S-a curbat în mine toamna

S-a curbat în mine toamna
Ca o seceră tăioasă,
Ca o margine de lume
Peste zarea noduroasă.

S-a uscat în mine timpul,
I-au curs orele alene,
Ca un cer lipsit de stele
Și o inimă de vene.

S-au împrăștiat copacii
Și-au înghesuit grădina,
În satinul galben zace
Umbra mea că o ruină.

Încorsetat noiembrie așteaptă

Încorsetat noiembrie așteaptă
Pe malul atmosferei brumării
Să se rostogolească într-o șoaptă
Cuvintele pe care nu le știi.

Baloane de săpun pe cerul aspru
Plutesc și se răsfiră printre sfinți,
În ochiul necuprinsului albastru
Te mistui de ispite și dorinți.

Cu fiecare toamnă care trece
Se mai dosește câte-o ceață-n noi,
Din trupul lui noiembrie prea rece
Mai cresc năvalnic doar doi umeri goi.

3 metri

Mai sunt trei metri până-n ziuă
Și o rafală de smintiri,
Pe o coloană de furtună
Se-ngână două amintiri.

Dau dimineața într-un clocot
Și scapă stelele în foc,
Înmărmurește orizontul
Miresmelor de busuioc.

Dezbină ceasul în secunde,
Amprentele în șovăiri,
După trei metri dinspre ziuă
Rămân doar două amintiri.

N-am aer

N-am aer între palide cuvinte
Și printre ploile căzute-n trei pătrimi,
N-am diagrama umbrelor cernite
De poezie în zbor de serafimi.

Am oare răsărit peste catene
Și iminență în toamna ce-a sosit?
Am stânjenite flori pe căi perene
Și un copac de neguri doborât.

Timpuri nepereche

Am talpa-n pașii tăi de pâine
Și mărul verde în orbite,
Am timpurile nepereche
Cuvintelor de azi și mâine.

Țin dorul care curge-n vie
Ca mocăneasca în uluce,
Țin limba în sârmă ghimpată
Și post în zi de poezie.

Cu mir și lacrimi de fecioară,
Șterg văduvitele meleaguri
Și mutilatele istorii
Din harta ta, iubită țară!