Mihai GHEORGHIU: Nu numai corupția ucide, ci și acest continuu atac asupra bunei cuviințe, asupra firescului uman…

Foarte multe pericole pasc Europa și pasc și România: populismul este într-adevăr intrinsec nociv, dar să nu uităm că există foarte multe forme de populism.

În general, stânga califică populismul ca fiind, îndeobște, o ideologie de dreapta. Ceea ce este fals, în bună măsură. Progresismul, așa cum este el răspândit la ora actuală, nu numai aici, și în alte societăți, dar și în România, unde e în faza lui anarho-sindicalistă, e și el un populism, populismul progresismului, care vinde utopia progresului perpetuu și utopia că mâine cu toții vom fi egali, fie nemuritori, fie scutiți de probleme, că e de ajuns să fim branșați la ultima chestie cool care vine pe nu știu ce rețea…

Deci, să fim cu toții atenți la populismul de stânga, la “canalia de stânga”, care e foarte activă în societatea românească. De altfel vedem ultimele partide care înfloresc, toate pe eșicherul stâng al politicii noastre. Mai trebuie poate spus un lucru important, că între PSD și USR, în ceea ce privește introducerea ideologiei de gen ca ideologie de stat, nu-i o diferență de esență, e o simplă diferență de manieră de lucru. USR-ul ar vrea ca mâine ideologia de gen să fie decretată și să fii pedepsit și să ți se asigure moartea civilă dacă sprijini orice altceva în afara acestui dictat al ideologiei de gen. PSD-ul o ia bătrânește, pas cu pas, pentru că toate aceste lucruri au apărut, nu în ultimii doi ani, au apărut mai demult… Și Guvernul Cioloș a fost un fervent agent al radicalismului progresist și al radicalismului de această natură.

E un dezechilibru profund în viața politică românească, este o intimidare masivă a unei părți a elitei intelectuale, a unei părți a eșicherului politic, care are convingeri creștine conservatoare bine fundamentate. Deci este o intimidare extraordinară, de aceea există puțin curaj a unei exprimări publice cum au avut cei doi prieteni care sunt astăzi alături de noi. Vreau să vă spun că moartea civilă nu este o expresie gratuită în România la ora actuală. Dacă ești împotriva acestor oameni, ești condamnat la moarte civilă. Vreau să vă aduc aminte de cazul doamnei Sofia Vicoveanca care a fost, după o declarație de un firesc și de o noblețe și de o stăpânire dși de un echilibru extraordinar în campania pentru Referendum, a fost practic linșată de agenții acestei anarhii pro-corectitudine politică, pro-homosexualitate.

Continue reading  Tomis the Cat

Mihai Gheorghiu la conferința de presă „APĂRAȚI COPIII ROMÂNIEI. Spuneți NU ideologiei de gen în educație

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s