Copiii din discursul Regelui Mihai

Catalin Tolontanby Cătălin Tolontan

S-a întîmplat conform vorbei din fotbal: ”Pe nemți ești sigur că i-ai bătut abia cînd îi vezi urcați în autocar”. Îi poți conduce cu orice scor la pauză sau chiar pînă în minutul 90, dar ei nu vor ceda.

După primul tur, Klaus Iohannis a refuzat să urce în rata de Sibiu. A rămas aici, așa cum a rămas cînd ai lui au plecat în Germania, imediat după Revoluție. Pentru el, România nu a fost o obligație, ci o alegere.

Și, în această seară mai caldă decît anotimpul, dar așa a fost și în decembrie ’89 și așa a fost mereu în zilele speciale, ”neamțul” a întors rezultatul de la pauză, cînd era condus cu 3-0.

Acum cîteva zile, citam studiul celor de la openpolitics despre șansele ca Johannis să revină.  Oamenii de acolo avut o inspirație calmă. În 18 țări și 25 de ani de alegeri, doar într-un caz din zece s-a petrecut o revenire după o inferioritate de 10 puncte. Dar ei au analizat statistica. Niciodată nu se știe.

Curg imaginile cu Johannis în Piața Universității și adevărul e că doar de două, trei ori în Europa de după căderea Zidului s-a întîmplat ca outsiderul să răstoarne toate pronosticurile într-o asemenea manieră.

Studiile vor arăta de unde au venit cei aproape 1,6 milioane de oameni în plus față de primul tur. Cercetătorii vor afla cine sînt ei și cum am reușit să revenim la un număr de votanți egal cu cel din primul tur al alegerilor din 2000, cînd entuziasmul electoral era mult mai mare.

Văzîndu-i acum, printre steagurile României și măștile Vendetta, îți amintești discursul Regelui Mihai din Parlament. ”Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri”, a spus, în octombrie 2011, Regele.

Copiii invocați de el au ieșit în stradă. Vin din viitor, ca în filmele SF, vin nervoși că le lăsăm o casă vraiște. Regele nu a avut băieți, dar uite că i-a rămas o țară.

N-a fost un vot pozitiv, să nu ne mințim. A fost un vot de dispreț și de iritare teribile. Cînd sondajele au apărut pe TV nimeni nu a înțeles nimic. Noroc cu încrederea celor de la IRES, care au făcut eventul.

Însă nu doar emoția, nu doar ura, nu doar empatia cu diaspora, nu doar disperarea, nu doar eventualitatea răcoritoare a unei alte seri cînd mogulii pierd, ci și o nouă filozofie generațională a creat votul din această zi. În studioul B1 TV, Ion Cristoiu observă: nu mai funcționează vechiul model politic. Nu mai merge cu pomana și cu aparatul de voturi.

Ce vrea această generație, concept mai degrabă civic decît biologic, pentru că s-au revoltat oameni de diverse vîrste? Simplu de zis, complicat de realizat. Să nu mai fim ultimii din Europa. Să fie băgați în seamă și să nu mai cheltuiască niște incompetenți ai prezentului din buzunarul viitorului.

Istoricul britanic Niall Ferguson a muncit un capitol întreg în cartea sa ”Marele declin” pe această temă. El spune că tot mai mulți cetățeni ai Europei simt că se comite o fraudă la adresa viitorului lor. Gata, să depășim faza bugetelor multianuale! E nevoie de bugete și de responsabilități intergeneraționale. Cît din ce cheltuim sau din deciziile pe care le luăm îi afectează pe cei care sînt astăzi copii și tineri? ”Ar trebui pregătite rapoarte pe generații”, scrie Ferguson.

Măștile albe cu mustăți negre ne somează. Actuala farsă a produs disoluția contractului social între generații. Ei nu mai vor să fie conduși în maniera opacă și necinstită și au declarat-o răspicat: dintr-un milion de voturi în minus în dimineața de duminică, nu se va lumina de luni și Johannis va avea un avans de peste 600.000 de voturi.

Victor Ponta s-a urcat în autocar. Oamenii strigă de pe margine.

Vor respect, dar și salarii mai mari. Vor condiții de carieră mai bune și autorități mai transparente.

Dacă e cu adevărat înțelept, noul președinte al României nu-și va revendica personal albul măștilor. Oricine a făcut-o, oricine a folosit puterea discreționar, s-a trezit cu ei la ușă.

Ura împotriva lui Ponta a fost înainte ura împotriva lui Băsescu și a fost anunțată de ura la adresa lui Năstase. ”Două Românii” a zis, în 2004, Adrian Năstase, gîndindu-se în primul rînd la geografie și la educație. E mai mult de atît.

Coborîți din cărțile de economie, din discursul Regelui și evadați de pe facebook, copiii au ieșit în stradă ca să ne ceară factură pe fiecare chestiune care-i privește. Ne-au împrumutat țara, o vor înapoi că și ei au luat-o de la alții, care le urmează și care și-au tras deja măștile pe față, privindu-i cu un zîmbet atent.

Sursa: http://www.tolo.ro/2014/11/17/copiii-din-discursul-regelui-mihai/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.