Rezoluția, care a fost propusă de o serie de state africane, dar și Rusia și China, susține că “familia este principala responsabilă pentru creșterea, protejarea și copiilor”, dar și că “pentru a se asigura dezvoltarea armonioasă a copilului, acesta trebuie să crească într-o familie”.
Mai mult, rezoluția susține că “familia este grupul fundamental al societății și mediul natural pentru creșterea și bunăstarea membrilor săi, în special al copiilor”. Mai mult, ONU recunoaște explicit faptul că “familia este grupul natural și fundamental al societății și merită să fie protejată de societate și stat”.
Rezoluția a fost adoptată pe 3 iulie, la aproape un an de la propunere, cu 27 de voturi pentru și 14 împotrivă. Grupul țărilor care s-au opus a fost condus de Statele Unite, Marea Britanie, Germania și Franța. Brazilia, Argentina, Mexic și Macedonia s-au abținut.
Așa cum era de așteptat, grupurile pro-familie și cele pro-homosexuale au reacționat în mod diferit. “Este ceva fără precedent, o victorie majoră pentru familie. Este pentru prima oară în istoria ONU când o rezoluție așa de comprehensivă a fost votată și în care se cere protecția familiei ca celulă de bază a societății, recunoscându-se dreptul fundamental al părinților pentru a-și educa copiii”, a afirmat Sharon Slater, șefa Famili Watch International.
De cealaltă, parte, activiștii LGBT sunt furioși. “Este un pas înapoi în ceea ce privește drepturile omului, pentru că ridică familia la nivelul unei instituții ce trebuie protejate, fără a lua în seamă abuzurile care se petrec în familii sau că există mai multe tipuri de familii”, se arată pe siteul Inițiativei pentru Drepturi Sexuale.
Continue reading ActiveNews.ro
