Nea Iani este portar. Portarul scolii mele generale. Să tot fi având 400 de pâini, salariu. Intr-o vreme, nici nu mai pleca de la școală. Avea la subsol, sub scara comandamentului de pioneri, de odinioară, o cămăruță, cu un pat de fier.

Om bun. In putere. Cărunt, oleacă. Săritor. Priceput la toate. Ajutat de toate, pe nimica toată.

– Și cum vă descurcați, nea Iani, cu viața? Cu banii? Din 400 de pâini?

– Mai fac lăcătușerie, în timpul liber. Și vând ce fac, în târg. Mai iese un ban. Când și când.

– Păi, luați și pomul ăsta. E cireș bun. Altoit.

– Multumesc. Să vă ajute Dumnezeu. Sunteți om bun. Dacă ar fi toți ca dumneavaostră…Îl pun în curte, la țară.

– Da’ să aveti grijă. Că face coroana mare. 8-10 metri, diametru. Și se înalță 5-6 metri. Să îl puneți cu portaltoiul spre nord.

Dimineață cu dimineață, când plec spre serviciu, și nea Iani e în tură, îl aud strigându-mi:

– Bună dimineața, domnu’ inginer. Să aveti o zi buna. Servici ușor.

– Bună dimineața, nea Iani. Și dumneavoastră, la fel.

Și după vorba lui nea Iani, serviciul mi se face, dis de dimneață, ușor.

A nins. Nea Iani se luptă cu o lopata, în poarta mare a școlii:

 

– Tot curățăm la zapadă. Credeam că nu mai vine iarna înapoi.

– Altii zic că zapada asta este bună pentru pământ…

– Tot ce dă Dumnezeu este bun.

Nu zic nimic. Și răul este bun, pentru nea Iani. Îl tot mănâncă, cu seninătate, pe pâine, și îl schimbă, prin mașina de dializa a sufletului lui, tot în bine. Pentru că tot ce dă Dumnezeu, este bun…

 

28 martie 2013

 Jianu Liviu-Florian

Sursa foto:  http://www.gds.ro/