Vreau sa va vorbesc despre partea pur psihologica, mai intai, apoi despre cea spirituala a acestor relații. Daca luam doar partea pur psihologica a acestei relații, chiar daca decizia s-a luat de comun acord, de la inceput, nu exista nici o egalitate in acest relații. Decizia finala, in acest caz, se așteapta de la barbat. El face propunerea. El spune cand anume pot sa-și oficializeze relația. Femeia, in acest caz, se straduiește sa cucereasca, sa obțina decizia, simpatia, dispunerea barbatului. Ce se intampla de fapt? Care este logica? Cei doi incep sa traiasca impreuna și, cu cat stau mai mult impreuna, cu atat apare monotonia vieții de familie. Data viitoare vom vorbi despre criza vieții de familie, stadiile dezvoltarii familiei, despre acele etape cand exista un risc foarte mare. De exemplu, exista momentul cand familia trebuie sa pașeasca intr-o noua etapa,  și, daca nu rezista, se desparte. Astfel de trepte și astfel de perioade de criza intr-o familie sunt cateva. Dar despre asta vom vorbi data viitoare. Prin urmare, prima etapa a crizei se intampla cand are loc adaptarea unuia la celalalt. Caracteristica acestei perioade este monotonia, unul și același lucru mereu, zi de zi. Daca pana atunci cand se intalneau pur și simplu, erau veseli, bucuroși, acum, ca stau tot timpul impreuna, se vad in diverse stari de spirit, și proaste și bune, și, oricum, exista diverse particularitați ale acestei perioade. Cu cat mai mult stau impreuna, cu atat mai mult incepe așa-numita adaptare, obișnuința unuia la celalalt datorita monotoniei și uniformitații vieții de familie. Iar aici mai e o chestiune: femeia așteapta cand barbatul va spune, hai sa ne casatorim. Dar el nu spune, lui ii convine situația de minune: totul merge bine, ce necesitate exista sa schimbe lucrurile daca așa au decis amandoi? Iar mai departe, se intampla ca femeia sa inceapa sa se grabeasca. Cunosc foarte multe asemenea cazuri. Ea incepe sa se straduiasca din toate puterile, dar nearatand asta direct barbatului.  In mod tipic femeiesc, ea incearca din rasputeri sa-l impinga pe el sa ia aceasta decizie:  vezi ce bine arat?, vezi ce bine gatesc?, vezi?, vezi? Adica, el sta pe tron, iar ea, in jurul lui, se straduiește in fel și chip: uita-te la mine, vezi?! Iar el nu se grabește. De ce s-ar grabi? Totu-i convine. Prin urmare, nu exista nici un fel de egalitate aici. Nu sunt pe picior de egalitate. Și atunci femeia se gandește: dar poate sa nasc un copil și atunci, atunci… Și ii spune: vom avea un copil. E cum se spune o casatorie „stimulata”.  Dar nici asta nu-l impinge la casatorie, pentru ca așa e predispus: sa traiasca pentru sine. Pentru sine. Deci, casatoria de proba, din punct de vedere strict psihologic, e un fel de calcul. Și nu-i cinstit, daca doi oameni se iubesc. Nu poți sa ai o atitudine fața de celalalt doar cu calculatorul in fața: asta imi convine, iar cealalta, nu, asta plus cealalta fac atat ș.a.m.d. Asta corespunde, iar cealalta, nu. Asta nu mai e dragoste, nu e o relație cinstita. E ceva care se refera la comerț, la contabilitate, dar nu la dragoste. Pur și simplu trebuie sa-și spuna din timp unul altuia.

Din punct de vedere spiritual, acesta e desfrânare. Toate aceste variante inseamna desfrânare, patima, păcat. Iar când există păcatul, se retrage fericirea. Ce fel de bucurie poate fi aici? Poate doar rasul isteric. Cum spunea un psiholog, in aceste condiții, pot exista sentimente, ca la un secretar general de partid, „de satisfacție profunda”, dar nu de fericire. Fericirea e o stare sufleteasca. Și aici nu e nimic sufletesc. E o goana dupa miraje.