Întoarcerea la SAINT GERVAIS

Motto:

 „Toate lucrurile care sunt pline de amintiri degaja o visare                     
  care te îmbata si care te face sa mergi ratacind mult timp…”
                                                Victor Hugo

   Pentru Dumitru Sinu visul american a prins contur la multi ani dupa plecarea din România. Peregrinari îndelungi, începând cu lagarele pentru, refugiati din Iugoslavia si Italia, continuând cu aventura franceza, care a avut cel mai puternic impact asupra sa, Canada – cu lectiile ei de viata si mai apoi Statele Unite – au adunat în sufletul lui amintiri pe care aripile timpului n-au reusit vreodata sa le stearga. Pe toate ti le împartaseste cu mare drag daca ai prilejul sa stai de vorba cu el. Personal, de câte ori am avut privilegiul sa-l ascult, m-am simtit asemenei unui spectator fidel care vizioneaza un foileton inedit, foiletonul unei vieti tumultuoase în care se îmbina armonios realitatea, aventura si spiritul.
   Si nu degeaba am folosit motto-ul de mai sus, ci pentru ca tot ce urmeaza sa dezvalui în continuare se datoreaza amintirii, o amintire fara egal ramasa în sufletul prietenului meu despre un loc, despre o tara care i-a fost o mare parte a vietii de refugiat, a doua patrie – Franta!
    Vremurile bune din Franta au fost invocate în permanenta în discutiile cu prietenii sau cunostintele sale. Sansa de a cunoaste atâtea minti luminate, de a se bucura  de prezenta unor personalitati culturale de marca si de a-si lua tainul de hrana spirituala dupa bunul plac al sufletului nu surâde oricui, asa ca temerarul octogenar se considera cu-adevarat norocos si din acest punct de vedere.
   Iata ca ajunge în Statele Unite, este casatorit cu o femeie deosebita de origine franceza, are o fata superba nascuta la Montreal si un baiat venit pe lume la Los Angeles, parca anume pentru  pentru a-i întregi visul si totusi, adesea, în discutiile cu amicii, care n-au fost niciodata putini sau de calitate îndoielnica, Dumitru Sinu traieste cu nostalgie anii petrecuti în Franta, în special în Paris, orasul  unic în lume din punctul lui de vedere si al multor altora care au gustat din preaplinul darniciei sale.
   Gândul de a se reîntoarce în Franta prindea contur încet, încet. Îsi dorea foarte mult ca tara lui Voltaire sa deschida orizontul cunoasterii pentru copiii sai si acestia sa aiba posibilitatea sa învete bine limba franceza si sa descopere cultura poporului francez acolo, la el acasa. Animat de gânduri nobile, purtând în suflet numai amintirile frumoase si fara a lua în calcul altfel de aspecte care puteau converge spre o latura mai putin benefica a acestei noi aventuri, nea Mitica îsi ia într-o zi întreaga familie si pleaca spre Paris.
„Mitica, tu nu ai venit în Franta, tu ai plecat din America!”
   Revenirea la Paris i-a dat ocazia sa-si revada prieteni dragi si sa inspire în tihna parfumul amintirilor… Aici se bucurase de prezenta, grija si prietenia familiei Bunescu, participase la atâtea actiuni culturale unde ascultase vocile unor intelectuali de marca, scriitori si filozofi ai diasporei, si nu numai. Toate învatamintele unui trecut de care-si amintea cu placere, oricând, îi folosisera mult în experienta canadiano-americana de mai târziu, pastrându-le si-acum ca pe niste comori.
   Întâlnirea cu Cornel Crisan, unul dintre prietenii cu care a trecut frontiera la sârbi, îi va schimba însa traiectoria, trezindu-i-se interesul pentru Saint Gervais, localitatea spre care prietenul sau îl îndrumase si unde va ramâne pentru urmatorii opt ani din viata, împreuna cu sotia si cei doi copii.
   Când s-au revazut, Cornel s-a bucurat dar n-a ezitat sa-l întrebe mirat: Pai, ce-ai facut, Mitica? „Am venit în Franta!” – a fost raspunsul lui nea Mitica. Mitica, tu n-ai venit în Franta, tu ai plecat din America! – i-a replicat Crisan pe un ton usor ridicat, asemeni unui profesor care enunta cu fermitate un mare adevar, îndemnându-si studentul la reflectie.
   „E mare lucru sa pleci din America – îmi explica acum nea Mitica.  America este America! În orice tara din lume te vei duce si daca-i vei întreba pe cei de acolo unde ar vrea sa locuiasca, majoritatea îti vor spune – în America!  Nu a fost usor sa renunt la America.”  Cu toate acestea a renuntat, dar nu definitiv, si-a realizat dorinta de a-si educa copiii în spiritul culturii franceze si, totodata, de a revedea Franta si oamenii minunati pe care i-a întâlnit acolo.
Saint Gervais – un nou început?
   Cornel Crisan absolvise facultatea în Franta si acum era inginer chimist la Paris. Era bucuros ca Mitica revenise si i-a recomandat sa se stabileasca la Saint Gervais, un orasel superb, asezat la poalele Alpilor, în apropiere de Mont Blanc, de unde razbat peste vreme, glasurile a trei civilizatii învecinate: Franta, Elvetia si Italia. Nu dupa mult timp Cornel îl va urma pe nea Mitica, si se va muta la Saint Gervais  împreuna cu sotia si cei cinci baieti ai lor.
   Orasel cochet, cu cladiri construite într-un stil arhitectural deosebit, apartinând începutului de secol XX, cu stradute pietruite si curate si cu un aer de burg elvetian, asezonat din plin cu finetea si lirismul parfumului frantuzesc si vioiciunea specifica italienilor din vecinatate, oraselul din Alpi a fost cât se poate de primitor cu Dumitru Sinu si familia lui.
   Înca de la sosirea în Saint Gervais, norocul îi surâde lui nea Mitica: prima persoana cu care intra în contact este un cetatean francez care se afla în fata casei sale si…cosea iarba. Mânat parca de nostalgia verilor de-acasa, din Sebesul de Sus, când mergea la coasa alaturi de ai sai, Nea Mitica s-a apropiat de francez, cerându-i voie sa-i ascuta coasa. Cu o precizie de invidiat si o placere cum nu mai simtise demult, el unduie cutea pe taisul ce va curma suspinul ierbii, continuând sa sa discute cu francezul ramas mut de uimire: nu mai vazuse pe cineva care sa ascuta coasa fara sa arunce macar o privire spre lama otelita. Apoi i-a cerut voie sa coseasca si mânuind-o cu îndemânare, a câstigat de îndata simpatia si prietenia batrânelului.
   Marturisindu-i ca doreste sa se stabileasca în Saint Gervais împreuna cu sotia si cei doi copii, nea Mitica primeste pe loc invitatia de a locui în casa omului. S-a instalat în locuinta francezului si a ramas acolo timp de 8 ani. „Plateam doar 200 de dolari pe luna” -, îmi povesteste nea Mitica. În tot acest timp s-a înteles foarte bine cu francezul care zilnic servea masa cu ei; doamna Nicole gatea foarte bine, fiind  dintotdeauna o gospodina desavârsita.
   Proprietarul era comunist convins si mereu îi spunea lui Dumitru Sinu: Noi nu suntem comunisti de ieri sau de azi! Noi am creat Camera Comunelor! Amicul meu îl asculta fara sa-l contrazica, nu ducea lipsa de diplomatie, ba chiar dupa câtiva ani de când se cunoscusera i-a facut cadou o excursie în Rusia. Francezul s-a întors dezamagit: voise sa vada cum traieste muncitorimea sovietica si parca imaginea ce si-o faurise asupra comunismului începea sa îsi piarda din consistenta. Îi povestise multe lui nea Mitica si din fiecare relatare razbatea câte-o umbra ce se-asternea usor, usor, peste ceea ce pâna atunci, aproape ca idealizase. Simpatic si atent, francezul rasplateste darul lui nea Mitica – excursia în Rusia -, cu o atentie inedita: un borcan cu caviar!
   „Vreau ca urmasii mei sa învete limba lui Voltaire!”  
   Pentru a intra în legalitate, imediat ce s-a instalat la Saint Gervais, Dumitru Sinu a contactat oficialitatile locale. A mers la primarul orasului pentru a solicita viza de sedere în Franta. De ce vreti  sa locuiti aici? – a venit întrebarea plina de suspiciuni a primarului din Saint Gervais. „Îmi doresc ca urmasii mei sa învete limba lui Voltaire. Noi va facem un serviciu ramânând aici!”, i-a replicat dezinvolt românul. Primarul, sugubat în felul lui, nu a ezitat atunci sa glumeasca: Noi avem aici pe unul care matura… îl cheama Voltaire! si i l-a aratat lui nea Mitica pe geam. Dar a fost amabil, dându-le aprobarea de care aveau nevoie si apoi, pe tot parcursul sederii lor la Saint Gervais le-a facilitat, an de an, reînnoirea vizei fara a fi nevoie sa mai mearga la Paris.
   În Saint Gervais localnicii erau mult mai prietenosi ca la Paris. Toti se cunoasteau între ei si o data câstigându-le simpatia, erai privit ca si unul de-al lor. Marea majoritate a locuitorilor de-aici detineau proprietati atât la munte cât si la ses si le valorificau pe fiecare cum puteau mai bine. Se ocupau cu taiatul lemnelor, munceau mult dar stiau sa se si relaxeze atunci când era nevoie, si, slava Domnului, aveau la îndemâna atâtea mijloace s-o faca!
Saint Gervais – o oaza de liniste, prospetime si relaxare!
   Oraselul turistic Saint Gervais primea pe tot parcursul anului o multime de vizitatori care iarna se bucurau de privilegiul de a schia sau patina, iar vara profitau din plin de aerul curat de munte si de posibilitatea de a practica nestingheriti alpinismul sau alte sporturi extreme.
   Apropierea de Mont Blanc, cel mai înalt vârf din Alpii francezi si din Europa de Vest, cu o altitudine de 4810 m, amplasarea orasului însusi la cota de 850 m, oferea vizitatorilor sai oportunitati nelimitate de relaxare si practicare a sporturilor albe, pe pistele amenajate pentru schi si patinoare. Lui nea Mitica mediul îi era oarecum familiar, pentru ca se nascuse la poalele muntior si traise prima parte a vietii în satul natal, situat aproape la aceeasi cota ca si oraselul în care se instalase acum, la deplina maturitate.  
   Cladiri elegante din care razbat soaptele unei epoci pline de farmec si romantism, strazi pe care gasesti zilnic la promenada oameni cu fete luminoase, panorama inegalabilului Mont Blanc si peste toate, frumusetile montane din împrejurimi, confereau oraselului-statiune o atractivitate deosebita. Paradis alb pe timp de iarna si adevarat puzzle de peisaje feerice, cu paduri seculare si pajisti pline de flori în verile însorite, acest colt de rai te izbaveste de umbrele gândurilor si te transpune într-o lume pura, linistita, patriarhala, care parca este faurita de mâna lui Dumnezeu anume ca sa daruiasca curatime pentru suflet si minte.
   Statiunea de azi, recunoscuta ca fiind tinta celebritatilor – actori, scriitori, oameni politici – un loc ideal pentru petrecerea concediilor, vine cu un plus de modernism si modalitati de relaxare multiple, întrunind toate calitatile pentru a fi ridicata la rang de perla a Alpilor. Pistele de schi moderne si patinoarele, instalatiile de transport pe cablu care fac legatura cu celelalte statiuni din acest areal, snowpark-ul amenajat la standarde profesioniste, atrag iarna o sumedenie de turisti care, cu certitudine revin pe timpul verii sa se bucure de frumusetile locurilor si posibilitatile de relaxare ce se deschid în fata lor la orice pas. Piscinele cu apa termala valorificata în slujba omului de mai bine de 200 de ani, zecile de trasee montane si locurile neatinse de suflul civilizatiei – în care uiti ca traiesti în secolul vitezei, regasindu-te doar în unduirea florilor sau cântecul zecilor de specii de pasari ce vietuiesc în paduri -, terenuri de golf  sau tenis, manejuri, posibilitatea practicarii sporturilor extreme – toate fac parte din minunatiile oferite de Saint Gervais-ul de azi, care l-a înfiat pe nea Mitica timp de opt ani… Oraselul nu este unul izolat de restul civilizatiei, dimpotriva, este situat la o ora distanta de aeroportul din Geneva iar la poalele muntelui opresc mereu trenuri în gara Le Fayet.
   Cum spiritul lui Dumitru Sinu este mereu viu, indiferent de locul în care se afla, întotdeauna el gaseste ceva care sa rezonenze cu mediul în care traieste; asa a facut si la Saint Gervais, jucându-se cu cuvintele a compus o poezioara nostima legata de pasiunea pentru sporturile de iarna: „Ce bine-i pe patine / De-ai sti cât e de bine / Mereu as patina, deloc n-as învata / Ce bine-i pe patine!”. Gândindu-se apoi la implicatiile asupra studiului sau renuntarii la studiu în favoarea distractiilor, poezia continua astfel: „Ce bine-i lânga tabla / Când stii tot ce te-ntreaba / Îti pune nota 8 si-ti spune: bine, treci la loc! / Ce bine-i lânga tabla! // Ce rau e lânga tabla/ Când nu stii ce te-ntreaba / Îti pune nota 3 si palme câte vrei / Ce rau e lânga tabla!”. Asta si în contextul în care copiii sai începusera deja sa studeieze în Franta.
   În Saint Gervais nu prea erau emigranti. Nea Mitica îsi aminteste doar de un australian si un englez care locuiau acolo. Se cunoasteau aproape toti între ei, era o comunitate mica, pasnica, armonioasa si nu se putea ca o persoana care ajunge la Saint Gervais sa treaca neobservata.
                 O mâna de români valorosi la poalele Alpilor
   Saint Gervais era orasul de adoptie si pentru alte câteva familii de români. Dupa venirea lui Dumitru Sinu deci, îl urmase si Cornel Crisan, cel care-l îndrumase spre acest loc.
   Sotia lui Cornel era frantuzoaica, nascuta la Paris; îi daruise cinci baieti frumosi, aveau o casnicie fericita dar uneori, când auzea cât de fluent si de frumos vorbea doamna Nicole Sinu limba româna, îsi dojenea consoarta, aratând spre sotia lui Mitica: Dar asta cum a învatat româneste?, pentru ca frantuzoiaca lui nu stia decât câteva cuvinte în limba româna. Din pacate, doamna Crisan a murit destul de tânara…
   Cornel Crisan era un inginer chimist stralucit. Gratie brevetelor sale de inventie a devenit un nume în stiinta prin patentarea câtorva tipuri de medicamente. Pensia pe care a primit-o de la statul francez n-a fost de neglijat. Nea Mitica îsi aminteste ca se situa undeva în jurul a 5.000 franci, ceea ce însemna foarte mult! S-a stins din viata de curând, acolo în Saint Gervais-ul amintirilor lui nea Mitica…
   Nu i-a putut uita vreodata pe acesti oameni, pentru ca toti cei cu care s-a înfratit erau de o calitate ireprosabila, el i-a iubit si i-a stimat tot timpul.
   Cum sa poti uita un om ca Vasile Târa, bistriteanul îndragostit de carte, dupa cum bine am aratat într-un capitol dedicat lui în exclusivitate? Erudit de clasa, licentiat la Sorbona si profesând în învatamânt, la catedra se bucura de o recunoastere deosebita din partea societatii culturale franceze. Avea alaturi o sotie asiatica, prin venele careia curgea sângele albastru al unei dinastii din îndepartata Indochina. El a mentinut tot timpul legatura cu nea Mitica. Sa nu uitam faptul ca Vasile îi trimisese schita de trecere a fontierei franceze, pe când se afla înca în Italia. Si iata ca dupa multi ani, acum destinul le facea posibila reîntâlnirea la Saint Gervais.
   Un alt prieten drag de care îsi aminteste cu placere Dumitru Sinu este arhitectul român Elian. Nepot al ilustrului Gheorghe Tatarascu, fost prim ministru al României interbelice, Elian a fost cel mai fericit când nea Mitica s-a mutat la Saint Gervais. Se întâlneau aproape zilnic si niciodata nu uita sa-i spuna:  Nea Mitica, asa-s de bucuros ca ai venit aici, ca nu mai vorbeam româneste cu nimeni!
   Un barbat frumos, înalt, bine facut si foarte inteligent, Elian era casatorit si avea doi copii: un baiat si o fata. Nici sotia acestuia nu era românca. Nea Mitica nu-si mai aminteste tara ei de origine, Estonia sau o alta tara mica de pe continent, dar stie ca facuse facultatea de medicina în România si la Saint Gervais avea propriul ei cabinet medical. Doamna Elian a plecat spre vesnicie si dânsa, destul de tânara, la fel ca si sotia lui Cornel Crisan. Cunoscutul arhitect traieste si azi si Sandra, fiica lui nea Mitica îl viziteaza destul de des, reusind astfel sa continue ce-a început tatal ei cu mult timp în urma, conversând cu Elian în dulcea limba a lui Eminescu.
   La masa cu „neamul Tatarascu”
   Nea Mitica se afla înca în oraselul de la poalele Alpilor, când mama lui Elian a venit în vizita la fiul sau. Doamna Elian era una dintre surorile lui Gheorghe Tatarascu.
   Liberalul Tatarascu a detinut functii importante în guvernele României interbelice, în mai multe etape: prim-ministru, în functie în perioada 3 ianuarie 1934 – 28 decembrie 1937 si 25 noiembrie 1939 – 4 iulie 1940 si ministru al afacerilor externe, în functie în perioada 2 octombrie 1934 – 9 octombrie 1934,  11 februarie 1938 – 29 martie 1938 si 6 martie 1945 – 29 decembrie 1947.
   Gheorghe Tatarascu se tragea dintr-o familie de vita boiereasca din tinuturile Gorjului. El a studiat dreptul si economia politica la Paris, a avut o prodigioasa activitate politica. Sunt multe lucruri care se pot spune despre aceasta personalitate, despre care cu siguranta multi dintre dumneavoastra ati citit, iar numele sau a ramas scris cu litere mari în istoria neamului… În 1950, închisorile comuniste gazduiau nu mai putin de 11 membri ai familiei Tatarascu: Gheorghe Tatarascu si patru frati ai sai, Sanda – fiica demnitarului, trei veri si doua matusi ale politicianului român. Acestea din urma nu au rezistat si s-au sinucis în detentie. La Paris, unde fratele Sandei Tatarascu studia dreptul s-a întâmplat o alta nenorocire: când a auzit ca tatal sau a fost arestat, baiatul lui Tatarascu a facut un atac de schizofrenie. A murit în 1969, într-un azil din capitala Frantei…
   Iata ca nea Mitica avea acum ocazia sa stea la masa cu sora unei ilustre personalitati apartinând României interbelice, mama arhitectului Elian. Familia Sinu era deseori invitata la masa lui Elian si petreceau împreuna ore în sir. Distinsa doamna Elian, rafinata, educata si foarte prietenoasa era fascinata de peripetiile din viata de refugiat a lui nea Mitica si adeseori îi spunea: Ati avut o viata atât de palpitanta, dar n-a scris nimeni despre asta?
   Nea Mitica îi spusese adesea lui Vasile Târa – care era de multe ori prezent la întâlnirile cu familia Elian: „Eu ti-am zis, mai cap luminat, sa scrii ceva!”, dar raspunsul ilustrului erudit venea cu un calm imperturbabil: Mai Mitica,  si eu ti-am spus ca mai multa lume scrie decât citeste!
   Sa fi fost doamna Elian cea care l-a stimulat pe nea Mitica sa îsi adune amintirile în notitele sale? Poate ca si interesul manifestat de catre distinsa doamna fata de cunoasterea vietii de refugiat i-a întarit convingerea ca odata si-odata, tot va reusi sa-si adune într-o carte, amintirile.
   Alteori, nea Mitica o lua pe doamna Elian la plimbare, doar avea tot timpul la dispozitie si-i vorbea la nesfârsit despre tainele, bucuriile si capcanele exilului, despre oameni si locuri, despre istorie si cultura.  La rândul sau era uluit de cultura vasta a doamnei Elian si de usurinta cu care vorbea franceza si germana. Nestavilita-i curiozitate nu l-a lasat în pace si a întrebat-o într-o zi, cum a reusit aceasta performanta. Ambitia mea a fost sa vorbesc la fel de bine ca ei! –  a venit simplu si clar, raspunsul stilatei doamne. Doamna Elian nu a ramas pentru mult timp la Saint Gervais, mutându-se la fiica sa care locuia la Paris.
   „Toata lumea se pupa cu toata lumea la Saint Gervais!”
   În Saint Gervais se instaurase un cadru familial pentru ca se cunosteau toti între ei. „Nicole se pupa cu toate femeile când mergeam la un magazin. Trebuia sa astept pâna le pupa pe toate, în Franta toti se pupa” – ma lamureste râzând nea Mitica. Era o comunitate în care domnea armonia si întelegerea si-n care valorile erau recunoscute.
   Românii din Saint Gervais si Mitica stateau adesea la masa cu primarul, cu seful politiei, cu medicii si profesorii de-acolo. „Politistii erau draguti, nu aveau probleme în sate”, sustine nea Mitica si intelectualitatea era unita. Îsi facuse si prieteni francezi si desi adora sa stea de vorba cu oamenii inteligenti, culti, Dumitru Sinu nu facea discriminare: daca se întâmpla sa fie la masa cu oameni politici, cu intelectuali de marca sau personalitati de orice fel si aparea un cunoscut, om simplu, nu ezita sa-l pofteasca la masa lor, tratându-l omeneste si facându-l sa se simta la fel de important. Avea  însa trei prieteni francezi, un medic, un jurnalist si un profesor, cu care îi placea sa iasa si sa stea ore în sir lânga o cafea, abordând teme ample si variate despre viata, despre politica, cultura sau orice alt domeniu.
   Când intra nea Mitica într-un local se ridicau toti în picioare, inclusiv oamenii mai în vârsta – „Ca la noi la sate!” – precizeaza Mitica Sinu. Îsi aminteste ca odata l-a vizitat la Saint Gervais un prieten din Statele Unite, Aurel Lungu, care s-a minunat de felul în care s-a integrat Mitica acolo si l-a întrebat: Dar cum de te cunosc toti astia? Simplu: a stiu întotdeauna sa se faca placut, sa respecte si de aceea a fost la rândul sau respectat, a iubit cartile si oamenii care le-au scris si a împartasit bucuria cunoasterii cu cei din jurul sau.
   Dupa cum am ajuns sa-l cunosc personal pe Dumitru Sinu, eu nu-mi ridic astfel de semne de întrebare, pentru ca acest fel de a fi al lui este unic, inconfundabil si nu are cum sa nu fie agreat de catre oricine ajunge sa îl descopere.
  Sarbatorile traditionale frantuzesti si cele religioase constituiau un alt prilej, de si mai mare apropiere dintre cetatenii oraselului Saint Gervais. Stiau sa se distreze într-un mod original, cântau cu totii, dansau cu totii, se pupau cu totii iesind pe strazi cu mic, cu mare.
   Fiind în apropierea granitei cu Elvetia, nea Mitica îsi ducea familia destul de des în tara cantoanelor si tare le mai placeau copiilor hamburgerii elvetieni! „Erau mai scumpi, dar erau foarte buni!” – îmi explica nea Mitica zâmbind.
   „Va veni o vreme când vom bea în fiecare zi sampanie!”
   Nu întotdeauna viata familiei Sinu a fost rozie. Au existat si perioade grele, în care a trebuit sa se sutina unul pe celalalt, sa aiba rabdare si speranta ca vor veni si vremuri mai bune. Nea Mitica îsi aminteste ca atunci când o duceau greu îi promisese lui Nicole ca va veni o vreme, când în fiecare zi vor bea sampanie. Se pare ca la Saint Gervais avea sa se întrupeze în realitate visul celor doi soti care au trecut împreuna prin perioade si mai bune, si mai rele.
   Într-una din zile, doamna Nicole s-a trezit ca sotul sau îi aduce acasa 14 sticle de sampanie. Îsi tinuse promisiunea si timp de sapte zile au baut sampanie în fiecare zi.   Venise vremea promisa sotiei sale dragi si se bucurau acum alaturi de copiii lor de o altfel de viata, mai sigura, mai linistita si mai buna. Dar cum si de prea mult bine se satura omul, dupa primele sapte sticle de sampanie au considerat ca restul trebuie puse la pastrare si le-au savurat, una câte una, atunci când primeau în vizita prieteni dragi. Erau fericiti la Saint Gervais, chiar erau fericiti!
                               „America e tot America!”               
   Legatura cu Statele Unite n-a fost întrerupta nicio clipa de catre Dumitru Sinu, pe tot parcursul sederii sale la Saint Gervais: el venea aici în fiecare an pentru a-si achita taxele fata de statul american. Avea o afacere în derulare care trebuia manageriata si supravegheata si mai ales trebuiau întocmite declaratiile de impozit pe venit, la începutul fiecarui an, pentru anul precedent.
   Cu toate ca Saint Gervais a constituit pentru el si familia lui o perioada din viata minunata, cu amintiri de neuitat, un loc în care s-a simtit în largul sau, unde a avut un cerc de prieteni de elita care l-au apreciat si l-au iubit, se pare ca America, forta care atrage aici oameni din întreaga lume, inclusiv din state cu un stadiu avansat de dezvoltare economica, l-a determinat sa revina în Lumea Noua. „America e tot America!”, este locul care l-a chemat dintotdeauna, unde si-a vazut visul împlinit de cum a pasit pe pamântul ei.
   Dupa opt ani petrecuti la Saint Gervais, nea Mitica decide sa se întoarca în Statele Unite si de data aceasta se va stabili la Reno, în Nevada. Despartirea de Saint Gervais nu a fost usoara, mai ales ca Sandra si Nicolae, cei doi copii ai sai au ramas acolo pentru a-si termina studiile, dar hotarârea era luata si nu a dat un pas înapoi. America îi lipsea si nu putea sa nu raspunda acelei chemari venite de undeva din interiorul lui.
Nicolae s-a întors în SUA dupa câtiva ani, dupa ce a terminat liceul, iar Sandra s-a casatorit cu un francez si a ramas acolo.
   Copii realizati, parinti multumiti – familie fericita!
   Sandra si  Philippe, sotul ei, locuiesc si astazi la Saint Gervais. Au doi copii, un baiat si o fata. Periodic îsi viziteaza parintii, dar mai ales nepotii sunt cei care ajung mai des, la Phoenix. Nea Mitica e mândru de ei, se simte un om împlinit si din acest punct de vedere, mai ales când vede ca sunt realizati si nu uita nicio clipa de radacinile lor românesti.
   Philippe detine o  companie de prelucrari metalice unde confectioneaza la marea arta articole de tâmplarie, obiecte de interior, garduri, balustrade si accesorii ornamentale de interior sau exterior, toate executate într-o maniera deosebita, remarcându-se prin unicitatea produselor de acest fel în Saint Gervais si în împrejurimi. Îmi povesteste nea Mitica despre utilajele performante pe care le-a achizitionat ginerele sau si despre standardul ridicat la care lucreaza. E multumit si mândru în acelasi timp pentru ca-si stie fata în siguranta si fericita alaturi de un barbat care o iubeste, care este foarte harnic si priceput.
   Si ca multumirea si bucuria lui Dumitru Sinu sa fie si mai mare, Sandra si Philippe au rascumparat în Sebesul copilariei sale casa lui parinteasca. Au renovat-o, au utilat-o cu tot ce este necesar într-o gospodarie ca sa fie confortabila, sa se simta bine în ea si merg în fiecare an în România. Copiii lor iubesc muntele, adora traseele montane din împrejurimile Sebesului de Sus, reusind sa parcurga de mai multe ori tot ce se putea parcurge pe muntele Suru si Negoiu, dar au vizitat si mare parte din restul Muntilor Fagarasului.
   Nepotii francezi, nascuti si crescuti în Saint Gervais dar si cu particica aceea de sânge românesc curgându-le prin vene, când ajung în Sebesul lui nea Mitica, nu o data sunt opriti pe ulitele satului de câte-o femeie neaosa sau de catre vreun nene care le spune: Pai eu stiu cine sunteti voi! Voi sunteti ai lui nenea Niculita! (bunicul lui nea Mitica).
   Ei nu cunosc decât câteva cuvinte în limba româna dar legaturile lor cu Sebesul de Sus sunt puternice; aici s-a nascut bunicul lor si prin ei, prin venirea lor aici, an de an, cu dragoste de oameni si de locuri inima lui nea Mitica va fi mereu acasa si va continua sa bata româneste.   
   „Tot ce are omul, la un moment dat nu mai are valoare”- îmi spune nea Mitica, facând referire la perioada Saint Gervais! Anii petrecuti în acest orasel au avut farmecul lor, copiii au urmat scoli frantuzesti, asa cum îsi dorise, avusese parte de fericire, de liniste si de prieteni, dar parca începuse sa se sature de toate si-atunci revenise în Statele Unite. Fusese frumos, fusese bine, dar viata familiei Sinu trebuia sa-si urmeze noua traiectorie…
   Plin de viata ca de obicei, nea Mitica îmi spune zâmbind în finalul acestei întâlniri: „Pe toate nu poti sa le ai, ca n-ai unde le pune!”

Octavian Curpas

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.