Manon Balletti și Giacomo Casanova – Pasiune și iubire în două sute de scrisori

Numele lui Giacomo Casanova este sinonim cu Amorul, Aventura și Nestatornicia în iubire. El însuși mărturisea că a avut relații cu sute de femei de pretutindeni, toate inteligente și sofisticate; pe unele le-a iubit, altele au fost un simplu amuzament. Una dintre femeile față de care Casanova a pretins că a avut sentimente este Manon Balletti, pe care o descrie ca pe “o tânără pură…, o novice”.

La cei 18 ani ai ei, abia ieșită de la ursuline, Manon se îndrăgostește la prima vedere de Casanova, un bărbat de 32 de ani. Fără experiență în iubire, Balletti își dorește să rămână pentru totdeauna alături de acest cavaler seducător, inteligent, bogat și chipeș. Pe 16 decembrie 1759, Manon îi scria lui Giacomo Casanova: “Dar, dragul meu Casanova, dragul meu Giacomo, amantul meu, soțul meu, prietenul meu, te iubesc cu tot sufletul meu, tu ești tot ce am, voi trăi pentru tine!”

Scrisorile ei dovedesc dragoste necondiționată față de cel ce îi cucerise inima. “Te iubesc, nu pot să tăgăduiesc… Te iubesc așa, în sfârșit. Scrie-mi, te rog … și anunță-mă dacă ai primit scrisoarea mea. Revenirea ta singură mă va face fericită.”

Casanova îi împărtășește sentimentele și chiar ia în calcul căsătoria. Însă întâlnirile lor nu sunt suficiente pentru a-l convinge pe renumitul aventurier să ia o decizie în favoarea lui Manon, căreia nu îi poate rămâne fidel. “O iubesc pe Manon”, spune el, dar nu încetează să se bucure “de frumusețile mercenare…”, ce îi aduc plăcerea… În acest moment, întreg Parisul bârfește pe seama vieții zbuciumate, libertine și infame dusă de Casanova. Manon este asociată cu el și astfel, reputația îi este distrusă. “Calomnia, clevetirile, invidia nu mă vor face să te iubesc mai puțin!”, declara Manon.

Cei doi nu încetează să se vadă. “Mă iubești, dragul meu, dar eu sunt nerăbdătoare, pentru că dacă vei veni atât de târziu, te voi vedea mai puțin; și mă bucur foarte mult când vii noaptea, pentru că doar atunci ești puțin mai liber… ”, spune Manon în altă epistolă către “tandrul ei soț”, cum îl numește pe Casanova. “Manon mă iubește și o iubesc și eu”, spune el, dar nu renunță să umble din floare în floare.

De altfel, fără să țină cont de sentimentele și de rugămințile lui Manon, Casanova deschide în 1759 o fabrică de țesături pictate manual și angajează 20 de tinere lucrătoare, toate între 18 și 25 de ani, ce îi vor deveni amante. Disperată, geloasă și dezorientată, Manon îl întreabă într-o scrisoare: “Oare chiar nu mă mai iubești deloc?” Casanova nu are un răspuns la întrebarea ei. Relația lor se va destrăma după trei ani, când Manon se căsătorește cu Charles Blondel, arhitectul Curții Regale, și se mută la Luvru. Aflând vestea, Giacomo va exclama: “Iată că Manon nu a fost în stare să îmi rămână fidelă! Sunt disperat.”

Disperat sau nu, Giacomo va trece prin alte și alte relații. Din legătura lui cu Manon au rămas cele două sute de epistole pe care ea i le-a trimis. Cuvintele lor au și acum, peste ani, aceeași prospețime a iubirii sincere și neîmpărtășite: “Adio, singurul meu prieten. La revedere, iubește-mă mereu. Amintește-ți că nu mă voi schimba niciodată… Ești cea dintâi pasiune adevărată din viața mea…; chipul tău este atât de profund gravat în sufletul meu, încât nimeni nu va putea să îl smulgă vreodată, de acolo.”

Corina Diamanta Lupu

București

12 februarie 2019

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s