Cârdei V. Mariana

 

Seara, ciorile se-ntorc,
Nimeni nu stie de unde,
Multe, negre, vorbarete,
Roluri parand sa invete.

Or fi ciorile maicute –
Fete fara de noroc?
Asta ma-ntrebam aseara
Singura, asa-ntr-o doara.

Unele mai obosite
Pe antene poposesc,
Parca-s note-n portative
Muzicale, emotive…

Altele, in parc ascunse,
Stau pe ramuri nemiscate,
Voind somnul sa le poarte
In visare, peste noapte.

Una pare ca viseaza,
Tot suspina si ofteaza…
Ea-i prezinta unui Pasa
Rochii negre din matase.

El ii cere sa-l iubeasca
Si nunta s-o hotarasca.
Ea-l intreaba, temerara:
„Crezi in dragostea fugara“?

Vreau sa-ti daruiesc palate,
Inele cu nestemate,
Aurul ce-am adunat,
Numai ia-ma de barbat.

Vai, de stol m-am razletit,
Sufletul ti-am daruit,
Si ti-as fi alaturea,
Dar nu sta-n puterea mea!

Maine-n zori, la manastire,
Stareta va da de stire
Ca o maica a plecat
Si-n cioara s-a transformat.

Stai, iti pun un voal pe fata,
Ca „nevoia ne invata!“…
Nimeni n-o sa reuseasca,
in desert, sa te gaseasca.

Se trezeste mica cioara,
Simte-n suflet primavara…

Aripile isi intinde,
Orizontul il cuprinde,
Vede stolul ei in zare
Si-l priveste, visatoare.

Inima-i in piept tresare,
Pasa, demn, tine-a ei cale.
Calarindu-si albul cal,
Flutura un negru voal.

El ii pune-n plisc o floare
Si-o saruta cu ardoare.
Vraja este spulberata,
Tine-n brate-o mandra fata.