Tiganii care s-au întors la Domnul

1237724_647925928565730_339421098_n-300x202
Grup de ziariști și pastorul Oprișan, la Boldești-Scăieni

by Iulian-Andrei Crăciun

Pariem totul pe un subiect care nu pare glossy, deși e strălucitor, poate chiar orbitor, util, oricum, oricărui corporatist: lecții adevărate despre cum să îți schimbi radical viața.

Mă sună redactorul-șef de la FHM. Am depresie, sunt plictisit și obosit și tot ce-n minte-mi vine n-are legătură cu presa. Mă anunță că va avea loc o întâlnire cu ziariștii într-un complex intitulat Satul Prunilor, tocmai în județul Dâmbovița. PETROM organizează, vrea să cunoască niște ziariști sau ceva. Bătrân gazetar de presă scrisă, bineînțeles că urăsc bloggerii, mai ales pișcotarii. Mă duc, totuși, fără niciun chef, nu sunt eu omul care să sprijine campaniile de responsabilitate socială ale companiilor din țara noastră. Mă duc fiindcă îmi place numele acesta – “Satul Prunilor”, fiindcă am scris cândva un articol intitulat “Nunta domnului Prună”, despre nunta unui domn, intitulat, v-ați dat seama, Prună. Sunt sensibil la asemenea aspecte.

Se întâmplă, în mod surprinzător, să-mi placă anturajul. Mă las, așadar, în voia organizatorilor, a doua zi ajung într-o comunitate unde ei au ajutat, în Boldești-Scăeni, în țigănie. Îl cunosc pe pastorul Viorel “Pichi” Oprișan și pe unele dintre fiicele sale, studente la Medicină. Ne așteptau îmbrăcați frumos, ca pe niște oaspeți importanți, obicei de modă veche, de un bun-simț elementar, astăzi cam pierdut. Aflu că, de-acum, țiganii își dau copiii la școală, că s-au făcut proiecte sociale, că au câteva animale, și că măcar lapte beau pe săturate. Văd aici oameni care s-au ridicat, la propriu, din gunoaie, aflu că în locul acesta, la nici o sută de kilometri de București, s-a întâmplat un miracol, desigur ignorat. Unii țigani, tot mai mulți, s-au întors la Domnul, au devenit creștini după evanghelie. Și-au schimbat viețile, s-au căit, oameni cu ani grei de pușcărie l-au primit pe Mântuitor în inimile lor și nu mai fac fapte. Peste unul a căzut o schelă, pe când era la furat de fier, l-a încadrat practic, fără să-i smulgă un fir de păr din cap. Doar sufletul i l-a lovit. Firește că s-a pocăit.

Am un playlist la mine-n cap, pe care îl manipulez cum vreau, ca să pot trece peste întâmplările de peste zi. Îl setez pe “Ghetto Gospel”, de Tupac Amaru Shakur, în timp ce în fața ochilor am un actor tatuat, în camioneta sa din filmul “21 de grame”, convins până la măduva sufletului că “Iisus mi-a dat acest camion”. Simt acea tensiune care electrocutează, uneori, trupul reporterilor. Îmi ascut simțurile. Aici e o poveste. Aș vrea să îi cunosc pe acești țigani. Nu e timp acum. Cei de la PETROM ne sugerează să ne gândim la alte proiecte pentru această comunitate. Propun unul, mi se spune că ar fi de Cannes, și mi se dă mână liberă să-l fac. Nu-l voi face. Dar, ziarist, n-am somn, trebuie să revin aici pentru poveste. Revin.

Iată-i. În clădirea neterminată unde se vor face, nu peste mult, evanghelizările, convocați de pastorul Oprișan, țiganii mă așteaptă. Am vorbit, în viața asta, cu președinți, cu monarhi, cu aurolaci, cu curve, cu alcoolici, cu leproși, cu bolnavi de cancer în stadiu terminal, cu generali ai unor armate dispărute, cu nebuni, ba chiar odinioară, la o masă rituală, un negru a încercat să-mi facă legătura cu morții personali. Am intrat și în palate , și la pușcărie, încercând, întotdeauna, să mă fac, biblic, tuturor totul.

Nu credeam să fie ceva ce încă n-am auzit. Îi invit pe oamenii de la masa aceasta să se mărturisească. Cine au fost înainte, cine sunt acum. Îi întreb ce este Dumnezeu și plec acasă aflând ceea ce teologii n-au putut să-mi spună înainte: divinitatea e acolo unde afli ce este binele și ce este răul. Oameni fără liceu la bază îmi spun cât Tolstoi.

Bebe
Iată-i: Ștefan, 25 de ani, opt clase absolvite. Hoț de fier vechi. Are pe rol un proces care îl poate băga patru ani la pușcărie. A lucrat la o firmă care comercializa produse alimentare, îndeosebi salam. Era cioban pentru ei. L-au dat afară după ce s-a certat cu șefii. Muncitorilor li se dădea salam vechi, expirat, să mănânce. El era mai tare în gură, și a zis ce era de zis. Nu e țigan. E român, dar a crescut acolo, în țigănie, în una dintre cele trei familii de români de la această periferie. Toți îi spun Bebe, și, cumva, chiar arată ca și cum Bebe era numele hărăzit lui. Are un început de chelie, pe care încearcă zadarnic să-l ascundă. Vorbește deschis, chiar dacă nu stăpânește toți termenii și e convins că a lucrat la “un centru de conectare de fier vechi”. O rază ciudată din soarele palid de octombrie traversează întreaga încăpere și soarele acesta îi luminează acum cuvintele lui Bebe. A început să fure, făcea din fier și cinci-șase milioane de lei vechi la o mână, se învățase la bani mulți, dar n-avea spor. Cheltuia tot pe femei și pe băutură. Mergea la discoteci, smulgea parul din gardul omului și bătea cu el terțul care se uita urât pe el. De ce făcea el așa? Era ca și cum se punea o ceață, era ca orbit de blițul aparatului de fotografiat, îmi explică, în cu totul alte cuvinte, dar cu aceeași idee. Dădea și la mașinuțe, la aparate de poker, fuma, i se declanșa nebunia. Și tot așa până când și-a pus această întrebare: “Ce-o fi, Doamne, cu viața asta mea?”. Și a aflat el că la Drăgăneasa, lângă Câmpina, are loc o evanghelizare și a zis să meargă să vadă care e treaba. Pastorul Oprișan explică: acolo, la evanghelizări, se predică, și omul dacă vrea să se întoarcă la Domnul se întoarce: “Faci o declarație verbală, și gata”. Nu trebuie nimic special, păcatele trecute sunt deja răscumpărate de Iisus, cele viitoare vor fi mai puține dacă omul își deschide inima. E bine, de ce să nu te întorci? Numai că atunci când a vrut și Bebe să meargă la evanghelizare a făcut pană cu mașina. A luat-o ca pe un semn. Au ajuns până la urmă și când pastorul a întrebat: “Se întoarce cineva la Domnul în seara asta?” a simțit că vrea să se ducă înainte, să iasă acolo în față, dar parcă îl tot trăgea ceva înapoi. Ăla rău, Satana. Dar uite că a primit puterea și și-a predat viața în mâna lui Iisus: “E foarte frumos lângă Dumnezeu, mă duc și la pușcărie, dacă așa vrea El”. […]

Pastorul
Pastorul Viorel Oprișan e mulțumit: o sută de țigani din patru sute din țigănia asta s-au pocăit. El e printre primii care s-au întors la Domnul, sunt două decenii de atunci, soția l-a îndemnat, dar lui îi era aiurea să se ia după femeie, ce bărbat e el? Apoi a fost la adunare, a ascultat cuvântul Domnului și a înțeles despre ce e vorba, de la un instalator a înțeles. A început să predice și el, și-a dat seama că există, cum stă scris și în Ecleziastul, un timp pentru fiecare lucru, că se întâmplă câteodată să vezi o vrabie și să îl cunoști în ea pe Dumnezeu, că oricine ai fi tot te întrebi ce cauți tu pe lumea asta și că nu se poate să nu existe Creatorul, că doar “n-a luat unul un pumn de stele și le-a aruncat prin univers, așa, aiurea”. Îi iubește pe români, că românii l-au adus pe Dumnezeu țiganilor. Altfel, stăteau și acum doar cu vrăjitorii, cu ghiocul, cu superstiții. Are opt copii, fetele sale, ați aflat déjà, vor fi doctorițe. E bine. Se uită la pocăiții săi cu privirea împăcată a omului care știe că Domnul le ia păcătoșilor toate durerile și îi adoarme sub aripile fericirii. […]

Puteți citi în întregime admirabilul articol (apărut în toamna anului 2013 în FHM – cea mai mare revistă de cultură masculină a românilor de pretutindeni – sub semnătura domnului Iulian-Andrei Crăciun) click pe http://andreicraciun.eu/tiganii-care-s-au-intors-la-domnul/

_____________________

Sursa: http://andreicraciun.eu/tiganii-care-s-au-intors-la-domnul/

FOTO: Răzvan Baciu

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s