Voința

Mă furişez prin labirintul vieţii,
Atingând azurul cu foşnetul gândului răscolit.
Voiesc să adorm pe câmpii de petale,
În nopţile albastre, vopsite de timp.

Mă dojenesc atunci când speranţa mă doare,
Şi sper să cuprind văzduhul prin cânt,
Nu doresc nici viaţă nici moarte,
Doar o secundă din infinit.

Voi spera să îmbrăţişez cerul,
Atunci când Domnul va vrea,
Îmi voi culca timidă iar părul,
Pe o poală de stele şi pe umbra ta.

Carmen Marin