Istoricul Marius Oprea anunță de ce ar refuza șefia Institutului de Combatere a Crimelor Comunismului: „Dumnezeu și politica”

de Ștefania Brândușă

Într-un text remis MEDIAFAX, istoricul Marius Oprea scrie despre o posibilă numire în fruntea Institutului de Combatere a Crimelor Comunismului, for pe care l-a fondat și care a dus la condamnarea torționarilor. Istoricul spune că a fost sunat de la SGG să își depună CV-ul, dar nu va accepta funcția.

Acesta este textul semnat de istoricul Marius Oprea și remis MEDIAFAX:

Vorba lui Ion Creangă, ”nu știu alții cum sînt”, dar pe mine m-a ocrotit bunul Dumnezeu să iau decizii pe care să le regret mai tîrziu – cel puțin în politică. Deși tocmai această nebunie de a rămîne fidel pînă la capăt unor oameni care, la un moment dat mi-au întins o mînă și m-au ajutat să-mi realizez proiectele în care am crezut, m-a costat; dar întodeauna prețul a fost ușor de suportat – anumite ”epitete ornante” cu care am fost categorisit de oameni care oricum n-ar fi avut vreodată motive să mă iubească.

Pe atunci, îmi scriam și doctoratul în istoria Securității. Așa că după ”Țigareta 2”, tot Emil Constantinescu a fost acela care m-a delegat să cercetez implicarea foștilor securiști în acte de corupție. Așa am ajuns la concluzia că în România comunismul nu a dispărut, ci s-a privatizat, avînd ca vîrf de lance Securitatea (concluzie exprimată în două cărți pe care le-am scris ulterior, ”Moștenitorii Securității” și ”Mafia arabă de la Ceaușescu la Iliescu”).

N-am regretat niciodată că i-am rămas alături de atunci încoace președintelui Constantinescu, nici măcar cînd securiștii lui Năstase, de la Ristea Priboi pînă la Marian Ureche și Răzvan Temeșan mă hărțuiau prin tribunale, cum nu regretasem nici mai devreme, cînd țărăniștii – deja ostili, chiar dacă nu fățiș președintelui, dar în mod clar lui Constantin Ticu Dumitrescu (pe care l-au și exclus din partid), al cărui ”consilier personal” de asemenea eram încă din 1992, au făcut totul ca eu să nu ajung în Colegiul CNSAS, instituție la a cărei naștere contribuisem direct. Vreme de patru ani, în timpul ultimului mandat al lui Iliescu, am trăit doar din scris. Și i-am rămas apropiat președintelui Constantinescu. Pînă în ziua de azi.

Dumnezeu a avut alt plan cu mine. Cînd, în toamna anului 2005 am demisionat din Ministerul Afacerilor Externe (poate unii înțeleg de ce), unde vreme de o jumătate de an ocupasem postul de director de expertiză la Institutul Diplomatic, dînd cu piciorul unei foarte posibile cariere diplomatice, nu prea știam bine ce o să fac, dar am ajuns și mai bine – consilier de stat pe probleme de securitate națională, în guvernul Tăriceanu.

Judecătoarea Dana Gîrbovan spune că, în materie de justiție, Iohannis a ales un „drum perdant pentru democrație”

Prima mea decizie a fost înființarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, pe care îl plănuisem de ani buni. Ca să îl conving pe domnul Tăriceanu mi-a luat mai puțin de zece minute. În prima mea zi de lucru la Guvern, hotărîrea de înființare a Institutului, pe care l-am condus apoi ca președinte (cu derogarea primului ministru), pleca la Monitorul Oficial – venisem cu tema pregătită de acasă.

De la început, m-am manifestat critic, în mod public, la adresa președintelui Băsescu, chiar înainte ca ruptura între acesta și guvernul Tăriceanu să se producă. Am văzut, de la bun început, cum Traian Băsescu se folosea de ”condamnarea comunismului”, fără să creadă măcar o clipă în ea. Iar primul ministru mi-a respectat opinia, chiar dacă președintele, după cum domnul Tăriceanu mi-a mărturisit, i s-a plîns în legătură cu mine.

În schimb, atunci cînd s-a înființat Comunitatea Națională de Informații, n-am primit certificat ORNISS (prin lege, aș fi fost un fel de șef, chiar dacă ”informal” și nu instituțional al lui Coldea – și nu s-ar mai fi putut face așa de ușor, sub Traian Băsescu, ”protocoale secrete”, care practic să reînvie fosta Direcție de Cercetări Penale a Securității). Primul ministru Călin Popescu Tăriceanu nu m-a dat afară, numindu-mă în schimb consiler personal și însărcinîndu-mă să mă ocup de redactarea pachetului de legi privind Securitatea Națională.

Apoi, cînd Emil Boc m-a concediat în februarie 2010, la mai bine de un an de la încetarea mandatului Guvernului Tăriceanu, aceasta s-a petrecut pentru că am fost pus în fața situației de a alege între fidelitatea față de testamentul moral pe care mi-l lăsase fostul meu mentor Ticu Dumitrescu sau o coabitare cu băsismul și Vladimir Tismăneanu. Și am ales. Deși am plecat din Institut, eu am continuat cu o și mai mare intensitate cercetările arheologice în căutarea victimelor comunismului, începute la Institut (nici nu mai aveam altceva pe cap), înființînd Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului ca ONG. Trăiam, din nou, din expediente – ca în ”epoca Năstase”, dar îmi urmam calea.

În apele învolburate ale politicii din anii următori și pînă azi, i-am rămas loial domnului Tăriceanu, fără care Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului nu ar fi existat iar Vișinescu, Ficior și alții ca ei ar fi visat, nederanjați de nimeni, numai la ziua în care le bate la ușă poștașul cu pensia, nu și la o posibilă zi a judecății. Și, mai ales, am redat zeci de morți familiilor ori pe alte zeci i-am scos din mormintele fără cruce unde zăceau uciși și i-am reînmormîntat cu slujbă și, uneori cu onoruri militare.

Mă simt foarte bine și așa, deși băsiștii mă mai înjură, confundînd loialitatea mea față de Tăriceanu cu oportunismul. Reangajat, totuși, ca simplu cercetător, după trei ani de ”free lancer” (în 2012) la Institutul pe care îl creasem, am rămas în această postură pînă în prezent. Nici măcar nu s-a găsit pentru mine un post (deși alte angajări s-au făcut cu duiumul, în ultimii șapte ani). La IICMER sînt doar ”detașat în interes de serviciu”, din șase în șase luni – chiar și în condițiile în care ALDE a fost partener de guvernare. Dar nu m-am supărat.

Vorbeam de Dumnezeu și politică. În urmă cu două luni, cum mandatul președinelui IICCMER Radu Preda expira, am fost sunat de la Secretariatul General al Guvernului, ca să-mi trimit CV-ul pentru numirea ca președinte al institului pe care îl fondasem în 2005 (fiind susținut politic de dl. Tăriceanu, pentru acest post). Am declinat oferta, arătînd că dl. Preda și-a manifestat dorința de a mai rămîne pe post pînă cînd va pleca din România, ca preot paroh în Germania. Și că sînt dispus, deci, să aștept.

 

Acum însă este evident că nu mai am ce aștepta. Oricum, aveam mari îndoieli cu privire la ”numirea” mea în funcție, sub aspect moral: cum să fiu membru în cabinetul Dăncilă? Orice umbră a dubiilor mele a fost spulberată de Pronie. De mîna lui Dumnezeu, care a mi-a arătat calea. Oricît aș vrea, eu nu pot găsi nicio asemănare între mine, doamna Grațiela Gavrilescu, domnii Meleșcanu, Cupa, Băișanu, cum nu este nicio asemănare între cei 3.200 de lei, salariul meu de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc și salariul de secretar de stat. Pe care l-aș lua ca președinte al acestuia”.

sursa ActiveNews.ro

Advertisements

One thought on “Istoricul Marius Oprea anunță de ce ar refuza șefia Institutului de Combatere a Crimelor Comunismului: „Dumnezeu și politica”

  1. Pingback: Marius OPREA: “în România comunismul nu a dispărut, ci s-a privatizat, avînd ca vîrf de lance Securitatea” – ARMONIA MAGAZINE – USA

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s