Vreme de cinci zile uraganul s-a dezlantuit cu furie asupra lui New Orleans si a intregului stat Louisiana. Au murit si au fost dati disparuti aproape 2000 de oameni. Uraganul in sine nu a fost, insa, punctul culminant al marii calamitatii naturale. Dupa citeva zile de furtuna, digurile orasului, desemnate sa previna inundarea lui, au cedat. O mare parte a orasului a fost acoperita de apa.

Una din cladirile orasului in care s-au refugiat citeva sute de oameni a fost complexul medical Memorial, vazut ca o fortareata care ar putea rezista uraganului. Pe parcursul celor cinci zile cit au bintuit uraganul si inundatiile, aceste sute de oameni, pacientii  spitalului si angajatii lui, medici si asistente medicale au trait in afara legii. Fiecare cauta sa-si salveze viata, iar personalul medical sa salveze viata pacientilor. De la o vreme electricitatea s-a oprit, generatoarele au amutit, cadavrele din morga au inceput sa se descompuna, si o adevarata atmosfera de haos si disperare a inceput sa domine spitalul. Un veritabil razboi s-a dezlantuit intre o minoritate de medici si asistente medicale care insistau ca pacientii sa fie eutanasiati, si majoritatea celorlati care insistau ca viata pacientilor sa fie protejata cu orice pret. Dupa cinci zile, rezultatele au vorbit de la sine: 45 de persoane au fost declarate decedate, adica noua (9) pe zi.

O investigatie jurnalistica de mai multi ani a rezultat in publicarea recenta in America a unei carti care descrie razboiul civil din spitalul Memorial pe timpul celor cinci zile. Concluzia autoarei este ca majoritatea celor 45 de decedati au fost eutanasiati. Autoarea cartii, intitulata Five Days at Memorial („Cinci Zile la Spitalul Memorial”), e Sheri Fink. Recent am dat peste o recenzie a cartii. A fost abreviata si tradusa pentru dvs de preotul Emil Ember (AFR Baia Mare – Îi multumim).

RAZBOIUL EUTANASIEI  IN NEW ORLEANS

O noua carte ne povesteste ingrozitoarea istorie a spitalului Memorial Medical Center din New Orleans unde cativa doctori isi omorau pacientii in timpul consecintelor nefaste ale uraganului Catrina. Cand uraganul Catrina a lovit coasta Golfului Mexic si a devastat New Orleans in 2005, multi s-au intrebat ce se va intampla cu acest oras. Catrina a fost printre cele mai puternice uragane care au lovit Statele Unite, ucigand aproape 2000 de oameni, lasand 800.000 de sinistrati si cauzand peste optzeci de miliarde de dolari daune. Dupa aproape un deceniu, orasul inca se recupereaza, prin turismul infloritor si noi artisti si nonconformisti atrasi de ideea recladirii unui oras. Dar efectele nefaste ale mostenirii furtunii in dezbaterile etico-medicale sunt doar acum pe deplin intelese.

„Cinci zile la Spitalul Memorial” este o dare de seama magisteriala a eforturilor chinuitoare de triaj de dupa furtuna la spitalul Memorial Medical Center din New Orleans. Noua lucrare a lui Fink va servi pentru totdeauna ca o inregistrare ale faptelor a catorva asistente selecte si a doctorilor care si-au arogat dreptul de a eutanasia mai multi pacienti si au reusit sa scape de inchisoare – fiind o permanenta insulta la standardele de etica medicala si la sensul folosirii ingrijirii medicale chiar si in situatii de criza.

Dupa furtuna, cifrele oficiale privind decesele la spitalul Memorial aratau patruzeci si cinci de persoane – „cel mai mare numar de cadavre gasite din toate spitalele si centrele de ingrijire unde au existat victime ale uraganului Catrina”, scrie Fink. In saptamanile si lunile urmatoare furtunii, analistii de stiri, expertii medicali si chiar detectivii au inceput sa caute o explicatie a ratei atat de mari de decese la spitalul Memorial. Datorita lui Fink, acea poveste este acum prezentata.

Putina Istorie

Pentru locuitorii New Orleans-ului, spitalul Memorial Medical Center va fi intotdeauna cunoscut ca „Baptist” – o referire la originile sale, fiind deschis in 1926 de baptistii americani cu o tripla misiune: usurarea durerii, prelungirea vietii si usurarea suferintei. Structura fizica a spitalului Memorial este ca o fortareata care ar putea scapa din orice furtuna, si multe dintre asistente si doctorii localnici aveau o traditie: isi aduceau membrii familiilor lor cu ei cand se iveau furtuni mari. Catrina nu a fost ceva special. Datorita previziunilor severe, spitalul Memorial a fost gazda a 187 de pacienti, a aproximativ 600 de membrii ai personalului medical, a aproape 500 de membrii ai familiilor  lor si a unei game variate de animale de companie pe care membrii familiilor le-au putut aduce cu ei. Iar cand primarul New Orleans-ului, Ray Nagin a emis un ordin de evacuare a orasului fara precedent, duminica, 28 august 2005, s-a facut o exceptie privind spitalele mari.

In centrul narativului lui Fink este dr. Anna Marie Pou, un bine vazut chirurg de cap si gat, care avea o reputatie pentru tratamentul protectiv si inversunat acordat pacientilor ei, chiar daca ea uneori era cunoscuta ca fiind imprevizibila. Un expert in chirurgia de reabilitare dupa cancer, ea era cunoscuta pentru rezistenta si capacitatea ei de a incheia cu succes operatiile istovitoare de reconstructie. Ea era de serviciu in timpul Catrinei si s-a conformat bucuros ideii ca va scapa de furtuna la spital.

Cand Catrina s-a apropiat de coasta, impactul imediat al furtunii nu a fost atat de grav cum au prezis multi. Asemenea ganduri, oricum, s-au dovedit premature. Insa cand digurile care protejau orasul s-au rupt, iar potopul a inceput, spitalul si intregul oras au intrat in criza.

Panica in spital

Doua lucruri erau esentiale pentru functionarea corecta a spitalului: apa curata si electricitate. Pacientii cu dializa aveau nevoie de aprovizionare cu apa curata, dar testul initial a indicat ca apa era contaminata. Electricitatea era esentiala pentru a continua tratamentul pentru bebelusii prematuri si pentru pacientii in varsta conectati la respirator sau ventilati, dar generatoarele de rezerva au cedat. Si chiar pacientii care nu erau conectati la aceste dispozitive tot aveau nevoie de mijloace curate de racire si hidratare, care nu erau disponibile fara aerul conditionat si o rezerva mare de apa curata.

Cea mai mare parte ai echipei de la spitalul Memorial au lucrat continuu. Asistentele de la reanimare neonatala au pus bebelusii – dintre care unii erau in incubator – in mici bazinete si toti cei saisprezece nou-nascuti in stare critica au fost transferati in siguranta din spital, cu multi pacienti in varsta care aveau nevoie disperata de oxigen si alte operatii.

Dar chiar daca adrenalina si curajul alimentau aceste operatiuni de salvare, moralul in spital scadea. Instalatiile sanitare au cazut, si degradarea umana, transpiratia si lacrimile au definit conditiile inauntru. In afara spitalului, strazile New Orleans-ului rasunau de impuscaturi si legea martiala a fost instaurata in oras. Cei din spital se temeau ca ei vor fi urmatoarele victime ale jefuitorilor  care fortau patrunderea in spital cautand mancare, apa si medicamente, sau alte mijloace de supravietuire. Dupa Fink, este evident ca cei dinauntru se temeau pe drept cuvant ca ei nu vor mai putea sa supravietuiasca in afara spitalului. In ziua a patra – miercuri, 31 august – primele semne de speranta au aparut cand barcile au inceput operatiunea de transport masiv a celor ramasi in urma. In acelasi timp, au inceput discutii printre personalul medical despre ce ar fi de facut cu pacientii pe care ii considerau incapabili de a fi transportati pe apa sau prin aer. In ziua a cincea, situatia parea si mai disperata. Salvarea era pe drum, dar conditiile continuau sa se deterioreze. Dupa ce unul dintre doctori a eutanasiat cateva animale, dr. Susan Mulderick, o colega a lui dr. Pou, a sugerat ca asta ar fi si cel mai compatimitor mod de a trata unii dintre pacientii ramasi. Mulderick a cautat-o pe Pou si s-a faurit un plan de actiune.

Pacienti eutanasiati

Multi dintre pacientii ramasi in spitalul Memorial erau deja pe morfina pentru usurarea durerii. Intr-o consultatie cu dr. Ewing Cook, un alt membru al echipei spitalului, Pou a fost sfatuita cum sa administreze un amestec de morfina si benzodiazepina. Pou a inteles ca el ii spunea cum sa ajute pacietii sa adoarma si sa moar. Utilizarea morfinei, spre deosebire de tratamentul curent al pacientilor, nu era doar pentru comfort. Ceea ce Cook ii descria lui Pou era cu totul altceva: combinatia de medicamente iti reduce respiratia si o opreste gradual pana mori”.

Oficialii seniori ai spitalului au respins sugestiile de eutanasieere, dar prin camerele din dos si pe coridoarele spitalului, unii doctori au sustinut-o. Altii au sustinut sus si tare ca ei nu vor face asa ceva. „Ceea ce a fost surprinzator”, scrie Fink, „era ca pretinsul plan a fost pus in practica nu cand echipa medicala astepta cu disperare salvarea, ci mai degraba cand evacuarea era in cele din urma in curs de desfasurare”.

Fink descrie cu intensitate scene de protest – cu cateva asistente plangand, chiar jelind si imediat parasind spitalul, ingrozite de actiunile unora dintre membrii personalului medical. Spre sfarsitul zilei a cincea, spitalul Memorial Medical Center fusese in intregime evacuat.

Autoritatile investigheaza

Dupa luni de investigatii, biroul procurorului general al statului Louisiana a considerat ca cel putin optsprezece decese de la spitalul Memorial erau suspecte. In iulie 2006, Pou si alte doua asistente au fost arestate, desi investigatia si publicitatea din jurul cazului erau centrate pe Pou. Spitalul a angajat unul dintre cei mai buni avocati penali din oras ca sa o reprezinte si a angajat si o firma de relatii cu publicul. Fink descrie campania neobosita a firmei de PR care a urmat, care a zugravit-o pe Pou ca pe un doctor compatimitor care actioneaza in interesul pacientilor ei in situatii extreme. Cand cazul a ajuns in fata marelui juriu in iulie 2007, juratii au refuzat sa o condamne pe Pou. Din marturiile furnizate, pare clar ca Pou a cautat, de noua ori, sa administreze doze letale de medicamente peste limita standard de administrare.

Echipa de aparare a lui Pou a ameninta ca, daca Pou ar fi condamnata, o revolta masiva ar izbucni printre personalul medical, care ar refuza sa lucreze in New Orleans. Regretabil, acest tip de presiune si de frica neintemeiata a dominat evenimentele de la spitalul Memorial, si putinul discurs public care a urmat.

Actiunile acestui eveniment si dezbateri similare despre eutanasie sunt invaluite in limbajul milei, blandetii, compasiunii si chiar iubirii. Asta este perversiunea fundamentala a practicii medicinei, care nu poate fi separata de scopul ei de a sustine viata. Juramantul hipocratic ii obliga pe medici sa nu raneasca si sa nu ucida. Ceea ce s-a intamplat in New Orleans in 2005 este un atac la integritatea domeniului lor. Pacientii – multi dintre care sunt in cele mai vulnerabile momente ale vietii lor si sunt adesea fara voce si fara aparare – se bazeaza pe expertiza si fidelitatea doctorilor care actioneaza pentru a-i insanatosi, sau cel putin pentru a le usura suferinta. Orice alt tip de actiune nu este doar neconforma cu responsabilitatile profesionale ale medicilor, ci si o violare a increderii dintre pacient si doctor. Aceasta incredere este fundatia necesara pentru un standard corect al ingrijirii medicale. Abilitatea medicala trebuie sa fie directionata intotdeauna spre protejarea vietii, niciodata impotriva ei.

„Cinci zile la Memorial”, inse, este si un exemplu de umanitate. Eforturile majoritatii doctorilor si asistentelor pentru a proteja viata umana in cele mai infricosatoare sau extreme circumstante exemplifica inegalabilul angajament de a ingriji si compasiunea care este esentiala practicii medicinei. Tradarea acestui angajament  este cu siguranta cea mai grava crima.

AFR va recomanda: Recenzia in engleza a cartii poate fi citita in intregime aici: http://www.thepublicdiscourse.com/2014/06/13261/?utm_source=The+Witherspoon+Institute&utm_campaign=145e99d0a0-RSS_EMAIL_CAMPAIGN&utm_medium=email&utm_term=0_15ce6af37b-145e99d0a0-84096369

TRANSGENDERISMUL – O NOUA MALADIE OCCIDENTALA – REACTII

Reactiile dvs la materialul saptaminii trecute au fost multe. Redam doua:

Dragii mei, exceptional articol, util si bine scris ca de obicei! Fiti binecuvantati! Am accesat un dictionar pe net pt cuvantul “poliamorie” si am ajuns la un site al unor “crestini liberali”…care incurajeaza adulterul si tot felul de perversiuni sexuale. Bineinteles ca nimeni nu se identifica clar, ci art. sunt scrise de persoane anonime. E bine sa stiti ca exista din 2009 si la noi aceasta rusine, “crestinii liberali”. Poate ar fi interesant sa studiati problema lor si sa scrieti din perspectiva biblica ce e in neregula la ei. Dumnezeu sa va binecuvinteze, R. M. (Deva)

Buna ziua: Vreau sa incep prin a mentiona ca acest mail este manifestarea unei

pareri strict personale care nu are nicio legatura cu pozitia pe care si-o asuma postul de televiziune Digi24 vis a vis de acest subiect. Acestea fiind spuse, trebuie sa recunosc ca mailul primit din partea dumneavoastra a starnit in mine o reactie atat de puternica incat nu m-am putut abtine sa nu raspund. Asta mai ales in contextul in care l-am  primit in calitate de membru al presei sub forma unui asa zis “articol de opinie” sau pozitie din partea dumneavoastra. In primul rand trebuie sa mentionez ca sunt suprinsa in mod neplacut sa vad ca inca exista nu oameni, ci institutii, organizatii care au o parere atat de “retardata”(din francezul “en retard” – in intarziere, care nu este in pas cu epoca in discutie) cu privire la subiecte sociale de acest gen. Doar pentru faptul ca valorile de baza ale “aliantei” dumneavoastra sunt bazate pe valori crestine si norme sociale stricte si

puternic non-liberale nu inseamna ca nu trebuie sa va adaptati la miscarile sociale. Cumva ma suprinde ca Biserica Catolica este mai progresista decat dumneavoastra cand vine vorba despre astfel de dezbateri sensibile. Din punctul meu de vedere astfel de opinii stangace, partinitoare si extrem de slab documentate sunt principalul motor pentru discriminare si intoleranta. Pentru a numi transgenderanismul o “maladie” precum ebola,

malaria, sau febra tifoida intr-un comunicat “institutional” imi imaginez ca este nevoie de o suma de minti spectaculos de incuiate care nu sunt capabile sa adapteze moralele si valorile biblice la zilele noastre, si probabail daca ar putea inca ar arde vrajitoare pe rug la intalnirile consiliului de administratie. In concluzie, va multumesc pentru opinie, mi-a deschis inca o data ochii cu privire la societatea in care traim si “inchizitorii” care inca umbla printre noi. O sa fac tot posibilul sa integrez pozitia dumneavoastra intr-un material care sa educe publicul cu privire la aceasta realitate sociala pentru a ma asigura ca astfel de articole nu corup si nu dezinformeaza alte minti. O zi minunata.

 

Al doilea comentariu parvine de la Digi24. Raspundem pe scurt redind doar o ultima stire despre trasgenderism care de buna credinta ne impune sa ne intrebam daca nu cumva mergem intr-o directie total gresita si foarte repede. Raspunsul nostru este afirmativ. Speram ca si altii sa fie convinsi. Despre ce e vorba? Mai devreme in luna, districtul scolar din Vancouver, Columbia Britanica, a adoptat o ordonanta care impune invatatorilor cum sa se adreseze copiilor transgender. „He”, adica „el”, a devenit „xe”. „She”, adica „ea”, a devenit „xem”, iar „his/her” a devenit „zyr”. [Detalii aici: http://www.vancouversun.com/life/Vancouver+school+board+approves+policy+addressing+transgender+students/9945194/story.html] La origine, in limbajului uman erau doar apelatii pentru fiintele umane, „el” si „ea”. In toata istoria, in toata lumea, in toate civilizatiile, in toate religiile. Incepind din 2014, insa, vocabularul se schimba. Ceea ce a fost clar si claritate vreme de mii si mii de ani, a devenit confuz si confuzie in 2014. Ce urmeaza?

ANUNT PRO-VITA: CUVANTUL VIETII

30 DE ZILE ÎN 5 MINUTE. La PRO VITA Bucuresti incercam sa fim o organizație cu impact în viața de zi cu zi a oamenilor. Suntem prezenți în școli, maternități, colaborăm cu instituțiile statului, ajutăm sau îndrumăm, financiar, spiritual, cu servicii sau cu expertiză, ori de câte ori putem. Așa că vă invităm să vă abonați la newsletter-ul nostru lunar. Se difuzează în ultima zi a lunii și sumarizează activitatea noastră din cele 30 de zile precedente. În felul acesta veți putea afla ce facem concret, ce planuri mai avem etc. Nu vă ia mai mult de 5 minute să îl citiți. http://eepurl.com/oGBnj

PRO-VITA MEDIA: RECENZIE

Larisa Iftime a tradus recenzia unei carti ruse care poate fi citita in intregime aici: Educația sexuală: cum să reacționăm? Noi redam un scurt pasaj.

I. Ya. Medvedeva, T.L. Șișova, „Carte pentru părinți dificili. Blitz-pedagogia”/ Из книги И. Я. Медведевой, Т. Л. Шишовой “Книга для трудных родителей. Блиц-педагогика”) 

– Se vorbește mult despre influența corupătoare a unor reviste pentru adolescenți. Sunt de acord că așa se întâmplă, dar cum să protejăm copiii? La școală, copiii oricum le citesc!:

În primul rând, o școală  poate fi inamic pentru altă școală. Acolo unde părinții sunt solidari cu profesorii în respingerea unor astfel de lucruri și se ocupă de educația spirituală și morală a copiilor, mulți tineri nu se grăbesc să citească revistele „cool” pentru adolescenți, considerându-le vulgare. Însă chiar dacă situația este nefavorabilă, nu are sens să dăm din mână a pagubă: adică, ce să-i faci, oricum nu salvezi nimic. Este important să ne definim în mod clar poziția, să numim lucrurile pe nume, să avertizăm copilul că nu numai trupul, ci și sufletul se poate păta. Mai mult decât atât, spre deosebire de trup, sufletul se spală dificil și uneori e aproape imposibil de spălat. Acest lucru îi poate afecta în mod inevitabil soarta, pentru că o persoană cu sufletul întinat nu e capabilă să experimenteze bucuria iubirii adevărate, care este atât de dorită la tineri. Un astfel de suflet se confruntă mult mai des cu răutatea și vede lumea într-o lumină proastă, ceea ce nu-i adaugă fericire.

Se prea poate foarte bine ca un adolescent să înceapă să vă contrazică. Nu fiți descurajat dacă veți găsi că argumentele dvs. nu-l conving. Cuvintele părinților sunt speciale, acestea au o putere extraordinară, deși acest lucru nu devine imediat clar. Evident, nu trebuie să dăm banii pe asemenea reviste. De multe ori părinții mormăie ce mormăie și, totuși, scot banii din portofel, cedând insistențelor odraslelor. Desigur, nu permiteți copiilor să aducă pornografia acasă. Spuneți-le că acasă  nu se aduc lucruri, atingerea cărora te face să te speli imediat pe mâini. Mai bine să vorbiți ferm, dar calm, cu dezgust, fără indignare și patos. Astfel, nu trebuie să dați de înțeles că subiectul ar fi unul vrednic de emoții turbulente, diminuându-l mai mult în ochii unui adolescent. Dar, desigur, o astfel de linie de conduită este justificată numai dacă noi înșine nu aducem acasă ziare și reviste obscene. În caz contrar, cerințele dvs în fața copilului vor arăta ipocrite și absurde. Larisa Iftime Asociatia Provita Media Str. Leonida no.27, Sector 2 Cod postal 020555 Bucuresti, Romania Tel: 0040 21/210.34.27 Fax: 0040 318179532 Mobil: 0040 726.679.460

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI 

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro