Toată dimensiunea infracțională a regimului Băsescu

Editorial

nistorescu_cornelUltimul film din viața secretă a familiei Băsescu le întrece pe toate. Mircea Băsescu le spune celor din clanul Bercea: ”Măă, ați dat un milion, mai dați cincizeci de miii, nu cincizeci, treizeci de mii și-l scoatem pe Bercea din pușcărie”.

Acest document înregistrat de DNA în casa lui Mircea Băsescu din Constanța ne dezvăluie toată dimensiunea infracțională a regimului Băsescu. Nu mai avem de-a face cu zvonuri, cu mărturii îndoielnice, cu dovezi indirecte. Fratele președintelui României trafica influență. Făcea negoț cu eliberări, cu sentințe, cu amânări, cu strămutări. Cazul aproape similar al fiului lui Mircea Băsescu, care voia să se aleagă cu 500.000 de euro pentru un alt trafic de influență, ne arată că există un grad ridicat de probabilitate ca familia Băsescu să se fi îndeletnicit cu asemenea afaceri la periferia justiției. Chiar să fi pus la cale un soi de industrie a condamnării sau a eliberării. Filmul difuzat de Antena 3 (gata să ducă războiul cu fostul președinte până acolo unde nu mai rămâne decât locul în care s-au căsăpit) este regizat de DNA și a fost turnat în casa lui Mircea Băsescu.

Filmul este în același timp o probă pentru un Parchet dirijat până la detaliu. Ne aflăm în fața unei probe irefutabile de manevrare a Parchetului împotriva unor cetățeni care au o neînțelegere cu fratele președintelui.

După felul în care DNA și Parchetul General au condus de-a lungul timpului investigația în cazul Mircea Băsescu-Bercea Mondial-Traian Băsescu suntem obligați să cerem lămuriri, socoteală și sancțiuni. Cine este responsabil de blocarea procurorului Iacobescu pe drumul de aflare a adevărului în acest dosar? Cine răspunde pentru tentativa de îngropare a dosarului? Cine a decis înscenarea flagrantului de la Constanța și ignorarea tuturor pistelor care duceau la Traian Băsescu? Nu cumva Traian Băsescu însuși, secondat de Laura Codruța și de Daniel Morar? Sunt ei implicați în deturnarea unui caz și sub influența lor s-a produs o tentativa grosolană de măsluire a justiției?

Citiți continuarea în articolul scris de Cornel Nistorescu, din Cotidianul.roObligatoria rescriere a cronicii regimului Băsescu

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.