Andrei Pleşu, între Raţă din “Las Fierbinţi” şi Immanuel Kant din Konigsberg

ion-spanu.300Andrei Pleşu scrie în ultimul număr din „Dilema Veche”: „De cîte ori pot, mă uit la Las Fierbinți și regret cînd agenda cîte unei seri mă împiedică s-o fac. „Cum?“ – sare cîte un snob, care mă socotește „om serios“, abonat pe viață numai la Noica sau Kant. „Te uiți la așa ceva?!“. Nu ştiu ce-i spun snobii, dar eu totdeauna am fost sigur că Andrei Pleşu este un fan al acestor kitsch-uri, el însuşi fiind unul dintre autorii acestui gen!

Serialul „Las Fierbinţi” se difuzează la ProTV de 9 ani, în ultimii chiar în fiecare seară. Pleşu scrie că rareori ratează cîte un episod, ceea ce înseamnă, la un calcul sumar, peste 2.000 de zile în care „filosoful” s-a lăsat delectat de trăsnăile lui Celentano, Raţă sau Ardiles. Dreptul lui, nimic de zis, numai că, în acest text din „Dilema Veche”, Andrei Pleşu nu vrea să facă o mărturisire despre felul în care-şi completează el cultura, ci aruncă zoaiele spre ceilalţi, ca şi cum toţi ar fi nişte snobi, spre deosebire de el, marele hermeneu al lui Raţă!

Înainte de toate, să vedem ce-i spunea Constantin Noica lui Gabriel Liiceanu ca să audă şi Andrei Pleşu. Cităm din „Jurnalul de la Păltiniş”:

Vei lăsa deci totul deoparte şi iată ceea ce îţi voi cere să faci. Ştiu pe cineva care are faimoasa ediţie Kant, în unsprezece volume, a lui Bruno Cassirer. O vei cumpăra şi timp de doi ani o vei citi din scoarţă în scoarţă.“ Am făcut imprudenţa să-l întreb — era o simplă curiozitate — cît costă. Faptul acesta l-a iritat teribil. „Cît costă? Ai să vezi imediat cît costă! Însă mai întîi am să-ţi spun cui i-a aparţinut ediţia: lui Mircea Vulcănescu. Ai să te duci şi ai să o cumperi — dar numai pentru doi ani — cu cinci mii de lei. Ai aflat acum cît costă? Cinci mii de lei ca să le poţi citi şi avea vreme de doi ani.Cînd Pitagora şi-a creat teorema, a jertfit, ştii bine, o sută de boi. Dacă nu vei da cei cinci mii de lei ca să citeşti această ediţie, Kant nu va intra în capul tău şi tu nu-ţi vei face niciodată peratologia. Îţi cer să faci un sacrificiu cu valoare simbolică. Aici e vorba de un transfer între generaţii, de un act aproape iniţiatic. Trebuia să înţelegi asta şi nu să mă dezamăgeşti, punîndu-mi întrebarea vulgară «cît costă?». Şi am să-ţi mai spun ceva. Dacă ai de gînd să-mi răspunzi că intrînd vreme de cinci sau zece ani în tăcere rişti să pierzi pasul cu colegii tăi de generaţie, dacă îmi vei răspunde deci că te sperie hărniciile sterpe ale altora, am să-ţi spun că mă dezamăgeşti a doua oară. Fiindcă dacă scrii pentru cei din jurul tău şi pentru cei din timpul tău, scrii degeaba”!

Deci, ce le cerea Noica? Să „piardă” cinci sau zece ani din viaţă pentru a-l citi pe Kant? Altfel, le spune Noica, dacă vor scrie pentru cei din jurul lor, vor scrie degeaba! Ce bine i-a intuit Constantin Noica pe amîndoi, adică şi pe Gabriel Liiceanu, dar, mai ales, pe Andrei Pleşu!

Să citim din nou din „Jurnalul de la Păltiniş”, mai exact cum îl caracterizează Constantin Noica direct pe Andrei Pleşu, după ce acesta scrisese un articol în revista „Secolul XX”:

Viaţa publică este plină de capcanele pe care ţi le întinde eticul pur; este în ea pericolul de a cădea în beţia «gestului frumos», a gesticulaţiei etice, aşa cum în orice femeie frumoasă există o seducţie care îţi stîrneşte o falsă nevoie de dragoste. În altă lume, Andrei ar fi sfîrşit poate în seducţia vieţii publice, s-ar fi lăsat confiscat de gloria parlamentarului, de pildă.Pentru că şi articolul lui, dacă e să îl judec — şi sînt tentat ca mîine să-l reluăm paragraf cu paragraf spre a-i vedea consistenţa —, deci şi articolul lui nu este decît un frumos discurs parlamentar. Or, dacă tot faci gestul, fă-l şi pentru substanţă, nu numai pentru că e frumos. E un gest mai mult de demnitate cărturărească, nu şi un act cărturăresc. Însă de la Andrei pot pretinde şi conţinut de gîndire, nu numai atitudine. Cu ce rămîn în pozitiv din articolul lui? Cu un «cunoaşte-te pe tine însuţi» aplicat indecisului «suflet naţional»? Nu rămîn decît cu polemica. Dacă cîştigă, Andrei cîştigă, cum se întîmplă uneori la tenis, pe greşeala adversarului, şi nu pe lovitura proprie.

Continue reading Cotidianul.ro

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s