Iubito, daca n-as fi fost inconstient,
Nu te-as fi luat de mana intr-o zi,
Ca sa te mint frumos ca te-as iubi
De m-ai minti cu mult mai mult talent –
Marturisesc, minciuna mea avu
Picioare scurte – tu, picioare lungi –
Doi mincinosi raman din noi, acu,
In plus, raman fidelul ce-l alungi –
Iubito, stiu ca m-ai iubit prea mult, candva –
Si eu, demult, te-am adorat, prea tare –
A fost, asa, o pura intamplare –
Tu n-o repeti – eu o voi repeta –
Caci e frumos sa fii inconstient –
Sa –mi fii asa, o portie de mancare –
Sau un cuvant ce il acorzi, cu mare
Bunavointa, unui neglijent –
Iubito, iti marturisesc cu teama
Ca te iubesc – cumva, nedefinit –
Ca pe-un pahar de vin pastrat in crama,
Sa-l bem, si separati, cum ne-am trezit…
Si vreau sa-ti spun ca piesa ce se joaca
Desi n-am scris-o eu, cumva regret
Ca nu ti-am fost doar vesnicul ascet
Ce ti-a facut copii, cu dorul, parca,
De a-ti atinge mainile, discret…
Jianu Liviu-Florian
avea iubita un iubit…
IUBITUL
Priveam in asfintit cum marea
se legana incet spre mal,
cand te-am vazut venind calare,
pe creasta unui val.
Se intunecase cand de mine,
ca briza te-ai apropiat,
pe cer erau aprinse stele
cand ne-am imbratisat.
In ochii tai, albastrul-violet
al cerului parea inlacrimat,
cand mana usurel ti-ai strecurat,
prin parul meu inmiresmat…
Si chipul tau, sculptat tot in Carara,
a stralucit in brate-mi seara.
Ce intrebare, ce raspuns
iubirea ar fi fost de-ajuns…
A fost o vara minunata,
cu zile si cu nopti senine,
cu Marea Neagra spumeganda
si amintirea despre tine.
De ce-am ratat a vietii sansa
si te-am pierdut iubite drag?
De-ar fi sa-ntorc a vietii roata,
te-as astepta pe un val, in larg!