Traian Bădulescu – Șuțeanu : “UN CONDAMNAT LA NEMURIRE”

UN  CONDAMNAT  LA  NEMURIRE

Radu Dumitrescu – Gyr are un loc special în policioara de valori a Neamului, în lumea literară dar mai ales în cea socială.

Născut în ziua de 2 martie 1905 la Câmpulung Muscel, la poalele Gruiului, (înălțime edenică a Făgărașilor, a cărei frumusețe l-a marcat și pentru care și-a luat pseudonimul literar de Gyr, prin derivație lingvistică), fiul actorului craiovean Coco Dumitrescu, are in istoria contemporană aceiași greutate și importanță ca și a lui Mircea Eliade, venit pe lume doi ani mai târziu dar în aceiaşi lună a începutului de primăvară.

Dacă Eliade a avut șansa  prinderii lui în afara țării, la instaurarea comunismului și a ne mai intoarcerii in  lagărul socialist, rămânând toată viața în lumea liberă, Radu Gyr însă a trăit aici întregul calvar al neamului supus acțiunii de distrugere sistematică. Diferența dintre ei a fost, mai întâi, de ordin fizic, – Eliade, scund si firav, Radu Gyr, – înalt, atletic, o forță bărbătească. Precocitatea intelegerii de foarte timpuriu a fenomenelor de seamă ale vieții, i-a ajutat să creieze texte mature și să debuteze public în lumea literelor amândoi la aceeași vârstă de doar 14 ani. Radu Gyr nu trecuse în cursul superior al liceului Carol I din Craiova cînd profesorii îi publică în revista școlii poemul dramatic “In munți”, în care se vede, de la început preocuparea pentru problemele neamului. A fost actul nașterii lui  ca viitor om al scrisului care și-a exprimat simtirea cu preponderență față de Neam si Tara.

Ințelegându-i vocația, tatăl său actorul îl ajută să devină student la Facultatea de Litere și Filozofie, cum se chema atunci Facultatea de filologie din București. loc pe unde au trecut mari oameni  de litere și  profunzi gânditori dăruiți strădaniei de iluminare a neamului. Poezia a fost aceea care l-a prins total,  îmbrăcându-i marea ușurință de exprimare în haina bogăției lexicale a limbajului popular,(ajungând ca în “balade”să “stoarcă”mult din  zestrea  națională a vocabularului). Student fiind, Gyr își adună poemele în volumul  “Liniști de schit”, cu care debutează în anul 1924. Aici este prinsă starea de mare liniște și de meditație din anii înălțători când țara de început – Dacia-, după aproape 2.000 de ani se afla reîntregită, cu toți fiii laolaltă. Fire activă, în plenitudinea forței fizice, poetul nu se oprește doar la a contempla viata,  ci trece direct în tumultul ei, cuprinzând întrebările, neliniștile și împlinirile neamului său în al doilea volum de versuri “Plânge Strâmbă lemne”, apărut în anul 1927, an de mare avânt a mișcării naționaliste în lumea  universitară. Se apropie de revista “Universul literar” căreia îi devine colaborator constant.

Numele său este găsit tot mai frecvent și în revistele timpului  Gândirea, Sfarmă Piatra, Vremea, Gândul românesc, Ramuri, Adevărul literar și artistic, Axa și Iconar, precum și în ziarele Cuvântul, Buna vestire și Cuvântul studenților. Rămas multă vreme în lumea studențimii, ca asistent la catedra de estetică a profesorului Mihail Dragomirescu, (cum Mircea Eliade a fost asistent al celuilalt mare profesor – Nae Ionescu), din această postură ține memorabila conferință “Studențimea și idealul spiritual” din anul 1935, culme a exprimării marii înalțimi a spiritului  național  a tinerimii române, ridicată la viața activă a țării prin ceea ce s-a consemnat în istorie a fi fost “mișcarea legionară”. Încă de la înființarea ei, prin  “Legiunea Arhanghelul Mihail”, din care s-a consacrat această denumire generică de „legionarism”, grupare cu evident caracter politic, înființată de studenții de la facultatea de drept de la universitatea din Iasi, prin inițiatorul ei, studentul înalt și carismatic, Corneliu Zelea Codreanu, Radu Gyr aderă și, fire de mare organizator, ajunge comandant al regiunii Oltenia al mișcării. Eseist de forță, gazetar de atitudine tranșantă, dramaturg dar mai ales  poet de referință, Radu Gyr scrie versurile pentru ceea ce avea sa se numească imnul  mișcării “Moța și Marin”, (după numele celor doi mari legionari Vasile Moța și Ion Marin care cad în luptele cu comunisștii la Mahandahonja, în războiul civil din Spania. Tot el este autorul vestitului cântec, zis în vreme, cu mandrie, de tinerimea românaă “Sfântă tinerețe legionară” și ale unui imn al muncitorilor legionari…

Se intelege că pentru toate acestea, devenind cel mai naționalist poet român, a avut de suferit închisoare sub cele trei dictaturi, care au curmat ascendența democratică a țării… Din cei 70 de ani, cât i-a fost viața pământeană, 20 de ani Radu Dumitrescu – Gyr  și i-a petrecut prin cele mai crâncene închisori, pentru singura culpă – aceea de opinie. Cea mai grea închisoarea a fost aceea din dictatura comunistă, care l-a condamnat chiar la moarte pentru poezia celebră “Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane”. Era în anul de grație 1958, când rușii, văzând avansul uriaș al socialismului in România, au admis cererea lui Gheorghiu-Dej de a-și retrage trupele, permițând o relaxare față de opoziție. Astfel pedeapsa capitală i se comută la 25 de ani muncă silnică . Rămâne la închisoarea din Aiud, în celula numărul 281, doi ani cu lanțuri la picioare, ca la ultimul criminal, până la admistia generală din 1964 a mai “relaxatului” Nicolae Ceaușescu, fiindcă   securitatea era de acum sigură că ceea ce fusese “opoziția de fier” a naționaliștilor romani, era acum  o față palidă; cei câțiva ultimi supravietuitori erau déjà  sexagenari, măcinați de boliși bătrânețe iar “clasa munci-toare reușise marea alianță cu țărănimea muncitoare, care, împreună cu intelectu-alitatea de tip nou, “creată de partid”, alcatuiau ceea ce avea să dea al nume generic cetățenilor din  Români acela de “oameni ai muncii”, denumire oficială până la căderea sistemului.

Făcând parte dintre cei care “au ieșit mai teferi” din închisoare, poetul Radu Gyr, celalalt mare poet naționalist și orthodox Nichifor Crainic, împreuna cu preotul scriitor Ion Dumitrescu – Borșa, sunt puși de securitate, – sub amenințarea de retrimitere în celulă -,să redacteze revistele “Glasul Patriei” și apoi “Tribuna României”, făcute  pentru străinătate, pentru indulcirea imagini României comuniste in lume. Dar ceea ce au publicat ei acolo semăna  cu ceea ce publicau  Dinescu și Păunescu, fără laudele deșănțate ale marilor goarne ale  literaturii “realismului socialist”, glasuri palide și fără nici un fel de ecou în tinerimea română… Bolnav și uitat până și de ai lui, Radu Gyr se stinge la București în ziua de 29 apri-lie 1975…Notăm, cu durere târzie, că la înhumarea sa n-a participat decât “poetul” securității Romulus Vulpescu, (cel căruia onomastica îi devoalează caracterul), “trimis” să facă față, prin cuvântul sau “oficializant” privirilor din exterior asupra soartei scriitorilor din Romania.

Opera sa a rămas destulă, dar nu cât ar fi putut s-o sporească,deoarece tinerețea, când omul crează magistral, i-a fost interzisă, lui și unui întreg neam supus desnaționalizării și instrăinării la el acasă. Radu Gyr ne-a lăsat cărți nemuritoare, o operă a întrebărilor, suferinței și încrederii totale în Neam și în Dumnezeu. Ea merită a fi pomenită sumar, ca generația tânără să știe ce să caute, pentru a-l găsi, iar ceilalti pentru a-l regăsi, ca expresie emblematică a spiritualității românești din vremea cea mai câinoasă din existența noastră, a autochinuirii neamului la comanda rușilor so-vietizați… Poeziile sale stau frumos în  cele peste  zece volume, care încep cu cel  de debut, din 1924, intitulat “Liniști de schit”, apoi “Plânge Strâmbă-lemne” apărut în 1927, “Cerbul de lumină”,din  1928, “Stele pentru leagăn” 1936, “Cununi uscate”, 1938, “Corabia cu tufănici” 1939, “Poeme de război”, 1943, scrise ca soldat pe front. Deasemeni lansează doi poeți de certă valoare -Emil Muracade , căruia îi scrie prefața la volumul “Pulbere de stele”, în anul 1937, an in care mai scrie prefețele volumelor “Popas de lacrimi”, semnat de George Șoimu și “Poezii patriotice” ale lui Petre Duță.

Un loc primordial și de mare cinste i s-a acordat in volumul “Poezii din inchisori”, ingrijit de poetul aromân Zahu Pană, carte de capătâi editată de editura Cuvântul Românesc din Hamilton, (păstorită, ca și ziarul cu acelasi titlu, de marele român, farmacistul nonagenar George Bălațu).Un sfert din partea de început a cărții cu titlul „Poezii din închisori” il cuprinde poeziile și baladele scrise de Gyr în închisoare. Un supraviețuitor remarca: “Poezia lui (Gyr) capătă înălțimi nebanuite în bezna temnițelor comuniste, scut istoric al aces-tor ani de viață inimaginabilă”.Căci aceste poezii-strigăt cuprind starea de foame permanentă, frigul crâncen și mai ales moartea la fiecare pas, deoarece zilnic pleca în neființă câte un frate. Hulitul profesor de filozofie de la Caransebeș, cel lăsat la conducerea mișcării, după suprimarea căpitanului, Horia Sima, a lăsat această constatate față de poetul lor: “ Visul lui Gyr este acela al ierarhiei valorilor, care îl smulge pe individ din zoologie si-l înzestrează cu dimensiunea transcendentului”.

Crezul lui – zicem noi peste secol, – a fost crezul unei generații, poate cel mai înălțător din istoria neamului. Radu Gyr l-a exprimt curajos în ultimul cuvânt de o inegalabilă luciditate și forță adâncă a filozofiei zamolxiană a neamului nostru, expozeu zis în fața “tribunalului poporului”, cum au denumit comuniștii justiția părtinitoare,( de partid !), in procesul din 1945. Il redam, in integralitatea lui, pentru posteritate: Domnule președinte, domnilor judecători, in rechizitoriul de ieri seară (31 mai) onorata acuzare a spus răspicat: ”Dacă există credință adevărată, atunci să fie absolvită”…Și a mai spus acuzarea: ”Sunt prăbușiri de idealuri, de credințe dar numai pentru curați !”…Intr-adevăr sunt  naufragii sufletești”. Eu am avut o credință.  Și am iubit- o!. Dacă aș spune altfel sau aș tăgădui-o, dvs toți ar trebui să mă scuipați în obraz.  Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost pentru mine o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea…Cu atât mai intens sufăr azi cănd o văd însângerată de moarte”…

   Prin viața lui exemplară, de român neîngenunchiat, poetul și luptătorul Radu Dumitrescu -Gyr,  a rams “un condamnat la nemurire”, exemplu generației gene-rațiilor, întru eternitate.

Traian Bădulescu – Șuțeanu

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s