ISUS ÎN CELULĂ

Radu Gyr

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă.
O, ce trist si ce-nalt părea Crist !
Luna venea după El, în celulă
si-L făcea mai înalt si mai trist.

Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
ochii adânci ca niste păduri.
Luna-L bătea cu argint pe vestminte
argintându-I pe mâini vechi spărturi.

Uimit am sarit de sub pătura sură :
– De unde vii, Doamne, din ce veac?
Iisus a dus lin un deget la gură
si mi-a facut semn ca să tac.

S-a asezat lângă mine pe rogojină :
– Pune-mi pe răni mâna ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si rugină
parcă purtase lanturi cândva.

Oftând si-a întins truditele oase
pe rogojina mea cu libărci.
Luna lumina, dar zăbrelele groase
lungeau pe zăpada Lui, vărgi.

Părea celula munte, părea capătână
si misunau păduchi si guzgani.
Am simtit cum îmi cade capul pe mână
si-am adormit o mie de ani…

Când m-am desteptat din afunda genună,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulă si era lună,
numai Iisus nu era nicairi…

Am intins bratele, nimeni, tăcere.
Am intrebat zidul : nici un răspuns !
Doar razele reci, ascutite-n unghere,
cu sulita lor m-au străpuns…

– Unde esti, Doamne? Am urlat la zăbrele .
Din luna venea fum de cățui…
M-am pipăit… si pe mâinile mele,
am găsit urmele cuielor Lui.

(Radu Gyr, 1905-1975)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.