“Creştinul Azi” – Comunicat cu privire la alegerea Președintelui României

 siglaUBR-294x300Aşadar, să urmărim lucrurile, care duc la pacea şi zidirea noastră.

(Epistola către Romani 4:19)    

În aceste zile, când cetățenii țării noastre urmează să voteze în turul al doilea al alegerilor pentru Președinția României, credincioșii baptiști sunt îndemnați să se roage pentru țara noastră. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru România și deoarece de binele țării depinde și binele cetățenilor ei, ne rugăm ca Dumnezeu să îi binecuvânteze pe toți cei se află în slujba țării și contribuie la bunăstarea acesteia.

Totodată ne rugăm pentru pacea și liniștea României, rugându-ne ca Dumnezeu să ne ajute să transformăm țara noastră într-o patrie pământească dorită de toți cetățenii ei.

Uniunea Baptistă din România dezaprobă folosirea religiei în campania electorală. Constituția României garantează egalitatea tuturor cetățenilor țării fără deosebire de religie [Art. 4 (2)] și interzice orice formă de învrăjbire religioasă [Art. 29 (4)] precum și incitarea la ură religioasă [Art. 30 (7)].

În calitate de credincioși creștini baptiști considerăm că trebuie să urmăm sfatul Apostolului Pavel: Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor. Dacă este cu putinţă, întrucît atîrnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii (Epistola către Romani 12:17,18).

Îndemnăm credincioșii baptiști să își îndeplinească îndatoririle și drepturile de cetățeni potrivit modului în care le dictează conștiința pentru ca voia lui Dumnezeu să se facă în țara noastră.

Otniel Ioan Bunaciu
Președinte, Cultul Creștin Baptist din România
Federația Europeană Baptistă

Citeste mai mult: Comunicat cu privire la alegerea Președintelui României | Revista Creştinul Azi

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.