Brandul libertatii executiei domnului Ionescu

 

Si tocmai in iulie 2014, cu ocazia montarii spectacolului cu piesa “Rinocerii”, in regia unui englez, la Craiova, a murit domnul Ionescu. Se retrasese la tara. Isi distribuise un rol, din timpul vietii. Acela de strungar, in Uzinele Electroputere. Sectia Scularie.  Atunci, exista câte o sectie de Sculărie la cateva  mii de locuitori ai cetatii, si urmasi ai lor pe Coloana Infinitului. Acum, fiecare om, cu scula lui. Pe Lume.

Elev fiind, de liceu, am facut practica in Uzina. Noi incurcam oamenii pe acolo. Ei aveau plan, urgente, productie, ture, norme, noi, chipurile, trebuia sa ii ajutam, si sa invatam de la ei. Isi depaseau normele, cu toate dificultatile. Si cu noi pe cap. Cu timpul, li s-au marit. Desenele tehnice ale bobinajelor erau adevarate bijuterii. Nu intelegeam mai nimic din ele. Ei, niste muncitori, intelegeau. Cand aveau probleme, venea seful, venea maistrul, venea tehnicianul, venea inginerul, si ii lamurea.

Dupa cateva saptamani, am plecat din Electro. Practica se incheiase. Actiunea s-a bifat. Concluziile? Nu faceam noi scoala pentru productie. Faceam scoala de amorul artei. Eram profil real. Ce legatura avea realul, cu realitatea?

Din  Electroputere, din piesa aceasta absurda de teatru, care o tinut o Oltenie si pe munca ei, s-a pensionat domnul Ionescu.  Anticipat. Retetele de viata , ca si aluatul lor, veneau gata in ambulante. Din Noua Practica Mondiala a Absurdului.

La tara, domnul Ionescu a avut o bucurie. I s-a nascut un nepot. I s-a interzis sa doarma cu el in pat. Sa il atinga. El s-a tavalit cu el prin iarba, au ras , s-au luptat, s-au jucat amandoi, si au dormit noaptea impreuna, unul in bratele celuilalt.

Avea obiceiul sa isi conduca in fiecare dimineata caprele din gospodarie, pana la  cioban. Pe marginea soselei. A plecat de acasa cu ele, si cu sotia. A venit cu viteza un Rinocer.  A intrat in el. “L-am vazut cum zboara prin aer.  Ca o frunza.” A spus sotia. Frunza domnului Ionescu s-a intins, apoi, linistita, pe sosea, cu nervurile la vedere.

A fost operat. 1 la suta sanse. A murit in spital. .

L-am intalnit acum un an. Ne adusese puieti de tei, de la tara. Sa-i plantati, daca va plac. De ce duc, de la o vreme, si eu, puieti de tei, altora?

L-am intalnit acum cateva luni. Ne adusese vin de la tara. A venit la noi bucuros, din gradina fiului, unde lucra. Uscativ, ars de soare, cu parul alb. Si o privire de bunic, impacata cu lumina.

 

De zeci de ani, actorii distribuiti in rolul domnului Ionescu  zboara ca niste frunze prin aer, si raman fara sansa intineririi alaturi de lastari,  in timp ce Rinocerii conduc mai departe. Abatorul Lumii verzi de azi. . Si de maine. . Nici macar nu le trece prin constiinta sa treaca , pe viata, de la volan, la ghidon.  Nici  Justitiei, sa ii condamne,  pe aceeasi viata,  la executia  de simplu pieton.

 

Rinocerul care s-a ocupat de domnul Ionescu a plecat la treburile lui. Si-a cerut scuze. Moartea domnului Ionescu nu fusese planificata.

Poate in alt spectacol…

 

12 iulie 2014

 

Cu deosebit respect,

Jianu Liviu-Florian