci sunt prea mari să fie lasate să falimenteze

de Ștefania Brândușă

Avocatul Gheorghe Piperea anticipează un „coktail contra poporului român” prin alianța Isărescu-Iohannis-Orban, generat de o criză economică globală, care va avea ca efect adoptarea unor noi măsuri de austeritate. Piperea spune că dovada acestei noi alianțe, dar și a faptului că președintele Iohannis nu dă doi bani pe Constituție, o reprezintă decizia șefului statului de a trimite în Parlament legea repatrierii aurului.

„Dacă va fi criză economică globală si, mai ales, daca țari ca Rusia, China si Germania vor trece, asa cum intuiesc eu, la sistemul financiar al etalonului aur, inlocuind sistemul etalonului dolar*, cel mai “bun” coktail contra poporului român si a economiei României va fi alianța de “dreapta” între guvernatorul Isărescu, presedintele Johannis si premierul Orban. Consecintele crizei vor fi puse, ca de obicei, în sarcina populației si a IMM-urilor, prin reduceri ale prestatiilor sociale, tăieri de salarii și cresteri de taxe (mai ales taxe indirecte, ca tva – ul sau accizele, care impozitează consumul si, deci, nu se “vad”). Corporațiile vor fi protejate, iar băncile salvate, căci sunt prea mari sa fie lasate sa falimenteze. Adica, austeritate pentru căței si vacanțe de lux pentru dulăi, că așa-i în neo-liberalism”.

Piperea indică și „dovada alianței”dintre președinte, șeful BNR și prim-ministru : „Johannis tocmai ce a trimis legea repatrierii aurului la re-examinare, in Parlament, deși CCR a declarat legea conformă cu Constituiția (ceea ce demonstrează “respectul” deosebit al lui Johannis pentru Constitutie)”.

Gheorghe Piperea susține, în postarea sa, că în lanțul efectelor negative vor cădea victime, în final, și statul și marile companii, inclusiv băncile.

„Doar că :

– Isărescu e ca șarpele mamba, îți urcă în pat și te mușcă fatal în timp ce dormi;

– falimentul consumatorilor și al IMM-urilor va reduce consumul, numarul de locuri de munca, banii de care oamenii pot dispune fara sa se imprumute, adica reducerea drastica a turatiei motorului economic, ceea ce se va transforma, prin acumulare treptata, dar implacabila, in dificultati de plata ale statului si in reducerea drastica a lichiditatilor marilor companii, inclusiv banci, adica faliment sistemic.

Neo-liberalii si libertarienii va vor explica “beneficiile” libertatii pietei – mana invizibila, solutia magica a tuturor problemelor. Doar ca intr-un sistem neo-feudal, cu faraoni si vatafi la butoane, mana invizibila lucreaza pentru stapani, si nu pentru iobagi.

*FED utilizeaza acest levier in mod anti-concurential, in favoarea bancilor americane si a statului-debitor SUA si impotriva restului lumii, tiparind cantitati masive de dolar suplimentari fata de nevoile reale ale economiei si tinand dobanda la zero”, a comentat Piperea pe Facebook.

sura https://www.activenews.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s