Aici nu e niciun dubiu! România va pierde cel puțin 20 miliarde Euro
Noile modificări propuse de PSD pentru a fi aduse Legii Offshore reprezintă „fără doar și poate un veritabil act de trădare națională”, în opinia lui Dan Chitic, președintele Partidului Alianța Națională (PAN).
Acesta consideră că noile schimbări vor aduce pierderi de peste 20 de miliarde de euro României, iar „cetățeanul român va pierde și puținul care îi mai rămânea în urma Legii Offshore în varianta Dragnea”.
Conform acestuia, noua lege va consfinți, renunțarea de bună voie, din partea statului român „la un atribut exclusiv al suveranității sale: dreptul de a reglementa fiscalitatea în domeniul exploatării gazelor din Marea Neagră, explicitând detaliat pe aproape o pagină ce nu va mai putea modifica niciodată în interesul poporului român Parlamentul României… adică NIMIC, NICIODATĂ!!”.
Președintele PAN spune că totul a fost regizat din timp: „Chiar zilele trecute niște ticăloși pedanți au apărut sub emblema Academiei Române, maculând astfel o instituție simbol a României, și au prezentat un sondaj în care ne spuneau că peste 75,6% dintre Români vor exploatarea gazelor din Marea Neagră. Sondajul a omis să întrebe însă cetățeanul român dacă este de acord să cedeze gratuit și pentru totdeauna gazele care vor fi exploatate în Marea Neagră! Poate pentru că acest sondaj a fost realizat de INSCOP („întâmplător” o casă de sondaj patronată de Remus Ștefureac, consilier și apropiat al lui George Maior – fost șef SRI și actual ambasador în SUA) la comanda abjectelor cozi de topor de la Institutul de Științe Politice Și Relații Internaționale Ion IC Brătianu…”.
Iată textul lui Dan Chitic: Continue reading Activenews.ro
……………………………….
Citiți și de ce: