Emilia Țuțuianu – Ben Todică, Casa din suflet, dincolo de meridiane

Interviu cu scriitorul Ben Todică

Personalitatea scriitorului Ben Todică, un australian cu suflet de român, deși departe de hotarele ţării, contribuie la dezvoltarea culturii româneşti, la promovarea valorilor spirituale ale poporului nostru şi la definirea lor în contextul multicultural al ţării de adopţie.
Pe domnul Ben Todică, l-am cunoscut pe internet, prin intermediul unei bune prietene. Așa am avut și bucuria de a-i edita la Editura Mușatinia trei volume: În două lumi, Între două lumi și Ben Todică – ambasador al românismului, la ultimul fiind și coautoare. Chiar dacă trăiește în Australia, Ben încă simte românește.

Dragă Ben, viaţa are un urcuş, un urcuş necontenit, în timp. Totul este să nu te opreşti şi să nu o iei înapoi. Tu ai dovedit multă tărie şi curaj, plecând din ţară, într-o perioadă tulbure. Cât de greu ţi-a fost?
– Voi simți românește până mor pentru că așa am venit în astă lume. Cine spune altfel își fură căciula. Oricât de viteaz, de grozav, rus sau american te-ai crede după cetățenie, va sosi momentul când te vei cutremura și o vei striga pe mama ta din leagăn. Eu am plecat în jurul lumii într-o aventură purtat de destin și l-am lăsat, inconștient, să mă pregătească pentru momentul adevărului. De când mă știu, destinul mi-a fost învățătorul. Spun destin pentru că nu am fost un băiat prea silitor la școală și din acest motiv am avut mintea deschisă pentru un alt punct de vedere decât cel al sistemului. Am respectat întotdeauna sistemul și îmi iubesc profesorii, îl iubesc pe aproapele așa cum m-a învățat Iisus, prin părinții mei, însă nu am rezistat mărului Evei. Mi s-a trezit așa, dintr-o dată o poftă de lume și am pornit, precum Onedin, peste mări și țări. Am fost singur printre străini, am rezistat la toate loviturile știindu-i pe părinții mei acasă și prin asta am răspuns la toate mingile servite de destin. Așa s-a născut Ben Todică de azi!

Dragă Ben, la 20 noiembrie 2012 îți lansam cărțile la Biblioteca din Puiești, Vaslui, acolo unde te-ai născut. A fost emoționant pentru toți cei prezenți să descopere un fiu al satului stabilit în celălalt capăt de lume. La tine mereu a fost depărtarea de locurile natale. Ce ne poți spune despre dorul de casă, cum se manifestă de la cei peste 13 mii de kilometri de locurile natale, în Australia care îți este a doua patrie?
– În fiecare dimineață când mă ridic din pat mă întreb: „Oare ce caut eu aici, atât de departe? Eu n-am nimic în comun cu ei, ei n-au nimic în comun cu mine, ne respectăm și-atât…” și tot eu îmi dau răspunsul: „Ca să mă întreb și să realizez cine sunt și de unde vin. E ca și cum am plecat din sat și acum lucrez la oraș, mai umblat și fără grijile pământului, fără vacă și fără sapă, fără cocoș și fără cuc…” Gândul „să-i fac mândri pe ai mei de acasă” nu a încetat și voi muri cu el. Când am plecat din Italia spre Australia am plănuit să alerg de la Sidney la Melbourne, 1000 de km, ca să-i fac mândri pe români, însă mi-a luat-o un cioban înainte. Petru Velea, un prieten din Banatul sârbesc m-a consolat pe patul morții, spunându-mi că „Domnul are altceva în gând pentru mine, are un alt plan cu mine” și a avut dreptate, pentru că de mai bine de 35 de ani adun firmitură cu firmitură, nu încetez să promovez valori românești și să-i iubesc pe români. De ciobanul australian nu-și mai aduce aminte nimeni azi!

Cum ți-au fost primii ani când ai sosit în Australia? Ce a fost mai greu, cum te-ai descurcat, ce ți s-a părut mai bine decât în România?
– Ca într-o tabără de vară. Peste tot lumină, magazine pline și acces la tot ce îți dorești, fără a sta la coadă. Nu a fost greu. Australia e o țară specializată în refugiați, în asimilarea și integrarea lor. Este ca la pregătirea militară. În trei luni vorbești engleza, ai serviciu și casă, totul finanțat de stat. Disciplina, ordinea, respectul pentru aproapele, bunăstarea, curățenia și condițiile de viață din cetatea Melbourne nu-ți dau timp să realizezi că exiști. Lupta statului la coadă din România a fost înlocuită cu o altă coadă: o listă lungă a dorințelor de a avea în timp record totul. Aici ești ca un flămând care a dat peste o masă plină de bucate, te minunezi, doar o fracțiune de secundă, apoi înfuleci cu lăcomie. Mai ai timp să analizezi?! Până într-o zi când alergând după un iepure am intrat în câmpia plângerii și mi-am adus aminte de acasă… Și atunci mi-am pus întrebarea: „Oare sunt fericit? E mai bine aici decât acasă?” Realizezi că ești ca și copacul din pădure a cărui cădere nu e auzită de nimeni. Deci, el nu există. Și nicăieri în lume nu e mai simțit acest fenomen ca în Australia, unde vecinii nu se cunosc între ei. Cuvântul PRIVAT e Dumnezeul lor, adică e… gardul izolării!

Ai lucrat în diferite meserii; ce ne poți spune despre aceasta, cât de greu se câștigă o pâine ca emigrant?
– În Australia nu există fenomenul emigrant decât în „perioada soldatului” din lagărul în care ai fost primit. Odată ieșit din „Hostel”, că așa se cheamă locul în care ești cazat și pregătit pentru Australia, nu mai ești diferit de restul cetățenilor. Toți suntem egali! Gunoierul și doctorul stau în parc, la o friptură fără diferență de clasă.

Ce ne poți spune despre pasiunea ta pentru film documentar? Ce premii ai obținut?
– Premiile le-am obținut în tinerețe ca o încercare, curiozitate, să văd dacă pot să realizez filme prin care să satisfac dorința șefilor mei. Pentru drumul meu de astăzi nu mai există acel interes pentru premii. Doar descoperire și împărtășire. Premiile sunt pentru agende și orgolii, ori eu sunt prea preocupat cu descoperirea vieții și a adevărului ei. Agendele și orgoliul în sistemul corporatist de azi sunt pușcării care fură viața și dacă le urmărești prea intens te trezești pe patul morții, conștientizând adesea mult prea târziu că, de fapt nici nu ai existat, ci ai fost doar scula cuiva.

Cum reușești să păstrezi amintirile țării unde te-ai născut? Cum e să trăiești practic în două lumi?
– Eu sunt practic format de eroii locurilor copilăriei, din prima parte a poveștii. Am trăit până la vârsta de 26 de ani în România și nu pot privi viața și lumea decât prin sângele strămoșilor mei. Sunt un român pe pământ străin dar sunt băiatul Auricăi Andrunachi și al lui Gheorghe Todică, din satul Iezer, comuna Puiești, Județul Vaslui. Eu îi privesc pe australieni cu ochi de moldovean, cu dragoste Eminesciană, curajul lui Ștefan și inimă creștină. Îndeplinesc toate condițiile de cetățean liber. Eu nu păstrez amintirile, eu sunt amintirile, eu sunt român și așa voi muri… „puțin mai departe de acasă”. Am fost departe în Ciudanovița, Oravița, am fost departe la Bocșa, am fost departe la Roma și puțin mai departe la Melbourne. Sunt în delegație! Suntem cu toții într-o mare și nedefinită delegație!

Cum se împarte iubirea de țara natală cu iubirea față de patria de adopție, în cazul tău, Australia?
– Prima dragoste rămâne… prima dragoste! Limba în care ai deschis ochii e cel mai puternic bandaj. Limba în care ai spus prima oară mamă, limba în care ai râs și te-ai bucurat, limba în care ai suspinat și ai plâns este scrisă în codul genetic al fiecăruia. Patria de adopție e ca o stațiune balneară care nu are niciodată nici căldura, nici parfumul și nici seriozitatea casei părintești și a locului natal. Limba natală e un paloș ascuțit, limba de adopție e doar o plasă de prins pește.

Ileana Costea te numea ,,un român special”. Ce atribute personale are acest român cu care ne mândrim – Ben Todică?
– Prezintă lumea așa cum o vede, fără frică și rețineri. De mic m-am rugat la Dumnezeu să mă ajute să arăt oamenilor lucrurile pe care ei nu vor sau nu pot să le vadă singuri și am realizat că dorința mi s-a împlinit. Soția îmi spune că eu îi prezint pe toți cu fața rotundă și nasul mare și atunci mă întreb, cu durere, de ce nu s-or fi plăcând oamenii așa cum sunt? De ce vor toți să fie actori într-un film Hollywoodian sau mai nou Bollywood-ul indian. Îi compătimesc, și ei pe mine – avem libertatea alegerii.

Cum vezi cultura română față de cea australiană, felul de a trăi al românului față de traiul într-o țară de emigranți așa cum e Australia? Cum determină standardul de viață atitudinea de zi cu zi a cetățeanului, e mai optimist sau fericit, mai sufletist sau mai indiferent?
– Dacă ar fi să-l întreb pe cetățeanul din vest, atunci nu aș face deosebire între răspunsul lui și al găinilor din fermă. Toți fac același lucru: mănâncă, ies afară și merg la lucru. În România omul își împletește viața încontinuu cu mediul înconjurător, cu pământul, animalele, chiar și cel care lucra într-o fabrică (mă refer la perioada comunistă trăită de mine). Viața e o negociere continuă, o luptă, pe când în vest nu trebuie decât să fii zombi, să fii repetitiv.

– ,,România rămâne Paradisul meu”. Mai sunt de actualitate cuvintele tale? De ce Paradisul văzut în România, un loc de unde mulți români au dorit să plece, au și plecat și vor mai pleca? Ce părere ai despre cei care își părăsesc țara unde s-au născut?
– Vedeți că și în această ipostază mă refer la România anilor mei, a anilor ’60-’70. Eu în România comunistă am avut mai multă libertate decât în vest. După cele șase ore de serviciu, pentru că atâta se lucra la minele de uraniu, mai trăiam o viață. Eram lăsat în pace să visez și să socializez liber în comunitate (oare ce altceva aș fi putut să-mi doresc?!), pe când în vest tot timpul îți este ocupat de supraviețuire și direcționarea înspre persoana ta, spre izolare (mereu acaparezi și tragi de sfori chiar și când dormi). Corporația visează pentru tine! Astăzi omul este redus la instinctul de supraviețuire, nu de înălțare. Suntem hăituiți și controlați prin tentații și contracte. România anilor ’70 rămâne în continuare paradisul meu și dacă ar mai exista azi m-aș întoarce acasă. Chiar cu Ceaușescu în ea.

Ce personalități ale lumii românești ai avut onoarea de a cunoaște și în ce ocazii?
– Fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, primul român în cosmos, Dumitru Dorin Prunariu, Dan Puric, Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Tamara Buciuceanu, Irina Loghin, Nadia Comăneci, Ilie Năstase, toți ambasadorii și consulii României din 1990 până azi, etc. Profesori, episcopi, preoți, pastori, scriitori etc., toți întâlniți în turnee în Australia, în perioada mea de jurnalist RadioTV Comunitar. Toate aceste personalități au contribuit la conturarea, cristalizarea și concretizarea destinului meu.

Cum este o zi din viața lui Ben? Câte ore are ziua ta?
– Necondiționat 8 ore serviciu, 5 ore somn, iar restul pentru familie, studiu și muncă creativă în cultură: literatură, film, jurnalistică și împăcarea cu mine însumi. Întotdeauna am avut tentația să cobor în mine, să stau de vorbă cu mine, să caut vise și dorințe neîmplinite sau să descopăr altele noi, apoi să proiectez căi, soluții de materializare. Este un univers fantastic în fiecare dintre noi. Cu cât ne cunoaștem mai bine, cu atât reușim să evoluăm în viață, de ce nu, să influențăm cumva și destinul.

Există o cheie a succesului?
– Succesul e ceva relativ. Ce e succesul? Pentru mine, înseamnă a găsi, a descoperi, a dărui. Atâta timp cât îmi pot răspunde la întrebări, atât timp cât am aceste întrebări consider un SUCCES și dacă le mai și împărtășesc cu cineva, și dacă mai și primesc câte o confirmare, atunci sunt împlinit. Nu trăiesc fără rost! Dacă realizezi că viața e doar o fereastră spre această lume și ea nu se mai repetă, atunci încearcă să afli de ce ți s-a făcut acest cadou. Nu trăi doar viața dictată. Încearcă să fii tu descoperitorul ei, fără profesori. Eu am descoperit electricitatea băgând o buclă de sârmă în priză. Părinții nu erau acasă. Aveam doar cinci sau șase anișori. Sârma s-a topit, a alunecat pe brațe și mânuțe, arzând pielea, după care instinctiv am alergat la chiuveta, la apă rece să-mi calmez durerea, plângând. Nu le-am spus fapta mea părinților. Când am ajuns la școală, în clasa a șasea și am învățat despre electricitate eram deja nepotul ei – frate cu lumina. Numai eu și Tesla aveam secrete de acuma.

,,Fiecare grăunte al acestui munte, plin de întuneric, alcătuieşte o lume” Cum sunt nopţile, cât de lungi sunt departe de ţară? Mai poate singurătatea să fie oblojită, departe de casă?
– Nopțile nu sunt destul de lungi atunci când te visezi acasă. Mereu sunt pe dealurile copilăriei. Dar există o aură cu care te naști în casa părinților, care te învăluie ca un glob: e viața. Restul, care vin din alte locuri, se depun ca foile de ceapă. Oriunde vei fi în viață, fizic vei fi întotdeauna în sfera locului natal, în sfera aurei părinților tăi, bucățica de Românie care te protejează și te ajută să supraviețuiești. Această aură e împletită în tine prin vocea părinților tăi. Este aura istoriei trăite.

Ce ne poți spune despre soția și familia ta? Există familie ideală?
– Secretul fericirii este atunci când o împarți cu cineva, de aceea familia este primul pas. Soțul și soția se completează precum polii magnetici: sunt diferiți, de aceea se atrag. E o funcționare naturală, universală, în continuă armonie și evoluție în comparație cu cea monopolară a homosexualilor și lesbienelor care sunt în confort, însă nu evoluează. Pentru evoluție e nevoie de contradicție, de diferență. Ei sunt mulțumiți, însă sfârșesc nefericiți și de multe ori singuri, ca zarzavatul în așteptare. Familia ideală luptă până la sfârșit! Eu mă cert adesea cu soția, de aceea ne iubim; iubirea o văd ca un trandafir – o zi simțim doar spinii, alte zile ne bucurăm de parfumul special și mângâierea petalelor catifelate ale florii. Nu creștem în grădină ca două verze care râd în soare, așteptând culesul.

Crezi în destin?
– Toți avem un destin, însă depinde de tine ca să ieși din el. Trezește-te omule și realizează de ce ești aici! Vei realiza că viața e un cadou unic. Doamne, ce păcăliți suntem de cei ce ne conduc!

  • Dragă Ben, îţi mulţumesc pentru timpul acordat şi îți doresc din tot sufletul mult succes în tot ceea ce realizezi!

Departe de ţară, Ben Todică şi-a redescoperit ţara, trecând prin experienţe culturale generate de lumi diferite. Acolo a învăţat o altă istorie, o altă dimensiune a valorii, strecurându-se precum „licuriciul prin întuneric” cum a ştiut mai bine, pentru a-şi împlini visele, dar păstrând mereu în suflet dorul de matca străbună…

sursa – http://melidonium.ro/2017/03/27/emilia-tutuianu-ben-todica-casa-din-suflet-dincolo-de-meridiane/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s