Mariana GURZA: Arta poetică a Irinei Lucia Mihalca, ziditoare de suflete

Motto:

,,Poezia – trandafirul ce creşte în potir de aur, sufletul frumos”.

M. Eminescu

 

 

Poeta  Irina Lucia Mihalca, este o călătoare în univers, ,,înghițând / din lacrimile Maicii Domnului / în secțiunea de aur a Timpului cu Veșnicia. Un drum lung și încărcat de sentimentele autoarei ce sunt prezente între cer și pământ.

Volumul ,,Dincolo de luntrea visului apărut în condiții excelente la editura Mușatinia, Roman, 2016, surprinde poeta la porțile cerului vorbind cu sine, cu freamătul pământului, cu valurile iubirii răscolite de timp. Astfel transcede tainic într-o altă lume plină de înțelesuri. ,,Prin lumina felinarelor, / aripi de înger sfâșie tăcerea, / Prelinse în urmă, două din umbrele mele / se întind către cer”. Urmele sufletului caută urmele poetei în timpuri.

Lirismul autoarei inundă paginile ca un susur cristalin. Trăiri unice își găsesc locul în sacralitate. O poezie existențială, mitologică, erotică, așa cum pentru antici, poezia era o aventură a spiritului care caută, instruiește și ne comunică o cunoaștere. Pentru Irina Lucia Mihalca „destinul lumii se vesteşte în poezie”(M. Heidegger). În căutarea sufletului pereche, cutreierând prin cer, prin ierarhia îngerilor, se simte ,,manifestarea Absolutului…”

Găsim în discursul poetic idei care au fost abordate la majoritatea scriitorilor preocupați de timp și spațiu, de dorința de a atinge veșnicia. Se știe că omul prin creație, descoperă prin el însuși, dumnezeirea. „Dacă poeziei îi e dat atît de mult – să păstreze în cuvînt adîncimile fiinţei şi uneori să le redea ecoul sau cutremurul – cum poţi cuteza să fii poet?” (C. Noica)

Irina lucia Mihalca, a cutezat și a reușit să atingă cerul. Printr-o construcție personală, aidoma unui arhitect al cuvintelor, metafora a prins viață. Cuvântul a devenit lumină, marcând astfel apogeul actului poetic. Căutarea sfințeniei ca dar, este o caracteristică poeților ce își doresc ca harul primit de la Creator să se răsfrângă asupra Universului cu responsabilitate. Parafrazîndu-l pe N. Crainic ,, harul nu e ceva ca un polen auriu care ar ninge din stele peste noi, ci o putere dinamică ce mistuie răul ca un foc curăţitor.

Poeta, prin creațiile sale, unele cu nuanțe mitologice și filozofice, nu reflectă doar suprafața realității ci zonele cele mai profunde, având la bază creația, viziunea și pictura. Pentru autoare, ,,pe măsură ce literele căpătau contur, / forme, lumini și umbre. / Ut picture poesis…”// din castelul de nisip, visele încep să curgă din clepsidră. ,,Helios surâde, privind jocul enigmatic în care ,,metamorfoza lui Eu ce devenea Tu acționa instantaneu…”. Nu degeaba se spune că filozofia trăiește prin poezie.

Pentru Irina Lucia Mihalca, timpul ei seamănă într-un fel cu timpul lui Nichita Stănescu pentru care timpul era un ,,lup devorator”. Timpul este cel care se depărtează treptat, fărâmă, lăsând în urmă ,,agonia inimilor / e doar durerea prezentuluiun timp carnivor, fără timp”.

Prinsă în ochiul furtunii, ea și timpul, pierduți în spațiu, ,,evacuați în locuri rarefiate,, plutesc fără ancoră, ,,agățați de fiecare speranță, rug, rugă… Deschizând cufărul cu vise, / piesa se rescrie / la dorința actorilor din ochiul furtunii”. O imagine shakespeariană a resemnării, a vieții.

Read More »

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s