EPOPEEA UŞILOR

îmi aduc aminte de toate uşile
deschise – închise ori
trântite – din viaţa mea: le
recunosc – fiecăreia – scârţâitul
plânsul – supărarea ori
exasperarea: în dechiderea
închiderea sau trântirea de uşi există
ceva mult mai important chiar decât o
ceremonie – decât o naştere
respingere acceptare sau decât o
sinucidere: înseamnă decizia de a te
jupui singur de învelişul de foc al
păcatului – de a te
desprinde cu Duhul de
orişice deprindere – de un străin
chinuitor dumnezeu – sau tocmai de a-L
regăsi – într-o dimineaţă de iarnă – în
odaia învăpăiată a
sărbătorii – pe
eternul – trudnicul peregrin al
sufletelor: Dumnezeu

nimic important cât o
răsucire a lunii ori
soarelui – cât o rotire înspre
culcuşul sacru al
vechii lor axe – a
galaxiilor – dar şi
nimic de lepădat întru glod
ştergere ori uitare

trăieşte-ţi viaţa întru tâlc de
cotor şi
încheietură – întru miez de
rost şi firesc – exact aşa cum ţi-a
răsfoit-o – filă cu
filă – Moşneagul Viforelor din
Piscul de Munte: fără
împintenări – fără trâmbiţa încoronării – fără
horcăieli – dar şi fără sufocări de scenă ori
silnice sugrumări – culise ale
zodiilor – ci
exact aşa cum – la răsfoirea
Cărţii din Munte – ţi s-au arătat – ca-ntr-o
viscolită poveste a mărilor polare – închiderile
deschiderile sau
nesfârşit inimoase – ardent
dureroase – trântirile de
uşi
***

Adrian BOTEZ