Antologie de poezie – ”Printre rânduri, printre gânduri, printre oameni…”

Antologie de poezie

Printre rânduri, printre gânduri, printre oameni…

Editura Singur,  Târgovişte – 2017

coordonator: Mioara Hususan

Cu deosebită bucurie semnalăm noua apariție editoaralăPrintre rânduri, printre gânduri, printre oameni…”, în care o frumoasă serie de poeți români  glăsuiesc din preaplinul sufletului lor crâmpeie de viață, de dor și de nemurire. Le mulțumim pentru dorința lor sinceră de-a împărtăși cu noi aceste minunate stări existențiale așezate cu multă gingășie în versuri cu scopul de-a ajunge mult mai ușor la inima și sufletul cititorilor noștri.

*

Pentru edificarea noastră publicăm aici trei dintre poemele Cameliei Cristea, iar  mai jos linkurile unde puteți citi și alte poeme ale celorlalți poeți din Antologia de poezie la care facem referire.

Iartă-mi

 

Iartă-mi îndrăzneala de a cere iar,

Clipe liniștite și pline cu har,

Bucurii mărunte să-mi colinde ceasul

Într-o rugăciune să-Ți aud și glasul.

 

Iartă-mi îndrăzneala de a cere pace

M-am închis în mine ca-ntr-o carapace,

Viscole haine dau cu bici de iarnă,

Peste lumea toată neaua vreau să cearnă.

 

Iartă-mi îndrăzneala de a spune Da

Vreau să stau de veghe în lumina Ta,

Vremi de tulburare răul îl răscolesc

Simplu și curat vreau să mai trăiesc.

 

Iartă-mi îndrăzneala de a te urma

Fără Tine Doamne, ce e viața mea?

Toate vin și pleacă chiar și cei mai dragi

Te rog să ne dai liniște și magi.

 

Iartă-mi îndrăzneala de-a mă recompune

Vreau să mă găsesc doar în lucruri bune

Să-Ți aduc ofrandă timpul meu rămas…

Scapă-mă de vrei din acest impas!

 

Lacrima iubirii

 

Lacrima iubirii o petrece timpul,

Iarna asta sură-mi este anotimpul

Ard mocnit în mine doruri şi tăceri,

Dar vor creşte muguri iar în primăveri!

 

Prin nămeţi şi geruri trec ca o nălucă

Mă apucă seara, dorul crunt de ducă,

Cerul din ferestră, gândul îl mai ştie

Uneori mă scriu într-o poezie…

 

Sarea din cuvinte parcă e amară

A început curând timpul să mă doară,

Gerul a săpat răni adânci în mine

Mă rog să le port doar cum se cuvine!

 

Nădejdea cârpită, toată din bucăţi,

O păzesc mai strașnic au venit şi hoţi,

Candela-i aprinsă torn şi untdelemn,

La iubire totuşi, pe toţi vă îndemn!

 

Lacrima iubirii, flori de lăcrămioare,

Iarna sub zăpezi, lutul rău mă doare…

Dar în primăvară muguri cresc pe ram,

Bucuria asta, încă o mai am…

 

Poem

 

Să-mi mai rămâi o Vară, poemul meu de suflet,

Prin arșița tăcerii strecoară-ți al tău umblet

Și dă-mi să beau din apa, Cuvântului de vrei

Îți dau în schimb toți macii și-un soare pentru ei.

 

Să-mi mai rămâi în Toamnă când via este-n rod,

Iar frunza-și cântă tristă a verdelui prohod,

În parcul amintirii să-mi stai lângă un tei

Primești în schimb o perlă ce-a plâns-o ochii mei…

 

Să-mi mai rămâi în iarnă prin fulgii ce-or să cadă

Toți crinii înfloriți vor iarăși să te vadă

Steluțe să-mi pictezi pe geamuri și în brazi,

Eu simt cum printre rânduri tu încă îmi mai arzi…

 

Și-n primăvara verde în iarbă să îmi stai

În sufletul deschis s-aduci balsam din rai

Din curcubeu, culoare să-mi picuri în Poem,

De tot ce-i rău prin lume nicicum să nu mă tem.

***

Vasilica GRIGORAȘhttp://www.marianagurza.ro/

Dacina DANhttp://www.marianagurza.ro/blog/

Camelia CRISTEAhttp://www.marianagurza.ro/blog/

Gavril VOLODEA: http://www.marianagurza.ro/blog/

Nina TARCHILA: http://www.marianagurza.ro/blog/

Constanța Doina SPILCA: http://www.marianagurza.ro/blog/

Ioan POPOIUhttp://www.marianagurza.ro/blog/

Costache NĂSTASE: http://www.marianagurza.ro/blog/

Mioara HUSUSAN: http://www.marianagurza.ro/blog/

Elena CARUNTUhttp://www.marianagurza.ro/blog/

Lavinia BUD: http://www.marianagurza.ro/blog/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s