pînă cînd moartea ne va despărți. (povestea tatuajului de pe omoplatul drept)

by Petronela Rotar

Aveam 16 ani cînd l-am cunoscut și era cel mai mișto tip de la noi din liceu. Venise din Germania, asculta muzici deștepte și îi bubuia capul de inteligent și cool ce era. Voia să se facă regizor. De la el am aflat, toată gașca, despre Tarantino și Jarmusch și Von Trier și Wenders și Kusturica și Greenaway. La noi acasă, în anul dinante de accident, se făceau cinemateci de artă, unde casetele noastre video rulau continuu pînă învățaserăm zeci de replici din Underground, de exemplu, pe de rost, în original. Sigur, el studiase în Capitală, era mai cu moț decît noi toți. Era pe vremea de dinaintea internetului, cînd mă suna prin centrală la un telefon al unui vecin, și printre suspine se mai auzea la răstimpuri regulate vocea metalică și iritantă a centralistei, alooo, aloo, Satu-noul, vorbiți? Bine!

17 iulie 98. Mai puțin de o lună pînă la data la care stabiliserăm să ne cununăm, împotriva voinței părinților lui, care mă urau de cînd mă adusese prima dată acasă și de care mă ascunsese ani în șir. Locuiam la ai mei, căci bunicul lui care ne iubea ne dăduse nouă casa lui să ne mutăm și ne mutaserăm mai aproape cît dura renovarea.

Azi îmi spun că așa trebuia să fie.

Așadar urma să ne căsătorim peste 3 săptămâni. Peste 10 zile fiica noastră împlinea un an. Se împlineau 7 de când îl iubeam și el ar fi împlinit 24. Au trecut 15 ani de atunci. Viața mea în cifre goale și „împliniri”.

A doua zi trebuia să plecăm la mare. Mi-a trimis vorbă că ajunge tîrziu acasă, să nu îl aștept. M-am culcat. Mi-am luat romerganul – aveam o alergie de două zile, pe tot corpul. Am adormit instantaneu, efectul siropului. La miezul nopții, tata m-a întrebat dacă nu vreau să mergem după el. Am zis că nu, că va veni când va termina ce avea de făcut. Nu am avut nicio premoniție. Nici măcar un gînd, așa cum ești sigur că ai avea înainte.

La 6 dimineața a sunat ceasul, să îl trezească. L-am oprit. Locul de lîngă mine era gol. Cred că m-am înfuriat puțin: nenorocitul, bețivul, nu a venit acasă! Am adormit la loc. Trebuie că se făcuse 8 cînd am auzit tînguiala. Am ieșit, buimacă. Nici atunci nu am bănuit nimic. În holul de la intrarea în casă, o babă, mama, bunica. Mi-au zis că a avut accident. Mi l-am imaginat înjurînd gros, lîngă mașina stricată care trebuia să ne ducă la mare a doua zi. I-am zis mamei că mă duc acolo. A încercat să mă oprească. N-a reușit.

Ne-am urcat în mașina lui tata. Știau cu toții, nimeni nu a zis nimic. M-au lăsat să ajung acolo, să văd cu ochii mei. Pe drum, mama a încercat să mă “pregătească”: trebuie să te aștepți la orice, poate fi și mort. Îmi amintesc. Eram pe locul din dreapta spate, mă uitam pe geam la plopii care se succedau, tîc, tîc, tîc. Am încercat să fac un efort, să îmi imaginez viața fără el, cu el mort. Nu am putut. M-am scuturat de imaginea rea.

Apoi am văzut mașina, proptită în copacul ăla. Tata a oprit, am alergat către mașină.

El era la volan, cu capul căzut, ca într-un gest de neputință. Ta-su, lîngă. m-am apropiat încet. Omul îmbătrînise brusc, iar chipul lui era stană de piatră, privirea golită de orice scânteie de viață. Atunci am știut. Am bîguit: nu a murit, nu? Nu, a răspuns. Am fugit către mașină. Din partea asta, cum alergam, părea că acum își lăsase capul pe volan.

Wait… Cut, cut, cut, cut!!! This is a fucking joke, right?!

Seara, pe ușă a intrat prietena mea de atunci, moartă și ea pentru mine astăzi. Mi-a zis că ceva se schimbase iremediabil în privirea mea și că niciodată, nici în anii din urmă, acel ceva nu a mai dispărut.

A stat cu mine zi și noapte pînă totul s-a terminat. Circul de înmormîntare pus în scenă de ai lui. Am cules împreună mentă proaspătă din grădină și i-am pus-o în sicriu, să nu mai miroasă atît de tare. M-a ținut cînd am leșinat, prima dată cînd l-am văzut întins în coșciug. A suportat încleștările mele în brațele ei de cîte ori cîte o babă intra în camera mortului și începea să bocească în gura mare. M-a mîngîiat și m-a ținut în brațe, a plîns cu mine.

Continue reading  petronelarotar.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.