Mai priveam spre cerul noptii plin de nori, intunecat,
s-am vazut ce niciodata pana atunci nu mi-a fost dat.

Ochiul Domnului priveste inspre Globul Pamantesc,
ca sa vada muritorii ce acum se odihnesc.

Luna e a Lui pupila, dilatata de extaz,
aurie si frumoasa imbracata in atlas;
Irisul – halou ceresc – un caprui cu mov electric
si reflexe de turcoaz, contrastand acum feeric
cu albastrul cenusiu al Oceanului pustiu.

Norii – niste valuri negre – trec in goana, alergand,
dar nici unul nu umbreste „Ochiul Domnului” arzand.

Fenomenu-i cunoscut: prevesteste ca Furtuna
– in oceane si in mari – va produce multe valuri
si in lume mari schimbari.

 

Cârdei V. Mariana