Un preot din Rozavlea zguduie Biserica Ortodoxă: “Banul, Pământul și Betoanele sunt noua ne-sfântă treime”

Preot-Grigore-AndreicaUn preot pensionar din Maramureș zguduie din temelii Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului și întreaga Biserică Ortodoxă Română, descriind într-un articol extrem de clar, coerent și virulent întreg sistemul de relații, complicități, mentalități și compromisuri care domină organizarea Bisericii Ortodoxe și criticând extrem de aspru îndepărtarea Bisericii de adevărata sa misiune spirituală și transformarea acesteia într-o grupare financiară, preocupată exclusiv de proprietăți, finanțe și bunuri materiale, condusă de oameni lacomi și înrăiți în huzur, fără vocație spirituală de pastor al sufletelor.

Părintele Grigore Andreica, astăzi în vârstă de 69 de ani și pensionar, a slujit în Parohia Rozavlea (județul Maramureș) timp de patruzeci de ani, fiind ales în anul 1994, de către preoții din zonă, ca protopop al Vișeului. A fost distins cu Crucea Patriarhală a Bisericii Ortodoxe Române.

Preotul Grigore Andreica a scris un articol, intitulat „Meditație despre starea actuală a Bisericii Ortodoxe Române: Zidul despărțitor”, în care își prezintă ideile, opiniile și concluziile asupra stării actuale grave și critice a Bisericii Ortodoxe. Vă prezentăm acest articol integral în cele ce urmează, cu precizarea că machetarea, ilustrațiile foto și intertitlurile aparțin redacției noastre.

„Meditație despre starea actuală a Bisericii Ortodoxe Române: Zidul despărțitor”. Așa am decis să intitulez meditația mea despre starea Bisericii Ortodoxe Române și realitățile dinăuntrul Bisericii.

 „Dacă ești între lupi, trebuie să urli sau să muști ca lupii, altfel te sfâșie!”

Ca unul care am trăit în două regimuri, cel comunist și cel democrat, înăuntru și în afara zidului, pot face comparații și pot emite aprecieri, nu totdeauna măgulitoare. Am auzit nemulțumirile unor colegi și reproșul: „de ce n-ai zis, de ce n-ai scris acestea când erai în funcția de protopop?” Recunosc că au dreptate și le cer iertare, dar le spun că dacă ai trecut dincolo de zidul de care voi vorbi, nu ai nici o șansă. Acolo ascultarea este regula de aur sau, popular vorbind, se aplică proverbele românești „Dacă ești între lupi, trebuie să urli sau să muști ca lupii, altfel te sfâșie!”, sau alt proverb românesc: „Inaintea șefului și în spatele calului să nu stai, că te împroașcă“. In acest loc, așa ca-n saltul cu parașuta, nu poți greși decât o singură dată. Trist, dar adevărat.Ne aducem aminte că în anii `90-`92, slujitorii bisericii, ierarhii, mai ales cei din București, au fost aspru judecați și condamnați, pentru că n-au luat nici o atitudine, că n-au manifestat împotriva demolării bisericilor, că niciunul n-a ieșit in fața buldozerelor pentru a-și apăra bisericile. Poate unii ajungeau în închisoare, alții probabil ar fi fost călcați de buldozere. Acuma erau eroi, poate martiri…

Rândurile pe care le scriu, adresate doar mediului bisericesc, colegilor preoți, știu că n-au vreo șansă să schimbe ceva, poate vor fi doar niște mâzgălituri, niște zgârâieturi pe dinafara zidului, fără a sparge zidul. Dintre cărțile apărute in ultimii ani, remarc pe cea scrisă de ieromonahul Savatie Baștovoi.

Originar din Republica Moldova, bun cunoscător al fenomenului bisericesc, mai ales din spațiul ortodox, amintesc doar volumul mic, ușor de citit, pe care-l recomand tuturor fraților preoți și chiar înalților ierarhi. Se numește „Pietrele vorbesc”, apărut la Editura „Lumina Tipo” din București, din care voi cita de câteva ori.

În vremea când scriu aceste rânduri, la jumătatea lunii ianuarie 2016, deși schițele, planurile și ideile le am demult, Biserica a ajuns la cel mai scăzut nivel de încredere în fața opiniei publice, aproape la 50%, conform sondajelor și mai ales a unor sondaje nepublicate. Chiar Sf. Sinod, în ultima ședință din ianuarie 2016, apreciază că „este nevoie de o mai multă intensificare a vieții spirituale, de co-responsabilitate și cooperare între cler, credincioși și mireni, într-o societate secularizată, din ce în ce mai ostilă Bisericii“.

Cine sunt vinovații? Cine sunt principalii vinovați?

Frumos! Diagnostic corect, nu-i așa? Dar nu se spune niciun cuvânt despre cauzele care au condus la această stare de fapt. Cine sunt vinovații? Cine sunt principalii vinovați?Știe oricine că scăderea dramatică a încrederii în Biserică se datoreaza ierarhilor, în frunte cu patriarhul. Opinia publică nu-i sancționează atât pe preoții de rând, cu unele excepții, mai ales pe cei de la sate, care rămân la datorie, mai țin candela aprinsă, sunt alături de popor, acolo unde nu mai sunt nici profesori, nici doctori, nici învățători. Opinia publică îi vizează, mai ales pe ierarhi care, monahi fiind, care au depus votul sărăciei, trăiesc în palate, sfidează lumea prin opulență, mașini ca ale miliardarilor, veșminte sclipitoare, suită de bodyguarzi în sutană, izolați și rupți de realitățile vremii. Și mai sunt sancționate cârdășiile și „concubinajele” legitime cu politicienii, pentru bani, pentru cât mai mulți bani.

Deși au trecut 26 de ani de la Revoluție, deși majoritatea au călătorit în străinătate, mai ales prin Europa, se fac că nu văd, că nu știu că absolut toți liderii religioși creștini, protestanți, neo-protestanți, catolici, anglicani, nu beneficiază de privilegii, aceștia pot fi văzuți pe stradă, în magazine, în autobuz, în metrou, spre sau de la serviciu, modest îmbrăcați, fără

sutane, fără gardă de corp, doar cu acea bentiță albă la gât, care îi definește a fi clerici, deși pot fi chiar cardinali. Ca absolut toți oamenii, ei nu pot rămâne în vreo funcție administrativă, de conducere, decât până la vârsta de maximum 75 de ani.

 Oare a căzut și zidul roșu din Biserică?

Se apelează acuma, în regim de avarie, din nou la cler și la popor. Dar până acuma? Recent s-au împlinit 26 de ani de la Revoluție, de la căderea Zidului Roșu, de când am dobândit „libertatea”. Sunt 26 de ani de când Patriarhul Teoctist a fost nevoit să se retragă din scaun, ascuns pe la Sinaia, vreo 3 luni. Și știm cine au fost în acel Grup de Reflecție, care l-au „convins” să se retragă. Și mai știm și cine l-a adus înapoi în scaun: nu preoții din București, nu colegii din Sinod, ci… Ion Iliescu, care știa că, dacă pică Patriarhul, pică și el! Plecând de la aceste realități, sunt nevoit să întreb, să mă întreb: Oare a căzut și zidul roșu din Biserică? Comunismul așa de mult hulit oficial, a „iubit“ Biserica, a ocrotit-o, a protejat-o și a strâns-o în brațe, de i-a rupt Coloana Vertebrală…

Sunt mulți nostalgici după vremurile „de dinainte“, că erau mai bune, că Biserica era protejată, ca presa nu avea voie să scrie nici de bine nici de rău despre Biserică, că Ion Iliescu a mai rămas o vreme conducător dar s-a retras și el, în timp ce în Biserică lucrurile, năravurile, practicile au rămas ca mai-nainte. Personal consider că sistemul comunist s-a transferat, s-a meținut și se menține în Biserică. Și voi argumenta.

Principalele trăsături și arme ale comunismului erau: monopolul Partidului în tot și în toate, monopol pe toate bunurile, cenzura presei, frica de securitate și de partid, alegeri de tot râsul, rotirea cadrelor fără opoziție, orice mișcare „în front” se pedepsea cu excluderea, informatori în toate instituțiile, inclusiv în Biserică, informatori chiar la nivel înalt. Pentru detalii și exemple concrete: presa, internetul, memoriile lui Bartolomeu Anania stau marturie.

999 iustin si ponta

Și acum să-l las din nou pe ieromonahul Savatie Baștovoi să constate realitatea zilelor noastre din B.O.R.: „Ortodoxia, așa cum se înfățișează ea epocii moderne, pare să nu lase loc de acțiune liberului arbitru, pe care orice om îl are din fire. Aceasta impresie nu poate fi contrazisă nici de sistemul de cazarmă al seminariilor teologice, nici de relația milițienească: superior-inferior, instalată la nivelul clerului, unde frica de a fi exclus din tagmă paralizează orice inițiativă sau opinie personală“ (op. cit., pag.31).

„Atâta vreme cât iraționalitatea colectivă va fi lăudată de oficialii ecleziastici și ridicată la rang de virtute, dacă nu cumva de virtute absolută, nu se va putea vorbi de o redresare a imaginii Bisericii. Atâta vreme cât lașitatea și fățărnicia vor persista în adunarea credincioșilor sub pretextul „ascultării”, nu se va putea vorbi despre Ortodoxie decât cu sfiala și rușinea specifice” (idem, p. 30).

Provoc pe această cale pe cucernicii protopopi și consilieri eparhiali să identifice o altă instituție publică, unde se păstrează cel mai bine structurile, metodele, practicile și armele fostului P.C.R., decât în B.O.R. Un mare duhovnic ortodox spunea, înainte de Revoluție că, atunci când în țară va fi democrație, se va instala dictatura în Biserică.

„Fericit” ești părinte, că profeția ta s-a împlinit. Acuma în B.O.R. nu este nici democrație, nici sobornicitate. Nu există putere și opoziție. Și unde nu există opoziție, se naște și se menține dictatura.

S-a ridicat un zid despărțitor uriaș între ierarhie și între cler și popor

După noul Statut al B.OR., statut monaho-iluminat, doar ierarhia superioară are drepturi și putere. Clerul și poporul se află dincolo de zid. Tot ieromonahul Baștovoi zice: „Reformele imagologice, ce se încearcă prin modernizare, trebuie intreprinse mai întâi în interior, ca atât ierarhia cât și adunarea credincioșilor să-și recapete poziția evanghelică autentică. Cineva trebuie sa sfarâme aceste năluciri făurite de istorie, în care nu se mai regăsește duhul Creștinismului adevărat“ (idem, p. 30).

Da, aceasta este realitatea zilelor noastre. S-a ridicat un zid despărțitor uriaș între ierarhie și între cler și popor.Episcopiile și Mitropoliile, poate cu unele excepții, au luat locul vechilor Județene de Partid, cu P.S în frunte (aici cu Prim Secretarul). Culmea coincidenței este că nici nu trebuie schimbate inițialele. Centrele Eparhiale, așezate și instalate în veritabile palate, cu raionale de partid (adică protopopiate), organizate acum după un Statut special, nici șagunian și nici de a lui Iustinian Marina, nici democratic și nici sobornicesc, nici european și nici oriental, conservă foarte bine tehnica și practica vechiului Partid Comunist.

Deși Statutul B.O.R., așa cum este, prevede existența unui Consiliu Eparhial, compus din 3 membri clerici și 6 membri mireni ca for executiv, care aprobă hotărârile Permanenței Eparhiale, Consiliu care lipsește cu desăvârșire în Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului chiar de la „Darea Legii”, adică de la intrarea în vigoare a noului Statut, în anul 2007. Permanența Episcopiei, formată din consilieri aleși pe sprânceană și numiți în funcții de conducere, rotiți pe posturi, unși, miruiți ca Șova, de mai multe ori, oferă imaginea unei Permanențe veșnice.

Pentru orice amărâtă de parohie vacantă, un preot trebuie să dea examen, să se prezinte la un concurs. Trebuie să pună mâna pe carte, să recitească Dogmatica, Morala, Istoria, Liturgica, ceva din administrație, catehetică. Pentru funcțiile mari de protopop, secretar, consilier, vicar, nu trebuie să mai înveți, nu trebuie să mai dai examen. În plus, dacă unul din cei menționați ajunge pentru puțină vreme în vreo funcție administrativă, adică intră între „cei veșnici “, se umple de har și de înțelepciune, miroase frumos, iar dacă dorește o parohie foarte bună, va fi numit direct, nu trebuie să mai învețe să dea concurs.

La Baia Mare – veșnicia s-a mutat de la sat… la oraș!

De aceleași privilegii beneficiază și cei ce vor ocupa vreun scaun de episcop sau mitropolit. Nu vor mai da examen. Nici un concurs teologico-dogmatic, ci doar vor apela la „dragostea și votul colegilor”. Deși Statutul B.O.R. prevede ca un funcționar bisericesc (protopop, consilier, inspector, vicar) poate cumula maximum două mandate, deși Sf. Sinod cerea expres, înca în 2014, punerea în aplicare a prevederilor statutare. La Baia Mare – veșnicia s-a mutat de la sat… la oraș!

Cine își poate imagina Episcopia MM & SM fără consilierul Pop Ionică? Se află la al 7-lea mandat. În orice post a fost numit, s-a dovedit a fi de neînlocuit. Deși de vreo 5 ani omul flutura lozinca demisiei, se vede ca i-a fost refuzată. Că este indispensabil, de neînlocuit. Căci cine ar mai putea face ca el dosarele de angajare, de pensionare, de transfer sau de promovare? Sau cine știe și poate să înjure ca el, mai ales pe cei care îl contrazic sau îl enervează?

Marea mea decepție este preotul, vrednic de altfel, Augustin Vasile, cu un doctorat în drept canonic, necontestat sau suspectat de plagiat. Are merite deosebite în renașterea și cresterea Sfintei Episcopii, de la care mă așteptam să fie un senzor, un detector al eventualelor ilegalități sau derapaje ce s-ar comite în Episcopie, ca un veritabil canonist și jurist ce este. Dar m-am înșelat. El însuși este un „călcător de lege“, aflându-se tot la al 7-lea mandat, uitând de statut, de canoane, de imagine, îi place să stea de atâta amar de vreme pe „scaunul chinuitorilor“, votând totul și orice vine de la Stăpân, în multe cazuri lezând rațiunea și bunul simț. Nu știu să fi zis cândva nu. Se încadrează perfect în sistemul Județenei de Partid, supus și ascultător față de Primul Secretar. Dacă ar fi făcut vreo figură sau opoziție, era de mult aruncat peste zid, în ceata clerului de rând.

Un personaj aparte, simpatic, isteț, cu șanse de înveșnicire în Permanență, cu șanse la „mandate fără număr“ este consilierul Virgil Jicăreanu. Pe orice post a fost rotit, sau a fost creat post pentru el, s-a dovedit a fi mereu the best. Pe lângă calitățile profesionale fără concurență, este cunoscut ca Mare Maestru de Ceremonii, campion absolut la întreținerea atmosferei și la spus bancuri, precum și mare specialist cinegetic în organizarea de Balc-uri duhovnicești. Cine ar avea șanse să-l înlocuiască? Apoi să nu-l uit pe vrednicul păstor de suflete Buteanu Alexandru, inspector eparhial, care știe foarte bine să facă anchete, să împace adversarii și reclamanții, dar și el se află pe un trend de înveșnicire. Doar că la redactarea rapoartelor pe care le întocmește trebuie să se prezinte la P.S. pentru a-i dicta Propunerile, Concluziile și Rezoluția (atentie la inițiale).

999-iustin-2

Remeșoaia, geniul finanțelor Episcopiei Maramureșului

Episcopia MM & SM ar trebui să-i facă o statuie de bronz, în mărime naturală, doamnei contabile Violeta Augustin. Numită de unii preoți „Remeșoaie”, după Decebal Remeș, eu o gratulez cu un numele „Doamna Merkel” (cu care seamănă și fizic) a Finanțelor bisericești din Maramureș și Sătmar, care a reușit să scoată bani și din piatră seacă, și pe care eu aș propune-o, dacă aș avea posibilitatea, de Ministru al Finanțelor în Guvernul României. Doamna Augustin are meritul excepțional de a fi menținut economic instituția, de a fi refăcut, modernizat, dotat cu tot ce este necesar Palatul Episcopal, ale cărui costuri totale s-ar ridica la valoarea unui Mic Templu a lui Solomon.

Reușește în zilele noastre să întrețină palatul, Casa Episcopală, să ajute și la construcția catedralei și mai ales, reușește incredibila performanță de a face rost de „fonduri proprii” pentru cei 48 de angajați ai Episcopiei și Catedralei. Și când ne gândim că Episcopia a început cu 7 angajați.

Se vede treaba că la noi se lucrează în cifre și cicluri biblice, de șapte ori câte șapte. Acestor „monștri sacri“ ai administrației bisericești ar trebui ca, încă în viață fiind, să li se așeze o stea cu cruce pe Aleea din fața Catedralei, iar după înălțarea sufletelor la ceruri, trupurile lor să fie îmbălsămate, ca al lui Lenin, și apoi expuse în viitorul muzeu al Episcopiei, spre adevărata lor înveșnicire.

Toți banii provin din subvenții de la stat, ajutoare de la Consiliul Județean, de la Primărie și din taxe, dări, colecte și monopol pe materialele de cult, cu prețuri exorbitante

Dintre acești angajați ai Episcopiei, doar părinții de la Catedrală produc ceva la PIB–ul Episcopiei și anume veniturile din disc, pomelnice și mir. În rest toți banii provin din subvenții de la stat, ajutoare de la Consiliul Județean, de la Primărie și din taxe, dări, colecte și monopol pe materialele de cult, cu prețuri exorbitante, cu cote obligatorii care nemulțumesc pe preoți și pe credincioși, practici ce contribuie de asemenea la scăderea în sondajele menționate.

Pentru a ilustra că la noi se păstrează cu sfințenie practica de partid, amintesc că la filiala BCR din Vișeu de Sus, unde cunosc bine realitatea, înainte de privatizare erau angajati 67 de oameni, iar după privatizare filiala funcționează bine cu 4, sau la nevoie cu 6 oameni. Comparați și vă cruciți. Dacă spui sau scrii aceste lucruri ești considerat „dușman al Bisericii“, după cum pe vremurile dinainte, erai numit „dușman al poporului”.

Despre ceilalți membrii ai Permanenței, ca și despre morți: numai de bine. Chiar dacă sunt persoane onorabile, chiar dacă ar vrea ceva…. nu fac nimic nici vara nici iarna. Executa orbește și votează totul și orice li se cere. Și totuși un gând aparte și un comentariu trebuie să fac despre consilierul economic, Prea-Cuviosul Teodosie.

Cum se împacă jurământul călugăresc cu demnitățile lumești ale episcopiei, mitropoliei și patriarhiei?

Înainte de acest comentariu, doresc să precizez că port și dau tot respectul adevăraților călugări care își poartă cu demnitate crucea și respectă voturile pe care le-au depus, trăiesc modest, izolați, săraci. În fața lor mă plec cu reverență și le sărut sincer mâna. Am avut șansa de 5 ori în viață să asist la depunerea voturilor de călugărie și mărturisesc că la primele două am plâns ca un copil, fiind profund impresionat de ceremonial, de jurământul pe care îl depune viitorul călugăr, de mersul în coate și în genunchi, de lepădarea de lumea aceasta, de făgăduința ca va trăi toată viața în mănăstire în sărăcie, în castitate și ascultare, de momentul când, prin învelirea cu mantia și cântarea Brațele Părintești el „moare” și este înmormântat pentru lumea aceasta. Și numele îi este schimbat.

Și atunci mă întreb: cum se împacă toate acestea cu demnitățile lumești pe care le ocupă călugării zilelor noastre în cadrul episcopiilor, mitropoliilor, al Patriarhiei? Ori votul n-a fost sincer și valabil, ori n-a „murit” de fapt pentru lume, ori mortul învie. Atunci ar trebui să-și recapete și numele de botez. Cum se împacă votul sărăciei cu Ministerul Economiei din Episcopie? Oare ascultarea de șef este mai mare decât votul ascultării față de Hristos pe care l-a depus? De cine ar trebui să asculte mai mult un călugăr: de Hristos sau de episcop?

Mănăstirile au devenit deja hotele sau pensiuni, de la trei stele în sus

De aceea consider că, așa cum nu se împacă ziua cu noaptea și moartea cu viața, așa nu se pot împăca demnitatea călugărească cu trăirea în lume, în lux, cu mașini scumpe, cu lumea la picioare, cu internetul în buzunar. Chiar și mănăstirile, în cea mai mare parte a lor, au devenit deja hotele sau pensiuni, de la trei stele în sus. Și de aceea nu mai merg tinerii la mănăstiri, deoarece stiu și văd că acolo găsesc tot ce au și lasă în lume. De aceea tare mă tem ca la mulți călugări de-ai lumii de azi, nu la toți, camilafca, scufia și barba nu-s decât niște măști pe figură.

Acuma, după ce au zidit atâtea mănăstiri, palate, zgârie-nori în munte, cred că va trebui, preventiv, să construiască și buncăre anti-atomice, în vederea supraviețuirii, în cazul unui cataclism nuclear. Banul, Pământul și Betoanele sunt noua ne-sfântă treime, căreia trebuie să i se închine și să-i slujească prea mulți călugări, făcând „ascultare”, neavând timp să slujească cum se cuvine Adevăratei Sfintei Treimi. Nicolae Ceausescu, în vremea gloriei sale, avea câte o cabană de vânătoare în fiecare județ, unde venea câte odată în vizită de lucru, unde se retrăgea discret și era bine păzit.

De aceea, întreb și eu cu sfială, dar și cu îndrăzneală: episcopii si mitropolitii (calugari), câte „Case Voievodale”, câte palate și sedii social-culturale, cu sigle false, au pe lângă mănăstiri? Și de aceea ne mirăm că Biserica este atacată, criticată, că scade în sondaje. Degeaba a produs românul o sentență dură, un proverb greu de acceptat: „Câinele pe lanț, porcul în coteț și călugărul în mănăstire”!, degeaba scriu ziarele, în zadar televiziunile arată ostentativ orice deviație, orice greșeală.

Comuniștii cred că sunt invidioși dar și fericiți, că rânduielile lor se păstrează cu sfințenie în Biserică

O altă reminiscență comunistă este aprovizionarea cu materiale de cult: lumânări, calendare și altele.Reamintesc faptul că acea Lege din 1992, ce conferea cultelor dreptul de monopol, este caducă prin aderarea României la UE. În actualul Statut al BOR nu se menționează nicăieri vreo obligație financiară, cu exceptia ziarului „Lumina”, toate dările, taxele etc. sunt cutume, practici, hotărâri, dar sunt absolut benevole. Și atunci de unde și de ce aceste executări silite, din salariul de la stat, în stil jihadist, cum se practică la Protopopiatul Vișeu?

În vremurile noastre toți cei care au mărfuri de vândut fac oferte, vin la fața locului, fac reduceri, aduc ei marfa, o ridică pe cea nevândută și își încasează ei costurile la magazine. Doar la episcopii și la mitropolii se păstrează altă practică comunistă, și anume centrul rămâne un fel de Depozit BJATM, unde protopopii și secretarii, ca oarecând gestionarii cooperației care aduceau rația de alimente a oamenilor, trebuie să se deplaseze după marfa-monopol cu mașina lor, cu benzina lor, să aducă marfa pentru a le-o vinde, apoi să le dea pe tavă toți bănuții, în caz contrar li se retine din salariul de la stat! Comuniștii, pe bună dreptate, cred că sunt invidioși dar și fericiți, că rânduielile lor se păstrează cu sfințenie în Biserică.

De aceea și pentru alte practici de acest fel este nevoie la episcopii de o Permanență veșnică, de aceea NU este nevoie de un Consiliu Eparhial, și chiar dacă acesta ar exista, tot ce hotărește Permanența rămâne veșnic, de aceea este nevoie de o „Mare Adunare Națională”, pentru aplauze, omagii și ovații (Adunarea Eparhială), compusă din membri clerici și mireni, „votați în unanimitate“ de către votanți absenți. Este suficient să aibă „binecuvântare”. Ei se adună o dată pe an, fără drept de a vota hotărâri, fără drept de a depune vreo „moțiune de cenzură” împotriva Permanenței, fiind răsplătiți cu diplome, plăci aniversare și o agapă.

De aceea este nevoie în fiecare protopopiat, sau măcar în fiecare episcopie, de câte un Baștovoi sau Ion Buga, care să depisteze și să consemneze unele abateri sau devieri de la Statut sau de la Morala Creștină. Și presa își aduce obolul și osanalele mai marilor zilei din Biserică. Prin metode abile, presa județeană, cu unele excepții, este „convinsă” să preamarească mărețele realizări. Citind articolele din ziarele băimarene, ai impresia că citești ziarul „Lumina” sau asculți reporterii de la „Tritinitas”. Și ei, ziariștii locali, sunt răsplătiți la fel ca și membrii Adunării Eparhiale.

Se angajează, pe pile, ghizi turistici la mănăstiri, plătiți din bani europeni

Ultima ispravă, ce amintește de vremurile ce le credeam demult apuse, este cea referitoare la angajarea de ghizi turistici la bisericile monument istoric, unde au avut loc ample lucrări de modernizare, alei pietonale, centru de informare pentru turiști. Noile posturi și finanțarea lor provin din fonduri europene, gestionate prin Consiliul Județean.

Numai că la venirea timpului de pus în aplicare, cei de la Consiliul Județean Maramureș și-au „declinat competența” și, din „dragoste partinică” (prietenii știu de ce), au pasat responsabilitatea (posturile și finanțarea) către Episcopie, pe mâini bune și curate.

Astfel Permanența Veșnică a hotărât în unanimitate ca vechile posturi de supraveghetori muzeu, paznici sau ceva asemănător, cu contribuție cu tot, să fie retrase la centru pentru o „înțeleaptă redistribuire”, iar persoanele în cauză să fie reangajate în noile posturi. Vechile posturi erau pe perioadă nedeterminată, iar cele noi pe o perioadă de doar 5 ani, cât durează garanția lucrărilor.

Se știe doar că orice lege, orice hotărâre are nevoie de „norme de aplicare”. Cei mai în vârstă își aduc aminte de vremurile tătucului Stalin. Prin anii 50-60 țăranii români erau hăituiți, fugăriți pe munți, prinși de milițieni, duși cu dubele în beciuri, bătuți și „convinși” să se înscrie în colectiv. Apoi erau puși să facă o cerere de acest fel:

Subsemnatul…… domiciliat în…….., de bună voie și nesilit de nimeni, fiind incapabil să-mi conduc mica mea gospodărie, vă rog să mă primiți în Gospodăria Agricolă Colectivă. Trăiască Lupta Pentru Pace!

Și omul semna… Și acum mostra de cerere, solicitată de către cei din Permanența Episcopală de la Baia Mare celor vizați de posturile menționate mai sus, așa cum mi s-a dictat, prin telefon, de la protopopiat. Cel care avea post și trebuia reangajat, trebuia să facă urmatoarea cerere:

Eu……..domiciliat……….angajat al parohiei…………… în postul de (supraveghetor muzeu de ex) pe perioadă nedeterminată, de buna voie și nesilit de nimeni, renunț la acest post și la contribuția (salariul) de la stat și vă rog să mă angajați în postul de „ghid turistic” pe perioada determinată de 5 ani.
Cu fiască și veșnică supunere!
Semnătura…….

Citiți și vă mai cruciți încă o data! În aceeași normă de aplicare a Hotărârii Permanenței se stipula că respectivele contribuții vor fi restituite parohiilor peste 5 ani! Unii zic că mai degrabă va vedea România Tezaurul de la ruși, decât parohiile respectivele posturi peste 5 ani.

Biserica Ortodoxă este bogată financiar, dar săracă și pustie pe dinăuntru

B.O.R cred că n-a fost niciodată așa de bine administrată. Niciodată n-a fost așa de puternică, de bogată ca în zilele noastre. Dar mă tem că, de asemenea, niciodată nu a fost așa de „săracă” și de „goală” pe „dinăuntru”. Și se tot golește. Ce-i de făcut? Cum s-ar putea sparge „zidul desparțitor”? De dinăuntru nu-i nici o speranță.

Cetățenii de rând mai au câteva posibilități în situații de nemulțumire. Au dreptul de vot, de schimbare. Au dreptul la grevă, la protest, pot ocupa piețele, drumurile publice, pot face grevă, greva foamei, grevă generală, nesupunere civică, lanțuri umane, pot apela la Avocatul Poporului, Justiție, CEDO ș.a.m.d. Clerul și poporul de dincoace de zid n-au nici una dintre aceste posibilități. Clerul și poporul, pe bune, au datoria și șansa de a se ruga mai mult, de a posti, de a ajuna, de a-L ruga pe Bunul Dumnezeu să le asculte rugăciunile, să îndrepte lucrurile prin oameni, să spargă „zidurile” menționate. Hristos nu va mai veni să se răstignească încă o dată, așa cum sugera Savatie Baștovoi. El va veni ca Judecător.

Preoții trebuie să alunge frica aceasta patologică față de om, față de stăpân. Frica biblică are alt sens. Este frica izvorâtă din iubirea față de Domnul, frica de a nu greși, de a nu păcătui, iar nu frica de om, de oameni. Această frică, transferată parcă de fosta securitate în Biserică, este una destinată animalelor, robilor și pușcăriașilor, iar nu unor oameni liberi, care pretind și trebuie să aibă demnitate, libertate.

Arma preoților cinstiți: refuzul de a plăti dările impuse

O armă pașnică, legală, canonică, statutară de a sparge zidul ar fi refuzul de a plăti taxele, dările impuse, care sunt și trebuie să fie benevole, așa cum sunt și taxele percepute de către preoți de la credincioși. Parohiile sunt unități de cult „de sine stătătoare, cu personalitate juridică, cu cod fiscal”, și doar canonic și administrativ sunt subordonate protopopiatelor, episcopiilor sau mitropoliilor. Apropo de mitropolii. Cum poate un episcop sau mitropolit să administreze și să păstorească 2-4-5 județe, câte sunt arondate unei episcopii sau mitropolii, iar un preot de „dincoace de zid “, la aceeași vârstă sau mai mică, nu poate păstori un sat sau o jumatate de comună?

O altă „armă” canonică, legală pe care ar trebui s-o folosească preoții în același scop, ar fi refuzul de a participa pentru un „blid de linte” la hramurile, la slujbele și maslurile organizate la mănăstiri, de a sta acasă cu credincioșii, pentru o vreme, până se vor îndrepta lucrurile, deoarece în timp ce mănăstirile înfloresc, unele parohii se „usucă”, se „ofilesc“, economic vorbind […].

Dacă nu vom sparge noi, clerul și poporul, zidul despărțitor, s-ar putea să-l spargă altcineva, ateii, indiferenții, ONG-iștii, tehnocratii sau (Doamne ferește!) islamiștii!

Preot Grigore Andreica, Rozavlea, 28.01.2016.

Post Scriptum: Acest material a fost scris la „îndemnul” actualului protopop de la Vișeu de Sus de a scrie, „de a scrie orice, că tot nu este relevant“. Îl îndemn și eu să scrie acuma și el ceva, care să fie „relevant”. Este răspunsul meu pentru comportamentul care l-a avut față de mine beizadeaua Chira Mihai, ca șef al Raionalei de Partid Vișeu, în sediul „exilului autoimpus“ din Vișeu, în prezența starețului Pop Teofil de la Moisei care, la rândul său, în fața beizadelei și de frica P.S. s-a comportat nedemn, fricos, servil, de parcă ar fi fost cipat.

Sursa: https://barzilaiendan.com/2016/07/14/un-preot-din-rozavlea-zguduie-biserica-ortodoxa-banul-pamantul-si-betoanele-sunt-noua-ne-sfanta-treime/#more-37416

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s