Pentru colegii mei (20 de ani de la absolvirea facultății și 25 de ani de la absolvirea liceului) – despre DRAGOSTE

header-stire-cruceruby Marius Cruceru

Dumnezeu este Dragoste

Sfîntul Apostol Ioan

În acest week-end mi se întîmplă două lucruri extraordinare, Vineri îmi voi întîlni foștii colegi de facultate (după 20 de ani), Sîmbătă voi petrece toată ziua cu foștii colegi de liceu (promoția Cantemir, 1989) în Iașul meu drag.

Dimitrie Cantemir promotia 1989 sursa Doina Tofanescu

Sînt plin de emoții de tot felul. Abia aștept! Chipurile și trupurile ni s-au schimbat, mințile ni s-au umplut. Sufletele?

 

Vineri și sîmbătă vom încerca să privim înapoi pe drumul parcurs pînă acum. Spunem că sîntem la jumătatea vieții. Nu! Cu siguranță nu toți. Eu mi-am încheiat tinerețea înainte de mulți dintre voi. Numai Dumnezeu știe dacă unii dintre noi nu vom fi parcurs deja cea mai mare parte din viață. Se poate muri și la 46 de ani, și la 57 și la 90, cum sperați unii dintre voi. Eu cel puțin aș fi putut fi dat lipsă din catalog în urmă cu șapte ani. Nu știu ce ambiții aveți voi, eu vreau să trăiesc cel puțin pînă la 72 de ani, poate chiar mai puțin.

Cu siguranță peste încă 25 de ani ne vom uita în fotografia de mai sus și ne vom număra împuținați. Peste alți 25 de ani nu ne vom mai aminti niciun nume, iar chipurile vor fi cu totul încețoșate pentru aceia care ne vor supraviețui. Norocoși aceia? Nu cred!

Sîmbătă va fi un foarte bun motiv să vedem ce-am făcut cu viața noastră pînă acum și cînd încă mai putem schimba cîte ceva.

A meritat? Ne-am împlinit visurile? Am reușit? Am avut succes? Ce-ar fi trebuit să facem pînă la 40 de ani? Am bifat totul? Am ajuns ce trebuia să ajungem? Ce doreau părinții, noi, ce ne presau prietenii să devenim?

Cine sîntem acum de fapt?

Sîntem îngroziți unii de ceilalți, nu-i așa, dragii mei? Sîntem îngroziți să ne dăm raportul, să dăm socoteală unii față de ceilalți! Sîntem încarcerați în grija judecăților celorlalți: ce vor zice despre noi? Vom reuși să ne privim în ochi după prostiile anilor fără de minte?

Ce vom face oare? Vom încerca să facem frumos? Vom rezista ipocriziei? Vom dori să dăm bine la poză? Să ne convingem în primul rînd pe noi, apoi pe voi că … am reușit, că ne-am ajuns? Vom fi oare ispitiți, noi băieții, să ne lăudăm ca în clasa a VII-a, a VIII-a, a IX-a, a X-a? Veți fi tentate, fetelor, să vă uitați de jur împrejur una la alta, invidiidu-vă? Vom fi oare în stare să ne domesticim orgoliile, să uităm jignirile, să nu ne amintim poreclele? Ne vom număra diplomele, camerele, mașinile, copiii? Zilele trecute mi-am condus fiica spre una dintre primele ei slujbe. Am terminat un parcurs? Nu! Încă am de îmbrățișat fiu și avem de primit încă un suflet în brațele noastre. Sînt copiii cea mai mare realizare pentru noi? Nu! Oare nu devin ei vehiculele orgoliilor noastre?

Citiți continuarea AICI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.