Cândva

Într-o varǎ am fost copac.
Cu frunzele mele împodobeam pǎmântul,
Şi tot atunci seva îmi picura prin gene,
Trezindu-mǎ dimineaţa, în zâmbetul catifelat al soarelui.

Într-o altǎ varǎ am fost stea.
Rǎtǎceam pe bolta cereascǎ,
Oferind ofranda mea seninǎ,
Ochilor întristaţi de visare.

Şi apoi, într-o varǎ târzie,
Am fost râu.
Un râu ce îşi poartǎ cântecul şoptit,
Printre maluri stinghere.

Într-un alt anotimp am fost eu.
Obositǎ de mine.
Adormeam pe o ramurǎ de cireş,
Iar gândul cǎlǎtor, îmi mângâia amintirile uitate.

Carmen Marin