Cămaşa de zăpadă

mărşăluiesc lungi trenuri prin burguri transilvane
ducând cu ele vântul transcontainerizat
ascultă-mi zice mama cum doarme codru Ioane
şi cum se mută iarna încet din sat în sat

pe buturugi de carpen eu sparg tăcerea-n două
un cer se surpă-n ape şi-un râu mai curge-n cer
aş vrea să prind văzduhul cu palmele-amândouă
să-l scutur de ninsoare până ce norii pier

de teamă toţi ai casei se-ascund între cojoace
ciobanii zac de-o vreme pe fluiere de os
sunt cel mai tânăr mire ce nu ştie să-mbrace
cămaşa de zăpadă pe visul lui frumos

se-aude-un zvon de cântec venind de nicăurea
lovindu-se în treacăt de orice munte slut
ascultă-mi zice mama cum plânge-n somn pădurea
când ţapinarii trufaşi securile-şi ascut

.

Soroc

nerăbdarea cade în al iernii laţ
urlă vântul nopţii până sub târnaţ

deodată satu-i sufocat de nori
ninge şi în oameni pentru sărbători

şoaptele iubirii nu ne mai ajung
pruncii dau năvală într-un vis prelung

iar cădem în cântec ca într-un soroc
şi-nvăţăm cu toţii limba altui foc

împărţim odihna ca şi între fraţi
ne sugrumă dorul după cei plecaţi

nerăbdarea cade în al iernii laţ
urlă vântul nopţii până sub târnaţ…

.

Ajunul Crăciunului

ne bat la poartă iar colindători
se-aud pe străzi cete cu clopoţei
suntem mai buni acum de sărbători
şi focu-n sobe râde cu scântei

miroase-a brad, colaci şi cozonac,
pe-obraz alunecă lacrimi fierbinţi
simbolic, Moş Crăciun scoate din sac
câte-un cadou pentru copii cuminţi.

pe cer se-adună agale norii groşi
şi ninge pe pământ cu fulgi uşori
cu glasuri tremurânde, bucuroşi,
ne bat la poartă iar colindători…

.
Se-ntorc acasă moţii

decembrie-şi mână turmele de nea
pe Valea Arieşului adâncă
întoarcerea spre casă-i tot mai grea
şi aşteptarea-i dură ca o stâncă

mai trece mocăniţa şi acum
de la Câmpeni spre Lupşa bunăoară
lăsând în urma ei miros de fum
ca şi un şarpe evadând spre seară

se-ntorc acasă moţii rând pe rând
cu traistele pe umeri atârnate
ca nişte brazi destoinici rămânând
legaţi în veci de veci de-ale lor sate…

.

Iubire babiloniană

abandonat de ultima ninsoare
ca de o mamă vitregă ce moare
lăsând păreri de rău în calendare

aştept o dimineaţă mult mai lungă
prin care să pătrund ca printr-o strungă
spre-amiaza care n-o să-mi mai ajungă

pentru-a mă lecui de-această rană
pe care-o lasă-n suflet ca-ntr-o dană
iubirea noastră babiloniană…