A fost odata un tânăr care compunea scrisori.

Scrisori care convingeau lucrurile să îl ajute.

Ascultând scrisorile lui, lucrurile îl ajutau.

Auzind de minunea cea fara seaman, fata cea mare a unui boier l-a invitat pe tânăr in casa tatălui ei.

Batrânul era înalt, voinic, avea fata galbena, pistruiata, si un păr roșcat, și creț.

L-a invitat pe tânăr pe un scaun, si l-a intrebat:

– Cum fac scrisorile tale, lucrurile sa te ajute?

– Nu numai pe mine, inaltimea ta. Pe orice om il pot ajuta. Eu scriu scrisorile, si las numai niste spatii goale, care vor fi completate de omul care vrea sa faca ceva. Apoi omul sufla! Si scrisorile mele realizeaza indata tot ceea am scris eu, si a completat el, sa faca.

– De cati oameni este nevoie sa ridice o cladire? A intrebat boierul.

– De un singur om, si de scrisoarea mea pentru construit cladiri.

– Dar un oras?

– De 2-3 oameni, si de scrisoarea mea pentru ridicat orase.

– Dar o lume?

– Numai de mine, si de o alta scrisoare.

– Si cat ma costa o scrisoare de-a dumitale? Intreba boierul.

– Negociem, a raspuns tânarul.

Deodata, boierul se crispa, si isi apasa pieptul cu amândoua mainile. Trăgea cu greu aer in piept. Fata iesi din camera, strigând : repede! O infirmiera cu seringa! Tata are o criza de inima!

Tânarul il privea rece si distant. Boierul se ingalbenise de tot, in timp ce tânarul, flegmatic, se rotea in scaunul in care fusese poftit sa sada, ba la stânga, ba la dreapta, pâna când bietul scaun se strica de tot.

– Ai stricat scaunul, ii reprosa fata.

– Nu este vina mea. Scaunul, daca era bun, rezista. Scaunul s-a rupt pentru ca nu este bun!

– Nu mai putem discuta acum despre scrisori! Ii spuse fata, tânarului. Tata se simte rau. Vorbim alta data!

Tânarul iesi nervos. I se paruse ca batrânul face pe bolnavul, ca sa scada pretul unei scrisori compuse de el.

Dupa câteva luni, tânarul era la teatru. In pauza, in foaier, il zari pe boier. Il vezi? Ii spuse un prieten. Da, il cunosc din vedere. Este boierul… Chiar el, îi spuse prietenul. El si cu oamenii lui au ridicat case pentru oamenii orasului. Au construit orase. Au ridicat, cu cârca, o intreaga lume. Au fost, si au ramas, si protectori ai invatamântului, ai medicinii, si ai artelor…

Nu stiam, raspunse flegmatic tânarul scriitor. Acum sunt niste batrâni actori. Viitorul apartine scrisorilor mele.

La scurt timp, fata cea mare a boierului, care completa spatiile goale ale scrisorilor vândute de tânar unui alt boier , i-a spus:

– Te cheama tata. Iti cumpara scrisoarea pentru construit lumea.

Tânarul s-a bucurat si a luat banii pentru scrisoarea noii lumi.

O lume in care nu era loc decât de tinerii zămislitori de scrisori, si oameni care să completeze spatiile lor goale, si in care nici bătrânul boier, nici oamenii lui, nu mai aveau nici loc, nici rost.

8-9 aprilie 2013

 Jianu Liviu-Florian