Demisia lui Klaus Werner Iohannis se impune de la sine

Ion Cristoiu, ca și alți ziariști sau oameni politici de mare anvergură, precum Călin Popescu Tăriceanu, au cerut în mod voalat sau direct, dar repetat,  demisia  IMEDIATĂ a președintelui României, din varii motive.

Primul dintre motive este acela că nu s-a achitat de sarcinile care revin funcției sale pentru care este plătit din bani publici, nu urmărește interesele României și ale poporului român, acționează ca un aservit al mai marilor conducători ai UE, arătându-le prietenia, în timp ce își denigrează țara și premierii săi (vezi Summit Sibiu mai 2019, respectiv Președinția României la Consiliul Uniunii Europene).

Apoi, atitudinea sa duplicitară, de om relativ integru, în timp ce este supus în mod clar îndoielii, cu achiziționarea caselor de la Sibiu, dar atacă din greu pe alți oameni politici asupra cărora doar sunt umbre ale propagandei și diversiunii mârșave (cazul dlui Tăriceanu).

Nu este nici pe departe un președinte echidistant și echilibrat, al tuturor românilor, ci cu totul aplecat intereselor sale personale, către PNL (partidul meu), către #Rezist, o grupare necoaptă și sorosistă, către ONG-urilor plătite și aservite ocultismului.

Tolerează și susține protocoalele dubioase și nedemocratice ale SRI,  plămădite sub umbrela CSAT,  care sunt contrare Constituției României.
Tolerează, după modelul de la vârf al UE, în funcții suspuse, oameni care nu dovedesc integritate morală și profesională, precum șeful de la STS, șeful SRI Eduard Hellvig,  fostul SRI-st Florian Coldea etc

În realitate, însă, o practică nelegală, bazată pe hotărâri secrete ale CSAT, a dus la un veritabil monopol al SRI în materie. Subiectul e în aer de ani de zile, însă se ocolește a fi tranșat. Se invocă o situație de fapt aberantă, generată de hotărâri secrete CSAT, pentru a justifică încălcarea legii sau a forță modificarea ei. E inadmisibil!” (Dana Gîrbovan)

Președintele KWI, unele Asociații profesionale și ONG-uri, sau Secția de Procurori din CSM – cei care s-au opus cu îndârjire adoptării unei legislații dure de sancționare a magistraților incompetenți sau corupți – tac! Tăcerea lor nu acoperă însă bocetele părinților care își plâng acum copilele moarte! (avocatul Dan Chitic)

***

Ion Cristoiu: Șeful STS nu demisionează pentru că „îl are la mână” pe Iohannis. Traian Băsescu este dator STS, știe el mai multe decât noi, și acum îi sare în ajutor

Liderul Platformei Împreună: O întreagă țară ar trebui să fie în mijlocul piețelor publice, să-și urle tristețea și revolta în fața unui stat care a încetat să-și mai apere cetățenii

Crimele din Caracal, traficanţii de carne vie şi întărirea sistemului represiv

Ion Cristoiu: Insistența lui Iohannis ca referendumul să fie ori la primul, ori la al doilea tur al prezidențialelor ține de fraudă. La alegerile europarlamentare din 26 mai STS a șters informațiile stocate peste zi

Cornel Nistorescu despre cazul Caracal: Abia cînd au scos capul și ne-au arătat că ei reprezintă instituțiile statului român am fost șocați cu adevărat. Am descoperit că trăim sub umbrela (comanda) unor proști și a unor nemernici. Am văzut cine ne conduce

Iulian Capsali, reacție după cazul fetei din Caracal: AJUNGE!

Alina Mungiu Pippidi – Cît de cretin trebuie să fie cineva să nu priceapă chestia asta?

Popicu l-a omorât pe Kennedy – implicarea Serviciilor?!!!

Sora Aurei Ion, studenta care și-a pierdut viața în tragedia din Apuseni: Domnule Cumpanașu, îmi cer iertare pentru că nu am reușit să înving sistemul corupt din România! Am luptat pentru ca să nu se repete. Din păcate, s-a repetat!

Patrick Andre de Hillerin scrie că DNA și SRI nu se sesizează în cazul problemelor cu softul CNAS din cauză că „încrengăturile sunt prea ramificate și duc prea aproape de cele două instituții”

Băsescu, după decizia CCR: Cu sau fără voia lui, Iohannis i-a păcălit pe români

CCR a respins, în unanimitate, ca neconstituțională, propunerea de interzicere a amnistiei și grațierii faptelor de corupție. Referendumul de 35 milioane de euro convocat de Iohannis s-a dovedit INUTIL

Traian Ungureanu, interviu tăios despre „satul unic” UE și corectitudinea politică. A fi corect politic astăzi e totuna cu a fi comunist în 1947, iacobin în 1791 și dement mereu

Patrick André de Hillerin: Iohannis, un soi de pilulă inutilă, funcționând în baza efectului placebo. Omul n-a dezamăgit. Patru ani și jumătate de nimic.

Iulian Capsali: Referendum FAKE

Călin Popescu Tăriceanu cere demisia IMEDIATĂ a Președintelui după decizia CCR

Gelu Vișan acuză SRI: Pe 10 august 2018 se pregătea o explozie în Piața Victoriei și incendierea liftului de la stația de metrou Universitate, că nu ar fi intervenit, pentru a cădea Guvernul după modelul Colectiv

Adrian Papahagi: Conducerea UE, redusă la Franța și Germania, se va apropia de Rusia și se va depărta de SUA

Pactul de la Cotroceni, spulberat de președinta Tribunalului Timiș

Judecătoarea Dana Gîrbovan despre „desconsiderarea GRECO pentru statul de drept și drepturile omului în România”: Problema acestui organism nu este existența protocoalelor secrete cu SRI, ci publicarea lor

Un preot călugăr, scrisoare deschisă lui Iohannis: Nimic NU dovedește că respectați CREDINȚA și valorile acestui NEAM. Vreți să fiți președintele nostru sau un STĂPÂN STRĂIN peste hotarele României?

Soții Iohannis, DAȚI AFARĂ de ANAF din casa pierdută în instanță

Klaus Iohannis, reclamat la Curtea de Conturi. Sunt suspiciuni de costuri umflate în achizițiile pentru Palatul Cotroceni: Este de-a dreptul opulent și sfidător

Ion Cristoiu, despre interceptări: Dacă OU reînvie fosta Securitate, atunci principalul vinovat e Klaus Iohannis

Ministrul Justiției apără noile puteri ale SRI: Discuția despre drepturi e un lux teoretic. Reacția dură a lui Ponta: Dacă iar tăcem de frică, vom ajunge mai rău decât în anii 50 când comuniștii au distrus această țară

Ordonanța interceptărilor a fost aprobată: actul normativ modifică patru legi. Condițiile speciale în care SRI poate să facă acte de cercetare penală

Discriminarea elogiată ca toleranță la cel mai înalt nivel politic

VIETASII TIN CU DINTII DE SCAUNE – Directorii SRI, SPP si STS nu vor mandate limitate. Eduard Hellvig, Lucian Pahontu si Ionel Vasilca se opun propunerii legislative a deputatului Liviu Plesoianu ca sefii serviciilor de informatii sa fie numiti pe un singur mandat de 4 ani

Marius Oprea explică istoria STS-ului și face legătura cu cazul Alexandrei:În România, „serviciile” aparțin Puterii și o servesc numai pe ea. Nu și pe cetățenii simpli ai țării. Noi sîntem buni numai ca plătitori de impozite

 

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.