Nea Marin si copilaria

Amza Pellea Mă fraților,

Acu, ce să mai spui. Eram și noi frumosi, și tineri. Pe Strandul Tineretului. Ce fete frumoase, mă fratilor. Una si una. Colege din toată Craiova. Stăateam pe cearceafuri, la soare, ne puneam cearceafurile alături, pe grupuri, ne vizitam de la un cearceaf la altul, cunoștințele. Aveam și dușuri, măi fratilor. In aer liber. Apa rece, cât cuprinde. Aveam si vestiare. Chiar si alea individuale, erau comune. Aveam si garderobă. Tot comună. Și două bazine. Unul mic, pentru copii. Altul mare, pentru tineri si bătrâni. Comunicau între ele. Știi? Comunicau între ele. Pe dedesupt. Printr-o fantă.

Din timp, mă fratilor. Veneam la ștrand, luam belet de afară, de la casierie, si coboram treptele. Acolo, STOP. Fără belet, nu puteai să întri. Dacă nu era nimeni la ușă, așteptai. Ușa era deşchisă. Să vina paznicul. El era multitasking. Portar. Salvamar. Supraveghetor. Toate treceau prin ochii lui. Tot ce mișcă. Toate femeile de serviciu. Îl chema Sile. Mă fratilor, nu era mare de tot. Dar nu era mic. Era zdravăn. Avea niste ochi de panteră. Brațele, arcuri. Picioarele, de Apollo. Muschii gâtului si ai spatelui, de Atlas. Mă fratilor, nu misca unul în fața lui Sile. Respect până la pământ. Mai veneau unii, mai colorati, la fete. Când apărea Sile, le revenea culoarea. Si se duceau la piscinele lor. Acum, cum putea să încapă toată Craiova, copii, tineri, profesori de înot, de sport, ba chiar si Sorescu, cu scriitorii, si nu numai, în doua bazine, în Strandul Tineretului, cum puteau să încapă, nu se stie. Aveam si apa in bazine, mă fratilor. Cand o schimbau, era cristal. Apoi, se mai intuneca la culoare. Se facea spre verde. Ce nu faceam noi acolo? Ce galagie, ce ciripit de pasarele, ce taina, ce schimburi de experienta si idei! Ce zeite, mai fratilor! Ce zei! Da era una, ma fratilor. Sportiva. Mai fratilor, nu era Atena. Nici Artemis. Era o Afrodita blondă. O văd si acum. Cu doua cozi impletite. Si corpul! … Eh! Daca am sti noi să-l descriem. Îți tăia rasuflarea. Si un țigănuș mic, in fața ei, de-i ajungea până la buric, se uita la ea, si o inghitea toată. Acu, e turcoaică. In Centru. La Zeul Hoților. In Muzeul Figurilor de ceară. O cheamă Valide. Toată ziulica, vorbeste la telefon. Si asteapta clientii, o fată care nu e cum era ea, la vârsta ei. Cât despre haine, ce sa spun eu? Stii, ce sa spun eu? Neste alea… de nu le cumpara nimeni. Haine educative. Contraexemple de haine. Cum sa faci bani, cand nu vinzi nimica. Sile, ma fratilor, batea la colorati, si nu numai, ca la fasole. Se suparara aia, cand veni vremea coloratilor. Lasa ca-l invatam noi minte. Si era Sile, la o masa, la Simplon, parca. Si coloratii organizara o ambuscada. Cu săbii. Cu topoare. Cu suliti. Cu alte alea. Si tăbărară peste el, înăuntru. Că Sile era singur. Da se oţăra ăla. Se oțăra, mă fratilor. Si intra in ei, ca uliul in vrăbii. Ii lua la goana cu scaunele. Da coloratii luară cu ei si un copil. Stii, un copil. Si îi zisera: Ia du-te tu la el, in timp ce noi il asediem. Ia du-te tu. Cu o săbiuță in mână. Si taie-i femurala. Medici mari, coloratii! Si copilul, ascultator. Stii, ascultator! Făcu ce auzi. Si Sile se uita la el, cum fugi. Si îi curse tot sângele din el. Ca o femurala, nu se poate coase. Nu s-a gasit inca, metoda. Se cos alte afaceri. Ma fraților, Jiul, Lunca, Strandul de la Constructorul, Strandul de la Lunca, Parcul Poporului, Gradina Botanica, parcul de la Agronomie, Aula Buia, Casa Studentilor, Casa Pionierilor, Teatrul National, salile de spectacole ale scolilor, liceelor si facultatilor, Filarmonica, Biblioteca Aman, bibliotecile scolilor, salile si terenurile lor de sport, statuile, monumentele, cinematografele, Casa Stiintei si Tehnicii, uitai ceva? Ziceti si voi… astea erau distractiile de pe vremea mea. Preturi de doi ban. Sau pe gratis. Acces liber. Comun. Veneau mesterii in puscarii, si spuneau gardienilor: dati-ni-i noua pe astia, ca scoatem noi oameni din ei. Adica, stergeau si stigmatele incuiatilor. Si toata tara era o copilarie. Copilărie ușoară, măi fraților! Uitai. Măi fratilor, unde era gunoiul? Ca noi nu mâncam si nu beam acolo, nimic? Parca, parca, erau vreo doua cosuri. La un strand intreg. Parca mâncam ceva. Câte un pachetel.. . Luat de acasa. Ba faceam si masa comuna. Pe cearceafuri, puse impreuna. Si ce facea statul cu gunoiul? Ce facea cu el? Ca nu era sa il dea la export. Servetelele se degradeaza usor. Asa ca mai bine le reciclau, poate. Cu urme de mâncare, cu tot. Sa tipareasca marea literatura universala. Cititi, măi fratilor! Să ajungeti mai bine, decât noi!

12 ianuarie 2014 

Jianu Liviu-Florian

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s