Cronică la NOTE de JURNAL AMERICAN (1) de Vavila Popovici

Rădăcinile şi izvoarele

Cronică de Vasile Filip

Dinspre rădăcini şi izvoare vin, şi se duc, mărturisirile pe care Vavila Popovici ni le dăruie, cu binecunoscuta-i generozitate, în acest prim volum de „Note de jurnal american”, apărut în anul 2017 în U.S.A. Cartea de faţă cuprinde, în cele vreo 300 de pagini, o perioadă de timp scurtă (august 2008 – decembrie 2009), ceea ce înseamnă că autoarea mai are multe de mărturisit până ce va atinge pragul de faţă. Faţa, în dorinţa mea, fiind cât mai mult extinsă în viitor. Dar nu distanţa în timp are cea mai mare importanţă, ci substanţa paginilor. Ca informaţii, trăiri şi reflecţii.

„De ce scriu?” se auto-interoghează Vavila Popovici pe coperta  a patra a cărţii. Şi ne lămureşte: „Scriu pentru că sunt încă vie,/ pentru că scrisul este al celor vii…” „De ce jurnal?” – intuieşte o eventuală întrebare, venită din partea cuiva. „Răspunsul este simplu – ne lămureşte în continuare – deoarece am avut din nou prilejul unei călătorii, a unui transfer al sufletului în această existenţă ce mi s-a dăruit (…) Motivaţia am găsit-o chiar în definiţia jurnalului, cea de redare a realităţii (…) Jurnalul este mai liber (…) Cel ce scrie un jurnal găseşte uşor o motivaţie de destăinuire…”

Cunoscând cât de cât îndelungata şi rodnica activitate literară a apreciatei scriitoare, nu risc deloc dacă trag concluzia că acest Jurnal este, de fapt, o recidivă. Evident, una care adună, în sinteză, o viaţă de om, aşa cum a fost, dacă îmi este îngăduit să-l chem în sprijin pe maree Nicolae Iorga. Revăzând nu numai lista celor patruzeci de cărţi publicate anterior, dar şi rememorându-le pe unele dintre ele, remarc faptul că Vavila Popovici s-a mărturisit pe sine în tot ce a scris, nu doar în „File de jurnal” (proză, 2002), „Jurnalul unei veri” (proză, 2005), „Jurnal American” (proză, 2007). Nu pot să trăiesc fără să mă destăinuiesc – este declaraţia pe care scriitoarea o face, ca şi cum şi-ar rosti numele: Mă numesc Vavila Popovici.

Precum în toate celelalte cărţi ale sale, autoarea se destăinuie, raţional şi emotiv totodată, considerându-l pe cititorul temeinic partener merituos. Adică înţelegător şi discret, inteligent şi sensibil. Rădăcinile şi izvoarele îi sunt nu numai îndemn, dar şi suport, viaţa trăită cu rost sublim căpătând valoare ce depăşeşte propria fiinţă. Drumurile vieţii au fost multe şi diverse, iar Vavila Popovici le-a parcurs cu ochi vii, cu minte deschisă şi cu suflet cald. A cules cu evlavie rodul bucuriilor, dar nu a trecut cu indiferenţă (nici cu disperare) pe lângă cele urâte (care nu au fost puţine şi nici lipsite de importanţă). Începând cu Suliţa Hotinului din partea (acum înstrăinată) nordică a Bucovinei românilor, trecând prin Alba Iulia, Tg. Jiu, Tg. Mureş, Iaşi (ca studentă la Facultatea de Chimie a Institutului Politehnic), a dăscălit la şcoala din Livezile – Bacău, după care a inginerit la Borzeşti şi la Piteşti, de unde a luat drumul Americii, să se alăture fiicelor şi nepoatelor sale.

„Note de jurnal american” se deschide cu momentul obţinerii vizei de plecare din România în America. Plecare definitivă? Da şi Nu. Da, pentru că astfel s-au parafat formalităţile oficiale. Nu, dintr-un motiv ce se poate descoperi în toate cărţile publicate până în prezent: Vavila Popovici a rămas acasă, luând acasa cu ea, în suflet şi în memorie. „În momentul când am fost chemată pentru viză la ghişeul Ambasadei şi funcţionarul mi-a înmânat-o, din ochii mei s-au prelins lacrimi”… 4 aug. 2008 am obţinut viza pentru UNITED STATES of America. O primă reacţie, mărturisită ca în faţa unui duhovnic: „Când am părăsit Ambasada, ieşită pe străzi, în lumina puternică a soarelui, a început să-mi pară rău, de parcă speranţa şi bucuria fugiseră…”

Febra pregătirilor de plecare nu este explozivă, ci molcomă, meditativă, interiorizată. Adică raţional-emotivă. Pe măsura momentului, care era unul de răscruce. „Car pungi mari din plastic la gunoi (…) Am fost la cimitir (…) Nu pot dormi (…) Îmi amintesc cu drag de biblioteca din Tg. Mureş (…) …am alergat la Biserica mea „Sfântul Mare Mucenic Mina…” (…) A venit de la Anticariat domnul D.M. şi a luat o parte din cărţi. Am avut un moment de sfâşiere (…) Aflu de decesul lui Ştefan Iordache (…) Grea a fost căderea comunismului, dar mai greu ne va fi să suportăm moştenirea, moştenitorii lui! (…) Mi se publică proze scurte în Germania (…) Mi-au trimis copiii bilet de călătorie. Nu a ajuns la mine, am reclamat… (…) În odaie un ceas bate secundele… Este „ceasul” inimii mele”. Urmează decolarea din Bucureşti spre Paris. Escală la Amsterdam. Apoi, New York, Carolina de Nord. În sfârşit, oraşul Raleigh, în sud-estul Statelor Unite. „Emoţia acestui moment nu pot s-o redau în scris…” Şi, alte prime impresii: „Prima dimineaţă în care m-am trezit soarele era ridicat pe cer. Încă nu realizam unde mă aflu. Nu mă puteam rupe – imaginar – de patul dormitorului din ţara mea…” „Curios cum se amestecă în mine bucuria cu tristeţea…”

Jurnalul pe care îl practică Vavila Popovici nu este unul… cotidian. Mai curând periodic şi mai ales lunar. Iar el nu cuprinde însemnări pur calendaristice sau de importanţă strict particulară. Clipele trăite de autoare sunt pline de lumi universale, firea ei neliniştită călătorind ca vântul şi ca gândul prin cele mai diverse spaţii ale spiritualităţii, adică acolo unde ea s-a format şi unde se simte ocrotită. Resorturi explicabile îi dau ghes întru… descoperirea Americii. Un continent prin care mai călătorise, dar care i se părea cu neputinţă de pătruns. Dincolo de cele aflate la vedere, ea cată să descifreze spiritul lucrurilor, de-o diversitate uluitoare, dar într-o unitate care nu este chiar aparentă. Poate doar pe ici-pe colo. Parţial, cum s-ar mai putea spune.

A început cu vizitarea valorilor de patrimoniu; relicve ale istoriei, adunate în impresionante colecţii muzeale. Între altele, Muzeul de Ştiinţe Naturale din Carolina de Nord, oraşul Raleigh, noua reşedinţă. „Colecţia muzeului se focalizează pe Zoologia, Geologia şi Paleontologia sud-estului Statelor Unite. Există aici mai mult de 95% din colecţiile cercetate, peste un milion de vertebrate, nevertebrate, roci, minerale şi specimene de fosile…” S-a uimit printre Manuscrisele de la Marea Moartă, prezentate într-o impresionantă expoziţie. Dar a şi profitat de moment, oferind în carte informaţii privitoare la această comoară salvată de la pieire.

Descoperirea lumii noi se armonizează cu lectura şi cu scrierea cărţilor. Mereu alte cărţi, pentru că lada cu zestre a autoarei este încă doldora. „Recitesc Metafizica lui Nae Ionescu” – consemnează în ziua de sâmbătă, 21 martie 2009. Reţine, printre altele: «S-ar putea spune că Metafizica este un fel de destăinuite, un fel de mărturisire de credinţă a unui înviat din morţi…» Şi declară: „Mi-a plăcut!” Miercuri, 1 aprilie 2009. Îşi aminteşte: „La noi în România este ziua Păcălelilor. Aici nu este acest obicei…” Poate că nu este… oficializat, mă gândesc eu. Şi adaug: la noi, în România, eşti păcălit în fiecare zi, nu doar de 1 aprilie. Ba chiar şi de mai multe ori pe zi, că este de unde. Din toate direcţiile şi la toate nivelurile…”

Vavila Popovici nu ţine legătura doar cu ţara de baştină. Inclusiv cu mine. Pe ea o interesează tot ce se petrece în lumea largă. Şi consemnează în Jurnal: „Aflu din presă: Proteste la Chişinău (…) În cursul nopţii de 7 spre 8 aprilie, poliţia a făcut uz de arme cu gloanţe oarbe şi a arestat studenţi şi o jurnalistă, sub acuzaţia de instigare la violenţă”. Era pe vremea lui Voronin, care îi acuza pe protestatari de tentativă de lovitură de stat. Nici timpul rememorărilor nu este pierdut: excursia din Grecia, de pildă, unde a poposit, printre altele, şi la Muntele Athos. „Nu avem voie să ne apropiem (…) femeile nu au voie să calce pe acest pământ…”

„Lunile iulie şi august 2009. Stau în casă şi scriu (…) Miercuri 15 iulie 2009. Ne pregătim să plecăm la Ocean (…) Vineri, 7 august 2009. Ameţită, neliniştită şi totuşi visătoare, meditez la felul straniu în care se comportă oamenii de aici.” O miră politeţea, care la noi ar părea ieşită din comun, adică anormală. „Trec pe lângă tine zâmbind larg, cu grija de a nu te atinge, a nu te deranja…” „Citesc ziare româneşti. Curios? Dovadă că trăiesc gândind mult la ţara mea…” Dar citeşte şi presă americană. Citează, din The Observer: „La 20 de ani de la căderea dictaturii Ceauşescu, viaţa din subteranele Bucureştiului înseamnă o lume unde speranţa este adusă de renunţarea la droguri  şi de trudă”. Marţi, 1 septembrie 2009. «Am scris un eseu: „Poţi ierta, dar nu poţi uita!”» Vineri 11 septembrie 2009. „Astăzi se împlinesc opt ani de la tragicele evenimente de la 11 septembrie, când America a fost zguduită de atacurile teroriste Al Qaida (…) Aproape 3000 de civili şi 20 de terorişti Al Qaida au murit în urma acestor atacuri”. Luni, 12 octombrie 2009. „Zilele acestea pornesc la drum. Plec în ţară. Plec cu gândul să vând apartamentul (…) De ce plec? Ce speranţe mai pot avea?” Miercuri, 21 octombrie 2009. „Este luna Octombrie a acestui an şi mă aflu în casa mea din Piteşti. Am o senzaţie stranie, un sentiment de culpabilitate. Vreau să înstrăinez casa în care m-am simţit bine…” Sâmbătă, 7 noiembrie 2009. „Am fost la cimitir (…) duminică 8 noiembrie 2009. Sunt invitată la Curtea de Argeş unde îmi va fi lansată o carte”. Vineri, 27 noiembrie. „Vin cumpărătorii să le înmânez un rând de chei…” Luni, 30 noiembrie. „Plec din ţară îngrijorată, ameţită de stres şi nesomn…” Marţi, 15 decembrie 2009. «Citesc „Jurnalul fericirii” al lui Nicolae Steinhardt» Joi, 31 decembrie 2009. „A mai trecut un an!”

Mai pe la începutul cărţii-jurnal, Vavila Popovici se ruga, împreună cu înţeleptul din care cita, să-i dea Dumnezeu „aripi pentru a zbura, rădăcini pentru a mă întoarce şi motive pentru a rămâne”.

Vasile Filip – dec 2017

__________________________________

Dacă doriți să achizionați din opera scriitoarei Vavila Popovici, accesațihttp://www.amazon.com/Vavila-Popovici/e/B003WHAANK

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s