Diaspora Românească: Coșmarul unei mame românce în ANGLIA: „MI-AU FURAT TOȚI COPIII!”

La doar 16 ani a ajuns în Anglia cu un copil în brațe și căsătorită cu un englez care îi putea fi tată. La 19 ani avea trei copii. Șapte ani mai târziu, o judecătoare britanică decide că Andreia nu este o mamă bună și toți copiii îi sunt luați: dați în plasament în familii engleze sau crescuți la orfelinate. S-a întâmplat asta în anul 2009. De atunci, Andreia se zbate să-și recupereze copiii. A fost umilită, amenințată, a fost chiar și arestată doar pentru că voia să-și vadă propriii copii. Mai mult decât atât, autoritățile i-au impus să nu facă public, să nu vorbească cu presa despre cazul ei. În caz contrar, nu-și va vedea copiii niciodată.

După șapte ani, Andreia a decis că singura ei speranță este ca lumea să afle coșmarul pe care îl trăiește, acordând un INTERVIU ÎN EXCLUSIVITATE pentru Diaspora Românească: „Am respectat tot ceea ce mi s-a cerut, în speranța că îmi vor fi înapoiați copiii. Am tăcut, am îndurat, am plâns fără să mă audă nimeni. Am plătit cursuri de consiliere psihologică. Am făcut toate demersurile legale să demonstrez că sunt o mamă bună și copiii mei merită să fie crescuți de mine! Mi-am dat seama că nu am nicio șansă. S-a ajuns până acolo încât la ultima întrevedere cu copiii mei mi s-a interzis să vorbesc limba română cu ei! Unde, în această lume, li se interzice copiilor să vorbească limba maternă cu mama lor?

Speranțele Andreiei au renăscut de câteva luni, de când se vorbește în presă și în spațiul virtual despre cazul Bodnariu. De fapt, asta a făcut-o să încalce regula impusă de judecătorii englezi. „Am văzut că nu sunt singura mamă căreia îi sunt luați copiii fără un motiv plauzibil. De obicei, se ajunge la această măsură extremă în cazul în care autoritățile constată că le-ar fi mai bine copiilor în altă familie decât cea naturală. Sunt perfect de acord cu această judecată. Poate sunt mame care nu-și pot crește copiii pentru binele lor. Dar eu am demonstrat că sunt o mamă bună. Problema mea? Am devenit mamă la vârsta de 16 ani. Tatăl copiilor mei este cu 34 de ani mai în vârstă ca mine. Dar cu ce sunt eu vinovată? Eram minoră atunci când părinții mei au decis și și-au dat acordul să mă căsătoresc cu el. Cu toate acestea, mi-am crescut copiii cum am putut mai bine, având doar lecția mamei mele care m-a crescut pe mine. Am ajuns în această țară străină în care nu cunoșteam pe nimeni. Nu știu a cui a fost greșeala: a părinților mei, a mea sau a celui care m-a corupt și i-a păcălit pe părinții mei. Nu cred, însă, că pentru asta trebuie să plătească trei copii, condamnați să trăiască fără mamă”, și-a început Andreia povestea.

Continuarea pe www.diasporaro.com

2 thoughts on “Diaspora Românească: Coșmarul unei mame românce în ANGLIA: „MI-AU FURAT TOȚI COPIII!”

  1. Mi se pare absurd sa iei copiii din ingrijirea propriei mame doar pentru ca tu consideri ca ea nu se descurca bine ca mama. Inteleg cazurile in care acestia sunt abuzati de catre parinti, dar nu stiu ce alta problema ar avea.
    Sa speram ca aceasta va avea oportunitatea de a-si recupera copiii.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s