Din stima

corbii

 by Mraconia

„Am fost om bun, nepoate!”  Sunt vorbele bunicului care se „căznea” să împlinească 100 de ani… „În 1916, un „brand” nemţesc a dărâmat malul de pământ după care mă adăpostisem… M-a îngropat până-n gât… Multe ore! Începuseră corbii să roiască deasupra mea. Mă aşteptau… Cu ultimele puteri am zâmbit… Corbii nu mănâncă stârvurile oamenilor răi… Nu ştiu cum ştiu ei… Erau destui morţi în apropiere… Ciorile naibii, pe mine mă aşteptau!  Le-am făcut în ciudă. Am vrut să trăiesc. Măcar cât ei! Şi… mai e un pic, poate vine suta! Le-am tras-o corbilor! Da´ , să ştii,  de-atunci n-am mai împuşcat nici-o cioară… Din stimă!Continue reading “Din stima”

VRAJA

Cârdei V. Mariana

 

Seara, ciorile se-ntorc,
Nimeni nu stie de unde,
Multe, negre, vorbarete,
Roluri parand sa invete.

Or fi ciorile maicute –
Fete fara de noroc?
Asta ma-ntrebam aseara
Singura, asa-ntr-o doara.

Unele mai obosite
Pe antene poposesc,
Parca-s note-n portative
Muzicale, emotive…

Altele, in parc ascunse,
Stau pe ramuri nemiscate,
Voind somnul sa le poarte
In visare, peste noapte.

Una pare ca viseaza,
Tot suspina si ofteaza…
Ea-i prezinta unui Pasa
Rochii negre din matase.

El ii cere sa-l iubeasca
Si nunta s-o hotarasca.
Ea-l intreaba, temerara:
„Crezi in dragostea fugara“?

Vreau sa-ti daruiesc palate,
Inele cu nestemate,
Aurul ce-am adunat,
Numai ia-ma de barbat.

Vai, de stol m-am razletit,
Sufletul ti-am daruit,
Si ti-as fi alaturea,
Dar nu sta-n puterea mea!

Maine-n zori, la manastire,
Stareta va da de stire
Ca o maica a plecat
Si-n cioara s-a transformat.

Stai, iti pun un voal pe fata,
Ca „nevoia ne invata!“…
Nimeni n-o sa reuseasca,
in desert, sa te gaseasca.

Se trezeste mica cioara,
Simte-n suflet primavara…

Aripile isi intinde,
Orizontul il cuprinde,
Vede stolul ei in zare
Si-l priveste, visatoare.

Inima-i in piept tresare,
Pasa, demn, tine-a ei cale.
Calarindu-si albul cal,
Flutura un negru voal.

El ii pune-n plisc o floare
Si-o saruta cu ardoare.
Vraja este spulberata,
Tine-n brate-o mandra fata.