HACKERII, VACILE SI GLONTUL

Stan PATITU Jr.

 

 

Ploaia australa de o vreme a stat,

Suntem uzi si la scaun, suntem uzi si în pat,

A fost burnita deasa, cu cutitul s-o tai,

Totul miroase-a umed, a beci si-a mucegai,

Oasele scârtâie, nimic nu mai e-n roz,

Reumatismul e rege peste tara lui Oz!

 

 

Am patit-o! M-au calcat hackerii! Ce naiba or fi cautat pe la mine prin computer nu stiu! Niscaiva date compromitatoare… pe care nu le-au gasit! Sic! De fapt au facut mai multe încercari. Mai intâi m-a anuntat nea Norton Ativirus, mai apoi, realizând ca acesta îi toarna – pe hackeri, desigur – l-au blocat! Ei, cum? Stiu ei, ca au metodele lor „cremenale”! Si… iata-ma la „nud” în fata necunoscutilor. Ce-or fi vrut de la mine? Ce informatii? Cine-or fi fost domniile lor si cine i-o fi pus sa ma hecareasca? Zeci de întrebari îmi umbla prin cap… Consider ca secrete de mare importanta nu am prin calculator… Acelea le tin ascunse în cap! Dar cine stie, v-a veni o zi când ne vor fi pângarite si circumvolutiunile, poate chiar si adâncul creierului… Ca deh, detector de minciuni avem, skanere avem, hipnozisti avem, paranormali estem, sisteme complexe de interogare prin care esti determinat a spune si despre laptele pe care l-ai supt de la mamica ta, sunt… Atunci când dai de un interogator(ist) profesionist, acesta îti scoate totul din debla, ba îti pune si material extra în tartacuta daca… asè vrè muschii lui!

Deci cine au fost hackerii, cine i-a pus si ce au dorit sa fure? „Questa è la domanda”, vorba lui Hamlet! Caci în afara de câteva ’jde mii de fotografii, câteva mii de e-mailuri, câteva articolase editate de mandea si o boccea cu diaporame nu prea am alte averi virtuale. Nici poze în pielea goala, nici corespondenta compromitatoare si nici atac(uri) la persoana sau afilieri la grupuri nelegiuite. Inventii, sau planuri secrete, nexam! Atunci? Ei, atunci… Asè a vrut muschii lor hackerici! Punct!

Am înteles, dar nu prea! N-am înteles de ce mi-au facut si alte rele? Cu anivirusul blocat am devenit tinta virusilor. Rau tare! M-am procopsit cu un „trojan” sau ceva mai pacatos, cert este ca în prima duminica de la începutul lui decembrie, Mos Nick O’Lae mi-a pregatit o surpriza teribila. M-am trezit ca mi-a sucombat „windowsurile” si nu mai puteam accesa nimic. Sistemul de operare kaput! Auleo mama, dosarelele mele cu poze… adresili de imailuri, articolasele, colectia de diaporame! Desktopul, adica ecranul… blank-blank, pardon, albastru! Albastru-bleu! Situatia era albastra! Jale mare! Ce sa faaaac? Am încercat eu câteva tertipuri amatoresti, de alde „System Restore”, dar degeaba! Am dat telefoane pe la prieteni, dar si ei s-au cam bâlbâit la sfaturi. Asa ca am luat eu frumusel ordinatorul sub brat si directia atelierul de doftorit computere. Acolo am fost întâmpinat de o doamna cu ochi oblici care era toata un zâmbet. Nu stiu de ce zâmbea, mai ales ca eu, de necaz si suparare, aveam o figura cam strâmba, sprâncene încruntate si „gura de peste”, cu colturile acesteia lasate în jos… Poate ca se bucura ca i-a venit un musteriu si mai are si dânsa un „obect de activitate”. Mai face si dânsa un banut! Cine stie? Sau vroia sa ma incurajeze! „Nín h?o!” i-a zis respectuos pe chinezeste… vroid sa ma dau bine cu ea! Adica un fel de „salut” chinezesc, dovendindu-i ca românii din Australia nu sunt chiar asa de prostovani si vorbesc si limbi straine mai exotice. „Nín h?o ma”, mi-a raspuns suav, pe aceeasi limba. Am pus calculatorul pe o masa. Duduia chineza s-a apropiat de obiect cu pasi de felina, s-a învârtit de câteva ori în jurul acestuia si apoi m-a întrebat brusc în engleza: „Care-i buba?”. I-am raspuns ca nu îmi pot accesa datele. Mi-a facut un calcul de cinci minute pe un petec de hârtie,dupa care mi-a comunicat abia soptit: „80 de dolari pentru manopera”. Australieni, desigur! „În acest pret nu se include inlocuirea componentelor defecte sau adaugarea de elemente noi pentru îmbunatatirea performantei de lucru” mi-a mai comunicat anfitrioana fara sa clipeasca. À jancote! Adica… banii jos! M-am scobit prin buzunare balacarindu-l în gând pe fostul politician canadian Jean Côté, de la a carui nume (cred!) ca se trage neortodoxa expresie! Am pus banii în palma doamnei care m-a privit adânc în ochi si mi-a spus „Now… we can do business together!”. Mi-a dat o chitanta si mi-a spus sa o sun peste doua zile. „Doua zile, am exclamat eu, mai repede nu se poate?” Mi-a explicat ca tehnicianul e foarte ocupat… Am oftat si am plecat necajit spre casa. Aveam aceeasi senzatie precum cea pe care o avusesem când m-am lasat de fumat… Afara ploua cu galeata! Totul era ud si mohorât împrejur.

Cele doua vacute baltate

Ajung acasa destul de târziu. Nu ma satisface nimic, nici mâncarea, nici programul de la televizor. Ba începe sa ma doara putin si capul. Îmi iau o aspirina si o carte si ma bag în pat, cufundându-ma în lectura. Din când în când mai scot câte un suspin involuntar. Citesc cu mare interes din cartea lui Larry Watts „Fereste-ma, Doamne, de prieteni”, proaspat primita din România. A naibii de grea! Cât doua caramizi… O asemenea magaoaie nu se poate citi în pat! Obosesc! Apoi mi se face somn. Pun cartea pe noptiera, sting veioza si adorm instantaneu…

Nu stiu cât sa fi fost ceasul când am auzit un zgomot care venea parca din camera unde îmi tineam computerul. Un fel de vâjâit, un muget parca… M-am sculat speriat si am iesit din dormitor apropiindu-ma cu precautie de usa camerei cu pricina. Zgomotul se auzea parca si mai accentuat… Am crezut ca e facut de ventilatoarele „hardului”… Am deschis usa brusc crezând ca am uitat calculatorul deschis… si ce sa vezi!? În camera cu computerul, în sanctuarul meu intelectual, erau doua vacute baltate! Am tras o sperietura… Dar pentru ca am facut armata, loc unde am învatat sa fac fata la orice situatie dificila, mi-am luat inima-n dinti si am intrat în camera cu cele doua musafire. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma uit pe jos, sa vad daca nu m-au procopsit cu vreun „cadou”… Nu! Au fost cuminti… Erau doua vaci educate care nu se balegau pe oriunde. Amândoua se uitau la mine cu o privire blânda, deloc bovina! Erau tinere, frumoase si nu miroseau a grajd. Începusera sa-mi fie chiar simpatice. Oare cum or fi ajuns acolo? Nu puteam gasi raspunsul. Sa fi fost o farsa facuta de vreun prieten ghidus? Cine stie!? M-am gândit totusi ca trebuie sa le scot cât mai repede din camera pentru a nu-mi face vreo surpriza pe mocheta. Le-am soptit: „Hai sa mergem fetelor…” si docile, m-au urmat amandoua.

Când am ajuns în strada mi-am dat seama ca erau moarte de foame. S-au repezit spre un copac din apropiere si tot încercau sa smulga câte o frunza. Mugeau parca a disperare! Am înteles ca aveau o foame cumplita. Ce sa fac, unde sa le duc la pascut? Mi-a venit ideea sa le duc într-un parc, apoi mi-am adus aminte ca nu departe, la capatul strazii mele se afla un fel de maidan, creat în jurul unei fabrici închise de mai multi ani. Acolo era iarba din belsug! Asa am si facut… Le-am dat vacutelor la repezeala si cate un nume la care au raspuns cu bunavointa urmându-ma. Pe cea mai grasuta am numit-o Jo Anne, adica Joiana pe româneste, iar pe cealalta mai pirpirie o strigam Vachelle, sau Vasilica. Noile mele prietene ma urmau ca doi catelusi docili! Nu dupa mult timp am ajuns la locul cu pricina. Iarba era înalta pâna la brâu, grasa, de un verde crud (Presupun! Noaptea toate pisicile sunt negre!). Deci grasa, verde, numai buna de pasunat. Am gasit o bresa în gard si cu putin efort am ajutat vacutele sa intre. Erau atât de fericite… Pasteau cu mare pofta fiecare smoc de iarba întâlnit în cale. M-am dus sa caut un recipient sa le pot oferi si un pic de apa. Dupa lungi cautari am descoperit o galeata destul de curata… Cred ca o aruncase cineva pe maidan deoarece avea mânerul rupt. Lânga usa fabricii se afla o conducta de apa cu un robinet ruginit. Cu chiu cu vai am putut sa-l rasucesc de câteva ori pâna când a început sa curga un get subtirel de apa! Vacutele mele aveau si ce mânca si ce bea. Le-am adapat pe amândoua. Au baut cu mare pofta fiecare câte o galeata intreaga, apoi au început sa se apropie cât mai mult de gardul subred. Îmi era frica sa nu cumva sa iasa de pe maidan si sa le loveasca vreo masina. Am gasit un bat si le-am mai tras câte una pe la partile dorsale. M-au înteles si s-au îndepartat de gard. Ma simteam bine în functia de pastor… sau de vacar. Cu toate ca crescusem si locuisem vesnic în mijlocul junglei de beton simteam deseori nevoia sa ma reîntorc la originile stramosilor mei… acolo unde vegetatia e verde si aerul curat, acolo în mijlocul naturii… Cu batul în mâna, alergând dupa Joiana si Vasilica, ma simteam ca un bondar pe „câmpiile elisee”, vesel si bine dispus. Întunericul începuse sa faca cenusiu-laptos, ziua se îngâna cu noaptea. Deodata aud o sirena a unei masini de politie. O frâna brusca si autovehicolul se opreste chiar lânga gaura din gard. Din ea sar doi politisti fiorosi cu mutre de buldogi. Unul din ei semana leit cu actorul Brian Dennehy, seriful care îl chinuise pe Rambo în filmul „First Blood”, celalalt, înalt, slab, dar si mai fioros la înfatisare semana cu William Smith în rolul lui Falconetti din serialul „Om bogat, om sarac”.

Glontul

Ma uitam ca hipnotizat la cei doi oameni ai legii. Parca strigau ceva… „Put down your rifle! Put down your rrrrrrrrrrrraaaifffffal…”. Înteleg ca este o somatie adresata cuiva sa arunce arma… Eu n-aveam arma, deci nu se refereau la mine. Nu aveam in mâna decât batul cu care disciplinasem vacutele. Nu prea semana cu o pusca. N-am timp sa cuget prea mult ca aud o bubuitura ciudata. Pac-pac! Vad ca din pistoalele celor doi ies flacari… Mai întâi cade Jo Ann… apoi eu! Simt o durere ascutita în partea stânga a abdomenului. Ne-au împuscat nemernicii, gândesc! Stau întins pe spate în iarba si simt durerea aceea acuta… perforându-mi splina. Afara începuse sa se lumineze de-a binelea… dar ochii mi se închid… Simt ca mi se apropie sfârsitul. Lânga mine, nemiscata, era întinsa Jo Ann, vacuta cea mare si grasuta. Vachelle însa, disparuse din câmpul meu vizual. Încep sa bolborosesc o strofa dintr-un cântec popular românesc: „Pe mine m-ai omorât/ Dar cu calul ce-ai avut?”. Dar cu vaca?

Cei doi politisti dispar ca prin ceata. Închid ochii, dar durerea ascutita din abdomen nu ma lasa nici sa… mor. O simt din ce în ce mai puternic. Deschid ochii, duc mâna la abdomen si dau de creionul meu automat care ma întepa fara mila în pântece. Îl ridic… si durerea ma lasa parca luata de o vraja. Ma trezesc de-a binelea… Aprind veioza, ma uit la creion, ma pipai în dreptul splinei. Nici urma de sânge. Afara se aude pierdut un sunet facut de sirena unei masini de politie. Cine stie pe cine or fi urmarit? Si… creionul!? Încep sa zâmbesc! Asa îmi trebuie! De obicei când citesc îmi place sa fac însemnari cu creionul pe marginea cartii… Din greseala în seara precedenta îl scapasem în asternut… El ma întepase! El era glontul ucigas! Dar vacutele? Parca totusi se mai aude un muget dinspre birou. Ma scol, ma uit la ceas. 6 si 23 de minute. Ma duc sovaielnic spre încaperea cu pricina. Usa e întredeschisa. Un fel de suerat asemanator ca un muget îmi bate în timpane. Aprind lumina, camera goala, fara vaci, fara… computer. Doar o pata mare umeda… pe mocheta. Ridic ochii spre fereastra „englezeasca”. O uitasem deschisa cam de un deget… în partea de sus. Prin spatiul de aerisire patrundea un get puternic de aer rece dinspre afara, care producea acel muget, suerat, vâjâit… acel zgomot care ma facuse sa visez cu cele doua vacute. Bine ca imaginatia nu ma dusese sa visez cu stindardul dacic. Se zice ca si acela producea un oarecare muget sau suerat care înspaimânta si alunga dusmanii! Cine stie ce lupi m-ar fi încoltit prin somn!

Afara ploua cu galeata. Apa se prelingea prin crapatura geamului deschis udând mocheta. Am zâmbit… si m-am linistit. Ploua de mai bine de doua saptamâni. Cei de la stiri ne-au anuntat ca a fost cea mai umeda si friguroasa vara din ultimii 60 de ani. Vara australiana, desigur! Ploua intermitent si la Launceston, si la Hobart, si la Melbourne si la Sydney… Noaptea temperaturile scad pâna la 10 grade Celsius. Asta e vara? Ma reîntorc zâmbind în asternutul cald… având grija ca nu cumva sa uit vreun creion pe unde nu trebuie. Pun capul pe perna, închid ochii si… simt ca mi-e dor de viata pastorala si de de vacutele mele!

***

A doua zi pe la vreo unspe suna telefonul. E distinsa doamna de la atelierul de reparat computere. „Nín h?o!” îi spun vesel crezând ca îmi da o veste buna. „Hello” îmi raspunde dânsa cu o jumate de voce. Inteleg ca ceva nu e în regula. Începe sa îmi recite parca o „Miorita” tradusa din limba chineza în engleza, un speech lung… atentionându-ma ca problema cu „boala” calculatorului meu e foarte seriosa, ca am fost calcat de hackeri si ca am un virus cât mine de mare si ca as putea pierde si datele… „Pliz, pliz, îi spun, faceti tot posibilul sa nu se piarda nimic”. „OK, spune tânara domnita, dulce si suava ca o garofita… dar va costa”. „Cât?” întreb eu consternat. „Pai, 145 de dolari un hard disk nou, de un terabyte, pe care vom transfera datele. Apoi 60 de dolari un program performant de antivirus, de alde Noton SystemWorks Professional Edition 2011 si nu uitati manopera… înca 40 de dolari pe lânga ce mi-ati platit. Desigur ca vom reinstala sistemul operator Windows”. Ce sa raspund? Am aceeptat. Eram strâns cu usa. Mi-a spus ca va fi gata peste doua zile. Pe naiba! A fost gata peste zece zile. Acum îl am acasa, instalat în camera unde le gasisem pe Jo Ann si pe Vachelle. Ma uit pe monitor. E cam harababura în interior, dosare ravasite, file puse aiurea… dar sistemul operator merge zeiss! Afara s-a mai luminat… ploaia s-a oprit, norii s-au împrastiat, doar un sunet placut, ca un tors de motan vine… dinspre hard. Da-le încolo de zgomote! Mai bine intru pe net si ascult „Radio Prodiaspora”. Sunt convins ca Mos Vasile si Doamna Olguta ma vor delecta cu comentariile lor si cu melodii minunate.

P.S. Am uitat sa va spun ca intre timp am consultat si o carte serioasa de vise. Acolo am aflat ca „vacutele” însemna prosperiatate. Ma paste bogatia! Ba mai bine nu, caci cine stie ce hackeri vin sa îmi sparga casa si sa îmi fure averea…

Stan PATITU Jr.

Launceston, Tasmania

14 decembrie 2011

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.