.                     Boris Marian

.

Cum a murit Sică

Sică  mi-a fost coleg  de birou prin anii  70. Suferea de ulcer, avusese și o meningită, dar nu  de asta a murit. Era un tip capabil, muncea mult la un articol, avea un mod nemțesc de a se documenta. Ciudate erau accesele sale de furie. În rest  era un coleg agreabil, cu mult umor, îi plăcea engleza, îmi recita din Shakespeare – „ But Brutus is a honorable  man”, repeta  cuvintele lui Antonius din drama „Iulius Caesar”. Îmi  povestea cât de mult a curtat-o pe viitoarea soție, o compara cu Marina Vlady. A urmărit-o peste tot, ea nu-l dorea, el căuta să afle cine îi sunt rivalii, după  insistențe și  umilințe la care altul nu ar fi recurs, a reușit să facă nunta cu ea, au avut un băiat. Nu știu ce relații aveau. Se pare că nu prea bune. Admirat de unele colege de la serviciu, Sică  și-a creat un grup propriu, adică  două fete și un alt coleg , Tache, cu care mergeau la munte. Nevasta nu era de acord, Sică nu mai ținea atât de mult la ea, pleca în week-end-uri în munți. Ultima excursie i-a fost fatală. După o ceartă cu nevasta, a pornit într-o sâmbătă dimineața cu grupul său, au urcat pe un platou, apoi au luat-o pe o potecă îngustă, a început un viscol, Sică , mai curajos a luat-o înainte, iar la un moment dat s-a auzit un strigăt, Sică a dispărut. Colegii  l-au strigat, l-au căutat, găsindu-l, în fine, într-o  vale , lângă o stâncă, avea capul spart și horcăia. Au început să strige după ajutor. A apărut un cioban, s-a uitat la Sică, a zis că nu au cu ce să-l ajute, ploaia era violentă, cu fulgere, i-a condus la stână și au dormit acolo peste noapte. A doua zi au coborât  și au anunțat poliția, procuratura. Ajunși la București, după ce au semnat declarațiile cerute au revenit la serviciu destul de abătuți. În special fetele, eu cred că îl iubeau pe Sică. Își reproșau că nu  au stat lângă el în noaptea în care a murit. Tatăl lui Sică a intentat un proces colegilor lui Sică, dar acțiunea a fost respinsă, neavând  suport. După circa un an, nevasta lui Sică s-a recăsătorit cu un ofițer, băiatul îi spunea deja „tată”. Sică a dispărut definitiv. Desigur nu pentru părinți. Mama lui a murit la scurt timp de cancer, tatăl a rămas singur, mai venea nepoțelul în vizită. Era un copil isteț, eu m-am mutat din cartier, am schimbat serviciul, m-am întâlnit uneori  cu fostele colege. Nu mai voiau să discute despre Sică. Mortul este un mort. Din miliarde de morți. „But Brutus is a honorable  man”, îi aud și acum  vocea. Era tot ce îmi mai aminteam, tatăl  lui Sică era în continuare convins că  cele două colege erau vinovate de moartea fiului.  Poate ca o consolare. Punct.

BORIS MARIAN