Iurie BRAȘOVEANU: Pe aripi de dor (poeme)

MOTTO:

…Aripa ta e cerul, credința mea şi dorul,

iubirea şi durerea, căderea mea şi zborul….

Iurie Braşoveanu

 

E NOAPTE

 

E noapte. E tăcere și cerul este mut.

Mă-ntreb de ce întruna trăim pe împrumut?

Când viața-ngenunchează în fața beznei moarte,

Durerea-ncoronează a vieții clipă-n noapte.

 

A vieții clipă-n noapte, pe-ntinsul ei inert,

Cu-o stea înlăcrimată ce plânge-n al meu piept.

Cu-o beznă ce-i venită din reci imensități,

Vrând să mă-ncătușeze în negrele-i cetăți.

 

În negrele-i cetăți, lipsite de visări,

Cu gânduri rătăcite în lacrimi și oftări,

În chinuri și durere și cu lumina stinsă,

Dar eu mai văd ca-n ceață pe cer o stea aprinsă.

 

Pe cer o stea aprinsă mai sus de negri nouri,

Lumina ei mă ia în caldele-i ecouri.

Cât de înalt e zborul, ce joasă e căderea,

Ce scurtă-i fericirea, căci lungă e durerea.

 

Căci lungă e durerea, o lacrimă pe țărnă…

Noi pulbere ne facem, dar ea în veci eternă.

Mă-ntreb de ce întruna trăim pe împrumut?

E noapte. E tăcere și cerul este mut.

 

RĂMÂI

 

Rămâi, rămâi în mine și plânge-n al meu sânge,

Să mă absorb din tine, durerea de mi-o stinge.

Să te revăd în mine cu zâmbetul de ieri,

Să ningă peste tine cu fulgi fără dureri.

 

Cu lacrima în plâns te văd și zi, și seară,

O noapte-ntreagă a nins și vreau să ningă iară.

Să te revăd în mine, cu zâmbetul de ieri,

Să ningă peste tine cu fulgi fără dureri.

 

ARIPĂ DE VIS

 

– Aripă de cristal, tu, crezi în veșnicie …

Și pana-ți s-o aprinde de stinge-m-oi arzând?

Voi coborî mai sus de focul disperării

Și ziua mea de mâine din ieri o s-o cuprind?

 

– O, vis…Cu geana stinsă de gheața veșniciei !

Ești lacrima pustie în țărna din mormânt.

Nu crede în iluzii…că totu-i agonie

Iar noi suntem o umbră a clipei pe Pamânt.

 

În Valea de Suspine am coborât din taină,

Cum să atingi ne-atinsul și cum să-l înțelegi ?

Ne-mbracă beznă-n haos ca ploile în vânturi,

Că frunza în cădere te vestejești și-ngheți.

 

Și când întrebi furtuna: mai este veșnicie?…

Tăcerea-ți pune crucea pe tristul tău mormânt.

Și bezna îți răspunde cu-a clipelor tărie:

Spre veșnicie zboară, dar tu, ramâi…PĂMÂNT.

 

VERSURI PREA CIUDATE

 

Versuri prea ciudate, tandre și rebele,

Picurând aleanul în prea triste nopți,

Eu vă dau aripa gândurilor mele

Să aprindeți stele în albastre bolți.

 

Să păstrați voi sfinte clipele acestea,

Ale căror lacrimi sunteți pe pământ.

Să aprindeți tainic vii lumânărele

Spre o amintire când voi fi-n mormânt.

 

Versuri prea ciudate, tandre și rebele,

Pe aripi de doruri vă ridic spre bolți,

Să purtati prin spații gândurile mele,

Să aprindeti stele veșnicilor nopți.

———————————-

Iurie BRAȘOVEANU

Torino, Italia

18 martie 2018

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s