Căderea îngâmfatului ,,Chris“ (fără ,,t“, adică fără cruce) în păcatul curviei și reacțiile aiuritoare ale cetei care-l înconjoară a venit ca o confirmare a Evangheliei adevărate. Nu, acest ,,Chris“ nu este un Christos în miniatură, destinat să facă ,,minuni mai mari chiar decât ale Lui“, ci un impostor, un rob al păcatului, un învățător mincinos, un propovăduitor al ,,unei alte evanghelii“, căruia trebuie să-i spunem categoric: ,,Anatema“.
Evenimentul ne prilejuiește un moment de meditație pentru limpezirea crezului nostru. Iată întrebarea fundamentală care se pune:
Care este scopul final, credința sau minunile?
Credința este ,,în Împărăția care va veni“, în ciuda evidențelor contrare de astăzi. Minunile ar fi semnul că ,,Împărăția a și venit“ în sforțările aberante ale mișcărilor eretice de acum. În contextul disputelor care, slavă Domnului, n-au contaminat decât o minoritate neînsemnată din creștinismul românesc, o lămurire este mai mult decât necesară.
Unii văd minunile drept o cale către credință, alții, răsturnând logica divină, văd credința drept o cale spre minuni. Pentru aceștia din urmă, minunile ar fi scopul final, adică îndreptarea tuturor defectelor din lume și instaurarea Împărăției, ,,cu putere“, acum și aici. Pentru clarificarea disputei, vă propun să analizăm împreună un text din Evanghelia lui Ioan:
Isus S’a întors deci în Cana din Galilea, unde prefăcuse apa în vin. În Capernaum era un slujbaş împărătesc, al cărui fiu era bolnav. Slujbaşul acesta a aflat că Isus venise din Iudea în Galilea, s’a dus la El, şi
L-a rugat să vină şi să tămăduiască pe fiul lui, care era pe moarte. Isus i-a zis: ,,Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu niciun chip nu credeţi!“ – Ioan 4:46-48
Apostolul Ioan ne spune că Domnul a revenit în locul în care Și-a arătat slava prin săvârșirea primei minuni-semn și unde rezultatul a fost că: ,,ucenicii Lui au crezut în El“ (Ioan 2:11).
Scopul înmulțirii vinului la nunta din Cana nu a fost să satisfacă pofta unor nuntași bețivi (textul vorbește despre ,,tactica“ aburelii cu vinul bun și a consumării vinului ,,cel mai puțin bun“ numai după ce nuntași și-au pierdut discernământul). Scopul minunii din Cana, așa cum ne spune clar și limpede Ioan, a fost ca să producă acea ,,credință necesară“ în ucenicii Săi.
Oamenii din Cana se obișnuiseră însă cu gândul că acest Isus din satul vecin (Nazaretul este doar la o aruncătură de piatră) poate face minuni și s-au apropiat de El ca de un ,,vindecător“ de ocazie. Scopul lor era să-L vadă îmbunătățindu-le condițiile de viață. Slujbașul al cărui copil avea nevoie de o minune pentru vindecare venise tocmai din Capernaum, ceea ce a însemnat o cale lungă, de cel puțin câteva ore (Ioan 4:52 ne spune că slujbașul a ajuns acasă a doua zi).
Mă veți întreba: ,,Și ce este rău dacă oamenii văd în Domnul Isus, atunci și acum, un vindecător al tuturor boalelor?“ Vă voi răspunde arătându-vă reacția Domnului Isus la această ,,popularitate“ nedorită:
,,Isus i-a zis: ,,Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu niciun chip nu credeţi!“
În loc să o aprecieze, Domnul Isus o refuză, subliniind că vindecările nu sunt ,,metoda“ favorită pentru mântuire, ci credința. Credința este stăpână pe lucrurile ,,nădăjduite“ și ,,nevăzute“. Minunile aduc credința ,,prin vedere“, iar aceasta nu este ce a avut Dumnezeu în gând pentru noi atunci când L-a trimis pe Fiul Său în lume. În programul divin, epoca actuală nu este epoca Împărăției, epoca transformării pământului, ,,prin credință“, într-un nou paradis. Copiii lui Dumnezeu privesc spre o Împărăție viitoare, acceptând viața de acum doar ca pe o ocazie de mântuire a sufletului prin credință, nu prin vedere.
Așa cum bine remarca cineva, dacă Dumnezeu ar fi vrut ca Fiul Său să instaureze Împărăția la prima Lui venire, metoda Lui de lucru ar fi fost cu totul și cu totul alta. Ar fi fost suficientă o vorbă spusă de Cel prin Cuvântul căruia au fost făcute toate (acel ,,să fie și a fost“) ca toate lucrurile rele din lume să dispară. Deocamdată însă, stăpânitorul lumii acesteia este încă Satan, iar locuitorii pământului sunt lăsați să guste din amarul intrării sub autoritatea și domnia lui.
,,Ştim că sîntem din Dumnezeu şi că toată lumea zace în cel rău“ (1 Ioan 5:19)
Deocamdată, înnoirea nașterii din nou se produce doar la nivelul sufletului, urmând ca bolile și neputințele trupului să fie înlăturate doar la înnoirea tuturor lucrurilor:
,,Dar ştim că pînă în ziua de azi, toată firea suspină şi sufere durerile naşterii. Şi nu numai ea, dar şi noi, cari avem cele dintîi roade ale Duhului, suspinăm în noi, şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiți. Dar o nădejde care se vede, nu mai este nădejde: pentru că ce se vede, se mai poate nădăjdui? Pe când dacă nădăjduim ce nu vedem, așteptăm cu răbdare.“ (Rom. 8:22-23).
Credința ne este necesară pentru ,,așteptarea Împărăției“, nu pentru instaurarea ei în clipa de față. Credința ne este necesară pentru a vedea dincolo de ,,realitatea“ tristă dimprejur, programul desăvârșit al lui Dumnezeu cu lumea.
,,Isus i-a zis: ,,Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu niciun chip nu credeţi!“
Evanghelia lui Ioan subliniază această ordine: scopul suprem al lucrării lui Christos este credința! Minunile ocazionale sunt doar sclipiri singulare ale Împărăției ,,care va să vină“. Iată concluzia trasă de Ioan din acest eveniment:
,,Tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi zisese Isus: ,,Fiul tău trăieşte“. Şi a crezut el şi toată casa lui. Acesta este iarăş al doilea semn, făcut de Isus, după ce S’a întors din Iudea în Galilea“ – Ioan 4:53-54
Scopul vindecării a fost trezirea ,,credinței adevărate“ în inima slujbașului, nu doar înlăturarea suferinței din casa unui tată necăjit. De fapt, întreaga Evanghelie a lui Ioan a fost scrisă deliberat și calculat cu scopul răspândirii acestei ,,credințe mântuitoare“ în Christos:
,,Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne cari nu sînt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentruca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezînd, să aveţi viaţa în Numele Lui“ (Ioan 20:30-31).
Ioan scrie că scopul Evangheliei nu este să ,,aducă Împărăția acum“, ci să producă în oameni credința în divinitatea lui Christos, care va aduce Împărăția la cea de a doua Sa venire.
Țelul minunilor săvârșite de Domnul Isus n-a fost aducerea Împărăției ,,acum“, ci dobândirea credinței în Christos pentru ,,atunci“. După Înviere, ucenicii au fost trimiși până la capătul pământului să anunțe posibilitatea salvării prin credința în Christos de sub mânia divină care se va dezlănțui asupra lumii păcătoase. Această ,,salvare“ trebuie să se producă ,,acum“, înainte ca ,,Împăratul plecat într-o țară îndepărtată“ să se întoarcă și să ne ia pe toți la întrebări. Trăim împreună în vremea ,,așteptării“.
,, … şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi: pe Isus, care ne izbăveşte de mânia viitoare“ (1 Tes. 1:10).
Nu este ușor să crezi în venirea Împărăției, pentru că mai toate evenimentele din jur ne arată mai degrabă biruința diavolului decât biruința lui Christos! Nu degeaba a întrebat El retoric: ,,Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credință pe pământ?“ (Luca 18:8).
Adevărul este că avem nevoie de o credință foarte mare ca să mai putem crede azi … Asta ne-a fost însă rânduit și asta va fi motivul răsplătirii noastre:
,,Tomo, pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut și au crezut“ (Ioan 20:29).
,,Circarii“ din Capernaumele noastre contemporane ar vrea să-L vadă mereu pe Domnul Isus făcând minuni. Și depravatul Irod și-a dorit-o:
,,Irod, când a văzut pe Isus, s-a bucurat foarte mult; căci de mult dorea să-L vadă, din pricina celor auzite despre El; şi nădăjduia să-L vadă făcând vreo minune. I-a pus multe întrebări; dar Isus nu i-a răspuns nimic“ (Luca 23:8-9).
V-ați gândit vreodată că, dacă programul lui Dumnezeu prin Christos ar fi fost ,,întemeierea imediată a Împărăției“, El ar fi putut face ca Domnul Isus să învie ,,pe cruce“, L-ar fi putut face să se dea jos singur de pe ea imediat după ce și-a dat duhul și S-a jertfit pentru ispășire. Dacă L-ar fi văzut făcând așa ceva, dacă L-ar fi văzut schimbându-se în trupul învierii înaintea ochilor lor, toți cei de acolo ar fi ,,crezut“.
L-ar fi luat pe brațe, L-ar fi cărat în slavă în Ierusalim, L-ar fi dus în templu și, cu asta, ar fi început … Împărăția! Dumnezeu n-a programat însă așa ceva, oricât ar vrea să ne convingă ,,circarii“ de astăzi de altceva.
Cât de departe sunt ,,propovăduitorii minunilor ca semne ale venirii Împărăției pe pământ“ de logica planului divin! Cât de străini sunt ei de ,,viețuirea prin credință“ pe care o pretind caraghios, cerându-i lui Dumnezeu să le tot facă minuni ,,la vedere“! Ei sunt la fel de greșiți ca cei care i-au provocat oftatul și nemulțumirea în Cana și-n Capernaumul de atunci. Iar mustrarea rostită de Domnul Isus atunci este valabilă și pentru ei astăzi:
,,Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu niciun chip nu credeţi!“
Sursa: http://barzilaiendan.wordpress.com/2014/09/12/un-crestinism-care-l-contrazice-pe-christos/
Revista ARMONIA - Saltmin Media 