Băgată cu forţa într-un război politic, financiar şi diplomatic, agitată şi dezbinată moralmente de către preşedinte, triumfătoare prin încă valorile ei spirituale, dar ostracizată pînă la anularea drepturilor şi demnităţii civice, neputincioasă în a-şi impune suveranitatea asupra birocraţiei U.E. şi cizmei americane, constrînsă în a-şi restrînge prezenţa politică şi spirituală în lume, România se află acum la mîna şi îndemîna tiranilor U.E., la mîna corupţilor autohtoni, orientaţi spre forme de guvernare absolutiste, nu constituţionale, eminamente suspuşi intereselor proprii, dominaţi cu fidelitate de interese străine, ce au dus la fatala descreştere a sentimentului naţional şi la expansiunea corupţiei la vîrf. Înaintarea în sînul acestui fenomen, urmată de o tragică prăbuşire în gol a României, a devenit paradoxul generic al preşedinţilor şi guvernelor româneşti postdecembriste, care au lărgit cu minuţiozitate breşa.

„Eroii” corupţiei, epopeea laşităţii, proiectată ironic în sînul poporului român, confuza aventură democratică, aridele petece de libertate, intrigile şi comploturile, chiar asasinatele politice, despre care vorbeam în editorialul „Morţi suspecte ale ultimului sfert de veac politic românesc”, deziluziile şi decrepitudinea care au cuprins societatea românească după lovitura de stat din decembrie 1989, sărăcia, instalată odată cu ideea de revoltă, violenţa, erorile, ororile, viciul şi abuzul clasei politice, exploatarea poporului, iată tot atîtea etape ale căderii în gol, neîncheiată încă. Dintre toate, corupţia a strivit speranţa de mai bine a românului, corupţia fecundă şi bolşevizată, rezultată în urma căsătoriei celor două mari instituţii, D.N.A. şi S.R.I., fiecare în parte, lăsînd fără răspuns întrebările:
Cînd vor reveni la normal lucrurile în România?
De ce atîta ticăloşie la vîrf, de ce atîta suferinţă în mulţime, de ce atîta fals în democraţia românească?
Cum a fost posibilă supunerea colectivă?
De ce românii îşi sînt atît de străini unii altora?
De ce a dispărut în trecut mirifica lume a moralei individuale şi colective?
De ce ne-am pricopsit cu un preşedinte de o insuportabilă falsitate şi cruzime, care a ales inconfortul marelui revoltat pe propriul popor, un preşedinte care scrutează cu rictus zeflemitor poporul?
De ce ne-am ales cu scena aceasta politică depravată, unde războaiele fac deliciul aceloraşi actoraşi burtoşi şi sedentari, dotaţi cu o insidioasa sete de tortură a cetăţeanului?

Pe măsură ce românul s-a obişnuit cu derutantele dispersii, şi-a acceptat tacit fastuoasa decadenţă. A acceptat dictatori democraţi, fără scrupule. În centrul acestei construcţii se situează cu pregnanţă figura sumbrului personaj Luluţa – torţionar modern, acum eşuată în propriile „reziduuri menajere”, pe punctul de a fi eliminată din joc, dar, care a domnit cu dispreţ nemărginit peste o armată de servitori şi peste poliţia secretă, ţinîndu-le atenţia trează pentru orice gest de slăbiciune, manifestat de cineva în anturajul său. Nu mai pot continua pe acest ton de dezamăgire colectivă, şi am să vă întreb cu obişnuita-mi ironie amară, burlescă, chiar dezarmantă, dacă vă era dor de fabricantul de falşi doctori în diferite ştiinţe, politrucul izmenar cu academie la scară. Iată, miercuri, 12 decembrie, s-a întors! Gabriel Oprea, zis şi „interesul naţional”, a fost ales preşedinte al U.N.P.R., în cadrul Conferinţei Naţionale Extraordinară. Aşa sînt parveniţii. Nulităţile politice! Îi dai afară pe uşă şi întră din nou pe fereastră! Ăsta ca ăsta, dar conform cărei proceduri i s-a permis lui Hans Klem, Ambasadorul S.U.A. la Bucureşti, să participe la şedinţa de alegere a conducerii C.S.M., organism, care imediat după înfiinţate s-a lăsat violat, controlat şi condus de „soţii” S.R.I. şi D.N.A.? Alegerea Liei Savonea, judecător independent (deloc pe placul lui Iohannis, prezent şi el cu un discurs patetic, citit şcolăreşte de pe fiţuică), poate însemna sfîrşitul influenţei binomului în C.S.M., poate şi o consolidare a independenţei Justiţiei. Sperăm. Pentru că, pînă acum a funcţionat optim strategia: Muşcă nu muşcă, bagă-l la cuşcă, dacă ne stă în drum! Cu asta şi-a hrănit Koveşi orgoliile! Klovnul a lăudat-o cu orice prilej, dar mă rog, acum, cînd dosarele penale ale Luluţei curg pe bandă rulantă, îl întreb eu, cum e cu susţinerea infractorilor de rang înalt? Cît de bine îi prinde imunitatea absolută acestui chiriaş de cacao de la Cotroceni, măscăriciul cel mare al mafiei politice!

Continue reading  Revista art-emis.ro

Citiți și:

“Stimabile,eşti un idiot“