Am rămas de-a dreptul stupefiat şi indignat în acelaşi timp când am dat peste un articol intitulat pompos „Iisus nu a existat niciodată, susţine un cercetător, care a analizat 126 de texte istorice”, articol prezentat pe Mediafax, fiind preluat de pe prestigiosul The Daily Mail.
Si am fost nerăbdător să îl citesc, deşi ştiam din start că avem de-a face cu o nouă diversiune de genul „Codul lui da Vinci”, „Evanghelia după Iuda” sau „Mormântul pierdut al lui Isus”.
De pe Mediafax a fost preluat apoi pe alte site-uri de limbă română cum sunt Realitatea. net, Ştirile ProTv şi altele mai puţin populare.
Articolul respectiv este semnat de un oarecare Michael Paulkovich şi aş fi rămas doar la a-l citi dacă nu aş fi văzut impactul pe care l-a avut în mediile sociale şi dacă nu aş fi citit câteva din sutele de comentarii.
Articolul din The Daily Mail a înregistrat 39 000 de shares şi 2 900 de comentarii, pe realitatea.net – 5172 share şi pe mediafax 1500 share. Articolul din The Daily Mail care începe folosind apelativul de cercetător istoric pentru Paulkovich, se inspiră în alte două articole scrise de însuşi Michael Paulkovich, primul intitulat The Fable of the Christ şi publicat pe site-ul Free Inquiry şi un al doilea care este de fapt o recenzie la cartea lui, publicată în 2013 şi intitulată No Meek Messiah.
Autorul începe spunând că el a fost un sceptic privind persoana Domnului Isus, dar a început o căutare a lui Isus cel istoric. Din cei 126 de autori antici pe care i-a studiat, el susţine că la nici unul nu a găsit vreo referinţă cu privire la vreun personaj faimos numit Isus, care ar fi trăit în acea vreme. Curios lucru este că pe lista celor 126 apar nume precum Josephus Flavius, Tacit, Suetoniu şi Lucian. Pe de altă parte, dacă autorul a pornit într-o căutare onestă, de ce nu face nici o referinţă pertinentă la cărţile Noului Testament, în special la scrierile lui Luca care conţin atâtea date istorice, toate acestea fiind considerate corecte. De ce nu apar referinţe la scrierile lui Iustin Martirul, Clement din Roma, Ignaţiu sau Irineu?
Ce am observat este că domnul Paulkovich, porneşte de la premisa că Isus nu a existat niciodată şi şi-a construit pledoaria în aşa fel ca cititorul să poată ajunge la această concluzie.
Astfel, face referinţă la un filosof din sec.I numit Apoloniu, pe care îl consideră o persoană reală, bine atestată istoric, dar care nu a lăsat nici o urmă de Isus în scrierile lui. Despre acest personaj bine atestat istoric, aflăm doar dintr-o singură lucrare, scrisă de Philostratus, în secolul III (Viaţa lui Apoloniu de Tiana) lucrările lui Apoloniu fiind în cea mai mare parte pierdute, iar fragmentele care au supravieţuit sunt discutate în ceea ce priveşte paternitatea lor.
Iată ce se scrie pe Wikipedia (în lb. engleză) despre sursele folosite de Philostratus: „Una dintre sursele esenţiale despre care Philostratus afirmă, sunt „memoriile” (sau jurnalul) lui Damis, un acolit sau tovarăş al lui Apoloniu. Anumiţi cărturari afirmă că jurnalul lui Damis era o invenţie a lui Philostratus, în timp ce alţii afirmă că ar putea fi vorba de un document adevărat dar falsificat de către o altă persoană şi utilizat ingenios de către Philostratus”. (1)
Deci în concluzie, Apolonio de Tiana, fără a intra într-o analiză exhaustivă, nu este „personajul cel mai fascinant din primul secol”, aşa cum îl descrie Paulkovich.
Nu a găsit nici o informaţie la părintele Bisericii Marcion din Pont, care conform lui Paulkovich a negat naşterea lui Isus din fecioară, iar crucificarea era o minciună. Cine a fost Marcion? Se pare că fost un personaj inteligent, bine organizat şi dispunea de mulţi bani pentru a-şi putea propaga teoriile. Este considerat ca fiind cel mai mare pericol la adresa creştinismului din secolul II. „Nu a rămas nici una din scrierile lui şi tot ceea ce ştim despre el sunt scrierile lui Tertulian şi Irineu, condamnându-l. Cu toate acestea, există informaţii despre cel puţin două texte, unul cunoscut ca şi Antitesis (contradicţii dintre Vechiul Testament şi Noul Testament) şi un altul în care prezintă Biblia în propria lui versiune”, scrie wikipedia. (2)
Marcion a fost primul care a alcătuit un canon al Noului Testament, în care a inclus doar epistolele lui Pavel (fără epistola către Evrei) şi Evanghelia după Luca, din care a exclus primele două capitole. Avea o viziune foarte curioasă despre Dumnezeu Creatorul şi pentru că credea într-o Împărăţie viitoare care va veni curând, s-a opus căsătoriei (vezi şi 1 Timotei 4:1 – 3). Pe de altă parte,dacă nu a rămas nici un document de-a lui Marcion, atunci ce a studiat oare Paulkovich?
Un alt părinte al Bisericii studiat de Paulkovich, este părintele Atenagoras. „Lecturând operele părintelui Atenagoras din sec. II, niciodată nu vei întâlni cuvântul Isus, deci Atenagoras nu cunoştea numele Mântuitorului său personal, se pare”, scrie Paulkovich.
Atenagoras a fost unul dintre părinţii Bisericii din sec. II, dar este puţin cunoscut iar Eusebio de Cezarea şi Ieronim, nu fac nici o referinţă la el. Singurele menţiuni le găsim într-un fragment al lui Metodiu din Olimp (312 d.H.) şi câteva detalii biografice puţin credibile în Istora Creştină a lui Filip din Side (425 d.H.). De la Atenagoras ne-a rămas lucrarea lui cea mai importantă Apologia, care este un tratat filosofic de apărare a creştinilor în faţa împăratului Marcu Aureliu şi a fiului său Commodus. În această lucrare, el prezintă şi o demonstraţie destul de bine conturată în favoarea Trinităţii, el fiind convins de dumnezeirea Tatălui, dumnezeirea Fiului, dumnezeirea Duhului Sfânt şi de relaţia de egalitate dintre cei trei.
„Aşa deci, este destul de bine demonstrat că nu suntem atei, deoarece admitem existenţa unui singur Dumnezeu … Cine oare nu ar fi surprins să audă că sunt numiţi atei pe acei care acceptă un Dumnezeu Tatăl, un Dumnezeu Fiul şi un Dumnezeu Duhul Sfânt, care îşi arată puterea în unitate şi diferenţa în autoritate? (Suplica X). (3)
Este curios să se afirme că Atenagoras nu a făcut nici o referire la Isus.
Cel mai curios lucru, în lucrarea lui Paulkovich, îl întâlnim atunci când acesta face referire la apostolul Pavel:
„Biblia venerează pe artistul înainte cunoscut ca şi Saul din Tars, un „apostol” străin de mântuitorul său ceresc. Pavel nu este conştient de fecioara Maria, ignorant în ceea ce priveşte naşterea lui Isus, de părinţii lui, de evenimentele din viaţa lui, de misiune, de minuni, apostoli, trădarea, judecata şi suferinţa de pe cruce. Pavel nu ştie nici unde Isus a trăit şi consideră crucificarea ca fiind metaforică (Galateni 2:19 – 20). Contrar Evangheliilor absurde, Pavel niciodată indică că Isus ar fi venit pe pământ. Şi afirmaţia celor „cinci sute de martori” (1 Corinteni 15), este o falsificare bine cunoscută”.
Nu vreau să intru în detalii privind ignoranţa, pe de o parte şi prejudecăţile evidente, pe de altă parte, ale domnului Paulkovich, în ceea ce priveşte epistolele lui Pavel şi Faptele Apostolilor. Vreau să las doar câteva texte care demonstrează adevărul promovat de Pavel în scrierile lui:
Ea (Evanghelia) priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, iar în ce priveşte duhul sfinţeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru, (Romani 1:3-4).
… pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti. Ei sunt israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele, patriarhii, şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin! (Romani 9:3-5)
V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit. În urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. (1 Corinteni 15:3-7)
Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine… (1 Corinteni 11:23)
Iudeii aceştia au omorât pe Domnul Isus şi pe proroci, pe noi ne-au prigonit, nu plac lui Dumnezeu şi sunt vrăjmaşi tuturor oamenilor, (1 Tesaloniceni 2:15)
Dar gafa cea mai monumentală a acestui cercetător istoric, aşa cum este catalogat în The Daily Mail, iese în evidenţă atunci când vorbeşte despre istoricul evreu Josephus Flavius:
„Istoricul Josephus a publicat „Războaiele Iudeilor” în anul 95 d.H. A locuit în Jaffa, la o milă de Nazaret şi încă Josephus nu a auzit nici de Nazaret şi nici de Isus”.
Iar în The Daily Mail se scrie: „dintre scriitorii pe care i-a examinat din sec. I până în sec. III, nu a găsit decât o carte care face o referinţă la Isus „Războaiele Iudeilor” de istoricul roman Josephus Flavius(istoric roman – o altă gafă n.tr.), scrisă în anul 95 d.H. dar el susţine că este fabricată”.
Deşi nu ni se spune explicit, se pare că Paulkovich se referă la Războaiele Iudeilor ca fiind cartea în care Josephus face referire la Isus, şi despre care autorul susţine că aceasta este „fabricată”. Dar Războaiele Iudeilor a fost scrisă mai devreme (între 75 şi 79 d.H.), iar referinţele lui Josephus la Isus sunt făcute în Antichităţi Iudaice, o altă lucrare a istoricului evreu, care a fost publicată într-adevăr în 95 d.H. şi nu este vorba de o singură referinţă ci de două:
„Cam în acea vreme trăia Isus, un om înţelept, dacă poate fi numit aievea om. El a fost autorul unor uluitoare minuni şi învăţătorul oamenilor care erau bucuroşi să afle adevărul. A atras de partea lui o mulţime de iudei, dar şi o mulţime de păgâni. Acesta a fost Cristos. Chiar daca Pilatus, datorită acuzaţiilor aduse de fruntaşii poporului nostru, l-a ţintuit pe cruce, n-au încetat să-l iubească cei ce l-au îndrăgit de la început. Căci li s-a arătat a treia zi iarăşi viu, aşa cum au prezis profeţii trimişi de Dumnezeu, înfăptuind şi o mie de alte miracole. De atunci şi până astăzi dăinuie poporul creştinilor, care îşi trage numele de la dânsul.” (Antichităţi XVIII, 33)
„Potrivit firii sale, Ananus a gândit că este un prilej bun, de vreme ce Festus era de acum mort, iar Albinus se afla încă pe drum; a chemat aşadar sinedriul judecătorilor şi l-a adus în faţa lor pe fratele lui Isus numit Hristosul, al cărui nume era Iacov, şi încă pe alţi câţiva, iar după ce i-a învinuit că nesocotiseră legea i-a osândit să fie loviţi cu pietre”. (Antichităţi XX, 9:1).
Îmi pare rău că trebuie să ajung la această concluzie, dar Michael Paulkovich este orice altceva, dar cercetător istoric, în nici un caz.
Cine este de fapt acest personaj, aflăm din menţiunea făcută la sfârşitul articolului publicat de el în Free Inquiry: „Michael Paulkovich este inginer aerospaţial şi scriitor independent, colaborator frecvent al site-ului Free Inquiry şi a revistei Humanist Perspectives, editor colaborator la The American Rationalist şi American Atheist”.
Ar trebui să mă opresc aici, deoarece calificativul de istoric este mai mult decât o exagerare, iar privind la revistele la care colaborează, ideologia motivaţională a domnului Paulkovich, este clară. Totuşi vă rog să-mi permiteţi să epuizez subiectul (aşa cum poate fi prezentat pe un blog).
Ce spun istoricii necreştini despre Isus cel istoric???
Pe lângă Josephus, care a fost prezentat mai sus, găsim referinţe despre Isus la mai mulţi istorici, cei mai importanţi fiind prezentaţi mai jos:
Tacit – „Nici dezminţirile oamenilor, nici bogăţiile dăruite, nici căinţa în faţa zeilor nu iau folosit lui Nero ca să scape de ocara celor încredinţaţi că el poruncise marele pârjol, focul din Roma. Aşa încât, pentru a curma zvonurile, i-a învinuit pe nedrept şi ia supus la cele mai cumplite cazne pe cei numiţi îndeobşte creştini, oameni întâmpinaţi cu ură pentru grozăviile lor. Christus, întemeietorul acestui nume, a fost osândit la moarte de Ponţiu Pilat, procuratorul Iudeii de sub cârmuirea lui Tiberiu; însă dăunătoarea superstiţie, înnăbuşită o vreme, s-a ivit iarăşi, nu doar pe întinsul Iudeii, de unde a izvorât pacostea, ci nu mai puţin în toată cetatea Romei”. (Annals XV, 44).
Lucian din Samosata – satiric grec din a doua jumătate a sec 2 – „Creştinii, trebuie să ştiţi, se închină până astăzi unui om – înalta faţă care le-a întemeiat noile rituri şi care a fost răstignit pentru asta … Vedeţi voi, aceste făpturi rătăcite pornesc de la încredinţarea neabătută că sunt de-a pururi nemuritoare, ceea ce lămureşte dispreţul faţă de moarte şi dăruirea de sine nesilită care sunt atât de obişnuite în rândurile lor; apoi legiuitorul lor dintâi i-a făcut să creadă că sunt cu toţii fraţi din clipa convertirii şi că trebuie să tăgăduiască zeii Greciei pentru a se închina înţeleptului răstignit şi să trăiască după legile sale. Le primesc pe toate acestea numai pe temeiul credinţei, ajungând să ia în derâdere bunurile lumeşti, pe care le judecă drept simplu avut obştesc”. (Lucian din Samosata, The Death of Peregrine, 11 – 13).
Suetoniu – secretar al cancelariei imperiale sub Hadrian, scrie în lucrarea lui „Viaţa lui Claudiu” 25:4„Întrucât evreii aduceau în toată vremea tulburări la îndemnul lui Chrestus (o altă ortografie pentru Christus), el (Claudiu) i-a alungat din Roma”. Luca se referă şi el la acest eveniment în Faptele Ap. 18:2 şi care a avut loc în anul 49 d.H. Într-o altă lucrare, Suetoniu aminteşte despre incendiul care a pustiit Roma în 64 d.H., sub stăpânirea lui Nero. El relatează: „Nero i-a pedepsit pe creştini, o comunitate de oameni pradă unor superstiţii noi şi dăunătoare”. (Lives of the Caesars, 26.2)
Pliniu cel Tânăr – guvernator al Bitiniei în Asia Mică (112 d.H.), scria împăratului Traian despre modul în care trebuia să-i trateze pe creştini. În acea scrisoare relatează despre oamenii aduşi la judecată:
„Se apărau, cu toate acestea, spunând că singura lor vină sau greşeală era obişnuinţa de a se întâlni într-o zi anume hotărâtă, înaintea zorilor, atunci când înalţă, răspunzându-şi cu versete, o cântare lui Hristos, ca unui zeu şi se leagă printr-un jurământ solemn să nu făptuiască vreo nelegiuire, ba niciodată să nu înşele, să nu fure, să nu comită adulter, niciodată să nu-şi calce cuvântul şi să se arate mereu vrednici de încredinţarea care li se dă atunci când sunt chemaţi” (Epistole X, 96).
Thallus –este unul dintre primii autori seculari care îl menţionează pe Hristos. Thallus a scris o istorie a lumii oriental-mediteraneene care cuprinde evenimentele de la Războiul Troian până în perioada vieţii sale şi este datată probabil în jurul anului 52 d.H. Din nefericire lucrările sale s-au pierdut, fiind păstrate doar fragmentar în citate. Unul dintre aceştia este Iulius Africanus, un autor creştin care şi-a redactat opera în jurul anului 221 d.H. El arată într-un pasaj:
„În cea de a treia carte a istoriilor sale, Thallus socoteşte această întunecime, fără nici un temei după cum mi se pare, o eclipsă a soarelui (fără nici un temei, fireşte, întrucât o eclipsă de soare nu poate avea loc în acelaşi timp cu luna plină, iar Isus a murit la vremea lunii pline pascale” (Iulius Africanus, Cronografia, 18.1).
Talmudul babilonian – „Învăţătura spune: în ajunul Paştelui, Yeshu a fost atârnat. Vreme de 40 de zile înainte de execuţie, un vestitor a umblat în toate părţile, strigând: are să fie lovit cu pietre că a lucrat vrăjitorii şi la ispitit pe Israel la apostazie. Orice om care poate să spună ceva în apărarea lui să vină înainte şi să vorbească pentru el. dar întrucât nimic n-a fost spus în apărarea lui, a fost atârnat în ajunul Paştelui” (Sinedriu 43a; cf. t. Sin. 10;11; y Sin.7:12; Tg. Estera 7:9). O altă versiune a textului vorbeşte despre „Yeshu nazarineanul”. (4)
În prestigioasa lucrare The New Encyclopaedia Britannica, privitor la istoricitatea lui Isus se afirmă:„Aceste relatări independente demonstrează că în Antichitate nici măcar opozanţii creştinismului nu s-au îndoit de istoricitatea lui Isus, care a început să fie pusă la îndoială, fără nici o bază, la sfârşitul sec. XVIII, de-a lungul sec. XIX, şi la începutul sec. XX”.
Continuarea AICI
Autor: Beni Dradici
Revista ARMONIA - Saltmin Media 